Pentru parohia din Torino cu hramul „Înălţarea Sfintei Cruci”, păstorită de preotul Lucian Roşu, paroh şi protopop al Protopopiatului Piemonte I – Valle d’Aosta, centru‑nord, avându‑i alături pe cei doi preoţi împreună slujitori, părintele Gabriel Burcescu şi părintele Iustin Androne, au fost zile de însemnată bucurie.

Sărbătorirea hramului a început joi seara cu Vecernia Mare cu Litie şi Priveghere şi a continuat vineri dimineaţa cu Acatistul Sfintei Cruci şi Sfânta Liturghie. Părintele paroh, în cuvântul de învăţătură de la Sfânta Liturghie, a arătat că prezenţa numărului mare de credincioşi la slujbele din aceste zile lucrătoare dovedeşte o dreaptă socotinţă în ierarhizarea valorilor vieţii cotidiene.

Pe 16 septembrie, în Duminica de după Înălţarea Sfintei Cruci, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Iosif, al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Răspunsul la strană a fost dat de corul parohiei, format în majoritate din tineri din Asociaţia Nepsis.

În cuvântul de învăţătură rostit după citirea pericopei evanghelice a duminicii, Înaltpreasfinţitul Iosif a vorbit despre însemnătatea praznicului Înălţării Sfintei Cruci, tâlcuind totodată semnificaţia succesiunii lecturilor evanghelice din această săptămână. Înaltpreasfinţitul Părinte ne‑a purtat apoi către semnificaţia chemării lui Hristos de a ne lua fiecare crucea, amintindu‑ne că „Domnul S‑a înălţat pe Cruce cu braţele deschise, şi aşa ne aşteaptă să‑L urmăm”. A urma lui Hristos înseamnă în primul rând să ne acceptăm viaţa noastră aşa cum e, trăindu‑ne în mod mântuitor greutăţile şi suferinţa, cu conştiinţa că nu suntem niciodată singuri, ci împreună cu Hristos. Dar crucea noastră înseamnă şi „să avem ochi, minte, inimă” ca să primim în noi înşine viaţa semenilor noştri, să ne rugăm pentru cei care nu vin în Biserică şi care „se mântuie prin noi”. 

Înaltpreasfinţitul a spus apoi că înţelesul felicitărilor pe care ni le facem unii altora şi al bucuriei noastre cu prilejul acestui praznic stă în a ne privi viaţa prin Cruce, pentru a dobândi înţelepciunea de a discerne cele ce avem de făcut şi ceea ce nu trebuie în niciun chip să „ratăm” în viaţa aceasta. „Aşa Îl rog şi eu pe Domnul, să vă dăruiască această înţelepciune” – a spus la sfârşitul cuvântului său Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit.

La sfârşitul Sfintei Liturghii, părintele Lucian a mulţumit Înaltpreasfinţitului Iosif în numele tuturor că, deşi este aşa de ocupat, a primit să fie prezent în mijlocul nostru în această zi. Părintele a amintit, de asemenea, anii de început ai parohiei noastre, în care Înaltpreasfinţitul Iosif ne‑a fost foarte aproape, remarcând totodată faptul că Înaltpreasfinţia Sa i‑a recunoscut în aceste zile pe mulţi dintre credincioşii cu care Domnul a rânduit să se întâlnească în acele binecuvântate zile. De asemenea, părintele Lucian a ţinut să ne încredinţeze că, deşi Înaltpreasfinţitul nu a fost de mult timp la noi în parohie, ne poartă în rugăciunile sale cu multă dragoste.

Înaltpreasfinţitul a mulţumit pentru toate şi şi‑a exprimat bucuria în legătură cu faptul că în această parohie există o bogată lucrare, dar mai ales o participare vie a credincioşilor la Taina Spovedaniei şi a Sfintei Împărtăşanii, adevărata lucrare a Bisericii. A amintit apoi părinţilor să transmită copiilor credinţa, aceasta în primul rând prin păstrarea vie a propriei credinţe.

La sfârşit, Înaltpreasfinţitul Iosif a dăruit părintelui Lucian o cruce, atât ca semn de recunoştinţă faţă de ceea ce Sfinţia Sa, împreună cu întreaga comunitate a parohiei, fac pentru Biserică, cât şi ca încredinţare a faptului că ierarhul poartă crucea împreună cu preotul, aşa cum preotul o poartă împreună cu credincioşii.

Părintele Lucian i‑a dăruit la rândul său Înaltpreasfinţitului o icoană din partea parohiei.

După Sfânta Liturghie a avut loc o agapă frăţească, unde s‑au adunat numeroşi preoţi din Piemonte care au venit să‑şi salute ierarhul, alături de foarte mulţi credincioşi. Înainte de a pleca spre Paris, Înaltpreasfinţitul Iosif ne‑a mai îmbrăţişat încă o dată prin cuvântul său, rugându‑ne stăruitor pe toţi, preoţi şi mireni, să ne vorbim unii altora, să ne deschidem unii faţă de alţii cu sinceritate, să ne ajutăm unii pe alţii, să fim mereu împreună, pentru că numai în acest fel putem merge înainte ca Biserică a lui Hristos. Ne‑a cerut să ne gândim cu toţii că Biserica de astăzi, pe care o ştim, va deveni mâine Biserica copiilor noştri şi datori suntem să ne îngrijim de ce va fi atunci.