Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale
Revista de spiritualitate ortodoxa si informare - www.apostolia.eu
Păcatul împotriva Duhului Sfânt (Mt 12, 22‑32; Mc 3, 22‑30; Lc 11, 14‑23) Cu prilejul unui exorcism, Domnul a dat o învățătură de căpătâi și foarte greu de înțeles cu privire la Duhul Sfânt și la iconomia Lui în ceea ce ne privește. Episodul exorcismului este relatat pe scurt de Sf. Matei (12, 22‑23) și de Sf. Luca (11,14), dar înfruntarea care urmează (cu Fariseii) și învățătura lui Hristos sunt relatate pe larg de cei trei Sinoptici. Hristos Se referă apoi (Sf. Luca1 11, 24‑26) la purtarea demonilor și la lupta duhovnicească pe care trebuie să o ducem împotriva lor, lucruri pe care nu le vom aborda aici, pentru că este vorba despre o altă problemă duhovnicească, vrednică de o exegeză aparte.
Scena se petrece imediat după vindecarea omului cu mâna uscată2, la Sf. Matei, și după cuvântul de trimitere a celor 70 de ucenici, la Sf. Luca. Lucrul acesta ne îngăduie să situăm evenimentele la începutul vieții publice a lui Hristos. După Sf. Marcu, ne aflăm la Capernaum, în casa în care sălășluiește Hristos împreună cu ucenicii Săi, casă care le slujește... Citeste articolul
Hristos doctor și taumaturg (Mt. 8, 1‑4 ; Mc. 1, 40‑44 ; Lc. 5, 12‑14) De‑a lungul celor trei ani ai misiunii Sale, Hristos a săvârșit nenumărate vindecări, care nu sunt toate pomenite în Evanghelie. Acestea priveau mai ales bolile grave și incurabile, pentru că medicina din vremea respectivă (evreiască și greco‑romană) avea mijloace limitate. Putea fi vorba de boli și de infirmități din naștere sau dobândite în timpul vieții, de accidente etc. Toate erau legate de trup, dar și de suflet: în afară de bolile sau de infirmitățile fizice, mai erau și cele sufletești, îndeosebi cazurile de îndrăciți și cele asemănătoare (epilepsia sau nebunia). Hristos a vindecat bolnavi din toate păturile societății și de toate vârstele, fără a exclude pe nimeni, dar a avut o predilecție pentru cei săraci, modești, părăsiți și pentru copii. Circumstanţele au fost extrem de diverse și se poate spune că a săvârșit vindecări în orice fel de împrejurare.
Felul său de a „opera” nu a fost întotdeauna același: probabil că depindea de indivizi și de împrejurări. În general a vindecat bolnavii care se găseau în fața Lui, dar și pe cei aflaţi la distanță [ca de pildă pe sluga Sutașului1]. Cel mai adesea vindecările au fost imediate și complete, uneori însă le‑a cerut bolnavilor să facă un efort (ca de pildă celor... Citeste articolul
Hristos îi ceartă pe fățarnicii care cer semne (Mt 16, 1-4; Mc 8, 11-13; Lc 11, 16, 29 și 12, 54-56) Acest cuvânt al lui Hristos, relatat in extenso de doi dintre sinoptici, Matei și Marcu, și coroborat de Sf. Luca în două pasaje, cuvânt rostit cu prilejul unei dispute între Hristos şi „fruntașii religioși” bine-cugetători, se petrece către sfârșitul șederii Domnului în Galileea, după cea de-a doua Înmulțire a pâinilor și înainte de Schimbarea la Față. Sf. Marcu, mai bine zis Sf. Petru1, care este martor ocular, e cel mai precis: întâmplarea are loc imediat după ce Hristos a trecut înapoi marea Galileei și, împreună cu ucenicii Lui, coboară în ținutul Dalmanutei2.
Probabil că în niciun rit nu se citeşte, duminica, această pericopă, fiindcă este imposibil să se citească toată Evanghelia în 53 de duminici, însă expresia folosită de Hristos [cea din titlu] este atotcunoscută și adesea menționată de Părinții Bisericii, de teologi și de părinții duhovnicești. Textul e scurt, însă dens: fiecare cuvânt al lui Hristos este o nepieritoare... Citeste articolul
„Învățați‑vă de la Mine că sunt blând și smerit cu inima” (Mt 11, 29) Această frază a lui Hristos pare să nu aibă nimic neobișnuit la o primă lectură. Cu toate acestea, ea exprimă un logion1 dumnezeiesc de primă importanță, adică o revelație teologică referitoare la Hristos și la Sfânta Treime, un precept duhovnicesc de căpătâi. Fraza însăși se găsește la sfârșitul unui cuvânt al Domnului care nu este relatat în întregime decât de Sf. Matei (11, 25‑30) (prima parte (25‑27) este relatată și de Sf. Luca (10, 21‑22), dar într‑un context diferit). După câte știm, numai Sf. Ioan Gură de Aur a comentat‑o, într‑o foarte frumoasă omilie2.
În ce context evanghelic a rostit Domnul fraza aceasta și cui i Se adresa? Aflăm de acest cuvânt la începutul Misiunii pământești a lui Hristos, după discursul Său de început – chemarea celor Doisprezece și cuvântul de misiune pe care îl va adresa lor. Urmează apoi dialogul la distanță, prin intermediul ucenicilor, dintre Ioan Botezătorul [aflat în... Citeste articolul
Un cuvânt de nădejde al Sfântului Petru în deznădejdea duhovnicească (In 6, 66-71) Această pericopă ni se poate părea banală și chiar nesemnificativă, dar are de fapt o mare importanță duhovnicească, pentru toți oamenii și pentru toate timpurile. Ea nu poate fi înțeleasă dacă nu este pusă în contextul său evanghelic. Tot acest ansamblu coerent, care ocupă capitolul 6 al Evangheliei după Sf. Ioan, nu este raportat decât de el (în afară de început, versetele 1–21). Or, cronologia ioanică este greu de pătruns, pentru că Apostolul cel mult iubit și-a scris Evanghelia cu destul de mult timp după ceilalți trei, fără a mai spune, în general, ceea ce ei spuseseră deja, și „completându-i”, istorisind mai ales marile discursuri teologice ale lui Hristos. Cu toate acestea, după cum Sf. Ioan istorisește prima înmulțire a pâinilor, umblarea lui Iisus pe apă și imediat după aceea Sărbătoarea Corturilor, putem să estimăm că aceste evenimente se situează la sfârșitul celui de-al doilea an de misiune a Domnului, înainte de urcarea Sa la Ierusalim. După câte știm, numai Sf. Ioan Gură de Aur a comentat pe larg aceste texte1, într-o manieră remarcabilă.
Este important să observăm că imediat înaintea acestei pericope se găsește marele și cuprinzătorul cuvânt al lui Iisus despre Pâinea vieții (In 6, 22-65), care este capital și de o dificultate ce depășește înțelegerea omenească. De fapt, este urmarea logică a primei înmulțiri a pâinilor (In 6, 5-13), pentru că mulțimea, nemaivăzându‑L pe Iisus (care S-a dus... Citeste articolul
Pentru fiica mea Maria, pe care am ținut-o la piept nopți întregi, ca într-o adevărată experiență mistică... Acest aspect minunat, puțin cunoscut, al învățăturii și al purtării lui Hristos nu este ușor de prezentat, căci e discret încele patru Evanghelii(mai ales la cei trei Sinoptici) și presupune reunirea a numeroase pericope, care trebuie legate unele de altele înainte de a face o sinteză coerentă. Vom încerca acest lucru în cele ce urmează.
Să spunem mai întâi un cuvânt de ordin general despre copii în civilizațiile omenești. Lumea antică în general, iar civilizația romană în special, nu acordau o mare importanță copilului și nu cunoșteau ceea ce se va numi la sfârșitul celui de-al doilea mileniu „copilul-rege”. Dacă faptul de a avea copii era considerat ca o bogăție pentru viitor... Citeste articolul
Acest discurs teologic celebru și de căpătâi nu este relatat decât de Sf. Ioan, iar contextul său nu este ușor de înțeles, pentru că Sf. Ioan a completat celelalte trei Evanghelii, dar fără să arate legătura cu evenimentele raportate de ceilalți; cronologia sa este deci dificilă și uneori pierdem firul călăuzitor. Din fericire, el menționează două evenimente precise: acest cuvânt este rostit după vindecarea orbului din naștere și înaintea sărbătorii Hanuka1. Ne aflăm în cel de‑al treilea an al misiunii lui Iisus și imediat înainte de ultima Lui sărbătoare de Hanuka pe acest pământ, deci în luna octombrie‑noiembrie.
Legătura dintre sfârșitul istorisirii orbului din naștere și acest cuvânt este greu de înțeles și suntem nevoiți să ne referim la izvoare non‑evanghelice: tradiția spune că Domnul, însoțit de ucenicii Săi, a mers să predice Evanghelia la nord de Ierusalim, apoi că S‑a întors în oraș și s‑a dus la Templu, pentru a Se ruga, după obiceiul Său. Şi ieșind din... Citeste articolul
Sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul este universală și este una dintre cele mai cunoscute, datorită faptului că are loc la solstițiul de vară, lucru despre care vom mai vorbi. Am abordat deja de mai multe ori tema Sfântului Ioan Botezătorul, deoarece acest personaj biblic este uriaș, lucru pe care îl auzim chiar din gura lui Hristos („Adevărat zic vouă: nu s‑a ridicat între cei născuţi din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul.” – Mt 11, 11), căci are o mare importanță în Evanghelie: el este cel despre care Evanghelia vorbeşte cel mai mult, după Maria, Maica Domnului. Am vorbit deja despre zămislirea sa, care se sărbă-torește în Răsărit pe 23 septembrie1, despre Întâlnirea Mariei cu Elisabeta, chiar după Bunavestire, sărbătorită în Apus pe 2 iulie2, despre Cântarea Zahariei (numită Benedictus, în Apus), care este o prorocie făcută de tatăl său, Zaharia, la nașterea sa3, și despre mucenicia lui, sărbătorită la 29 august de toată Biserica4, aşa că anumite lucruri se vor repeta. Dar se cuvenea să încheiem acest ciclu ioanic vorbind despre nașterea lui.
Să amintim pe scurt cine sunt părinții lui și în ce împrejurări acest copil provi-dențial a fost zămislit. Zaharia și Elisabeta sunt un cuplu de „drepți”, în vârstă și sterpi5, după cum erau Avraam și Sara sau Ioachim și Ana. Zaharia este „sacrificator”, adică preot; avem de a face prin urmare cu un cuplu preoțesc, coborâtor din Aaron, adică din... Citeste articolul
Iisus ne curățește lucrarea înainte de a ne hrăni cu Dumnezeu (In 13, 1-17) Am comentat deja pe larg Cina cea de Taină cu alt prilej1 și am vorbit pe scurt despre Spălarea picioarelor, pentru că nu era posibil să comentăm detaliat fiecare element al acestui eveniment sacramental „de veșnică pomenire”, după cum spune Sf. Vasile2. Ni se pare de folos să revenim asupra acestui act care ne umple de mirare și ne descumpănește, datorită bogăției sale duhovnicești și a importanței sale bisericești. Spălarea picioarelor nu este evocată decât de Sf. Ioan, care a scris Evanghelia la mult timp după ceilalți și care s‑a străduit să îi completeze, istorisind ceea ce la ei nu aflăm. Să așezăm acest episod în cadrul marelui eveniment al Cinei celei de Taină.
Hristos e proslăvit ca Mesia, cu patru zile mai înainte, de poporul din Ierusalim și mai ales de copii. Însă această veselie populară nu a micșorat cu nimic voința capilor religiei evreiești (Sinedriul) de a‑L omorî, hotărâre pe care o luaseră deja de multă vreme. Cele patru Evanghelii sunt foarte clare, iar la Sf. Ioan găsim menţionată de nouă ori hotărârea de a‑L... Citeste articolul
O apoftegmă dumnezeiască pentru lupta duhovnicească (Mt 10, 16‑23) Hristos rostește adesea, în Evanghelie, cuvinte izbitoare, logia dumnezeiești care se aseamănă cu apoftegmele Părinților Bisericii sau cu proverbele, de altfel prezente în toate culturile. Este vorba despre fraze care sintetizează adevăruri fundamentale în cuvinte puține, bogate în semnificații, într‑o formă literară apropiată de poezie şi ușor de ținut minte. De pildă, în literatură, avem „morala” fabulei, fraza de final, adevărat cuvânt de înțelepciune. La fel se întâmplă şi în cazul de faţă. Toată lumea poate reține cu uşurinţă această frază, care face acum parte din cultura universală. Conținutul său – antinomic – este de o mare bogăție duhovnicească, dar nu este ușor de înțeles. Asta vom încerca să facem aici.
Să situăm mai întâi această frază în contextul său evanghelic. Ea face parte din „Cuvântul misionar” pe care Hristos îl ține celor Doisprezece, și care nu este raportat în întregime decât de Sf. Matei (10, 5‑40). Găsim o parte din el şi la Sf. Marcu (6, 7‑13) și la Sf. Luca (9, 1‑6), însă apoftegma dumnezeiască din titlu nu se află... Citeste articolul
Hristos osândește cu tărie formalismul și fățărnicia (Mt 12, 9-14 ; Mc 3, 1-6 ; Lc 6, 6-11) Hristos, Cuvântul Tatălui, Și-a petrecut cea mai mare parte a celor trei ani de misiune străbătând Israelul și vorbind, arătând cugetele lui Dumnezeu, Tatăl Său ceresc, căci aceasta a fost misiunea pe care I-a încredințat-o El. În același timp, a săvârșit multe minuni pentru a da mărturie de faptul că era Fiul lui Dumnezeu, și deci că era Dumnezeu. O mare parte dintre aceste minuni sunt vindecări, pentru a arăta bunătatea lui Dumnezeu și rostul misiunii Sale, care era aceea de a vindeca pe Om de boala sa dintâi – păcatul – și de a-l mântui de moartea cea veșnică, dar acestea vor folosi și spre a da o învățătură duhovnicească. Așa se petrece și în cazul de faţă, unde vom vedea că Hristos avea acest plan și că S-a îngrijit, dimpreună cu Tatăl și cu Duhul, de a săvârși aceste vindecări în chip pedagogic. Această minune seamănă mult cu cea a vindecării bolnavului de idropică1, și ar fi folositor să le comparăm.
Minunea a fost istorisită de cei trei Sinoptici și comentată, printre alții, de Sf. Ilarie de Poitiers, de Sf. Ambrozie de Milano și de Sf. Ioan Gură de Aur. Nu pare a fi citită duminica în diferitele rituri. Învățătura pe care vrea să o dea Hristos privește înțelesul adevărat și duhovnicesc al Sabatului, care va fi o piatră de poticnire între „evrei” și El. La... Citeste articolul
Nu există iertare fără pocăință (Mt. 18, 15-18 ; 21-22. Lc. 17, 3-4) Problema iertării este una de căpătâi, pentru că suntem o omenire căzută și avem toți nevoie de iertarea dumnezeiască. În Vechiul Testament, iertarea era abordată exclusiv în relația dintre Om și Dumnezeu. Hristos va aduce o altă învățătură (pentru evrei cu totul nouă), și anume iertarea între oameni, care înlocuiește faimosul precept vetero-testamentar „ochi pentru ochi și dinte pentru dinte” (Lev. 24, 20), dar șiideea că iertarea trebuie să fie reciprocă, pe care o va dezvălui în rugăciunea definitivă Tatăl Nostru (cererea a cincea: „Și ne lasă nouă datoriile noastre, precum și noi le lăsăm datornicilor noștri”). Marele biblist Jean Carmignac, care a scris un tratat magistral despre Tatăl Nostru1, spune că acest caracter reciproc al iertării este una dintre cele două mari noutăți ale rugăciunii Tatăl Nostru față de Vechiul Testament (cealaltă fiind lupta împotriva ispitei, care se găsește în cea de a șasea cerere).
Apostolii, ca niște buni evrei evlavioși, sunt șocați (nu numai pentru lucrul acesta, ci pentru toate noutățile vrednice de mirare din cuvintele Domnului). Și vedem în Evanghelie că tot ei vor profita de anumite împrejurări pentru a-L descoase mai îndeaproape pe Domnul asupra anumitor puncte, spre a fi siguri că au înțeles (din fericire pentru noi!). Așa se întâmplă și... Citeste articolul
Să iubești pe Dumnezeu mai presus decât tot și pe aproapele tău ca pe tine însuți (Mt 22, 34‑40 și Mc 12, 28‑31) Acest precept evanghelic este miezul religiei creștine și chiar, să îndrăznim să o spunem, al oricărei religii. Căci, dacă nu ar exista „Cer” și pământ, nu am mai avea motiv să vrem să le „legăm”; aşadar, nu ar exista nici religie1. Iar dragostea este centrul vieții. După câte știm, această pericopă nu se citește decât în Apus, în duminica a șaptesprezecea după Rusalii (în ritul galilor restaurat și în vechiul rit roman). Considerăm că „lecționarul”2 este important, căci numai pericopele citite duminica și de sărbători sunt într‑adevăr cunoscute de credincioși: ceea ce nu se citește decât în timpul săptămânii rămâne confidențial, căci credincioșii ortodocși citesc mai puțin Biblia, ca și frații lor romano‑catolici (numai frații lor protestanți o citesc intensiv).
Această Evanghelie de căpătâi se găsește la Sf. Matei și la Sf. Marcu (mai exact Sf. Petru)3, în aceleași împrejurări, dar cu o adăugire, la Sf. Marcu, în ceea ce priveşte răspunsul lui Hristos. Matei și Petru sunt martori oculari. Un eveniment asemănător este raportat și de Sf. Luca (Lc 10, 25‑28), dar la un moment diferit al apostolatului lui Hristos și în... Citeste articolul
Preînchipuirea mântuirii de obște (Mc 8, 1‑9 și Mt 15, 32‑39) În prealabil, înainte de a aborda subiectul care ne privește, am vrea să facem o remarcă de ordin general asupra Evangheliei. Faptul însuși că o foarte mare minune, ca înmulțirea pâinilor și a peștilor1, a avut loc de două ori, cu variante (de loc, de timp și de formă), trebuie apropiat de faptul că Hristos a istorisit de mai multe ori aceleași pilde, însă cu variante (ca de pildă cea a talanților și a minelor), ceea ce s‑a petrecut probabil cu numeroase alte minuni și pilde. Aceste fapte ne amintesc că Hristos a avut o activitate misionară intensă și permanentă timp de trei ani, din care – cele patru Evanghelii canonice – nu ne transmit decât o mică parte (din cuvintele și lucrările Sale), și anume ceea ce este esențial, chintesența; ne amintesc de asemenea că, după cum spune Sf. Ioan la sfârșitul Evangheliei sale, „sunt şi alte multe lucruri pe care le‑a făcut Iisus şi care, dacă s‑ar fi scris cu de‑amănuntul, cred că lumea aceasta n‑ar cuprinde cărţile ce s‑ar fi scris.” (In 21, 25). Acest lucru trebuie să ne îndemne să nu disprețuim izvoarele secundare ale Revelației – care țin de tradiție – și anume mărturisirile sfinților, ale Părinților Bisericii, și chiar izvoarele literare antice, ale arheologiei și iconografiei, care ne aduc mai multă lumină asupra locurilor în care Evanghelia ne pare obscură, eliptică sau dificilă2.
Această minune a lui Hristos este mult mai puțin cunoscută decât cea a primei Înmulțiri a pâinilor3. Această pericopă nu este citită duminica decât în Occident – la Sf. Marcu – în cea de‑a șasea duminică după Rusalii (ritul Galilor restaurat și vechiul rit roman). Ea nu este raportată decât de două dintre Evangheliile sinoptice, Matei și Marcu, care... Citeste articolul
Hristos osândește fățărnicia și ne învață smerenia (Lc 14, 1-11) Pentru fratele meu François-Marie, medic și creștin ortodox Avem aici un bun exemplu al pedagogiei lui Hristos. El pleacă mereu de la o situație concretă, care îi privește pe oameni în viața lor de zi cu zi, pentru a-i învăța un adevăr duhovnicesc dumnezeiesc. Astfel, nu numai că atinge pe toată lumea, însă mai mult, nimeni nu poate invoca scuza: nu am înțeles. E un lucru desăvârșit. Însă nu se pune niciodată împotriva voii libere a oamenilor, căci Dumnezeu nu se impune: se propune. Astfel se împlinește proorocia Regelui David: „M-au urât pe nedrept” (In 15, 25, care citează Ps 34 [He 35], 19 și Ps 68 [He 69], 5). Această pericopă, care nu se găsește decât la Sf. Luca, se citește în cea de-a 16-a duminică după Rusalii în Apus (vechiul rit al galilor restaurat, și vechiul rit roman), dar niciodată într-o duminică în Răsărit.
Să o situăm mai întâi în contextul ei evanghelic. Avem motive să credem că acest eveniment se petrece înaintea urcării lui Hristos la Ierusalim (care, după Sf. Luca, începe în capitolul al 9-lea (v. 51-56), sau cu puțin înainte, și deci către sfârșitul celui de-al doilea an sau începutul celui de-al treilea an de misiune a Sa. Domnul este atunci foarte... Citeste articolul
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team