Sesiune de inițiere în psaltica bizantină de la Mănăstirea Cantauque din 13 - 18 iulie 2008
publicat in Varia
pe 1 Septembrie 2008, 21:17
Programul acestei sesiuni a cuprins o prezentare generală a muzicii bizantine, apoi învățarea de semne ale psalticii prin intermediul exercițiilor progresive. Unele părți din Sfânta Liturghie au permis ilustrarea acestei predări de bază și prezentarea teoriei câtorva tonuri (moduri).
Acest program consistent nu a fost, totuși, decât o inițiere: cum sa stăpânești o notație complexă și finețurile unei muzici orientale multiseculare în mai puțin de o săptămână? De aceea câțiva participanți și-au exprimat dorința de a continua ceea ce au început.
Așadar, s-a proiectat o sesiune de “nivelul 2” pentru aceasta iarna care ar putea avea loc, de exemplu, în timpul vacanței școlare din februarie 2009 (din 16 în 20).
MUZICA BIZANTINÄ‚ PENTRU OCCIDENT
Psaltica bizantină este muzica tradițională a Bisericii Ortodoxe[1]. Ea este încă singura cunoscută în Bisericile de limbă greacă și arabă. În România, ea coexistă alături de compoziții polifonice, fie clasice, fie populare.
În Occident, în comunitățile ortodoxe în care se utilizează de obicei psaltica, cum este adesea cazul parohiilor românești, se simte nevoia adaptării acestei muzici la limba locală, cerută să fie folosită din ce în ce mai mult în săvârșirea Sfintei Liturghii. Avantajul psalticii este evident : cântăreții și mulțimea pot trece cu ușurință de la o limbă la alta fără disonanță, fără contrast. Astfel, același tropar în greacă, română, franceză, italiană, spaniolă, engleză…poate fi cântat în acelasi ton. Slujbele câștigă în coerență și în calitate.
Trebuie să sperăm că se va crea cu timpul un adevărat repertoriu de muzică bizantină în diferitele limbi occidentale. Inițiativa este enormă, evident, și dintre cele mai delicate. Pentru a fi dusă la bun sfârșit ea cere mari competențe muzicale, precum și o cunoaștere perfectă a limbii. În definitiv aceasta cere traduceri de calitate cât mai fidele cu putință textelor originale grecești.
Acestei activități a Bisericii se dedică de 25 de ani modesta noastră mănăstire de la Cantauque pentru limba franceză : să poată contribui munca ei la edificarea Bisericii ortodoxe pentru o frumoasă mărturisire a Adevărului.
[1]Slavii dispun de propria lor muzică modală, « znamenie » folosită încă în mănăstiri.