Fragmente neodihnite (noiembrie 2012)

S‑a dus odată avva Agathon în oraş să‑şi vândă puţinele vase şi a găsit lepădat în drum un lepros care i‑a zis: „Fă milostenie şi ia‑mă cu tine!”. Luându‑l bătrânul în spate, l‑a dus în cetate. I‑a zis leprosul: „Unde‑ţi vei vinde vasele, acolo să mă pui”. Şi a făcut bătrânul aşa.  https://apostolia.eu/index.php/factor-reduces-the-accuracy-of-radiocarbon-dating/ | https://apostolia.eu/index.php/free-dating-sites-for-larger-ladies-uk/ | https://apostolia.eu/index.php/dating-balkan-guys/ | dating translate turkish

Deci, după ce vindea un vas, îi spunea bubosul: „Cu cât l‑ai vândut?”. Şi‑i răspundea Agathon: „Cu atâta”. „Cumpără‑mi o plăcintă”. Şi‑i cumpăra. Iar când vindea alt vas, leprosul întreba: „Dar acesta cu cât?”. Şi‑i răspundea bătrânul: „Cu atâta”. „Cumpără‑mi acest lucru”. Şi‑i cumpăra. 

După ce a vândut toate vasele şi voia să se întoarcă la chilia lui, i‑a zis bubosul: „Te duci? Fă iarăşi milostenie şi du‑mă unde m‑ai găsit!”. Şi luându‑l iar în spate, l‑a dus Agathon la locul lui. I‑a spus atunci bubosul: „Binecuvântat eşti, Agathoane, de Domnul în cer şi pe pământ!”. Şi ridicând ochii săi bătrânul, pe nimeni n‑a văzut. Căci a fost îngerul Domnului care venise să‑l pună la încercare.

Avva Agathon, Patericul egiptean

 

Setea de nou care există în noi, setea de originalitate, este o sete de viaţă. Viaţa se hrăneşte cu schimbare. Moartea are drept caracteristică înţepenirea şi stagnarea, în viaţa totală a lumii schimbarea e o lege ce nu poate fi încălcată. Timpul e o înlănţuire neîntreruptă de transformări; viaţa biologică e o varietate de neconceput a succesiunii. Fiecare unitate biologică are un caracter de unicitate, e irepetabilă. Lipsa limitelor în succesiunea schimbărilor din întreaga viaţă a lumii dă sensului de nou dimensiuni metafizice.

Corespunzând vieţii umane, legea schimbării e o nevoie şi o sete de lume pe care o ascundem în noi. În noi există setea de viaţă, iar gustul vieţii îl căpătăm numai atunci când trăim bucuria mistică a transformării. 

Marea dramă a omului este bătălia dură pe care o duce cu legea rutinei, cu tirania pe care această lege o impune vieţii. Este o mărturie a lumii dinlăuntrul nostru, că omul e făcut să fie creator... Poate nu există o altă formă de viaţă care să‑ţi dea atât de intens gustul cenuşiu al morţii aşa cum ţi‑l dă rutina şi repetarea inertă. O moarte înceată, cu paşi stinşi care te strânge zi de zi în îngheţul înfiorător a marasmului.

Şi totuşi, bătălia cu moartea pe care o reprezintă marasmul şi rutina este aceea care ne dă demnitatea de oameni. Este confirmarea vieţii. Pentru că, la o ultimă analiză, nu e vorba decât de încercarea de a te menţine liber, liber înlăuntrul tău şi independent. 

Viaţa oamenilor se mişcă, cel mai mult, în schemele pe care le impune nevoia de garanţie şi de siguranţă. Această nevoie face ca schemele să devină atotputernice. Viaţa devine încremenită în tipare fixe, în forme consacrate. De aceea foarte puţini sunt cei care supravieţuiesc ca oameni adevăraţi sub despotismul tiranic al schemelor. Fiecare refuz de a te supune stăpânirii universale a schemelor este şi o revoluţie. Cuvântul sună frumos şi entuziasmant, dar e foarte greu să fii tot timpul un revoluţionar. De ce e greu? Fiindcă trebuie să ridici singur povara răspunderii drumului tău. Marea facilitate pe care o oferă schemele e tocmai aceasta: îţi dau posibilitatea de a te lepăda de răspundere. Mergi pe urmele înaintaşi­lor şi răspunderea drumului tău e globală, s‑a repartizat celor mulţi.

Viaţa omului adevărat sieşi este un protest zilnic şi neîntrerupt faţă de cotidian. Un protest interior, esenţial. Nici o schemă nu‑l poate revendica drept al ei. Chiar dacă trece prin multe, chiar dacă e obligat să arate disciplină şi supunere faţă de multe, totuşi călătoria şi căutarea sa nesfârşită îl duc în afară şi dincolo de spaţiul limitat al unei scheme. Aceasta e cea mai profundă şi esenţială deosebire a omului de orice altă creatură de pe pământ. Omul e o vieţuitoare căutătoare. Cea mai mare pagubă făcută creaţiei lui Dumnezeu a fost faptul că omul a fost denaturat, că viaţa lui a rămas încremenită în tipare permanente, că s‑a împotmolit în schemele pe care el însuşi le‑a consacrat. 

Oamenii adevăraţi sunt prezenţa vieţii, aşa cum schema e prezenţa morţii. Aluatului schemelor moarte ale acestei lumi îi dă viaţă fermentul viu al oamenilor care nu sunt robi.

Christos Yannaras, Foamea şi setea

 

Dacă nu iubeşti din profunzimea ofensei care ţi‑a fost adusă, încă n‑ai ajuns cu adevărat să răscumperi, prin bine, răul.

Nu reproşa nimănui ingratitudinea sa faţă de tine. N‑ai reuşi decât să‑i faci ingratitudinea mai puţin ingrată, fără să aduci vreun remediu potrivit greşelii sale. Acestea sunt obligaţii care, pentru a fi bine făcute, trebuie să fie îndeplinite de alţii decât de fiinţa nesocotită sau rănită.

A fi tratat cu ingratitudine: unul din felurile – şi nu cel mai neînsemnat – de a semăna cu Dumnezeu.

Suferinţa este [...] o vizită a lui Dumnezeu; un fel de taină nemaiauzită, prin care Fiinţa eternă vine la noi, pe fondul unui neant, al unei absenţe, în care privaţiunea, nu numai de un lucru, ci de un lucru iubit, posedat ori dorit, poate produce un har [...] Este o vizită, una misterioasă, o vizită a Fiinţei supreme, pătrunzând în noi tocmai prin acea împuţinare a fiinţei noastre, prin acea lezare a iubirii noastre...

Vladimir Ghika, Gânduri pentru zilele care vin

 

De va voi omul, de dimineaţa până seara poate ajunge la măsura dumnezeiască.

Avva Alonie, Patericul egiptean

Smerit e omul care
nu se aşteaptă să fie iubit

pentru că el nu se aşteaptă
niciodată
să primească 
ceva de la viaţă...

căci pentru omul smerit
viaţa însăşi e ceva
atât de copleşitor
încât

nu este uimit
că i se ia
ci 
că i s‑a dat...

numai cel smerit înţelege 
că nici un vis al omului nu e
mai înalt mai vast ori mai adânc
decât viaţa

încetând astfel să încerce să facă ceva cu ea
şi începând să se roage vieţii 
să facă ceva cu el...

pentru cel smerit viaţa 
nu e niciodată a lui
ci el 
este al vieţii...

pentru smerit viaţa 
e un dar

şi doar pentru cel mândru,
un drept...

viaţa e darul pe care Dumnezeu l‑a dat 
tuturor oamenilor
dar numai cel smerit
se bucură de el

căci
cel ce caută smerenia
găseşte
viaţa...

Marius Iordăchioaia, Taina smereniei