Adaugat la: 1 Ianuarie 2010 Ora: 15:14

Întâlnirea dintre Arhimandritul Syméon de la Maldon şi Părintele Teofil de la Sâmbăta de Sus (II)

Arhimandritul Syméon: Care este cea mai urgentă problemă pentru Biserica Ortodoxă Română şi pentru Biserică în general?

Întâlnirea dintre Arhimandritul Syméon de la Maldon şi Părintele Teofil de la Sâmbăta de Sus (II)

Părintele Teofil: Imediat după al doilea război mondial, la Sibiu a fost creată o grupare cu scopul de a întări, de a revigora credinţa. Aceasta organizaţie se numea „Oastea Domnului”, o mişcare rezultată dintr-o puternică influenţă protestantă. Într-un fel, mi-am făcut ucenicia în această organizaţie. Mişcarea aceasta exista chiar şi în satul meu. În 1935 am început şcoala, aveam 6 ani şi jumătate. Mă duceam des la „Oastea Domnului”, lângă biserică. După vecernie, preotul, copiii, femeile şi câţiva bărbaţi se duceau la această întâlnire. Ne aşezam pe bănci, preotul citea şi explica Sfânta Scriptură. Îmi plăcea îndeosebi să cânt, pentru că nu înţelegeam bine ce se citea. Asistam la aceste adunări ale „Oastei Domnului” cu bunica mea din partea mamei.

Odată, bunica din partea mamei dori s-o invite pe bunica din partea tatălui la adunare, deci la ceva religios, însă din afara bisericii. Bunica mea din partea tatălui, care nu ştia nici să citească nici să scrie, a spus: „Eu nu mă las de legea mea”, adică de credinţa mea.. Pe atunci nu înţelesesem sensul acestor cuvinte, însă reţinusem formula: „nu-mi las legea”. Ea voia să spună prin aceasta că până atunci ea nu întâlnise un asemenea lucru. Preotul poate savârşi Sfintele Taine, ţine conferinţe, poate face slujbe într-o casă, poate face mirungerea bolnavilor, dar ceea ce făcea atunci la şcoală nu se potrivea deloc cu tradiţia Bisericii. De aceea bunica mea nu voia să-şi părăsească credinţa. Nu voia să facă ceea ce nu făcuse niciodată.

Iată ce ne lipseşte în Biserica ortodoxă. În afară de faptul că nu ne-am convertit, cea mai mare parte a credincioşilor trăiesc social în religie, dar nu trăiesc religios în societate. Nu ne-am convertit.

Am ţinut şi am înregistrat multe conferinţe, pentru că sunt invitat adesea de către studenţi sau personalităţi din biserică. Aceste conferinţe au fost retranscrise şi publicate. În prezent există 27 de cărţi şi mai există material pentru vreo 20 de publicaţii. Prin aceste publicaţii, doresc să dezvolt conştientizarea şi importanţa credinţei. Nu vreau să creez o atmosferă de tensiune faţă de celelalte confesiuni. Doresc doar ca fiecare să-şi poată aprofunda credinţa într-un mod personal. Vreau să-i fac pe creştinii de astăzi să înţeleagă că într-adevăr credinţa noastră este una care mântuieşte. Grija mea este să ajut creştinii să se convertească cu adevărat, pentru a nu rămâne simpli figuranţi. Concluzia uneia dintre conferinţele mele, intitulate „Cuvintele Sfintei Scripturi sunt prea puţin luate în considerare” era că aproape niciun cuvânt al Domnului nu este luat în considerare în viaţa credinciosului.

Noi funcţionăm într-un sistem, dar nu într-o realitate duhovnicească. Avem o credinţă fără Dumnezeu, o credinţă fără Iisus Hristos, o credinţă în care Duhul Sfânt nu lucrează. Din punct de vedere social, totul merge bine. Din punct de vedere religios, nu există suficientă implicare în viaţa duhovnicească. Preoţii predică mai mult din obligaţie. De cele mai multe ori, credincioşii nu pricep sensul cuvintelor preotului.

Credincioşilor le lipseşte preocuparea implicării religioase. În afară de ceea ce săvârşim liturgic în biserică, nu mai e nimic. Ceea ce lipseşte în ţara noastră este preocuparea înduhovnicirii credincioşilor. Când eram copil oamenii posteau mai mult şi mai bine. Acum ne-am îndepărtat de învăţătura apostolilor.

Biserica este mai degrabă o instituţie socială, atât pentru cei care au funcţii bisericeşti, cât şi pentru cei care doresc ca Biserica să existe cel putin ca instituţie socială. Iată, de exemplu: merg în diferite oraşe pentru a ţine conferinţe. În general conferinţele mele ating un public larg, interesat de viaţa religioasă, dar dacă ne gândim la raportul care există între numărul participanţilor şi cel al locuitorilor, acesta nu e nici măcar de 2%. Cineva care nu frecventează biserica nu poate fi considerat ortodox. I-aş spune omului aceluia: „te număr printre păgâni”. Cred că cineva care Îl neglijează pe Dumnezeu, nu poate crede în Dumnezeu. Înţeleg mai bine pe cineva care-şi spune ateu decât pe cineva care îşi spune credincios şi care, totuşi, Îl neglijează pe Dumnezeu, Îl lasă la o parte.

Deci întrebarea numărul unu este de a fi convertit: este problema numărul unu a Bisericii noastre. În 1992, s-a făcut un recensământ în care 88% din populaţie s-a declarat aparţinând Bisericii Ortodoxe. Dar asta e statistică! În realitate, doar 1% din populaţie merge la biserică în Bucureşti. Să ne gândim ce înseamnă această cifră faţă de numărul de persoane care nu frecventează biserica. Sunt multe de făcut: suntem departe de timpul mucenicilor. Pentru moment, trebuie să perseverăm şi să fim credincioşi. Astfel va exista o speranţă de ameliorare în sânul Bisericii. Se spune în Sfânta Evanghelie că dacă într-o cetate sunt 20 de credincioşi, Dumnezeu va apăra acea cetate.

(va urma)
(Traducere din limba franceză de Anca Sav)
 

Etichete:

Întâlnirea dintre Arhimandritul Syméon de la Maldon şi Părintele Teofil de la Sâmbăta de Sus (II)

Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana

Din dragoste...

1 Noiembrie 2013

Un Festival luminos

1 Noiembrie 2013
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni