Adaugat la: 3 Septembrie 2012 Ora: 15:14

Fragmente neodihnite (septembrie 2012)

Fragmente neodihnite (septembrie 2012)

Toată Liturghia
nu‑i decât Vânt
ce coboară şi suflă
tot mai puternic
prin gurile deschise‑n rugăciune
în groapa oaselor uscate
ale lumii

până le îmbracă
în Trupul şi Sângele
cu care se pot întoarce
în Cer...

de aceea
se împărtăşesc doar orbii
flămânzi
să li se umple orbitele goale
cu vederea lui Dumnezeu

şi ologii însetaţi
să poată păşi
dincolo de ei înşişi...

doar cei flămânzi
de o inimă făcută
din carnea
dragostei

doar cei însetaţi
ca Râul Vieţii să
le curgă prin vene...

doar cei flămânzi şi însetaţi
ca Fiul
să cadă în braţele Tatălui
cu trupul lor...

Marius Iordăchioaia, Doar

 

Pentru conştiinţa primilor creştini, participarea la Euharistie nu era o datorie şi nici o obligaţie, cum se interpretează astăzi în Dreptul canonic, ci o expresie vie şi spontană a apartenenţei la Biserică. Toţi cei care participau la adunarea euharistică se împărtăşeau cu Sfintele Taine, iar a nu te împărtăşi era de neimaginat.

Aşa cum în prezent cel ce săvârşeşte Liturghia nu poate să nu se împărtăşească, aşa nu puteau să nu se împărtăşească în Biserica primară toţi credincioşii care au participat la adunarea euharistică, întrucât tot poporul săvârşea Euharistia. Nu existau credincioşi care să asiste la Euharistie, pentru că toţi erau participanţi. Cei care nu puteau participa erau îndepărtaţi în prealabil, iar după predică diaconii supravegheau uşile pentru ca nimeni străin să nu poată intra. 

Nici un ritual liturgic, începând cu cele mai vechi până la cele actuale, nu prevede(a) „asistenţi” la adunarea euharistică... Dacă Biserica se roagă pentru catehumeni, pentru cei ce se căiesc, pentru cei posedaţi de duhuri, pentru credincioşii participanţi, atunci cu siguranţă s‑ar fi rugat şi pentru cei care doar „asistă”. Actuala conştiinţă creştină nu realizează întotdeauna ruptura tragică dintre participarea la rugăciunile euharistice şi sustragerea – în mod voit sau involuntar – de la Împărtăşanie.

Nikolai Afanasiev, Biserica Duhului Sfânt

 

Unirea cu Domnul în Euharistie e o unire deplină tocmai pentru că El nu mai este lucrător în noi numai prin energia adusă în noi de Duhul Său, ci cu trupul şi sângele Lui, imprimate în trupul şi în sângele nostru. Iar unde e trupul şi sângele Său, e prezent şi lucrător în mod deplin însuşi subiectul lor. Deci însuşi subiectul lui Hristos, ca subiect al trupului şi sângelui Său, se face prin Euharistie subiect direct al trupului şi sângelui nostru, cu care sunt unite intim trupul şi sângele Său, care au dat prin aceasta calificarea lor trupului şi sângelui nostru, imprimându‑se în ele, şi care şi‑au unit lucrările şi simţirile lor cu lucrările şi cu simţirile trupului şi sângelui nostru. 

Întrucât fiecare dintre noi suntem subiect al trupului şi sângelui nostru şi al lucrărilor penetrate de trupul şi de lucrările lui Hristos, noi ne aflăm împreună subiect cu Hristos al trupului nostru devenit şi trupul Lui sau al trupului Lui devenit şi trupul nostru. În fond, viaţa cea fără de moarte creşte în noi din intimitatea concretă şi supremă în care am intrat, rămânem şi creştem prin Euharistie cu Persoana dumnezeiască a Cuvântului, Care a realizat putinţa acestei intimităţi cu noi şi a comunicării vieţii Sale dumnezeieşti trupului nostru prin trupul omenesc asumat de El, umplut de această viaţă prin moartea Lui reală, prin biruirea morţii suportate de El, prin starea de moarte tainică şi de înviere.

Prin intimitatea şi comunicarea aceasta desăvârşită cu El, noi trăim stările, simţirile şi lucrările lui Hristos şi El le trăieşte pe ale noastre penetrate şi calificate de ale Lui. „De acum nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine”, a spus Sfântul Apostol Pavel (Gal. 3, 20). În fond, unirea deplină între Hristos şi noi, realizată prin Euharistie, e mărturia supremei iubiri a Lui faţă de noi, şi aceasta e baza comunicării mutuale desăvârşite între El şi noi. „Hristos a făcut aceasta ridicându‑ne la o mai mare iubire faţă de El şi, arătând iubirea Lui faţă de noi, nu a dat numai să‑L vadă celor ce doresc, ci să‑L şi atingă, să‑L şi mănânce, să‑şi şi înfigă dinţii în trupul Lui şi să se unească cu El, împlinind toată dorinţa”, cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, în Omil. 46 la Evanghelia după Matei.

Pr. Dumitru Stăniloae, Teologie dogmatică ortodoxă

 

Nu sunt vrednic să intri în inima mea
nici sub acoperişul trupului de moarte
trimis‑am Biserica să te roage ea
cu tămâia preasfintelor sale şoapte...
Nu m‑am socotit vrednic să vin la Tine
Te strig de departe ca un demonizat
ce se taie cu gânduri în cimitirul din mine
prin mormintele vii ale fiecărui păcat...
Nu sunt vrednic să‑mi atingi sluga
ce se chinuie‑n friguri în pieptul meu
şi totuşi, Iisuse, ascultă‑mi ruga:
vindecă‑mi viaţa cu Numele Tău!

Marius Iordăchioaia, Rugăciune pentru vindecarea vieţii

Fragmente neodihnite (septembrie 2012)

Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana

Din dragoste...

1 Noiembrie 2013

Un Festival luminos

1 Noiembrie 2013
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni