Adaugat la: 10 Noiembrie 2012 Ora: 15:14

A zecea aniversare a intrării Mănăstirii de la Cantauque în Biserica Ortodoxă

Pe 11 noiembrie 2002, de sărbătoarea Sfântului Martin din Tours, Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, împreună cu Preasfinţitul Părinte Siluan, primea comunitatea noastră monastică în Biserica Ortodoxă şi cu aceeaşi ocazie o recunoştea ca mănăstire canonică a Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale. Poate că ar fi de folos cel puţin anumitor cititori să spunem un cuvânt despre acest dublu eveniment. 

A zecea aniversare a intrării Mănăstirii de la Cantauque în Biserica Ortodoxă

ÎN ŢARA SFÂNTĂ

Comunitatea noastră monastică are o istorie lungă şi chiar o preistorie imposibil de povestit acum. E de ajuns să menţionăm pe scurt contextul care ne‑a condus către unirea cu Biserica Ortodoxă. 

Aş aminti mai întâi că de mai bine de 20 de ani, din 1980 până în 2001, am trăit în Ţara Sfântă, la mănăstirea Sfântul Ioan din Pustie1 . Această mănăstire fusese pentru comunitatea noastră un loc cu totul deosebit pe care Dumnezeu îl pusese la dispoziţia noastră într‑un fel cel puţin extraordinar, ca să nu spunem miraculos. În timpul acestor ani numeroşi în pustia copilăriei Sfântului Înaintemergător,  Dumnezeu a modelat comunitatea noastră. La Sfântul Ioan din Pustie trăiam într‑adevăr într‑o apropiere specială de Cuvântul lui Dumnezeu, atât al Vechiului, cât şi al Noului Testament. O mulţime de locuri din această ţară aminteau în permanenţă viaţa de pe pământ a Domnului nostru Iisus Hristos. 

A trăi în Ţara Sfântă însemna să trăieşti la intersecţia diferitelor religii: mai întâi iudaismul, martor al rădăcinilor noastre creştine; apoi islamul, cea mai mare provocare cu care creştinismul se confruntă de treisprezece veacuri încoace şi diferitele tradiţii creştine (Coptă, Etiopiană, Siriacă, Armeniană…) care s‑au constituit de‑a lungul istoriei Bisericii. Şi totuşi, Domnul ne‑a smuls din acest loc – o! cât de bogat şi de ziditor – ca să ne aducă din nou în Franţa şi să ne sădească pe domeniul de la Cantauque. 

O ÎNCERCARE PROVIDENŢIALĂ

Pe scurt, am putea spune că plecarea noastră din Ţara Sfântă a fost în principal rezultatul unui conflict lung între, pe de o parte Patriarhul Greco‑Catolic Melchit, Maximos al V‑lea2, superiorul nostru ierarhic şi de cealaltă parte Cardinalul Lustinger de la Paris, responsabil cu Catolicii de rit bizantin din Franţa. Trebuie să amintim că nu am fost singurii care au suferit în urma acestui conflict, căci monahiile de la mănăstirea Învierii fuseseră obligate înaintea noastră să‑şi abandoneze mănăstirea din Aubazine şi să se aşeze şi ele în regiunea Aude, la Mănăstirea Rugul Aprins. 

Părăsirea Mănăstirii noastre a fost o încercare dureroasă, dar şi eliberatoare. A fost momentul să conştientizăm că statutul nostru eclezial era ambiguu şi imposibil de păstrat pe termen lung, în ciuda respectului pe care îl aveau pentru noi ierarhii nostri şi noi pentru ei. Iniţial ne alăturaserăm Bisericii Greco‑Catolice ca să ajungem la tradiţia ortodoxă, tradiţie care acum ne era interzisă. Ierarhia din Franţa nu ne lăsa de ales decât fie să ne împrăştiem, fie sa adoptăm liturghia romano‑catolică; acest lucru a determinat dispersarea comunităţii noastre. Această încercare a fost şi mai dureroasă decât cea a pierderii Mănăstirii Sfântului Ioan din Pustie. O parte din fraţi s‑au instalat în Liban pentru a rămâne în Biserica Greco‑Catolică, iar ceilalţi în Franţa, la Cantauque, convinşi că ceea ce se întâmplase cu comunitatea noastră era, până la urmă, providenţial şi convinşi că trebuiau să se angajeze cu adevărat pe calea ce se deschidea înaintea lor.  

O COMUNITATE APROPIATĂ DE BISERICA ORTODOXĂ

Avuseserăm ocazia să cunoaştem Biserica Ortodoxă deoarece dintotdeauna am avut relaţii bune cu comunităţile ortodoxe din Ţara Sfântă, mai ales cu ruşii şi cu românii (mai puţin cu grecii, e adevărat). Reprezentanţa Bisericii Ortodoxe Române din Ierusalim, de exemplu, ne era un loc familiar şi toţi cei care vieţuiseră acolo pe parcursul celor douăzeci de ani ne fuseseră prieteni. De asemenea, am construit relaţii apropiate cu Biserica Ortodoxă  şi prin numeroşii pelerini ortodocşi – episcopi, preoţi, monahi, monahii, laici – care vizitau mănăstirea Sfântul Ioan din Pustie. Unii dintre ei, episcopi, sau care au devenit ulterior episcopi, au stat mai mult în mănăstirea noastră. De exemplu, Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim Joantă a fost unul dintre ei. Împreună cu el am vizitat mănăstirile copte din Egipt. Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim ne‑a trimis doi dintre fiii lui duhovniceşti, seminarişti: Nicu Voinea, astăzi preot al unei parohii române din Roma, care a stat un an întreg la mănăstirea Sfântul Ioan şi Liviu Tunaru, astăzi episcopul Ioan Casian din Canada, care a petrecut doi ani cu noi. Datorită acestui lucru, atunci când ne‑am alăturat Bisericii Ortodoxe în 2002, nu am avut deloc impresia că intrăm pe un teren necunoscut. 

CUM AM ALES MITROPOLIA ROMÂNĂ

Alăturarea la Biserica Ortodoxă însemna şi apartenenţa la o jurisdicţie anume a acestei Biserici. Teoretic, în Franţa nu aveam nicio dificultate decât aceea de a alege. Chiar dacă dintotdeauna am avut cele mai bune relaţii cu Biserica română, prima dată nu ne‑am adresat ei, ci Patriarhiei Ecumenice. Tipicul nostru liturgic era mai degrabă grecesc şi credeam că lor ar trebui să ne adresăm mai întâi. Însă pentru reprezentantul Patriarhiei Ecumenice în Franţa era foarte delicat să ne primească în această jurisdicţie; Mitropolitul se temea (cu temei) să nu provoace furia Episcopului Lustinger; şi aşa ne sugeră că ar fi poate mai bine să luăm în considerare jurisdicţia română. Sugestia nu ne‑a displăcut deloc, mai ales că nu doream să creăm noi incidente diplomatice. 

Mai mult, păstorul Eparhiei Române în Franţa, Înaltpreasfinţitul Iosif, era tocmai fostul seminarist Ilie Pop care ne vizitase cu câţiva ani în urmă la Cantauque, însoţit de Ciprian Şpan, astăzi Preasfinţitul Siluan. Răspunsul binevoitor şi generos al Înaltpreasfinţitului Părinte la cererea noastră ne-a scutit, probabil, de demersuri lungi şi complicate. De‑acum nu mai aveam de ce să ne temem, comunitatea noastră monastică putea fi primită în comuniunea cu ortodoxia aşa cum era, fără să‑şi schimbe deloc rânduiala. Încrederea pe care ne‑a acordat-o Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Iosif reprezenta cea mai înaltă garanţie ca noi să ne putem relua în pace viaţa monastică. Încă o dată Dumnezeu a rânduit totul într‑un mod minunat. 

MĂNĂSTIREA MAICII DOMNULUI ŞI A SFÂNTULUI MARTIN DIN TOURS

De la cumpărarea lui în 1977 de către Comunitatea Teofaniei3, Domeniul de la Cantauque4 fusese pus sub ocrotirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (Theotokos), sărbătorită în mod deosebit pe 25 martie, de Buna Vestire. Alegerea acestui hram se făcuse la acea vreme în condiţii uimitoare, pe care am crezut că le putem interpreta ca un semn ceresc. Aşa că am cerut Înaltpreasfinţitului Iosif să păstrăm acest hram pentru mănăstirea nou constituită. De asemenea, am cerut în ultimul moment să adăugăm hramul Sfântului Martin din Tours, o modalitate de a arăta dorinţa noastră de continuitate cu tradiţia patristică şi monastică occidentală. Într‑adevăr, mănăstirea noastră de la Cantauque nu are vocaţia să fie grecească, română sau rusă, ci mai degrabă să asume pe cât posibil moştenirea Bisericii nedespărţite pe care am vrea ca locuitorii acestei ţări să şi‑o redobândească. Ne‑am bucurat să descoperim aceeaşi preocupare şi la Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif. Ştim, într‑adevăr, că prima lui preocupare nu este să păstreze cultura şi limba română, ci să vestească Evanghelia. De aceea şi noi sperăm, ca mulţi alţii, să vedem într‑o zi constituit un sinod al Bisericii Ortodoxe care să adune într‑o unitate canonică pe toţi credincioşii ortodocşi din Franţa, oricare ar fi originea lor naţională. Până atunci, ni se cere să purtăm spre împlinire convertirea noastră şi să rămânem în pace în mijlocul acestei lumi agitate şi rele. Domnul nu a încetat să aibă grijă de noi, nu încape îndoială că va continua să o facă. Desigur, am vrea să avem o anumită siguranţă în ce priveşte viitorul. Ne‑ar plăcea, mai ales, să intre noi fraţi în obştea noastră. Pentru aceasta, poate va trebui să aşteptăm ca lumea să‑şi piardă din puterea de seducţie şi noi înşine să dovedim mai multă râvnă pentru Domnul. Sunt convins mai mult ca niciodată că viaţa monastică rămâne o cale împărătească pentru cel care vrea să‑L urmeze pe Hristos şi mai cred că fidelitatea monahilor faţă de vocaţia lor este cel mai bun aport pe care ei îl pot aduce Bisericii. 

Hristos Dumnezeul nostru să întărească sfânta şi adevărata credinţă a credincioşilor ortodocşi şi această sfântă mănastire în vecii vecilor! Amin!
Mulţi şi fericiţi ani Mitropolitului nostru Iosif !
Mulţi şi fericiţi ani Episcopului nostru Marc !
Mulţi şi fericiţi ani tuturor binefăcătorilor şi prietenilor care au făcut posibilă prezenţa noastră pe acest Domeniu al Maicii Domnului!

Arhimandritul Jacob, Stareţul mănăstirii Născătoarei de Dumnezeu  şi a Sfântului Martin din Tours

Note:

1. Mănăstirea Sfântul Ioan din Pustie este o proprietate a Custodiei Franciscane în Ţara Sfântă. Ea se află aproape de Ierusalim, la numai câţiva kilometri de micul oraş Ein Karem, construită pe un loc considerat de tradiţie ca adăpostul Sfântului Ioan Botezătorul când era copil. Fiind abandonat de mai mulţi ani, locul a fost pus la dispoziţia comunităţii noastre care a făcut acolo multe renovări importante. 

2. Biserica Greco‑Catolică Melchită s‑a născut din schisma din sânul Patriarhatului Antiohiei în secolul 17. Unită cu Roma, o regăsim prezentă în întregul Orient Mijlociu. Patriarhul său actual este Preafericitul Grigorie al III‑lea care a fost mai întâi Arhiepiscop la Ierusalim timp de 20 de ani, până în 2001. 

3. Comunitatea Teofaniei a fost o comunitate catolică, în anii ’70 şi ’80, regrupând familii şi celibatari care săvârşeau Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur şi care se dedica evanghelizării. 

4. Domeniul de la Cantauque este un domeniu agricol şi forestier de 140 de hectare, situat în Corbierii Occidentali, aproape de Limoux, în departamentul Aude din sudul Franţei.

A zecea aniversare a intrării Mănăstirii de la Cantauque în Biserica Ortodoxă

Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana

Din dragoste...

1 Noiembrie 2013

Un Festival luminos

1 Noiembrie 2013
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni