Adaugat la: 15 Decembrie 2012 Ora: 15:14

Cei 14.000 de prunci ucişi de Irod sau Sfinţii Prunci nevinovaţi

Primii mucenici pentru Numele lui Iisus1

(Mt. 2, 13‑23)

Cei 14.000 de prunci ucişi de Irod sau Sfinţii Prunci nevinovaţi

Uciderea de către Irod a pruncilor din Betleem, numiţi în Tradiţia occidentală „Sfinţii Prunci nevinovaţi sau Sfinţii Inocenţi”, este una dintre sărbătorile care însoţesc Crăciunul. În mod excepţional, aici cele două tradiţii liturgice, orientală şi occidentală, se regăsesc: amândouă sărbătoresc imediat după Crăciun pe casnicii şi apropiaţii Domnului Iisus, fie după trup şi după istorie (Maria, Iosif, cei 14.000 de prunci), fie duhovniceşti (Sf. Ştefan, primul mucenic al Bisericii „istorice”, după Cincizecime, iar în Apus Sf. Ioan Evanghelistul, prietenul lui Hristos, pe 22 decembrie)2. Sfinţii Inocenţi sunt sărbătoriţi pe 28 decembrie în Apus şi pe 29 în Răsărit. Cultul lor este foarte vechi, fiind atestat încă din secolul al V‑lea, ca şi iconografia. Se poate observa că tot ceea ce priveşte copilăria lui Iisus poate fi găsit la Sf. Luca, cu excepţia a ceea ce este specific evreiesc, relatat de Sf. Matei, care este „Evanghelia Evreilor”, după cum spun Părinţii Bisericii3.

Irod, zis „cel Mare”, era un monstru, după cum spun istoricii vremii4. A fost înşelat de Magi, care fuseseră vestiţi de un înger „să nu se mai întoarcă la Irod” [pentru a‑i spune unde este Pruncul, Împăratul iudeilor] şi care „pe altă cale s‑au întors în ţara lor” (Mt. 2, 12). Atunci el s‑a înfuriat cumplit. 

Însă Duhul Sfânt veghează: îndată după plecarea magilor în ţara lor (probabil Persia) şi înainte să izbucnească furia lui Irod, l‑a vestit pe Iosif printr‑un înger care i‑a spus să se ridice, să ia mama şi pe Prunc, şi să fugă în Egipt. Iată un eveniment foarte important, din punct de vedere istoric şi simbolic, care a fost cumva uitat în heortologia5 creştină. Iosif o pune pe Maria cu pruncul ei – Iisus – pe un măgar, cu puţinele lor lucruri, şi coboară, în timpul nopţii, până în Egipt. Graniţa cu Egiptul nu era foarte departe de Betleem, trecând prin Ber’‑Şeba6. După anumiţi specialişti ai Bibliei7, Iosif şi familia sa „dumnezeiască” ar fi mers până la Heliopolis, la sud de delta Nilului. Irod nu avea nici o putere asupra acelui teritoriu, căci el era doar un mic rege idumeean pus de romani, depinzând de Guvernatorul Siriei (Antiohia), iar stăpânirea acestuia nu se întindea asupra Egiptului. Sfânta familie, divino‑umană, era deci în siguranţă. Ce vârstă putea să aibă Pruncul Iisus? Când Magii au sosit la Betleem după o lungă călătorie (aproximativ 2500 km), s‑au închinat Pruncului Dumnezeu într‑o „casă” (Mt. 2, 11): probabil că El avea atunci câteva luni8. Iar Irod avea să ucidă toţi pruncii mai mici de doi ani. Acest lucru ne dă o indicaţie: Iisus nu mai e chiar nou‑născut, dar încă nu a ieşit din pruncie9.

De ce şederea lui Hristos în Egipt este atât de importantă? Din două motive, unul istoric, iar celălalt simbolic. În primul rând, în plan istoric, Egiptul L‑a salvat pe Pruncul Iisus de la uciderea de către Irod. Însă mai este şi un plan simbolic. Pruncul Iisus a fost mai întâi „egiptean”, adică african. Părinţii Lui vorbeau aramaică, dar erau siliţi să folosească puţin şi greaca (mai mult decât în Palestina) şi mai ales să încerce să lege puţină egipteană10 (altfel cum puteau să‑şi găsească o locuinţă sau să cumpere cele de trebuinţă?). Astfel, copilul Iisus a fost crescut în ordinea umanului ca un prunc egiptean, adică african. Iar acest lucru este de o mare importanţă simbolică. Hristos s‑a născut în Asia, de rasă şi de limbă semitică. El coboară deci din „Sem”. Avea o înfăţişare apropiată de cea europeană (era alb şi de tip caucazian) şi trăia într‑o structură politică europeană, Imperiul Roman: deci este coborâtor din „Iafet”. Şi, în sfârşit, Şi‑a trăit copilăria în Africa: deci este coborâtor din „Ham”. Hristos, Noul Adam, cuprinde în Sine Omul întreg. Poartă în El cele trei mari popoare care au ieşit din Noe: Sem, Ham, Iafet. Mai mult, Imperiul Roman, în sânul căruia S‑a născut, nu era numai cel mai întins, cel mai avansat şi cel mai puternic dintre marile imperii, ci şi singurul care se întindea în parte pe cele trei continente „biblice”: Asia, Africa şi Europa, reprezentând o imagine a lumii şi a omenirii în toată plinătatea lor. Hristos a venit să unească omenirea şi să mântuiască oamenii. Şi trebuie să mai adăugăm un element important. Ham a fost cel neiubit, moştenind blestemul tatălui său. Putem crede că această imagine se reflectă în nenorocirile istorice ale Africii, continentul cel sărac şi suferind. Dar Africa L‑a salvat pe Pruncul Iisus: este mângâierea ei. Africa va putea spune Tatălui ceresc, la Judecata cea de pe urmă: L‑am salvat pe Fiul Tău, pe Iisus.

În sfârşit, putem să deosebim în acest citat extraordinar dat de Sf. Matei din prorocul Osea: „Din Egipt am chemat pe Fiul Meu” (Os. 11, 1) o emoţionantă răsturnare a valorilor. Egiptul era pământul magiei11 şi pământul care asuprise poporul evreu (primul Paşte a fost ieşirea din Egipt). Iar după 1300 de ani, Iudeea, în persoana lui Irod, vrea să ucidă pe Pruncul Iisus, şi Egiptul este cel care‑I salvează viaţa: cel dintâi devine cel de pe urmă, iar cel de pe urmă cel dintâi. 

Dar furia lui Irod este mare: a fost înşelat. Nu va găsi niciodată pe Pruncul Împărat de care îi este atât de frică. Marii şi puternicii acestei lumi sunt în general mici şi slabi: sunt temători, puţini la inimă şi laşi. El porunceşte „să se ucidă toţi pruncii de doi ani şi mai jos care se născuseră la Betleem şi în tot ţinutul, după data pe care avusese grijă să o afle de la Magi” (Mt. 2, 16). Nici o excepţie: toţi sunt omorâţi fără milă! E mai sigur. Laşitatea aduce după sine ura, care duce la ucidere: este duhul lui Satan. Satan însuşi este îngrijorat de acest prunc iudeu: nu s‑a născut ca toţi ceilalţi, nu are tată, iar mama lui este fecioară. Aşa ceva nu s‑a mai văzut. E mai bine să scape de El cât mai degrabă: nu se ştie niciodată…

Însă Duhul Sfânt, Celălalt Trimis al Tatălui ceresc12, stă de veghe: Pruncul dumnezeiesc este la adăpost, în Egipt. Atunci Irod ucide mii de copii, de sugari, de prunci nevinovaţi. În fiecare casă, sau aproape, este sânge şi moarte. Betleem nu era un oraş prea mare, însă era totuşi un oraş destul de important, împreună cu tot ţinutul dimprejur, care îl hrănea. Mineiul răsăritean vorbeşte despre „14.000 de mucenici”: probabil este cam mult, dar nu întru totul disproporţionat13. Este o adevărată baie de sânge! Toată lumea plânge şi se tânguieşte, după prorocia lui Ieremia cu şase veacuri mai înainte: „glas în Rama s‑a auzit14, plângere şi tânguire multă: Rahela îşi plânge copiii şi nu voieşte să fie mângâiată, pentru că nu sunt”15. De ce Rahela? Pentru că soţia preaiubită a lui Iacov‑Israel este înmormântată la nord de Betleem.

Dumnezeu Îşi va aduce aminte de această nelegiuire: Irod va muri în chinuri groaznice, cu pântecele ros de viermi. E foarte rar ca Dumnezeu să facă judecată pe loc, încă din această lume, înaintea judecăţii personale, la care e supus orice om după moarte, şi înaintea judecăţii universale, la care este chemată întreaga omenire, dar când o face, când anumiţi oameni au depăşit orice limite, judecata aceasta este înfricoşată şi fără drept de apel.

După moartea ucigaşului fără de lege, îngerul Domnului se arată din nou lui Iosif şi îi spune că poate să se întoarcă „în Israel”, „căci au murit cei care voiau să ia viaţa Pruncului”. Putem să datăm cu destulă precizie acest eveniment, deoarece Irod a murit în anul 4 înainte de Hristos16. Iosif se aşterne la drum, dar află că fiul lui Irod, Arhelau, domneşte în Iudeea, ceea ce îl îngrijorează. Îngerul îi adevereşte că trebuie să ocolească Iudeea: atunci se întoarce în cetatea în care trăia mai înainte cu Maria, la Nazaret, în Galileea. Duhul Sfânt este cel care i‑a călăuzit, căci Galileea era imaginea „lumii”, un mediu amestecat, acolo unde Pescarul dumnezeiesc avea să „arunce mreaja” pentru a pescui peştii omeneşti din adâncuri. Dar Duhul Sfânt nu i‑a arătat lui Iosif că un alt fiu al lui Irod, Antipa, domnea în vremea aceea în Galileea, căci probabil nu ar fi îndrăznit să meargă acolo. Însă trebuia să se împlinească Scriptura: „Nazarinean se va chema” (Mt. 2, 23).

Toată această istorie „sfântă” este remarcabilă şi plină de învăţături. Fiul lui Dumnezeu se întrupează, ascultând de Tatăl Său, şi de îndată oamenii vor să‑L ucidă, pe El Care este începătorul vieţii. Însă nu venise încă vremea Sa: Îşi va da viaţa, de bunăvoie, peste 31 de ani, pentru a mântui pe oameni, şi la Ierusalim, pentru că este Proroc, Împărat şi Preot. Miile de prunci ucişi fără vină, pruncii din Betleem, vor lua locul Pruncului Iisus: îşi vor da viaţa pentru El. Vor fi ca nişte miei nevinovaţi duşi la tăiere. Ei vestesc jertfa Pruncului mult‑iubit al Tatălui ceresc: sunt temelia pe care s‑a zidit Biserica.

Pr. Noël TANAZACQ (Paris)

Note:

1. Acest articol este urmarea celui din decembrie 2011 (n°45) despre închinarea Magilor.
2. Cu excepţia zilei de 28 decembrie în tradiţia răsăriteană, când nici Evanghelia, nici sfinţii pomeniţi nu au nici o legătură cu Crăciunul.
3. Mai cu seamă Sf. Irineu de Lyon, Sf. Ieronim şi Eusebiu din Cezareea.
4. Mai ales Flavius Josephus. Pentru tot ceea ce priveşte pe Irod, trimitem la nota 7 (în articolul din decembrie 2011).
5. Din grecescul heortê, sărbătoare. Este ştiinţa sărbătorilor [creştine].
6. Aproximativ 200 km în linie dreaptă. Graniţa cu provincia Egiptului era de‑a lungul ţărmului Mediteranei, la sud de Rafia (astăzi Rafa). Iudeea era integrată în provincia romană a Siriei. Între cele două, în colţ, se găsea provincia Arabiei.
7. A se vedea admirabilul Atlas biblic italian al P. Giacomo Pesce (1969), Pl. 28/1 (ed. franceză: Office général du livre, 1971).
8. Între momentul în care au văzut steaua pe cerul Persiei şi sosirea lor la Betleem, Magii au făcut probabil o lungă călătorie cu cămilele (2500 km).
9. Termenii biblici grecesc (pais) şi latin (puer) nu sunt foarte exacţi: înseamnă pur şi simplu „copil” sau „prunc”.
10. Egipteana este copta de astăzi, care pe vremea aceea se scria deja într‑un alfabet apropiat de cel grec.
11. Ca toată Africa, încă şi astăzi.
12. Hristos este „Înger de Mare Sfat”, adică Trimisul Sfintei Treimi, şi este şi primul nostru Mângâietor. Iar Duhul Sfânt, „Celălalt Mângâietor”, este şi el un Trimis dumnezeiesc al Tatălui.
13. Cifrele date în documentele hagiografice nu au în general nici o bază istorică: ele au mai degrabă un caracter simbolic.
14. Rama, la nord de Ierusalim: acolo fuseseră duşi prizonieri evreii din Ierusalim şi din Iudeea, înainte de a fi trimişi în surghiun la Babilon, în secolul al VI‑lea înainte de Hristos. Există o legătură simbolică între uciderea pruncilor din Betleem şi uciderile înfăptuite de asirieni şi babilonieni în secolul al VI‑lea.
15. Mt. 2, 18, care citează pe Ier. 31, 15.
16. Călugărul scit Dionisie cel Mic (originar din Sciţia Minor, adică din Dobrogea) a fost primul care a calculat în secolul al VI‑lea anii pornind de la naşterea lui Hristos. Însă s‑a înşelat cu câţiva ani, ceea ce explică faptul că Hristos S‑a născut „înainte de Hristos” (!), probabil în anul ‑6.

Cei 14.000 de prunci ucişi de Irod sau Sfinţii Prunci nevinovaţi

Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana

Din dragoste...

1 Noiembrie 2013

Un Festival luminos

1 Noiembrie 2013
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni