Pelerinii Axios

Într-o după amiază târzie de iulie, în drum spre Mănăstirea Tismana ne oprim la Hobița, pentru a vedea casa natală a lui Constantin Brâncuși. Am vizitat deja ansamblul sculptural de la Târgu Jiu. Ar trebui să stăm doar câteva minute, căci maicile ne așteaptă cu masa. Odată intrați în curte, începe jocul recunoașterii elementelor esențiale ale operei brâncușiene. Deja de la mănăstirea Stavropoleos ne simțim un grup. Acolo, firescul maicilor și încrederea cu care ne-au primit ni s-au transmis și nouă în asemenea măsură încât minutele petrecute în tăcere în biserică au fost practic rugăciuni fără cuvinte. Acum, după ce azi dimineață am trăit împreună și prima Liturghie la Mănăstirea Hurezi, descoperim duzii și corcodușii, iar bucuria copilărească a culegerii fructelor, a zâmbetelor, a liniștei satului, a luminii line se răspândește. Cele câteva minute se transformă în mai bine de o oră. Ajunși la Tismana, suntem recunoscători pentru răbdarea și bunăvoința maicilor. 

 

Una dintre activitățile Nepsis în vara acestui an a fost un pelerinaj în folosul asociației AXIOS și a proiectelor pe care aceasta le desfășoară pentru copiii de la Valea Plopului si Mănăstirea Dumbrava. Timp de 12 zile un grup de pelerini de toate vârstele din Franța, Irlanda, România, Spania și Statele Unite au trăit o experiență duhovnicească în inima României. Au întâlnit monahi și monahii în viața lor cotidiană, s-au apropiat de natură, s-au recules. Au descoperit sau redescoperit tradiția mănăstirilor, frumusețea slujbelor ortodoxe, comorile culturale și liniștea satelor României.

 

București, Hurezi, Tismana, Lainici, Prislop, Râmeț, Alba Iulia, Sibiu, Sâmbăta de Sus, Brașov, Sinaia au fost locuri de popas, de întâlnire cu sine însuși, cu vecinul de autocar sau cu oamenii locului. Ne-am rugat, am vorbit, am mâncat, am călătorit împreună, am descoperit locuri tainice în inima pădurii, ca schitul Cioclovina sau cheile Râmețului. Am vizitat toate satele României în doar câteva ore la Muzeul Satului din Sibiu, ne-am simțit în prezența sfinților din toată lumea privind frescele din biserica nouă la Mănăstirea Lainici, ne-am simțit însoțiți de Sfântul Nicodim și de Sfinții Brâncoveni pe ale căror urme am mers.

 

În a doua jumătate a pelerinajului am avut binecuvântarea să fim însoțiți de Preasfințitul Marc, episcop vicar al Mitropoliei noastre, să ne întâlnim cu Înaltpreasfințitul Andrei la Alba Iulia și cu Înaltpreasfințitul Laurențiu la Sibiu, să ni se povestească istoria Mitropoliei Ardealului de către pr. Constantin Necula. Cu totul deosebite au fost cele câteva ore de dialog cu părintele Teofil la mănăstirea Sâmbăta de Sus. Bucuria sa, bunăvoința în a ne asculta și de a avea câte un cuvânt pentru fiecare, simplitatea și libertatea sa în cuvânt ne-au mers la inimă.

 

Însă momentul cel mai emoționant a fost întâlnirea cu copiii, la Mănăstirea Dumbrava. Pelerinii cunoșteau deja asociația AXIOS, iar pe unii din copii îi văzuseră în filmul despre tabăra de anul trecut, organizată de AXIOS pentru aproape patruzeci de copiii din cele două case de copii. Preasfințitul Marc e asaltat de către cei mici, care îl cunoscuseră deja în tabără. Apoi, puțin câte puțin pelerinii sunt „adoptați” și ghidați de copii, de părintele Vasile, sufletul așezământului și de Doamna Amalia, directoare și în același timp una din „mamele” copiilor, care ne arată casele și mănăstirea. Sunt prezenți și voluntari de la Cluj și Alba Iulia, studenți sau tineri profesori care, în cadrul programului de acompaniament școlar organizat de AXIOS, petrec în fiecare weekend câteva ore la Dumbrava. Barierele lingvistice sunt înlăturate, joaca începe, pelerinii cântă pentru copii și copiii pentru pelerini. Sergiu, la cei 12 ani ai săi, se așează pe o banca cu Preasfințitul Marc pe care îl supune unui tir de întrebări care durează cel puțin10 minute. Alain, care de când s-a hotărât să meargă în pelerinaj învață românește, se întrece în năzbâtii cu Marius, Ana și Rodica. Aparatul de fotografiat al lui Pierre trece de la Andrei la Ionică, dar se oprește în drum și pe la Maria. Iulia, obosită de încercările lui Emily, Christine și Catherine de a învăța „Rău mă dor ochii, mă dor”, decide să lase altcuiva aparatul de fotografiat și să-și folosească admirabil talentul de profesoară. Satisfăcută de rezultat, se lansează în „My Bonnie”, spre bucuria lui Armelle și a celorlalți vorbitori de engleză. Nicu, aflând că Dragoș e profesor de istorie, începe să-i pună întrebări despre imperiul roman. Mathilde se înțelege de minune cu tinerii voluntari și ne anunță că anul viitor vrea să participe în tabăra AXIOS ca animator. La plecare toți pelerinii ne cer să îi informăm despre viitoarele proiecte AXIOS și speră să poată păstra legătura cu copiii.        

       

Cele 12 zile au trecut repede. Unii participanți și-au exprimat dorința de a participa și în anii următori. Poate e doar un rezultat al entuziasmului de moment, însă important e că pentru toți această călătorie a fost într-adevăr un pelerinaj, în care am încercat să dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate experiențele noastre: pentru bucurie cu mulțumire iar pentru micile inconveniențe cu recunoștința de a ni se fi descoperit propriile limite. Doamne, slavă Å¢ie!  

 

* * *

 

„Toate mănăstirile pe care le-am văzut sunt extraordinare. Sfințenia e aproape palpabilă. Am învățat în aceste doua săptămâni mai mult decât aș fi făcut-o citind din cărți ani întregi. O să revin ori de câte de câte ori voi putea.” (Pr. David – Irlanda)

 

„Am descoperit un aspect al țării mele de care nu eram pe deplin conștientă. Prezența unui om ca părintele Teofil ne face să ne dăm seama de superficialitatea cercurilor pe care le frecventăm în cea mai mare parte a timpului. Apoi, e extraordinar ceea ce face AXIOS pentru copii. Întâlnirea cu ei, la Dumbrava a fost cel mai impresionant moment al pelerinajului.” (Anca – România)

 

„În țara mea, mă simt ca o mlădiță a ortodoxiei. Zilele acestea am avut bucuria să cunosc o parte din tulpină. Descoperind ortodoxia acum câțiva ani, a fost încurajatoare întâlnirea cu alți oameni care au descoperit-o de asemenea pe parcursul vieții lor și care o trăiesc, – deși în alte țări –, în contexte asemănătoare.” Emily – SUA

 

„A fost într-adevăr un pelerinaj. Să putem participa la Sfânta Liturghie practic în fiecare zi e un lucru pe care acasă nu îl putem face niciodată. Am descoperit aici istoria unei țări și legătura ei organică cu creștinismul. Bucuria părintelui Teofil e ceva de neuitat. Îl aștept cu nerăbdare în Franța.”( Christine – Franța)

 

„De la întâlnirea cu tinerii români la Taizé acum câțiva ani am rămas cu ideea de a veni în România pentru a cunoaște țara voastră și ortodoxia. Așteptările mele au fost cu mult depășite. Mă bucur că am putut să fac această călătorie și în același timp să pot da un mic ajutor copiilor.” (Sergio – Spania)

 

„Sunt încântată că am descoperit ortodoxia românească, pe care o cunoșteam puțin prin discreta ei prezență în Franța. Acum port România în inimă prin Gabi, Dragoș și tine. Trebuie să continuați.” (Catherine – Franța)

 

A consemnat Bogdan Grecu