Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale
Revista de spiritualitate ortodoxa si informare - www.apostolia.eu
Întoarcerea lui Hristos în slavă la cea de-a „Doua Venire” (Mt 24, 23-44 ; Mc 13, 21-37 ; Lc 17, 22-25 și 21, 25-36) Să reamintim că prima parte a acestei importante și lungi prorocii, care este raportată de cei trei Sinoptici (Mt, Mc și Lc) și care trebuie pusă în legătură cu Apocalipsa Sf. Ioan, a fost comentată în nr. 103 (oct. 2016) din Apostolia. Am comentat „începutul durerilor”, apoi începutul „sfârșitului”, cu instalarea la Ierusalim a „urâciunii pustiirii”. Domnul dă atunci sfaturi duhovnicești precise, însă într-un limbaj simbolic, pe care ne-am străduit să-l descifrăm. Vom aborda acum cea de-a doua parte.
Domnul revine atunci asupra înmulțirii histoșilor mincinoși și a prorocilor mincinoși despre care vorbise deja când pomenise despre începutul durerilor (cf. p. 4 în articolului precedent), însă într-un mod mai precis: „căci se vor ridica hristoşi mincinoşi1 şi proroci mincinoşi1şi vor da semne mari şi chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putinţă, şi... Citeste articolul
(Mt 24, 1-44; Mc 13, 1-37; Lc 21, 5-36 și 17, 22-37) Hristos Se află spre sfârșitul vieții Sale publice, după intrarea Sa mesianică în Ierusalim (Floriile) și înaintea Cinei celei de Taină, care va fi urmată de Patima Sa: atunci va face, numai pentru ucenicii Săi, o îndelungă și înfricoșată prorocie despre sfârșitul veacului. Când se vorbește despre „sfârșitul veacului”, trebuie să precizăm că este vorba despre eonul1 căderii, care se va încheia cu întoarcerea lui Hristos în slavă și cu Judecata cea de pe urmă (acestea două fiind evenimente diferite). După judecata cea de obște și definitivă a întregii omeniri, va începe eonul Împărăției, care nu va avea sfârșit. Aceste două prorocii constituie temelia eshatologiei2 creștine.
Această lungă prorocie este relatată, cu multe detalii, de cei trei Sinoptici (Matei, Marcu și Luca)3. Istorisirea cea mai completă se găsește la Sfântul Matei (aproape tot capitolul 24). Ea se citește niciodată duminica în Orient (poate ca să nu se îi înfricoșeze pe credincioși?), în timp ce în Occident o auzim la sfârșitul perioadei de după Cincizecime și la... Citeste articolul
Sărbătoarea Sucot sau sărbătoarea colibelor (numită impropriu sărbătoarea „corturilor” sau a „tabernacolelor”)1 era – și mai este și acum – una dintre sărbătorile evreiești cele mai populare și cele mai ținute. Întemeierea ei este dumnezeiască, pentru că Dumnezeu Însuși a instituit-o și a poruncit-o lui Moise (Lev 23, 33-36, completat la 39-43). Obiectul său principal era să se dea slavă lui Dumnezeu pentru că a apărat pe fiii lui Israel în pustiu, după ieșirea lor din Egipt (și înaintea intrării lor în Pământul Făgăduinței), punându-i să locuiască în colibe din ramuri. Era și un simbol profetic, pentru că însemna implicit că omul este în trecere pe acest pământ, pe drum, iar adevărata sa locuință, cea veșnică, este templul cel ceresc, Împărăția lui Dumnezeu. Era și o sărbătoare a recoltei, a strângerii roadelor (în septembrie-octombrie) descrisă în Levitic 23, 39 și Ieșire 23, 16, având deci o particularitate interesantă cu privire la apă, despre care vom mai vorbi. Sucot era una dintre cele trei „sărbători cu pelerinaj” (împreună cu Paștele și Cincizecimea: Deut. 16, 16), impunând deci mergerea la Ierusalim, la Templu. Ea se prăznuia în „cea de-a 15-a zi a celei de-a 7-a luni”, adică pe 15 tishri, la cinci zile după sărbătoarea Ispășirii (sau a Marii Iertări: Yom Kippour) și dura 7 zile + 1, adică 8 zile.
Timp de 7 zile, sărbătoarea era continuă (zi și noapte), ceea ce dădea uneori loc la excese, iar evreii trebuiau să locuiască în colibele lor, în aer liber, în tot Israelul. La Ierusalim, în afară de numeroasele jertfe săvârșite în Templu (descrise pe larg și minuțios în Num. 29, 12-38), exista un rit aparte: se făcea o procesiune în fiecare zi în jurul... Citeste articolul
Maria, Maica Domnului, merge să o vadă pe Elisabeta, Maica Înaintemergătorului. Cântarea Măreşte (Lc 1/39-56) Termenul de „vizitare” vine din latina ecleziastică visitatio, termen care apare în Occident începând cu secolul al XIII-lea. Este pomenirea liturgică a vizitei pe care a făcut-o Fecioara Maria verișoarei sale Elisabeta, imediat după Buna Vestire (sărbătorită la 25 martie). Este vorba de prima descoperire a Întrupării Cuvântului către o a treia persoană, de prima întâlnire între Iisus și Ioan în pântecele maicilor lor, și prilej al celei mai frumoase cântări neotestamentare, Mărește, căreia îi dă glas Maica Domnului. Este un eveniment istoric și biblic raportat pe larg în Evanghelia de la Sfântul Luca și comentat îndelung de către Părinții Bisericii.
Ne poate surprinde faptul că Bisericile nu pomenesc prea des de acest eveniment în diferitele rituri. Această sărbătoare este necunoscută în Răsărit, însă pericopa evanghelică se citește în ziua sărbătorii Nașterii Maicii Domnului1(8 septembrie). În Apus este prăznuită în ritul roman2, însă numai din secolul al XIII-lea: franciscanii au adoptat această... Citeste articolul
Cea de-a treia arătare Apostolilor, în Galileea: A doua pescuire minunată (Ioan 21,1-14) Încă din ziua Învierii, Hristos S-a arătat adesea și multor persoane, căci trebuia să adeverească întregii omeniri Învierea Sa, dar de fiecare dată a făcut-o pe neașteptate și sub o formă trupească diferită, căci trupul slăvit este liber, liber ca Duhul care îl umple cu totul, liber cu privire la aparența exterioară, la timp și la spațiu.
Fiecare dintre arătările Sale este în același timp o bucurie și o învățătură teologică. Ele sunt în același timp o confirmare a tot ce învățase și prezisese mai înainte. Vom relata cea de-a treia arătare a Sa, pe malul lacului, în Galileea, care reprezintă o confirmare a pescuirii minunate făcute cu prilejul chemării primilor patru ucenici1. Sfântul Ioan... Citeste articolul
(Joia și Vinerea Mare, Mt 26 și 27, 1-2; Mc 14 și 15, 1; Lc 22 și 23, 1; In 18, 1-27) Am vorbit anul trecut în aceeași perioadă despre Cina cea de Taină1 – eveniment central din Joia Mare și preînchipuire a Împărăției lui Dumnezeu – și astfel am ajuns la sfârșitul Cinei, la începutul nopții. Vom continua să-L urmăm pe Hristos, pas cu pas, în lupta Sa eroică pentru a mântui Omul și toată făptura. Evenimentele care vor urma au avut loc în Joia și Vinerea Mare, dar dacă ne referim la ziua biblică și liturgică, ce începe la apusul soarelui, putem spune că totul s-a petrecut în Vinerea Mare (Cina cea de Taină, arestarea, judecata, osândirea, patima, moartea pe cruce și îngroparea), o bogăție de învățături în plan simbolic, căci regăsim în același timp Împărăția (Cina) și moartea, sau „învierea și moartea”, pe când în plan concret, istoric, avem „moartea și învierea”. Dar acest lucru mărturisește despre faptul că planul dumnezeiesc se împlinește totdeauna, orice s-ar întâmpla. Anul acesta Îl vom urma pe Hristos de la ieșirea din foișor până la osândirea Sa la moarte, iar pentru aceasta este necesar să ne sprijinim pe toţi cei patru Evangheliști. De altfel, în aproape toate riturile, Evangheliile din Joia și Vinerea Mare sunt evanghelii compuse, adică formate din pasaje luate de la toți Evangheliștii2. Să urmărim acum această preasfântă istorisire.
Sfântul Ioan nu istorisește Cina, ci se concentrează pe larg asupra vestirii trădării lui Iuda (In 13, 21-30) și, mai ales, este singurul care menţionează Spălarea picioarelor (In 13, 1-20) și Ultimul cuvânt al Domnului, care este un monument teologic3 și care se încheie prin marea rugăciune a Fiului către Tatăl Său, numită „rugăciunea preoțească” (In 13, 31 – In... Citeste articolul
Această Evanghelie nu se citeşte niciodată duminica, după cât se pare, în niciun rit, şi nu e citită în timpul săptămânii decât în riturile occidentale, în sâmbăta din cea de-a treia săptămână din Post1. Cu toate acestea, problema pe care o pune priveşte toate societăţile, vechi şi contemporane, iar răspunsul dat de Hristos este un model veşnic de înţelepciune. În plus, această pericopă nu pare a fi fost comentată integral de către Părinţii Bisericii2.
Domnul se află în ultima parte a vieții Sale publice, la Ierusalim, puțin după sărbătoarea Corturilor (Sukkot)3 când va face prorocia „apei vii”, adică a venirii Duhului Sfânt. Tensiunea dintre El și „Evrei” este extrem de puternică, iar preoții, cărturarii și fariseii vor să-L dea morții (In 7, 25). Însă Hristos continuă să învețe în... Citeste articolul
(Septuagesima apuseană - a noua duminică înainte de Paşti. Mt 20/1-16) Această pildă este una dintre cele mai faimoase si cele mai grele dintre pildele istorisite de Hristos. Dacă nu facem efortul de a pătrunde duhul ei (ceea ce ne cere Domnul întotdeauna), ea poate părea chiar şocantă. Când sf. Ioan Gură de Aur o comentează1, începe prin a arăta caracterul ei aparent contradictoriu. Ea este citită în Occident în duminica Septuagesimei2, adică şaptezeci de zile înainte de Paşti, lucru deosebit de bine ales la începutul acestui urcuş către „muntele” Paştelui, Ierusalimul. În Răsărit, ea nu este niciodată citită duminica. Nu este prezentată decât de Sf. Matei şi a fost mult comentată de Părinţii Bisericii.
Ea se situează în timpul urcării lui Hristos către Ierusalim, chiar după episodul Tânărului bogat3 şi înainte de cea de-a treia vestire a Patimilor3. Petru, în urma întâlnirii cu Tânărul bogat, a pus Domnului o întrebare sinceră şi abruptă: şi noi? („Iată noi am lăsat toate şi Ţi-am urmat Ţie. Cu noi oare ce va fi?”). Domnul le... Citeste articolul
Înainte de a aborda exegeza acestei bine-cunoscute cântări neotestamentare, se cuvine să o situăm în contextul său istoric şi biblic. Sfântul Luca este, practic, singurul care relatează copilăria lui Iisus Hristos1. E firesc, aşadar, să înceapă prin a vorbi despre Înaintemergătorul lui Mesia, Ioan Botezătorul, care este subiectul întregului său prim capitol.
Preotul Zaharia se duce la Ierusalim pentru a sluji la Templu, căci venise rândul „cetei” sale preoţeşti. El este arătat de sorţi să ardă tămâie lui Dumnezeu, în partea Templului denumită „Sfânta” şi, pe când săvârşeşte singur această slujbă solemnă, i se arată îngerul Gavriil, care îi descoperă că rugăciunea... Citeste articolul
(Joia din săptămâna a 25-a după Rusalii, Lc 16,1-9) Această pildă este una dintre cele mai grele din Evanghelie. Poate părea chiar şocantă dacă nu reuşim să-i pătrundem duhul. În Răsărit nu este citită decât în timpul săptămânii, în timp ce în Apus este citită în cea de-a opta săptămână după Rusalii. Nu este istorisită decât de Sfântul Luca, imediat după cele trei mari pilde care se referă la mântuirea Omului, pe care iarăşi numai Sfântul Luca le istoriseşte împreună: cea a oii rătăcite, a drahmei pierdute şi a Fiului risipitor (Lc 15). În cronologia lui Luca, această parabolă este situată la sfârşitul misiunii lui Hristos în Galileea, cu puţin timp înainte de urcarea Sa la Ierusalim: lucru confirmat de Sfântul Matei, care nu istoriseşte decât pilda oii rătăcite (Mt 18, 12-14), pe care o plasează în acelaşi moment ca Sfântul Luca.
În cele trei parabole care o preced, Domnul se adresează „vameşilor şi păcătoşilor care se apropiau de El ca să-L asculte” (Lc 15, 1), în timp ce „fariseii şi cărturarii cârteau” pentru că „primea la Sine pe păcătoşi şi mânca împreună cu ei” (Lc 15, 2) şi pentru că arăta în pildele Sale voinţa puternică şi... Citeste articolul
Joia din săptămâna a douăzeci şi una după Rusalii (Lc 9, 49-56) Această Evanghelie pomeneşte două evenimente din viaţa lui Hristos care nu au nici o legătură între ele, în afara cronologiei Sfântului Luca. Faptul că sunt citite împreună ţine de tipicul răsăritean de a face o lectură continuă, şi nu una selectivă, a celor patru Evanghelii de-a lungul întregului an. Primul eveniment, (la Lc 9, 49-50), este menţionat şi de către Sfântul Marcu (9, 38-41), cu ceva mai multe detalii. Al doilea, care relatează proasta primire pe care o face Mântuitorului un sat samarinean, nu apare decât la Sfântul Luca (9, 51-56). Este puţin probabil ca aceste evenimente să fie concomitente, dar s-au petrecut aproximativ în aceeaşi perioadă a vieţii lui Hristos, între sfârşitul apostolatului Său în Galileea şi urcarea Sa la Ierusalim. Aceste două episoade sunt minore, aproape anecdotice, dar cu toate acestea au un conţinut duhovnicesc bogat.
Primul eveniment se petrece la puţin timp după Schimbarea la Faţă, prima vestire a Patimilor şi cearta dintre Apostoli pentru a şti cine este cel mai mare. Este posibil ca el să fi avut loc la Capernaum sau în ţinutul dimprejur – în orice caz, s-a petrecut în Galileea. Apostolii sunt cu Învăţătorul. Ioan ia cuvântul şi Îi spune: „am văzut pe unul... Citeste articolul
Sărbătoarea Zămislirii Sf. Ioan Botezătorul din 23 septembrie există numai în Răsărit, fiind necunoscută în Apus1. Sărbătorirea liturgică a zămislirii unei fiinţe omeneşti poate părea surprinzătoare, căci este vorba despre un eveniment tainic, care nu se descoperă decât după un timp: data precisă nu este cunoscută decât de Dumnezeu. Mai mult, zămislirea nu duce neapărat la naştere: există mult mai multe zămisliri care nu dau rod decât zămisliri care duc la naşterea unei fiinţe reale şi autonome2. În cazul unei sarcini, nu este niciodată sigur, din păcate, că pruncul zămislit va ajunge să se nască.
Sărbătorile „zămislirii” unor mari personaje biblice sunt, după cum le numeşte marele liturgist Baumstark, „sărbători de idee”, adică praznice instituite de Biserică pentru a mărturisi o taină, mai degrabă decât pentru a comemora un eveniment istoric stricto sensu.Cel mai bun exemplu este cel al Zămislirii după trup a lui Hristos: Biserica universală a... Citeste articolul
Această pildă de căpătâi nu este istorisită decât de Sf. Matei şi nu a fost mult comentată de Părinţii Bisericii, în afară de Sfântul Ioan Gură de Aur. În Apus este de asemenea citită după Rusalii, în cea de-a douăzeci şi una duminică.
E de folos întotdeauna, pentru a înţelege sensul unei pilde, să vedem în ce împrejurări a istorisit-o Domnul, şi cui S-a adresat. Ne aflăm la sfârşitul misiunii Sale pământeşti în Galileea când Domnul Îşi începe «urcarea către Ierusalim», pentru a săvârşi mântuirea lumii (conform versetului următor). Hristos... Citeste articolul
(Sâmbăta dinainte de Rusalii - In 5,24-30) Biserica lui Hristos s-a rugat întotdeauna pentru cei adormiţi1. Înainte de a aborda problema teologică a morţii şi conţinutul acestei Evanghelii, să spunem câteva cuvinte despre tradiţiile liturgice.
Răsăritul a codificat riguros perioadele de rugăciune pentru toţi cei adormiţi. În ciclul liturgic săptămânal2, sâmbăta este închinată pomenirii celor adormiţi şi a tuturor sfinţilor. În timpul anului liturgic, un mare număr de sâmbete (mai ales în timpul Postului) le sunt închinate în mod special, printre care amintim sâmbăta... Citeste articolul
În toate riturile creştine, sărbătoarea Paştelui este centrală şi indisociabilă de ceea ce o precedă în Săptămâna Sfântă, numită în Răsărit Săptămâna Mare (care durează de la Florii la Învierea lui Hristos). Această Sfântă şi Mare Săptămână se termină prin cele mai sfinte trei zile din anul liturgic, al căror conţinut biblic şi liturgic se poate rezuma astfel:
Joia Mare, în care Biserica pomeneşte Cina cea de Taină1 şi arestarea lui Hristos, Vinerea Mare, când se face pomenirea Patimilor, a morţii şi a îngropării lui Hristos, Sâmbăta Mare, marele sabat dumnezeiesc [sufletul omenesc al lui Hristos unit cu dumnezeirea Sa se pogoară în Iad şi izbăveşte sufletele ţinute acolo de Satana], când... Citeste articolul
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team