Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale
Revista de spiritualitate ortodoxa si informare - www.apostolia.eu
Adevărul nu poate fi propovăduit de „Tatăl minciunii” (Mc 1, 21‑28; Lc 4, 31‑37) Hristos şi‑a pregătit bine misiunea de evanghelizare și dus‑o la împlinire cu mare conştiinciozitate. A început prin a propovădui zicând „pocăiți‑vă, căci s‑a apropiat Împărăția Cerurilor” (Mt 4, 17 și Mc 1, 15), pentru a arăta că era cu adevărat Mesia, Cel vestit de Ioan Botezătorul; apoi, pentru a adeveri că era Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a săvârșit lucrări tămăduitoare. În cuvântul Său de început, şi apoi în numeroasele Sale cuvinte teologice (până la „pisc”, până la ultimul Său cuvânt, cea mai înaltă revelație făcută de Dumnezeu Însuși Omului), după această introducere, necesară, le va descoperi oamenilor Evanghelia, cu alte cuvinte cugetele dumnezeiești, ale Tatălui Său ceresc.
Lucrările tămăduitoare ale Domnului, minunile Sale, au fost de două feluri: vindecări (fizice, psihice, duhovnicești) și exorcisme (izbăvirea celor îndrăciți). Vindecările ating inima oamenilor, pentru că toți se confruntă cu boala. Dar existau deja în lumea antică vindecări neexplicate, care de fapt erau miraculoase fără a se ști, căci Duhul Sfânt lucrează fără încetare, ca... Citeste articolul
În timpul vieții Sale pământești, Hristos a avut mari vrăjmași, ba chiar putem spune că încă mai are și că până la întoarcerea Sa în slavă va avea, până la Judecata cea de pe urmă. Nu I‑au lăsat nicio șansă: nici măcar nu a avut dreptul la „prezumpția de nevinovăție”, care, în principiu, i se acordă oricărui om. De aceea va zice... Citeste articolul
O misiune de evanghelizare pregătită, gândită și realizată cu metodă (Mt 4, 23‑25; Mc 1, 22, 32‑39 și 3, 7‑9; Lc 4, 14‑15, 31‑32, 40‑44 și 6,17‑19) Evanghelia1 nu este nici o carte de istorie, nici un reportaj și nici un cod moral: este o revelație dumnezeiască. Și conține tot ce le este de trebuință oamenilor – tuturor oamenilor, din toate timpurile – pentru a‑L primi pe Iisus ca Mesia‑Hristos, pentru a‑I înțelege și trăi învățătura, spre a intra în Împărăția lui Dumnezeu. Precum Scriptura însăşi (cu Legea și Prorocii), aidoma este şi Evanghelia: totul se găsește în ea, dar nu ca într‑un manual, unde toate sunt structurate, ierarhizate și „predigerate”. Acest lucru face parte din pedagogia lui Hristos. Structura nu este întotdeauna evidentă, sunt diferențe, uneori chiar contradicții între cei patru evangheliști; sunt multe lucruri care nu sunt spuse, care îngreunează citirea. De fapt, așa cum face după ce istoriseşte anumite pilde, Domnul ne îndeamnă să facem efortul de a înțelege („cel care are urechi de auzit să audă”, Mt 11, 15). Hristos nu ne tratează nici ca pe niște copii, nici ca pe niște cerșetori, ci ca pe niște adulți care au în ei chipul neșters al lui Dumnezeu, ca pe niște luptători duhovnicești.
Aplecându‑ne cu atenţie asupra celor patru Evanghelii2, ne dăm seama că misiunea lui Hristos nu a fost nicidecum improvizată sau întâmplătoare: totul a fost gândit cu înțelepciune dinainte, Hristos Și‑a îndeplinit programul cu metodă, clarviziune și perseverență. Pericopele pe care le‑am adunat, pentru că erau risipite, se referă la începutul real, istoric, al... Citeste articolul
Vinerea Mare: Mt 27, 32-56; Mc 15, 21-41; Lc 23, 26-49; In 19, 16-37 Am abordat în două articole precedente judecata și osândirea la moarte a lui Hristos de către Sinedriu1, apoi confirmarea acestei sentințe de către Pilat și începutul Patimilor, adică a martiriului Său2. Acum Îl vom urma în prăpastia răutății diabolice și a nerecunoștinței omenești, care Îl vor răstigni și Îi vor aduce moartea, sfântă și eroică. Asistăm în lacrimi la moartea Celui care este Viața. Dumnezeu e ucis de propriile sale făpturi, în firea Sa omenească. Sf. Ioan Gură de Aur spune că suferințele inimaginabile ale lui Hristos ne aruncă „într-un adânc neant”3. Rămânem muți dinaintea acestei taine, care depășește înțelegerea și imaginația.
Acest eveniment capital pentru mântuirea lumii și a omului, culmea smereniei lui Dumnezeu și a iubirii Sale pentru făpturile pe care le-a creat, este, desigur, relatat de cei patru evangheliști. Cei trei sinoptici au cronologii apropiate, diferite însă de a Sfântului Ioan, deoarece ucenicul cel mult iubit a fost singurul martor ocular, aşa că îi vom da întâietate. De două mii... Citeste articolul
Joi, săptămâna a 33‑a după Pogorârea Duhului Sfânt (Mc 12, 38‑44) Și le spunea în învățătura Sa: „Feriți‑vă de cărturari, cărora le place să se plimbe în haine lungi și să fie salutați în piețe și să stea pe scaunele din față în sinagogi și pe locurile cele dintâi la ospețe, ei, care mănâncă de istov casele văduvelor și cu fățărnicie se roagă‑ndelung; aceștia mai mare osândă‑și vor lua.”. Și șezând în fața cutiei milelor, Iisus privea cum mulțimea arunca bani în cutie. Și mulți bogați aruncau mult. Și venind o văduvă săracă, a aruncat doi bănuți, adică un codrant. Și chemându‑i la Sine pe ucenicii Săi, le‑a zis: „Adevăr vă grăiesc că această văduvă săracă a aruncat în cutia milelor mai mult decât au aruncat toți ceilalți. Pentru că toți au aruncat din prisosul lor, pe când ea, din sărăcia ei, a pus tot ce avea, totul de la gura ei.”.
Ipocrizie și adevăr Pe măsură ce parcurgem Sfintele Evanghelii, vedem cum întâlnirile dintre Hristos și oameni sunt de fiecare dată momente de împărtășire a iubirii dumnezeiești, dar și de pedagogie asumată anume spre îndreptarea și mântuirea păcătosului. În același timp, sesizăm tensiunea crescândă dintre mesajul propovăduirii Mântuitorului și... Citeste articolul
Ioan mărturisește despre Hristos. Hristos mărturisește despre Ioan (Mt 3, 11-12; Mc 1, 7-8; Lc 3, 15-18; In 1, 19-28 și Mt 11, 2-15; Lc 7, 18-30) Am văzut în articolul precedent că Sfântul Ioan Înaintemergătorul s-a ivit fără veste în pustia Iudeei pentru a striga fiilor lui Israel: „pocăiți-vă, căci s-a apropiat Împărăția cerurilor”1. În acest articol vom aborda urmarea lucrării sale: Ioan va vesti în mod lămurit venirea iminentă a lui Mesia, Hristos. De fapt, suntem nevoiți să ne referim la două pasaje din Evangheliile sinoptice care diferă din punct de vedere cronologic, lucru destul de rar și oarecum dificil: primul este la locul său rânduit, în deschiderea celor trei Evanghelii sinoptice, completat de Sfântul Ioan, unde Botezătorul Îl vestește limpede pe Mesia; cel de-al doilea are loc mult mai târziu, după ce Ioan a fost întemnițat de Irod Antipa și îşi trimite ucenicii să-L întrebe pe Hristos. Vom încerca deci să le tratăm pe rând, subliniindu-le complementaritatea.
Să amintim mai întâi surprinzătoarea apariție a lui Ioan Botezătorul în pustia Iudeei și extraordinara sa popularitate în întregul Israel. Ioan, care este din vechea stirpe iudaică și preoțească, văr după trup al lui Hristos, este cuprins de Duhul și strigă tuturor: pregătiți-vă, iată-L, vine [Mesia]! Nu numai că vorbește cu putere despre pocăință... Citeste articolul
Ioan Botezătorul propovăduiește pocăința (Mt 3, 1‑10; Mc 1, 1‑6; Lc 3, 1‑6; In 1, 19‑25) Evanghelia este „Evanghelia lui Hristos”, cartea revelației lui Dumnezeu cu privire la venirea Fiului Său în lume și a lucrării Sale mântuitoare. Ne‑am putea deci aștepta ca ea să înceapă cu însăși întruparea, cu Bunavestire, și să se încheie cu întoarcerea lui Hristos pe tronul dumnezeiesc, la Înălțare. Dar lucrurile nu stau chiar așa; cel puțin două dintre Evanghelii debutează cu Înaintemergătorul lui Mesia, Ioan: Evanghelia lui Marcu1 începe cu prorocia lui Isaia despre Sf. Ioan Botezătorul, iar Evanghelia după Luca pornește de la preotul Zaharia, tatăl lui Ioan Botezătorul.
În ceea ce‑l priveşte pe Sf. Ioan, deşi vorbeşte la început despre Cuvânt, în faimosul său Prolog, la Ioan Botezătorul se referă încă de la versetul 6. Iată un lucru demn de mirare și plin de înțeles, cu atât mai aproape de adevăr cu cât cei patru evangheliști reamintesc încă din primele versete proprocia lui Isaia cu privire la Ioan Botezătorul.... Citeste articolul
Petru este lăudat, apoi certat aspru de Hristos (Mt 16, 13-23; Mc 8, 27-33; Lc 9, 18-21) Purtarea lui Hristos este adesea neașteptată și uneori ne poate descumpăni. Căci sub înfățișarea Lui de om, ceea ce, în realitate, şi este, căci astfel Îl percep apostolii, Hristos este și Dumnezeu, Dumnezeu deplin. În felul acesta, Hristos poate avea legături omenești cu ucenicii Săi, cu prietenii, cu familia, legături firești în planul cugetului omenesc, dar rămâne Dumnezeul și Făcătorul nostru. De unde multe surprize și perplexităţi. Iată, în acest dialog cu ucenicii, un frumos exemplu pus în lumină de cei trei Sinoptici.
Scena se petrece după misiunea Domnului în Fenicia, unde a izbăvit-o pe fiica femeii Cananeence1, după cea de a doua Înmulțire a pâinilor2 și înainte de Schimbarea la Față3, adică spre sfârșitul celui de-al doilea an de misiune a lui Hristos. Iisus și ucenicii Lui sunt „în părțile Cezareei lui Filip” (Mt), lucru deloc de mirare, din moment de s-a... Citeste articolul
Cum să deosebim poruncile dumnezeiești de preceptele omenești (Mt 15, 1‑20; Mc 7, 1‑23) Această scenetă religioasă ne poate face să zâmbim, atât de abisală este diferența dintre învățătura dumnezeiască a lui Hristos și prescripțiile trupești ale evreilor. Cu toate acestea, nici măcar Apostolii nu au înțeles imediat [învăţătura Domnului], iar Domnul a fost nevoit să le dea o lecție particulară. Merită deci să ne oprim asupra ei.
Scena se petrece după prima înmulțire a pâinilor și după mergerea lui Iisus pe apă. Ne aflăm deci către mijlocul sau spre sfârșitul celui de‑al doilea an de misiune a Domnului, în Galileea. Scena este relatată de Sf. Matei și de Sf. Marcu, în calitate de martori oculari (Evanghelia scrisă de Marcu este cea pe care Petru a propovăduit‑o la Roma). Lucrurile se petrec probabil... Citeste articolul
Este vorba despre episodul spicelor smulse1 din lan de către Apostoli, în prezența lui Hristos, fapt care va da naștere unei înfruntări cu Fariseii, înfruntare din care tragem multe învățături. Episodul se situează după discursul de misiune adresat celor Doisprezece, la puțin timp după învierea fiului văduvei din Nain și înainte de vindecarea omului cu mâna uscată2, prilej prin care Domnul va osândi cu tărie formalismul și ipocrizia, fapt care nu e lipsit de însemnătate pentru subiectul nostru. Ne aflăm deci în primul an de misiune a lui Hristos. Evenimentul este raportat de cei trei Sinoptici, dintre care doi sunt martori oculari (Sf. Matei și Sf. Petru, a cărui Evanghelie a fost stenografiată și publicată de Sf. Marcu). După câte se pare, [momentul] nu este citit duminica în niciun rit. Cele trei versiuni sunt foarte apropiate, dar versiunea Sf. Matei este cea mai completă; versiunea Sf. Marcu conține un logion dumnezeiesc, cuvânt care iese din însăși gura lui Dumnezeu, și care constituie o învățătură veșnică pentru toți oamenii.
Evenimentul însuși este destul de simplu și nu comportă greutăți de înțelegere. El s‑a petrecut probabil în câmpia dimprejurul Capernaumului, pentru că imediat după aceea Sf. Matei spune că Iisus „a venit în sinagoga lor” (unde îl va vindeca pe omul cu mâna uscată). Domnul străbate câmpurile împreună cu ucenicii Săi, într‑o zi de... Citeste articolul
Spre mulțumire Sfintei Margareta din Antiohia, care a găzduit parohia noastră vreme de nouă ani în biserica sa din Paris. Aceste trei pilde, despre comoara ascunsă, despre mărgăritarul de mult preț și despre năvodul plin de pești nu sunt istorisite decât de Sfântul Matei și sunt concluzia unui întreg șir de alte pilde, pe care bibliștii le reunesc sub numele de „Cuvântul în pilde”1. Se pare că nu sunt citite în nicio duminică, în niciun rit, dar reprezintă lectura evanghelică la sărbătoarea Sfintei Margareta din Antiohia (20 iulie), datorită asemănării numelui ei cu denumirea mărgăritarului.2 În chip surprinzător, aceste trei scurte pilde sunt comentate de mulți Părinți ai Bisericii.
Să începem prin a repune aceste Evanghelii în contextul apostolatului lui Hristos. Domnul a ținut marele Său Cuvânt de început („Predica de pe munte” – Mt 5, 7), i-a chemat pe cei doisprezece apostoli ai Săi spre a le da îndrumări pentru misiune (Mt 9), săvârșind apoi o mulțime de minuni, care confirmă învățătura Sa și adeveresc faptul că El... Citeste articolul
Hristos îi învață pe ucenicii Săi apostolatul și îi pregătește pentru mucenicie (Mt 10, 24‑31; Mc, 6, 7‑13; Lc 9, 2‑6 și 12, 2‑9) Acest scurt pasaj (parte a unui amplu cuvânt, pe care bibliștii îl numesc „cuvânt misionar”), se situează cu mult după Cuvântul de început („Predica de pe munte”), care era Legea cea nouă și se adresa întregului Israel, pentru că avea drept țel ajungerea omului la asemănarea cu Dumnezeu, adică la sfințenie. Discursul de misiune nu se adresează însă decât celor 12 Apostoli, pe care Hristos îi va trimite la propovăduire, după o vreme de învățare și de cercare, lucru ce corespunde într‑adevăr numelui lor de „apostol”, care înseamnă „trimis”1.
Alungat din Nazaret, cetatea Sa natală, Iisus s‑a așezat în Capernaum, oraş din centrul Galileei, loc strategic pentru misiune, și i‑a chemat pe rând pe cei 12 apostoli ai Săi, pe care i‑a numit „apostoli, trimiși”1 (Lc 6, 13). De altfel, la începutul acestui discurs de misiune Sf. Matei pomenește numele celor Doisprezece: „Numele celor doisprezece apostoli sunt acestea:... Citeste articolul
Maria Magdalena și înțelegerea teologică a Înălțării (Ioan 20, 17) În Evanghelia după Ioan (20, 11‑18) este descris episodul în care Hristos Cel Înviat i Se arată Mariei din Magdala, una din femeile care stăteau la picioarele Crucii (In 19, 25).1 Scena o înfăţişează pe Maria plângând în faţa mormântului (20, 11), apoi primind vestea Învierii de la doi îngeri (20, 12‑13). Textul ne prezintă o Marie care nu crede sau nu înţelege încă misterul Învierii, dar va fi cea dintâi care va primi vestea de la Hristos Însuşi: întorcându‑se de la mormânt, Îl vede pe Mântuitorul, dar îl confundă la început cu grădinarul (20, 14‑15); Hristos, însă, o strigă pe nume, iar ea îl recunoaşte şi îl numeşte „Ραββουνί” (20, 16).
În versetul 17 Hristos îi atrage atenţia Mariei Magdalena să nu se atingă de El şi îi vesteşte Înălţarea Sa la Tatăl, trimiţându‑o totodată să îi prevină de lucrul acesta şi pe ucenici. Se poate observa aici o legătură între încercarea Mariei de a‑l atinge pe Mântuitorul şi scena din Matei (28, 9), în care femeile mironosiţe Îi cuprind... Citeste articolul
Dacă de două mii de ani încoace Învierea lui Hristos este o minune pentru toți creștinii și constituie temelia creștinismului, felul în care a fost revelată de Evanghelii este greu de înțeles și conține câteva contradicții (ca de pildă rolul Mariei Magdalena în dimineața de Paști, la Sf. Ioan și la cei trei sinoptici), ceea ce face imposibilă concordanța celor patru Evanghelii. Ne lipsesc, de fapt, informațiile, pe care nu le putem suplini decât prin tradiție. De altfel, Părinții Bisericii, exegeți ai Evangheliilor, care au comentat cu toții Învierea, s‑au concentrat mai mult pe aspectul ei teologic decât pe derularea evenimentelor și nu au ascuns dificultatea interpretării lor, ca de pildă Sf. Ambrozie al Milanului, care ne avertizează: „nu fiți tulburați (…) de greutățile unei exegeze spinoase”1; aidoma şi Sf. Grigorie cel Mare: „această Evanghelie este limpede în ceea ce priveşte povestea [conținutul], însă cuprinde taine”2 [lucruri de nelămurit].
Această dificultate majoră este întărită de faptul că toate evenimentele istorisite se împletesc unele cu altele și este greu să le descâlcim în pericope, lucru totuși necesar pentru slujirea liturgică. Așa și aici: vom comenta faimoasa pericopă a lui Petru și a lui Ioan la mormânt (In 20, 1‑10), care în Apus face lectura din Sâmbăta Paștilor, însă... Citeste articolul
Păgânii întăresc osânda de moarte a Sinedriului. Mucenicia lui Hristos (Sfânta și Marea Vineri. Mt 27, 1-31; Mc 15, 1-20; Lc 23, 1-25; In 18, 28 – 19, 16) După Cina cea de Taină, la care Hristos a înfiinţat taina „Paștilor celor noi și veșnice” (pomenire dinainte a morții și a Învierii Sale), și după „Cuvântul de pe urmă”, care este cea mai înaltă revelație teologică făcută omului de către Dumnezeu, Hristos a cunoscut începutul Pătimirii Sale la Ghetsimani, tragic început de Pătimire morală și duhovnicească, plină de durere omenească. Apoi a fost arestat ca un răufăcător de păzitorii Templului şi a petrecut o noapte groaznică, noaptea judecării Sale de către Sinedriu, care s-a întrunit de urgență. A fost declarat vinovat ca fals Mesia, ca impostor și blasfemator, şi a fost osândit la moarte de elita religioasă a lui Israel, marii preoți, cărturarii și fariseii, clerul, adică, teologii și asceții. Însă evreii nu mai aveau dreptul de a ucide condamnaţii (cf. In 18, 31). Romanii își rezervaseră ei pedeapsa supremă, pentru a păstra puterea politică și spre a veghea la păstrarea ordinii. De altfel, dacă evreii ar fi făcut acest omor, Hristos ar fi fost ucis cu pietre, după cum stă scris în Legea lui Moise (crucea era o pedeapsă romană).
Trebuia deci ca prizonierul să fie deferit autorităților romane, iar guvernatorul să fie convins de vinovăția Lui, pentru a se obţine executarea osândei. Sarcină grea, pentru că judecata Sinedriului era de ordin religios, iudaic, pe când guvernatorul era un personaj politic – reprezentant al împăratului de la Roma – și un păgân, care nu știa nimic despre religia evreiască... Citeste articolul
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team