Biserica Română din Paris - repere istorice
1 Iulie 2009

Biserica Română din Paris - repere istorice

Catedrala mitropolitană de la Paris, "Biserica Română din Paris", 9 bis rue Jean de Beauvais (Paris 5e), este o frumoasă biserică gotică din secolul al XIV-lea (monument istoric), pe care Statul român a cumpărat-o în anul 1882 spre folosința comunității românești de la Paris.

În inima Cartierului Latin (cartierul şcolilor, cu Sorbona şi Collège de France), nu departe de Notre-Dame de Paris (dar pe malul stâng al Senei - rive gauche), la câţiva paşi mai sus de Saint Julien le Pauvre (cea mai veche biserică a Parisului), şi puţin mai jos de Sfânta Genoveva (ocrotitoarea parizienilor), se găseşte Biserica Ortodoxă Română din Paris, cu hramul... Citeste articolul

Sfântul Atanasie şi împăratul Nichifor Focas. Fondarea Sfântului Munte Athos
16 Iunie 2009

Sfântul Atanasie şi împăratul Nichifor Focas. Fondarea Sfântului Munte Athos

În timp ce în Occident, în secolele X-XI, monahismul a cunoscut reforme de mare amploare în contextul general de îndepărtare a creştinătăţii occidentale de ortodoxie, în Imperiul bizantin viaţa monastică s-a bucurat de o nouă înflorire după lunga criză iconoclastă (încheiată la 843), când mulţime de monahi au fost prigoniţi şi martirizaţi ca apărători ai icoanelor. În acest context, în secolul al X-lea are loc fondarea Sfântului Munte Athos, începând cu construirea primei mari mănăstiri, Marea Lavră, de către sfântul Atanasie şi împăratul Nichifor Focas.

„Grădina Maicii Domnului”   Athosul este în primul rând un loc de o frumuseţe naturală copleşitoare, remarcat încă din antichitate. Munte care iese din mare, cu un relief spectaculos acoperit de o vegetaţie abundentă, de la sicomori şi dafini la terase cu măslini, urcând apoi spre păduri de stejar, castani şi pini, până la vârfurile de piatră... Citeste articolul

1 Mai 2009

Reforma papalităţii în secolul al IX-lea: naşterea unei monarhii pontificale

Secolul XI este secolul rupturii oficiale dintre Roma şi Constantinopol prin marea schismă de la 1054, după două sute de ani de îndepărtare progresivă pe plan cultural, politic şi teologic. Acest eveniment, asupra căruia vom reveni, a avut loc în contextul unei mari reforme a papalităţii care se va transforma într-o veritabilă monarhie pontificală, afirmându-şi vocaţia de supremaţie asupra întregii creştinătăţi.

În ce a constat această reformă decisivă pentru istoria Bisericii? Mitropolit al Italiei şi Patriarh al Occidentului, papa avusese timp de secole un rol mai degrabă de arbitru decât de conducător, atât în sânul Bisericii cât si în relaţia cu puterea laică. Dar începând cu reforma din secolul XI, papa, autodesemnat ca „vicar al lui Hristos” pe... Citeste articolul

1 Aprilie 2009

Transformarea Bisericii din Occident : începutul marilor reforme (secolele X-XI)

Începând cu primii regi carolingieni şi cu apariţia imperiului lui Carol cel Mare (încoronat la Roma în anul 800), o noua civilizaţie creştină se naşte în partea occidentală a fostului imperiu roman, iar Biserica de aici în frunte cu papa ia un drum aparte. O serie de reforme succesive transformă în profunzime Biserica romană, care va sfârşi prin a se despărţi de Biserica de la Constantinopol (marea schismă are loc în 1054).

Cum se explică această evoluţie care în două secole a dus la o asemenea îndepărtare? Este oare suficient să invocăm pretenţiile papale la primatul absolut sau inovaţiile teologice de origine germanică precum faimosul filioque (în privinţa căruia de altfel Roma a ezitat îndelung până să-l adopte, aşa cum vom arăta într-un articol următor)? Între Roma şi... Citeste articolul

1 Martie 2009

Convertirea la creştinism a ruşilor (sec. X-XI)

Cronica vremurilor trecute, principala mărturie despre convertirea ruşilor, povesteşte că Vladimir, cneazul de la Kiev, a adus la curtea lui învăţaţi evrei, musulmani, creştini de rit bizantin şi de rit latin, pe care i-a ascultat şi i-a pus faţă către faţă să-i lămurească credinţele. Apoi a poruncit unor slujitori să meargă la curţile ţărilor vecine şi să ia aminte la felul credinţei şi al cultului din fiecare loc.

Se povesteşte că ceea ce au văzut la musulmani şi la creştinii latini i-ar fi dezamăgit. Însă întorcându-se de la Constantinopol, ambasadorii mărturisesc trăirea de negrăit pe care au avut-o în marea biserică Sfânta Sofia. „Am fost conduşi acolo unde ei îl preamăresc pe Dumnezeul lor şi nu mai ştiam dacă ne aflam în cer sau pe pământ. Cu adevărat, nu... Citeste articolul

1 Ianuarie 2009

Evanghelizarea slavilor (I): misiunea sfinţilor Chiril şi Metodiu

Convertirea popoarelor slave nu a fost rodul unei decizii subite de a trimite misionari către popoare necunoscute sau al vreunui proiect general de organizare a convertirii popoarelor păgâne. Aceasta s-a făcut în cadrul unui proces istoric complex, în care destinele unor popoare s-au întâlnit şi s-au împletit atât cultural cât şi politic.

Convertirea slavilor în secolul al IX-lea nu se poate înţelege fără a se lua în considerare relaţia lor cu civilizaţia latină şi bizantină, respectiv cu Biserica din Apus şi cea din Răsărit, care-şi exercitau influenţa asupra spaţiului balcanic şi al Europei centrale. Antrenaţi în marea migraţie a popoarelor germanice şi a triburilor turcofone din stepă (huni, avari,... Citeste articolul

În ultimul articol a fost vorba despre naşterea creştinătăţii occidentale în cadrul unui nou spaţiu politic şi cultural care se îndepărtează din ce în ce mai mult de bizantini. Am văzut cum încoronarea lui Carol cel Mare la Roma, în anul 800, aduce în prim plan ideea unui singur cap al întregii creştinătăţi, proiect care va preocupa atât... Citeste articolul

Criza iconoclastă şi al doilea sinod ecumenic de la Niceea (787), despre care a fost vorba ultima oară, au marcat un moment important în procesul de îndepărtare a creştinătăţii occidentale de cea orientală. Puţin timp după Niceea, în anul 794, Carol cel Mare a reunit un sinod la Frankfurt, unde printre multele inovaţii aduse în organizarea bisericească, textul de la Niceea a fost... Citeste articolul

Iconoclasmul a marcat timp de mai bine de un secol istoria imperiului bizantin, cu consecinţe deosebit de importante atât sub aspect politic cât şi teologic. Doctrina iconoclastă a promovat renunţarea la imaginile religioase şi a cultului lor (eikon este cuvântul grec pentru imagine) până la distrugerea lor (în greceşte klastein, de unde „iconoclast”, adică cel care... Citeste articolul

1 Octombrie 2008

Sfântul Sava şi naşterea Bisericii sârbilor

Biserica sârbilor a jucat un rol important în ultima perioadă bizantină, începând să se afirme în contextul nou creat după cucerirea Constantinopolului de către cruciaţii latini la 1204. Biserica autocefală s-a născut în acelaşi timp cu statul medieval al Serbiei prin împreună-lucrarea unor personaje providenţiale, care au fost deosebit de inspirate în acţiunea lor dusă într-un moment istoric foarte dificil şi complex, pe care l-au întors în favoarea dobândirii independenţei şi totodată a salvării ortodoxiei.

I. Prinţul Ştefan şi fiul său Sava: cei doi mari sfinţi părinţi ai Serbiei Primul dintre aceste personaje a fost marele jupân Ştefan Nemania, fondatorul dinastiei Nemanizilor, din principatul Raška, care a constituit nucleul statului sârb medieval. Fiul cel mic al acestuia, Raštko, la numai 18 ani a părăsit în taină curtea tatălui său pentru a se duce pe Sfântul... Citeste articolul

Am avut mai înainte ocazia de a ne opri asupra unei prime perioade a Bizanţului, când Biserica a evoluat în cadrul unui imperiu roman cu vocaţie universală, care reuşise să unească ansamblul lumii mediteraneene în sensul larg. Aceasta perioadă lua sfârşit în secolul VII, cu apariţia islamului urmată de spectaculoasele cuceriri musulmane. La drept vorbind, imperiul era deja... Citeste articolul

Împăratul Constantin şi epoca lui (270-337)
1 Mai 2008

Împăratul Constantin şi epoca lui (270-337)

Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus (27 februarie 272 – 22 mai 337), cunoscut si sub numele de Constantin I, Constantin, sau în cadrul Bisericii Ortodoxe sub titulatura de Sfântul Constantin cel Mare, a fost Împărat roman, proclamat Augustus de către trupele sale în data de 25 iulie 306 şi care a condus Imperiul Roman până la moartea sa, survenită în anul 337. Sfântul Constantin a rămas cunoscut până în timpurile noastre mai ales pentru Edictul de la Milano din anul 313, care marchează intrarea în legalitate a religiei creştine pe întreg cuprinsul imperiului, pentru prima oară în istorie, precum şi pentru organizarea Primului Sinod Ecumenic de la Niceea în anul 325; aceste acţiuni sunt considerate factori majori ai răspândirii religiei creştine. Reputaţia sa de primul împărat creştin a fost recunoscută de către istorici începând cu Lactanţiu şi Eusebiu de Cezareea până în timpurile noastre, deşi în mediile neortodoxe încă mai există dispute cu privire la sinceritatea convingerilor sale religioase. Acestea ar fi fost alimentate de suportul pe care l-a arătat în continuare zeităţilor păgâne, precum şi faptul ca s-a botezat abia spre sfârşitul vieţii.

Împăratul Constantin a schimbat faţa lumii : a restaurat imperiul roman şi a făcut din el un imperiu creştin. Imperiul roman, care reuşise să unifice toate teritoriile de la Gibraltar pâna la Eufrat, a dus pâna la capăt un proces de globalizare destul de asemănător cu cel pe care-l cunoaştem astăzi, cu riscul de a cunoaşte o destabilizare profundă. Din 212, anul edictului lui... Citeste articolul

Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana

Din dragoste...

1 Noiembrie 2013

Un Festival luminos

1 Noiembrie 2013
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni