Episcopul, icoană a lui Hristos

Termenul de „episcop” vine din grecescul episkopein, care înseamnă a „vedea de sus”, a supraveghea. Episkopos este deci cel care supraveghează, apără, păzește, ceea ce corespunde funcției de cioban, păstor, care veghează asupra turmei sale. Or Hristos a spus limpede că este „Bunul Păstor” (In 10,  11 și 14). Prin însăși purtarea Sa, și prin învățătura Sa, Domnul a pus temelia episcopatului. El va putea spune celor doisprezece, înainte de a se despărți de ei pentru a se întoarce pe tronul dumnezeiesc, ca om îndumnezeit1: faceți ca Mine, purtați-vă ca Mine.

Traducerea Bibliei în limba greacă (2)

TRADUCERILE MODERNE ALE BIBLIEI ÎN NEOGREACĂ Între 1937 şi 1951, cunoscutul profesor Panagiotis Trembelas realizează o traducere a NT însoţită de comentarii patristice. Apărută carte cu carte, traducerea va fi publicată în ediţie bilingvă la Atena, în două volume: Epistole şi Apocalipsa (1951) şi Evanghelii şi Faptele Apostolilor (1952). După aproape un deceniu, în 1963, apare tot la Atena o nouă ediție bilingvă a NT, realizată de Ioannis Kolitsaras. Publicate cu binecuvântarea Sinodului Bisericii Greciei, aceste două traduceri (mai exact parafraze ale textului original) vor cunoaşte o largă difuzare în rândul populaţiei, prin efortul asociaţiilor creştine „Viaţă” (Ζωή) şi „Mântuitor” (Σωτήρ).

Traducerea Bibliei în limba greacă (1)

GREACA VECHE ŞI NEOGREACA Încă de la începutul creştinismului, poporul grec a avut privilegiul să citească Sfânta Scriptură direct în limba în care au fost redactate Septuaginta (LXX) şi Noul Testament (NT). Este vorba de singura limbă internaţională existentă la acea epocă, limba greacă, cunoscută sub numele de κοινὴ ἑλληνική (limba greacă comună) sau ἡ κοινὴ διάλεκτος (dialectul comun). De aceea, în ciuda evoluţiei limbii greceşti vorbite în popor faţă de cea a textului original, pentru multe secole Biserica greacă nu s‑a preocupat de traducerea Bibliei. Chiar şi în prezent, în cadrul slujbelor religioase, textul biblic este cel original, în timp ce pentru textele liturgice se folosește limba greacă bisericească. Este vorba de „greacă medievală” sau „greaca bizantină”, care s‑a vorbit în aproape întregul Ev Mediu, de la divizarea finală a Imperiului Roman până la căderea Constantinopolului, în 1453.

Biserica română din Paris (2)

Revenind la activitatea Părintelui Iordăchescu, aflăm că pe 3 decembrie 1917 este „invitat de doamna Mihaela (Micaela, Mic) Catargi, născută Ghica, pentru a oficia slujba dumnezeiască la căminul soldaților români care au luptat pe frontul francez, un cămin inaugurat în aceeași zi. Erau prezente un număr însemnat de doamne române și de bărbați binecunoscuți la noi, ca Toma Stelian, fost ministru, N. Coculescu, profesor universitar, C. Mille, fostul director al ziarului Adevărul și alții.”.

Biserica românească din Paris și Marea Unire (1917-1919)

La data de 22 octombrie 1918 un avion al Armatei de răsărit, pilotat de locotenentul francez Noël, ateriza la Iași sub privirile uluite ale populației. Avea un echipaj redus – în afară de pilot, un personaj îmbrăcat cu uniformă franceză, care nu era altul decât fostul și viitorul ministru plenipotențiar român la Paris Victor Antonescu (1871-1947). Acesta aducea vestea victoriei aliaților în Balcani: armistițiul cu Bulgaria, de la 29 septembrie, şi cel cu Turcia, care avea să urmeze, pe 30 octombrie – victorii obținute de această faimoasă Armată de răsărit care rămăsese inactivă la Salonic vreme de trei ani, sub comanda generalului Sarrailh („Aoleu Sarai, Sarai, / Noi ne batem și tu stai!”, cântau soldații români în 1916-1917). Acum – începând cu 15 septembrie 1918 –, armata franco-engleză, condusă de generalul Franchet d’Espèray, trecuse în sfârșit la ofensivă împotriva Bulgariei, cu o întârziere de doi ani și două luni, când ar fi trebuit să facă asta înainte de intrarea României în război, la 15/28 august 1916.

Începutul Anului Bisericesc (1 septembrie)

Calendarul bisericesc și calendarul agrar, unități de măsurare a timpului Din toate vremurile, problema trecerii timpului i‑a fascinat și în același timp i‑a cutremurat pe oameni. Matematicienii, filosofii, poeții, dar și oamenii simpli au încercat să‑și explice mecanismele curgerii neîndurătoare a timpului, sperând că vor găsi calea de a rezista agresiunii provocate ființei umane de această dimensiune necruțătoare. Omul este o ființă socială care trăiește timpul sacru prin sărbători, încercând să prefacă durata timpului în clipe de veșnicie. Din punct de vedere teologic, Hristos este nu numai întemeietorul timpului, ci și axa timpului, fiindcă era creștină se socotește de la apariția fizică a lui Hristos pe pământ. Deși timpul este indivizibil, omul a simțit nevoia să‑l măsoare, să‑l împartă în diferite subdiviziuni periodice, iar această fragmentare în diferite perioade se numește calendar, indiferent că vorbim de calendarul religios ori de cel popular‑țărănesc.  

Sfântul Ignatie Teoforul, chip al slujitorului desăvârșit

Despre Sfântul Ignatie Teoforul, sărbătorit în fiecare an de Biserica Ortodoxă la 20 decembrie, nu avem foarte multe informații. Nu știm anul nașterii sale, nu i se cunoaşte originea sau educația. Singurele informații certe le avem din corespondența purtată cu diferite biserici, în drumul său spre martiriul de la Roma, din anul 107, în timpul împăratului Traian (98-117).

Sfântul Grigorie Luminătorul și pilda vieții sale

Unul din primele popoare din istorie ce au primit botezul este cel armean căci teritoriul Armeniei actuale este locul unde au predicat, conform tradiției, Sfântul Apostol Bartolomeu și Sfântul Tadeu, unul din cei 70-72 de ucenici ai Mântuitorului. O mărturie în acest sens o găsim la istoricul Eusebiu de Cezareea care afirmă: „după scurtă vreme făgăduința făcută regelui s-a și împlinit, căci după ce Iisus a înviat din morți și s-a înălțat la cer, Toma, unul din cei doisprezece apostoli, a trimis la Edessa, printr-o lucrare dumnezeiască pe Tadeu, care și el era numărat în rândul celor șaptezeci de ucenici ai lui Hristos, ca vestitor și propovăduitor al învățăturii despre Hristos, așa încât prin el au fost duse aici la îndeplinire făgăduințele Mântuitorului. Există în acestă privință și o mărturie scrisă scoasă din arhivele din Edessa, care era atunci oraș împărătesc. Într-adevăr, între documentele obștești ale țării privitoare la treburile vechi și între cele rămase din timpul lui Abgar, se află și istoria următoare păstrată de atunci până azi”. (Istoria Bisericească, I, XIII, 4-5, PSB 13, p. 60). 

Camera de sus

O parte din eventimentele care întemeiază istoria creștinis-mului au loc într‑o cameră. Conform tradiției noastre, într‑o cameră din imediata proximitate a mormântului Mântuitorului. Tradiția iudaică spune că mormântul regelui David se află la temelia aceleași clădiri în care se găseşte această cameră. Aşadar, clădirea are la bază mormântul regelui David, iar la etaj camera Cinei celei dătătoare de viață. Care este și camera de unde au plecat femeile mironisțe la mormântul gol, dar și camera unde s‑au întors, ca să le vestească apostolilor Învierea, camera pe care au părăsit‑o apoi, plecând spre același mormânt gol, Petru și Ioan (Mt 28, 1; Mc 16, 7; In 20, 2 și In 20, 10). Iar la început apostolii nu au crezut (Mc 16, 11; Lc 24, 11; Lc 24, 37; vezi și Mt 28, 17). 

Ucenicul

Ucenic[ebr. תַּלְמִיד(taḻmîḏ); gr. μαθητής, slav. ѹчєникъ (učenikŭ)] – are sensul de discipol, student, elev, urmaş (al unui artist sau filozof), învăţăceletc. În limbaj comun, „ucenic” se referă la tânărul care se lasă îndrumat de un maestru sau un dascăl, devenind astfel elevul sau discipolul acestuia cu scopul de a deprinde o meserie sau activitate.  

Cinstirea Sfântului Antonie în Franța

Un sat medieval pierdut în munţi, nu departe de Grenoble sau de Lyon. Un pelerinaj acolo, la Saint-Antoine-l'Abbaye, te întoarce în timp. Cunoscută la începutul mileniului trecut drept Motte-Saint-Didier sau Motte-des-Bois, localitatea a ajuns să intre în istorie drept Saint-Antoine-l'Abbaye pentru că în biseri­ca din acest sat sunt adăpostite moaştele Sfântului Antonie cel Mare. Pare, poate, de necrezut că relicvele marelui părinte al monahismului se află în Franţa de aproape un mileniu, însă istoria sosirii şi rămânerii lor aici e o dovadă a evlaviei faţă de acest sfânt.

Sfânta Cămașă a lui Hristos păstrată la Argenteuil. Notă istorică și biblică

Sfânta şi nepreţuita Cămaşă a Domnu­lui Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, îmbibată cu propriul Său Sân­ge, se păstrează în Franţa, la Argenteuil, în regiunea pariziană (în Val-d’Oise), de 1 200 de ani.

1 Septembrie – Anul nou bisericesc

Ziua de 31 august reprezintă ultima zi din anul bisericesc. Spre deosebire de anul civil, care începe la 1 ianuarie, anul bisericesc începe la 1 septembrie, pentru că, după tradiţia mostenită din Legea Veche, în această zi s-a început creaţia lu­mii, si tot în această zi Şi-ar fi început Mântuitorul activitatea Sa publică. În bisericile ortodoxe se săvârseste slujba Te Deum-ului.

Constantin Brâncveanu, voievod, sfânt și martir

Iubitor de arginţi, abil şi poate chiar vi­clean, ducând o politică la limita trădă­rii permanente, Constantin Brâncoveanu (1654-1714), domn al Ţării Româneşti, era un om foarte cultivat: vorbea şi scria re­marcabil în greacă, latină şi slavonă.

Crucile de pe Valea Arieșului din Apuseni