Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, expresie a coresponsabilitătii ecleziale (1)

Sinaxa Primaţilor Bisericilor ortodoxe autocefale, întrunită în perioada 21 - 28 ianuarie 2016 la Chambesy, a decis ca Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe să fie convocat între 16 şi 27 iunie 2016 la Academia Ortodoxă din Creta. Această ultimă etapă încununează cei aproape 100 de ani care s-au scurs de când a fost afirmată ideea relansării sinodalităţii la nivel panortodox.

După un început sinuos, marcat de Congresul Panortodox de la Constantinopol din 1923, iniţiativele Patriarhiei Constantinopolului din 1924 şi 1926 şi întrunirea Comisiei Interortodoxe pregătitoare de la Vatoped din 1930, procesul sinodal a fost precizat formal în 1951 şi 1952 prin două scrisori adresate Bisericilor autocefale surori de către Patriarhul ecumenic Atenagora. În urma... Citeste articolul

4 Mai 2015

Pregătirea Sfântului si Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe

Urmând exemplul Sfinţilor Apostoli (FA 6), Biserica Ortodoxă păstrează neştirbită tradiţia sinodală1, adică luarea deciziilor privind viaţa bisericească în exclusivitate prin sinoade sau întruniri ale episcopilor. Modelul de sinodalitate în Biserica Ortodoxă este exprimat prin cele şapte Sinoade Ecumenice desfăşurate între anii 325 şi 787. Pe parcursul mileniului al II-lea al erei creştine, Biserica Ortodoxă nu a mai putut organiza Sinoade Ecumenice, dar a recurs mereu la organizarea unor sinoade locale sau regionale, dintre care le amintim pe cele panortodoxe din secolul al XVII-lea. De precizat că principiul sinodalităţii se poate exercita şi prin consultare permanentă, sau chiar prin corespondenţă, între diferitele Biserici locale. Necesitatea convocării unui sinod al întregii Biserici Ortodoxe s-a făcut însă tot mai simţită la sfârşitul secolului al XIX-lea, mai ales în urma apariţiei mai multor Biserici Ortodoxe Autocefale, a problemelor legate de diaspora ortodoxă şi, nu în ultimul rând, a necesităţii formulării unei strategii comune a tuturor Bisericilor Ortodoxe în relaţiile lor cu lumea şi cu celelalte Biserici creştine.

Propunerile concrete pentru pregătirea unui Sinod al întregii Biserici Ortodoxe s-au făcut însă abia după Primul Război Mondial. Astfel, Patriarhul Ecumenic Meletie al IV-lea (1921-1923) a convocat, între 10 mai şi 8 iunie 1923, la Constantinopol / Istanbul un congres panortodox. Printre altele, acest congres a discutat şi convocarea unui Sinod în anul 1925, pentru aniversarea a... Citeste articolul

8 Mai 2014

Autoritate şi responsabilitate în slujirea bisericeasca

Biserica, comunitate a celor care trăiesc în Hristos, se deosebeşte de o corporaţie structurată după legile societăţii şi prin faptul că în Biserică nu se manifestă o comuniune realizată exclusiv prin aderare la un ideal comun, exprimat prin obiective şi ţinte ce corespund capacităţilor omeneşti şi aspiraţiilor lumeşti, ci o comuniune care este de fapt un răspuns la o chemare (In 15, 16), o manifestare tainică a întâlnirii celor omeneşti cu cele dumnezeieşti.

În Evanghelii se arată desluşit că Hristos îi cheamă pe oameni la o viaţă de comuniune structurată pe principii ce depăşesc mentalităţile lumeşti. El îi pregăteşte pe ucenici ca păstori pentru un popor ce are nevoie să primească hrana trăirii în Dumnezeu, şi de aceea aşază în rândul discipolilor rânduieli care fac să se perpetueze lucrarea... Citeste articolul

6 Aprilie 2014

Rânduiala neîngenuncherii în timpul prăznuirii învierii

Discernământul pastoral Anul liturgic este o recapitulare a istoriei mântuirii şi este structurat în jurul unor evenimente cheie, începând cu manifestarea plinirii vremii prin Naşterea Fecioarei Maria şi parcurgând momentele importante ale lucrării mântuitoare, cel mai important praznic fiind Învierea Domnului. Pe tot parcursul anului liturgic sunt aşezate perioade de pocăinţă şi îndreptare, de comuniune şi manifestare bucuroasă, de responsabilizare prin urmarea exemplului sfinţilor prăznuiţi. Fiecare timp are şi un corespondent de atitudine a trupului.

Postul şi pocăinţa sunt exprimate şi prin plecarea genunchilor şi mărturisirea păcatelor, iar comuniunea cu Hristos Cel Înviat este marcată de bucurie, ridicare, redescoperire a demnităţii omului restaurat în Iisus Hristos. Observând alternanţele între efort şi liniştire, privegheri şi prăznuiri, înţelegem că totul a fost aşezat astfel încât... Citeste articolul

14 Martie 2014

Probleme de ordin canonic legate de rânduiala Înmormântării

Înmormântarea este încheierea peregrinării trupului omenesc în această lume. Trupul omului, templu al Duhului Sfânt, are vocaţia de a se întoarce în ţărâna din care a fost luat, aşa cum ne spune şi ritualul înmormântării. Această întoarcere în cele ale zidirii este ultimul act de comuniune materială dintre om şi lumea creată, iar de această dată, zidirea se împărtăşeşte de tot ceea ce a însemnat sfinţire a trupului în timpul vieţii. Şi, din acest motiv, Biserica a acordat o mare atenţie modului în care este marcat din punct de vedere liturgic momentul aşezării în mormânt.

Asumând înmormântarea ca un act eclezial de părtăşie a trupului la întreaga creaţie, în plan ceremonial ritualul a fost organizat în aşa fel încât să pună în evidenţă legătura celui adormit cu Biserica. Atunci când persoana în cauză nu face parte din Biserică, nici Biserica nu poate aduce mărturie. De aceea nu pot fi săvârşite... Citeste articolul

5 Decembrie 2013

Curăţia firii şi necurăţia trupească

Apropierea femeii de Cele Sfinte în timpul scurgerilor de sânge.1

Atitudinea faţă de femeia lăuză sau faţă de femeia în perioada scurgerilor de sânge lunare a fost influenţată uneori şi în creştinism de prevederile Leviticului, capitolul 12, unde se vorbeşte de o necurătie a femeii care a născut, tinându-se seama de sexul pruncului: 40 de zile dacă s-a născut un băiat şi 80 de zile în cazul unei fete. Textul din Levitic arată că... Citeste articolul

7 Noiembrie 2013

Organizarea canonică a Bisericii și misiunea contemporană

Una dintre problemele cu care se confruntă Biserica în vremurile noastre este incapacitatea societăţii de a-i asuma identitatea atipică. Adesea ea este confundată cu o instituţie oarecare, şi îi sunt aplicate atribute instituţionale clasice, ajungându-se uneori la o deformare a adevăratei imagini. Pe de altă parte, chiar Biserica, printr-o comunicare care nu ţine suficient cont de mentalitatea societăţii, poate favoriza o înţelegere deformată a identităţii şi a mesajului ei. Din acest motiv, acum când reînnoim prezenţa analizelor de ordin canonic în revista Apostolia, voi încerca să subliniez în aceste rânduri modul în care se întâlnesc în Biserică divinul şi umanul, dimensiunea eshatologică şi întruparea instituţională a acesteia pentru consolidarea misiunii.

Prezenţa şi lucrarea Bisericii în lume ca extindere a lui Hristos în umanitate1 este mărturisitoare prin persoane – mădulare vii –, comunităţi şi tot ceea ce exprimă dimensiunea instituită şi instituţională2. Mântuitorul nu s-a mulţumit să impună lumii poruncile sale prin puterea sa dumnezeiască. El a ales persoane3, oameni obişnuiţi, cu slăbiciuni şi calităţi... Citeste articolul

1 Ianuarie 2009

Poziţia Canonică a Bisericii ortodoxe în ceea ce priveşte nunta, divorţul şi recăsătoria

În societatea contemporană în care familia este pusă la grea încercare, întrebări complexe se nasc în inimile multora. Este familia o realitate binecuvântată de Dumnezeu şi o chemare a omului? Nu cumva căsătoria este o povară în plus într-o lume care deja pune atâtea griji pe capul bietului om? Divorţul şi recăsătorirea, din ce în ce mai frecvente, nu sunt oare un dat social inevitabil, ba chiar o etapă greu de evitat în parcursul omului modern?

În faţa acestor întrebări şi a altora de acest gen, care este poziţia Bisericii? Mai are Biserica un răspuns hrănitor într-un adevăr ce vine de Sus şi astfel îmbucurător şi convingător pentru cei ce au bunăcredinţă şi dispoziţia pentru a-L lăsa pe Dumnezeu să îi convingă? În rândurile care urmează doresc doar să punctez câteva aspecte privind... Citeste articolul

1 Decembrie 2008

Canonic şi necanonic în viaţa Bisericii

În ziua de azi auzim des vorbindu-se despre canonicitatea diferitelor acte sau fapte, termenii canonic şi necanonic fiind foarte des folosiţi. În cele ce urmează vom încerca să avansăm în înţelegerea acestor noţiuni pentru a redescoperi sensul lor eclezial.

Am arătat deja că etimologic cuvântul canon înseamnă dreptar. Prin canon ni se arată calea cea mai potrivită, pornind de la modul în care a fost rezolvată o problemă concretă în acord cu învăţătura de credinţă şi ţinând cont de exigenţele pastoral-misionare. Rezolvarea canonică a unei probleme pastoral-misionare a pus în evidenţă acea soluţie în cadrul... Citeste articolul

1 Noiembrie 2008

Conştiinţa canonică şi împărtăşirea din aceleaşi Sfinte Taine

Conştiinţa canonică, cea care marchează întâlnirea dintre conştiinţa doctrinară şi aspectele concrete ale vieţii, garantează echilibrul între dreapta-credinţă şi dreapta trăire, dintre ortodoxie şi ortopraxie. Şi din acest motiv, toate lucrările creştinului, toate atitudinile ecleziale sunt fundamentate pe dreapta înţelegere şi trăire a adevărurilor dumnezeieşti din tezaurul Ortodoxiei.

Interdicţia prevăzută de canoane pentru împărtăşirea cu cei din afara Bisericii nu este altceva decât o concretizare a dimensiunii ecleziale a Sfintelor Taine. Toată lucrarea sacramentală din Biserică este o lucrare a Dumnezeirii. Sfintele Taine nu sunt lucrări cu caracter instituţional sau simboluri ale unei prezenţe, ci sunt împărtăşirea deplină a Dumnezeiescului Har.... Citeste articolul

1 Octombrie 2008

Biserica şi Conştiinţa canonică

La Cincizecime, Prin Lucrarea Duhului Sfânt, Cuvântul lui Dumnezeu a fost primit în inimi şi s-au desluşit multe dintre cele auzite şi neînţelese, văzute şi nepricepute. Aici s-a întemeiat prima comunitate a celor adunaţi în numele lui Hristos, care puţin mai târziu se vor numi creştini, şi s-a întemeiat astfel în chip văzut Biserica. Adunarea în... Citeste articolul