Apare cu binecuvântarea Înaltpresfinţitului Părinte Mitropolit Iosif

Cauta in site
1 Iulie 2018

Mucenicia Sfântului Ioan Botezătorul, 29 august (Mt 14, 112; Mc 6, 14-29; Lc 3, 19-20 și 1-9)

Când Apostolii Iacov și Ioan au făcut Domnului o cerere de necrezut, aceea de a sta de‑a dreapta și de‑a stânga Sa când va fi în slava Sa1, răspunsul lui Hristos a dat dovadă de o mare ascultare față de Tatăl Său ceresc (și de o mare smerenie): „Nu este al Meu a da, ci se va da celor pentru care s‑a pregătit de către Tatăl Meu”, ceea ce însemna, de fapt: aceste locuri sunt deja puse deoparte, fără a spune pentru cine. Însă tradiția Bisericii are o opinie limpede și constantă asupra acestui subiect: persoana care va sta de‑a dreapta Sa, pentru vecie, este o femeie, Maica Sa Maria – noua Evă – fără de care Întruparea nu s‑ar fi putut petrece; iar cel care va sta de‑a stânga Sa este fără nicio îndoială un bărbat, Sfântul Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul, pe care l‑a lăudat Hristos Însuși, citând în legătură cu el prorocia lui Maleahi: „Iată trimit înaintea feţei Tale pe îngerul Meu care va găti calea Ta, înaintea Ta”2, și adăugând: „Adevărat zic vouă: nu s‑a ridicat între cei născuți din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul” (Mt 11, 10‑11 și Lc 7, 27‑28)3. Această tradiție este vizibilă în iconostasele bisericilor creștine, în care se pictează dintotdeauna o deisis4 care reprezintă pe Hristos în slavă pe tronul Său, cu Fecioara Maria de‑a dreapta și Ioan Botezătorul de‑a stânga.

Am vorbit deja de mai multe ori de Sfântul Ioan Botezătorul, în legătură cu zămislirea sa (Lc 1, 5‑25)5, cu întâlnirea sa cu Mesia, în sânul maicilor lor (Lc 1, 39‑45)6, cu Botezul lui Hristos la Teofanie (Mt 3, 13‑17, Mc 1, 9‑11, In 1, 32‑34)7. Aici vom vorbi despre arestarea și uciderea sa. Mai înainte, trebuie să spunem un cuvânt despre problemele de... Citeste articolul

3 Iunie 2018

Paiul și bârna. Bunul-simț și umorul lui Hristos (Mt 7, 3-5 și Lc 6, 39-42)

Pildele sunt scurte povestiri ușor de memorat, menite să dea o învățătură duhovnicească profundă celor mai mulți şi să rămână întipărite în minte prin caracterul lor ludic. Este un gen literar foarte cunoscut în Orient în perioada Antichității și care se apropie de fabule, cunoscute mai ales la greci (Esop) și romani (Fedru), apoi în secolul al XVII‑lea în Franța (La Fontaine). Găsim în ele și înțelepciunea populară a proverbelor, ce ilustrează „bunul‑simț țărănesc”. Hristos va folosi în mod constant această pedagogie, fiind un maestru în domeniu. Pildele Sale sunt cunoscute în lumea întreagă, chiar și de către cei care nu sunt creștini.

Pilda paiului și a bârnei este una dintre cele mai scurte, dar și dintre cele mai savuroase. Ea urmează imediat după un logion (Cuvânt dumnezeiesc) despre „Nu judecați...”, pe care l‑am comentat în numărul precedent al revistei Apostolia. Această pildă este atât de interesantă încât am preferat să‑i consacrăm un articol aparte. Să reamintim totuși că... Citeste articolul

2 Aprilie 2018

Smochinul neroditor sădit în mijlocul viei. Sinagoga și Biserica (Luca 13, 6-9)

Această foarte scurtă pildă nu ne este raportată decât de Sfântul Luca. E greu să o situăm în cei trei ani de viață publică a lui Hristos. Sfântul Efrem Sirul, în comentariul la Evanghelia concordantă1 o situează după Schimbarea la Față și înainte de întâlnirea cu Zaheu. Se poate deci estima că Domnul a istorisit‑o înainte de suirea Sa la Ierusalim, către sfârșitul celui de‑al doilea an al Său de misiune (sau începutul celui de‑al treilea an). Este foarte puțin cunoscută de credincioși, probabil pentru că, se pare, nu este niciodată citită duminica, în niciun rit (și poate că nici în timpul săptămânii). Dar a fost comentată cel puțin de doi Părinți ai Bisericii: Sfântul Efrem1 pe care l‑am pomenit mai sus, și Sfântul Ambrozie al Milanului,  care i‑a făcut un comentariu lung și remarcabil2.

Am vorbit de mai multe ori de semnificația discursurilor în pilde și despre pedagogia lui Hristos3. Să adăugăm numai un lucru: uneori Domnul arată care sunt cheile înțelegerii sau, și mai bine, explică înțelesul Apostolilor Săi, dar uneori nu o face, cum este cazul aici, iar pilda, dată în stare brută, seamănă cu un mic rebus. Domnul ne spune: gândiți, faceți efortul de a... Citeste articolul

2 Ianuarie 2018

„După roadă se cunoaşte pomul”: o inițiere în discernământul duhovnicesc (Mt 7, 15-21 și 12, 33-35; Lc 6, 43-45)

Această Evanghelie face parte din Cuvântul de început pe care Domnul l‑a rostit la începutul misiunii Sale publice, îndată după ce i‑a chemat pe cei doisprezece Apostoli, și care constituie Legea cea Nouă1, Legea adevărului și a sfințeniei, care are drept țel să aducă pe oameni la a fi „desăvârșiți precum Dumnezeu desăvârșit este” (Mt 5, 48), adică la asemănarea cu Dumnezeu. Hristos a vorbit foarte mult timp (probabil o zi întreagă) pe un munte din Galileea2, în apropiere de Capernaum. Textul complet se găsește numai la Sfântul Matei, dar Sfântul Luca dă și el câteva extrase. Pasajul care ne interesează se găsește la sfârșitul cuvântului3, ceea ce explică faptul că are un caracter practic, pedagogic. Să mai adăugăm că Domnul va reveni asupra acestui subiect mai târziu, când va izbăvi pe un demonizat orb și mut și va fi acuzat de farisei că face aceasta „cu Beelzebul, căpetenia demonilor”, adică cu Satana (Mt 12, 22‑37): după ce a vorbit despre păcatul împotriva Duhului Sfânt, încheie amintind că un pom bun nu poate da decât roadă bună.

Această Evanghelie se citește în Apus în cea de‑a 7‑a duminică după Rusalii (vechiul rit roman4 și ritul galilor restaurat5) şi, de asemenea, în Răsărit, dar niciodată într‑o duminică. Introducerea este semnificativă: „Feriți‑vă de prorocii mincinoși6, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori...” Hristos abordează aici... Citeste articolul

2 Decembrie 2017

Sămânța bună și neghina

Înțelepciunea dumnezeiască ne învață răbdarea și discernământul (Mt.13, 24-30 și 36-43) Această pildă este atât de faimoasă încât face parte din „cultura universală”, ca și cea a Bunului Samarinean.  Este citită duminica în Apus (duminica a cincea după Epifanie în vechiul rit roman și a patra după Teofanie în ritul galilor restaurat) dar niciodată în Răsărit. Să o situăm mai întâi în Evanghelia după Sf. Matei, singura care o raportează, pentru a vedea în ce context a istorisit-o Domnul. Hristos se află spre mijlocul misiunii Sale în Galileea, înaintea muceniciei Sfântului Ioan Botezătorul1 și în această perioadă propovăduiește adesea în pilde2. Ne aflăm în miezul apostolatului Său: El străbate toată Galileea – pe jos – cu ucenicii Săi și propovăduiește fără încetare, cel mai adesea în pilde, pentru că aceasta este pedagogia pe care a ales-o pentru a vorbi „mulțimilor”, poporului (cu excepția cuvântului de început, care avea un caracter fundamental și care constituie „Legea cea nouă”). Nu vom reveni aici asupra semnificației acestui mod de propovăduire, deoarece am vorbit adesea despre aceasta, și trimitem pe cititori la exegeza Oii pierdute3.

Trebuie să remarcăm că multe din aceste pilde au un caracter agricol (ceea ce era în același timp potrivit cu auditoriul și bogat în simboluri), dintre care mai cu seamă pilda fundamentală a „Semănătorului”, care va sluji de model și pe care Domnul va avea grijă să o explice apostolilor Săi4. Cea a seminței bune și a neghinei urmează imediat acesteia, și putem chiar să spunem că... Citeste articolul

2 Noiembrie 2017

Dumnezeu și Cezarul

Carta bunelor relații dintre Biserică și stat (Mt 22, 15-22; Mc 12, 13-17; Lc 20, 20-26) Hristos abordează arareori problemele legate de cetatea pământească – pentru că singura Sa preocupare este să aducă pe oameni la cetatea cerească, Împărăția Tatălui Său – în afară de cazul în care i se pun întrebări cu privire la aceasta. Atunci nu se dă la o parte și răspunde. Însă răspunsurile Lui închid gura interlocutorilor Săi și sunt fără apel. La fel se întâmplă și aici, însă trebuie să reamintim că I se întinde o capcană. Carta bunelor relații dintre Biserică și stat (Mt 22, 15-22; Mc 12, 13-17; Lc 20, 20-26)   Hristos abordează arareori problemele legate de cetatea pământească – pentru că singura Sa preocupare este să aducă pe oameni la cetatea cerească, Împărăția Tatălui Său – în afară de cazul în care i se pun întrebări cu privire la aceasta. Atunci nu se dă la o parte și răspunde. Însă răspunsurile Lui închid gura interlocutorilor Săi și sunt fără apel. La fel se întâmplă și aici, însă trebuie să reamintim că I se întinde o capcană.

Această Evanghelie, foarte importantă pentru istoria pământească a oamenilor și a Bisericii, este citită în Apus, după Sfântul Matei, în duminica a 22-a după Rusalii (vechiul rit roman și ritul galilor restaurat), însă niciodată duminica în Răsărit. Relatarea acestui episod apare la cei trei Sinoptici și a fost adesea comentată de Părinții Bisericii, mai ales de... Citeste articolul

2 Octombrie 2017

Effatta: deschide-te. Hristos ne deschide iarăşi urechile si ne dezleagă limbile (Mc 7, 31-37)

Această vindecare este una dintre cele mai originale din toată Evanghelia iar bogăţia ei duhovnicească merită să o scrutăm cu atenţie. Această minune nu este raportată decât de Sf Marcu1 [adică de Sf Petru1, care a fost martor ocu­lar], lucru destul de rar. Această Evanghelie este citită în Occident în dumini­ca a 11-a de după Rusalii (vechiul rit roman si ritul Galilor restaurat).

Hristos se află la sfârşitul misiunii Sale în Galileea si Se întoarce din Fenicia [„ţinutul Tirului şi al Sidonului”], unde a izbăvit-o pe fiica femeii Cananeence (Mc 7, 24-30) iar Sf Marcu ne spune, curios, că „a venit (...) la Marea Galileii, prin mijlocul hotarelor Decapolei2”, ceea ce pare să însemne că ar fi ocolit marea Galileei pe la nord pentru a ajunge... Citeste articolul

2 Septembrie 2017

Drahma pierdută si iarăşi găsită. Chipul lui Dumnezeu în om este de neşters (Lc 15, 8-10)

Pilda drahmei pierdute face parte dintr-un triptic de pilde despre căderea Omu­lui şi reîntâlnirea sa cu Dumnezeu şi prin Dumnezeu, triptic relatat în întregi­me numai de Sfântul Luca, în următoarea ordine: pilda Oii pierdute şi regăsite1, cea a Drahmei pierdute şi regăsite şi cea a Fiului pierdut şi regăsit. Este o capodoperă pedagogică şi spirituală, care nu putea ieşi decât din gura însăşi a lui Dum­nezeu, prin Fiul Său, Iisus Hristos. Am făcut deja exegeza pildei Oii pierdute2 şi a Fiului pierdut3: o vom face acum pe cea a Drahmei pierdute. Aceasta nu este citită niciodată duminica în Orient, dar se citeşte în Occident în cea de-a treia duminică după Rusalii, dimpreună cu pilda Oii pierdute (în ritul galilor restaurat şi în vechiul rit roman).

Să situăm mai întâi acest triptic în viaţa publică a lui Hristos. Sfântul Matei, care istoriseşte numai parabola Oii pierdute, ne permite să o situăm istoric mai precis decât la Sfântul Luca: Hristos Se află la sfârşitul misiunii Sale publice în Galileea (în capitolul următor, Îşi începe urcarea către Ierusalim). Sfântul Luca este... Citeste articolul

2 Iulie 2017

Oaia cea pierdută și regăsită (La 15, 1-7; Mt 18, 11-14)

Această pildă este unul dintre textele cele mai cunoscute în întreaga lume, într-atât este de impresionantă: în toate culturile se pomenește pilda Oii celei pierdute. Este o arătare a puterii universale a învățăturii lui Hristos, Care este Dascălul1 omenirii.

Să amintim mai întâi ce este o pildă și care este interesul acestui mod de propovăduire: o pildă este o poveste, o fabulă cu caracter simbolic și cu înțeles duhovnicesc. O poveste reține interesul unui auditoriu, pentru că oamenii vor să-i cunoască sfârșitul. Iar faptul de a împrumuta exemple din viața de zi cu zi, de a pune în scenă lucruri, personaje și situații... Citeste articolul

2 Iunie 2017

Sluga netrebnică (Lc 17, 7-10)

Evanghelia este un adevărat florile­giu al cugetelor dumnezeieşti, în care Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, ne descoperă cugetele Tatălui ceresc, pe care inima noas­tră nu le poate primi decât în Duhul Sfânt. Această vistierie duhovnicească este atât de bogată şi preaplină încât reuşim să reţinem din ea numai câteva nestemate, cum ar fi ma­rile cuvinte teologice ale lui Hristos sau pil­dele Sale cele mai importante, dar multe ast­fel de comori trec neobservate, mai ales când sunt mai greu de înţeles. Aşa se întâmplă şi cu cuvântul despre slugile netrebnice.

Hristos le vorbea foarte des oamenilor, pentru că este Cuvântul Tatălui, „gura tă­cerii” şi a venit în lume, „la ai Săi” (In 1, 11), pentru a-L descoperi şi arăta pe Dumnezeu. Propovăduieşte fără încetare: este un „Rabbi”1 dumnezeiesc, dascălul2 tuturor po­poarelor de pe pământ şi al fiecărei persoa­ne omeneşti. Se... Citeste articolul

2 Mai 2017

Arătările lui Hristos înviat (II)

Arătarea celor doi ucenici de la Emaus (Lc 24, 13-35) Înainte de a aborda conținutul acestei Evanghelii, trebuie să facem mai întâi o precizare cu privire la titlul care i se dă în literatură și în artă, și anume „Pelerinii de la Emaus”1: nu este vorba despre „pelerini”, ci despre ucenici ai lui Hristos, după cum spune Evanghelia, a căror singură legătură cu oraşul Emaus este că se îndreptau într-acolo. Iar adevăratul centru de interes nu sunt cei descrişi în mod greşit drept „pelerini”, ci Hristos cel Înviat, Care li Se va arăta. Cu această istorisire facem experiența directă a uneia dintre marile dificultăți ale perioadei pascale din viața pământească a lui Hristos: având acum pentru totdeauna trupul Său de slavă (asupra căruia vom reveni mai jos), El devine „cu neputință de desluşit” pentru ochii și înțelegerea oamenilor, ceea ce face cronologia evenimentelor foarte greu de stabilit.

Această arătare nu este relatată decât de Sfântul Luca, ceea ce ne poate surprinde, din moment ce nici el, nici Sfântul Pavel, al cărui tovarăș era, nu au fost martori oculari ai Învierii (spre deosebire de sfinţii Matei, Petru [Marcu] și Ioan). Cu toate acestea, două versete din Evanghelia Sfântului Marcu se referă la această întâmplare (Mc 16, 12-13). Pericopa este... Citeste articolul

2 Aprilie 2017

„Să nu ucizi” sau Jertfa bineplăcută lui Dumnezeu (Mt 5, 21-26)

Acest pasaj foarte scurt se găseste în Cuvântul de început al lui Hristos, pe care l-a rostit „pe munte”1 (Mt 5, 1) în Galileea, la începutul apostolatului Său. Profunzimea si forţa învăţăturii lui Hristos nu se măsoară în lungimea versetelor din Noul Testament. Fiecare cuvânt al lui Hristos – logion2 dum­nezeiesc – are o valoare vesnică, pentru că Dumnezeu Însusi este cel care ne învaţă direct, fără văl, faţă către faţă.

Imediat după ce a fost revelat ca „Mesia” de către Tatăl Său ceresc și Duhul Sfânt la botezul Său în Iudeea3, după ce a învins pe Satan, ca om4, în desertul Iudeei, când a fost ispitit de acesta, Domnul a început să predice peste tot în Galileea să-i vindece pe cei bolnavi, chemând totodată pe ucenicii Săi5, dar nu Şi-a rostit marea sa... Citeste articolul

2 Martie 2017

Pilda judecătorului nedrept si a văduvei stăruitoare

 „SĂ STRIGĂM ZI SI NOAPTE CĂTRE DUMNEZEU” (Lc 18,1-8) Ca mulţumire către Sfântul Ioan de Shanghai   Această scurtă pildă, care apa­re la Sfântul Luca fără a putea fi explicată prin context, este probabil una dintre cele mai dificile pe care le istoriseşte Hristos, datorită comparaţiei îndrăzneţe între Tatăl ceresc şi judecătorul nedrept, care ar putea şoca pe cei neiniţiaţi, străini de Tradiţia creştină.

Să situăm mai întâi această pildă în cadrul Evangheliei Sfântului Luca, singu­rul care o istoriseşte. Cronologia acestei Evanghelii este greu de înţeles şi nu întot­deauna în acord cu ceilalţi doi Sinoptici, conţinând adesea o succesiune de pilde pe care nu le putem situa cu precizie în desfăşurarea Misiunii lui Hristos, nefiind precizat... Citeste articolul

2 Ianuarie 2017

Iisus este alungat din Nazaret

Hristos îşi începe misiunea în neînţelegere si suferinţă (Lc 4, 14-30; Mt 13, 53-58; Mc 6, 1-6) Această teofanie1, la începutul vieţii publice a lui Hristos si al lucrării Sale misio­nare, este tragică, pentru că Iisus, care este nazarinean, nu este primit în propria Sa „patrie” (Mc 6, 1), iar concetăţenii Săi vor să-L omoare. Istorisirea cea mai completă se găseste la Sfântul Luca, singurul care menţionează intenţia ucigașă, dar Sfântul Matei si Sfântul Marcu pomenesc si ei în parte evenimentul. Se pare că această pericopă nu este citită duminica în niciun rit, motiv pentru care întâmplarea este puţin cunoscută de credincioşi.

Iisus S-a născut în Iudeea, la Betleem, pentru că aceasta era voia Tatălui Său ceresc, reve­lată de Sfântul Duh prorocului Miheia2 cu opt veacuri înainte de Nasterea lui Hristos. Era pli­nirea dinaintea lumii a două criterii ale venirii lui Mesia: a fi fiul lui David3 si a Se naste la Betleem (David era de obârsie din Betleem, unde a primit ungerea ca rege de la... Citeste articolul

2 Decembrie 2016

Chemarea lui Matei spre a deveni Apostol

Pedagogia și milostivirea lui Hristos (Mt 9, 9-13; Mc 2, 13-17; Lc 5, 27-32) De nouă ani de când avem cinstea și bucuria de a ține rubrica „Tâlcul Evangheliei” în Apostolia, am încercat să comentăm mai ales Evangheliile din duminici şi sărbători, în scop pastoral. Acum, când acest ciclu este practic încheiat, vom aborda pericope care nu sunt citite duminica sau chiar niciodată citite la Liturghie. Pentru aceasta, ne vom strădui să comentăm simultan istorisirile celor trei Sinoptici (Mt, Mc și Lc) sau chiar, uneori, ale tuturor celor patru Evanghelii.

Chemarea lui Levi-Matei spre a deveni Apostol este cu deosebire ziditoare în ceea ce privește felul în care acționează Domnul în lucrarea Sa misionară și ne ajută să cunoaștem mai bine temelia Bisericii pe care suntem zidiți sau, altfel spus, obștea celor Doisprezece Apostoli. Scena se petrece la Capernaum, după ce Hristos Și-a așezat acolo „cartierul general”1, la... Citeste articolul

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni