Adaugat la: 10 Noiembrie 2012 Ora: 15:14

Moș Nicolae

Moș Nicolae

Dragi cititori,
Religia este în strânsă legătură cu istoria, filozofia, antropologia, dar și cu etnografia, care „urmărește evoluția culturilor materiale și spirituale, moravurile și particularitățile felului lor de viață, legăturile cultural‑istorice” (DEX, Ed. Univers Enciclopedic, București, 1988, p. 351). Preluând ideea de la Aubier din Du temps et de l’eternité (Éditions Montaigne, Paris, 1945), Mircea Eliade, în Le sacré et le profane (Gallimard, Paris, 1965), vorbește de „homo religiosus” (omul religios) și de „homo profanus” (omul profan). Creștini fiind, noi aparținem primei categorii.

John Walker McSpadden, în The Book of Holidays (Thomas Y. Crowell Company, New York, 1917), face afirmația că 25 decembrie nu este data sigură a nașterii lui Iisus Hristos, istoricii și astrologii din trecut susținând că nașterea Mântuitorului s‑a petrecut în timpul solstițiului de iarnă, neputând preciza data (op. cit., p. 304). Atât J. W. McSpadden cât și Joseph Gaer, în Holidays Around the World (Little Brown, Boston, 1953), sunt de părere că sărbătoarea din perioada solstițiului de iarnă își are sorgintea în Antichitate în Saturnalia romană, închinată lui Saturn, zeul agriculturii. În timpul acestui festival al bucuriei se schimbau cadouri, iar sclavii aveau parte de privilegii din partea stăpânilor. J. W. McSpadden oferă o prezentare largă, precizând că, atunci când creștinismul a început să se răspândească, obiceiul păgân al Saturnaliei a fost înlocuit de Crăciun: „În anul 303, împăratul Dioclețian a ordonat ca locașele în care se adunau credincioși să fie arse în timpul celebrării închinate lui Iisus Hristos, iar 20000 de oameni, care credeau în Dumnezeu, să fie uciși. Noua religie, recunoscută de împăratul Constantin cel Mare, a devenit oficială.” (J. W. McSpadden, op. cit., p. 304‑305).

Cuvântul „Christmas” a avut la început forma de „Mass of Christ” (Mesa lui Hristos), iar ziua de 25 decembrie a fost considerată „ca naștere a lui Hristos încă din primul secol d.Hr. datorită inscripțiilor de pe pereții primelor morminte creștine” (J. W. McSpadden, op. cit., p. 305). Miturile, legendele despre zei, eroi și sfinți, transmise pe cale orală, au devenit tradiție. Chiar și astăzi, în unele zone de pe glob, Moș Nicolae este asimilat cu Moș Crăciun, un personaj imaginar, pe când Nicolae a fost Arhiepiscop de Mira în sec. IV d. Hr, recunoscut și ca Sfânt.

Prima apariție a lui Moș Nicolae este semnalată la popoarele din nordul Europei, fiind descris ca un om aspru, slab, călărind pe un cal alb, urmat de spiritele copiilor uciși la Betleem din porunca regelui Irod. Se spune că în acele ținuturi nordice fetele nemăritate, adolescenții și copiii își așezau în seara de 5 decembrie saboții umpluți cu ovăz, mâncare pentru calul Sf. Nicolae. Dacă erau cuminți și ascultători, papucii erau umpluți cu mere și nuci lăsate de Sfânt. Să ne aducem aminte cum, în copilărie, după ce ne curățam încălțările, le orânduiam la ușă, ca nu cumva Moșul să nu le găsească.

Peste mări și țări, obiceiul era altul. J. W. McSpadden face remarca, ce stârnește zâmbete, precum că Moș Crăciun din America era gras, stând lăfăit în sania trasă de reni, lansând cadouri pe hornul șemineului. Cu mult umor, autorul constată că mediul înconjurător american a contribuit la îngrășare. Probabil că anii care au trecut din 1917, anul lansării cărții lui J. W. McSpadden, și până în prezent au contribuit la modernizarea mijloacelor de deplasare ale Moșului. 

Nouă, contemporanilor, ne place să citim ce s‑a întâmplat în vremurile trecute. Se povestește că în Anglia trăia un om sărac, care avea trei fete de măritat. Îi trebuiau bani ca să‑și înzestreze copilele. Sfântul Nicolae, cunoscând situația, le‑a aruncat în casă, în noaptea de 5 decembrie, trei pungi cu monezi de aur. În țara lui Shakespeare fetele nemăritate își agățau la uși ciorapi lungi și groși, sperând că Sfântul le va umple cu daruri.

Tudor Pamfilie, în cartea Sărbătorile la români (Ed. Saeculum I. O., București, 1997, p. 245), relatează o poveste auzită în județul Tecuci, unde trăia un creștin sărman care avea trei fete de măritat. S‑a tot gândit cum să procedeze. Până la urmă s‑a sfătuit cu fetele să câștige bani cum vor ști. Sf. Nicolae, cunoscând situația, a intervenit când fata cea mare trebuia să‑și pângărească cinstea, aruncând o pungă cu 150 de galbeni. Minunea s‑a petrecut și cu celelalte două codane, Sf. Nicolae procedând la fel. De multe ori se întâmplă, însă, ca ciorapii atârnați să fie umpluți cu vărguțe, avertizare pentru cei neascultători. 

Multe și frumoase sunt obiceiurile de Sf. Nicolae în lume, dar spațiul rezervat din revistă nu ne permite realizarea unui material amplu. Se cuvine a menționa faptul că în Calendarul popular românesc Sf. Nicolae apără soldații în război și ajută văduvele și orfanii.

Tudor Pamfilie (op. cit.) ne face cunoscute câteva colinde ale Sf. Nicolae din diferite zone ale României. Una dintre ele, din Ardeal, mi s‑a părut încărcată de Dumnezeire:

„Sfântul Nicolae
Praznic și‑a făcut
Pe cine‑a chemat?
Tot oameni bătrâni
Tot de sama lui.
Și și‑a mai chemat
Pe Sfântul Ion, Naș lui Dumnezeu.”

Joseph Gaer (op. cit.) a făcut o clasificare a sărbătorilor, concluzionând că „cele mai importante sărbători sunt cele religioase, care sălășluiesc în sufletele oamenilor.”

Margareta Cernat, Birmingham

Moș Nicolae

Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana

Din dragoste...

1 Noiembrie 2013

Un Festival luminos

1 Noiembrie 2013
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni