Cu emoţii, dar şi cu multe nădejdi şi aşteptări, am plecat în mult râvnitul pelerinaj pe urmele sfinţilor, în Grecia, pe 25 iunie a.c. Din timp ne‑am hotărât asupra perioadei, am stabilit traseul şi am pornit la drum.

După un zbor liniştit, am aterizat în Atena spre seară, am făcut un tur al oraşului, ne‑am oprit în faţa Palatului Parlamentului, unde am vizionat spectacolul oferit de schimbarea gărzii, după care am plecat spre hotel, să ne odihnim, iar apoi să pornim spre obiectivele pe care ni le‑am propus să le vedem.

A doua zi, am plecat spre Eghina. La mănăstirea Sf. Nectarie sunt mulţi creştini din toată lumea care se roagă sfântului. Unii dintre ei au ajuns acolo, în Eghina, dar cu siguranţă că sunt şi oameni care nici măcar nu‑şi imaginează cum este mănăstirea Sfânta Treime (Aghia Triada), locul unde a trăit ultimii ani de viaţă Sfântul Nectarie. Mormântul în care Sfântul Nectarie a fost aflat neputrezit, cu bună mireasmă, se află în curtea mănăstirii. Pelerinii ascultă cu urechea la pereţii mormântului şi aud cum cineva umblă sau aud zgomot de uşi, bătăi de inimă, lovituri sau izbituri de baston. Aici, sfântul a vorbit în chip minunat de multe ori, schimbând viaţa oamenilor care s‑au învrednicit să îl asculte. Camera de zi din chilia Sfântului Nectarie se află în spatele mormântului din curtea mănăstirii Aghia Triada. Am intrat… Pe acel pat se odihnea cel ce a răbdat ocările tuturor. Aici ai sentimentul că îl vezi aievea pe sfânt şi parcă nu ai mai vrea să pleci. Toate lucrurile pe care le vezi acolo, în chilie, îţi mângâie sufletul. E harul Duhului Sfânt, care sălăşluieşte acolo unde este sfinţenie… Dulapul cu lucrurile personale şi comoda pe care Sfântul Nectarie avea candela şi icoanele stau neclintite. Simplu şi smerit, luând calea ocărilor, om dintre oameni, a fost sfinţit de Dumnezeu pentru măsura smereniei sale. Papucii sfântului… Ar putea fi nişte papuci obişnuiţi, de pe vremea bunicilor. Dar aceştia, dacă ar fi cu putinţă, ar fi sărutaţi de toată suflarea ortodoxă care crede în puterea sfinţilor. Îngenuncheaţi lângă racla cu sfintele moaşte din biserica mare, am cântat într‑un glas paraclisul sfântului. E sfântul nostru ocrotitor. O emoţie puternică pluteşte. Printre lacrimi, se aud suspine adânci. Câte nu s‑or fi spus în taină în aceste clipe! Câte speranţe nu vor fi mijit! Bucură‑te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare făcătorule de minuni!

A treia zi, cu rugăciune de dimineaţă, pornim spre un alt loc binecuvântat din apropierea Atenei, numit Nea Makri. Aici, pe aşa‑numita Colină a Neprihăniţilor, se află mănăstirea Bunavestire a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care adăposteşte moaştele unui mare mucenic făcător de minuni, Sf. Efrem cel Nou. Impresionant la această mănăstire este că păstrează chiar între zidurile ei locul muceniciei monahului Efrem, un copac bătrân de care sfântul a fost spânzurat cu capul în jos, trupul fiindu‑i străpuns de cuie şi în pântec fiindu‑i înfipt un tăciune aprins. 

Aflaţi încă sub impresia puternică a sfârşitului mucenicesc al Sf. Efrem cel Nou şi a minunatei descoperiri a moaştelor sale, ne îndreptăm spre mănăstirea Sf. Ioan Rusul, în insula Evia. Aici, în localitatea Prokopi, se află biserica închinată Sf. Ioan Rusul, care adăposteşte mult cinstitele moaşte ale sfântului, atât de cunoscut şi iubit pentru viaţa sa deosebită în Hristos şi pentru minunile sale nenumărate. Ne apropiem cu emoţie şi nerăbdare să ne întâlnim cu Sf. Ioan Rusul. Îngenuncheaţi, rostim cu nădejde acatistul sfântului. Următoarea oprire a fost la mănăstirea Sf. Cuvios David cel Bătrân, după care, destul de repede, ajungem în locul de unde trebuie să ne îmbarcăm pe feribotul care ne va duce de pe insula Evia, urmând să ajungem la mănăstirea Kato‑Xenia. Ajungem cu bine la mănăstire, aflată în apropiere de oraşul Volos, un aşezământ de maici, care păstrează cu deosebită evlavie şi cinste o bucăţică din cinstitul Brâu al Maicii Domnului. Intrăm în curtea mănăstirii de o frumuseţe care îţi taie răsuflarea. Aşteptăm cu răbdare până apare maica Antonia, o româncă harnică şi primitoare, care, fără să spună prea multe, ne conduce în paraclis, deschide o vitrină şi scoate o raclă mică de argint pe care o aşază cu sfială pe o măsuţă din faţa altarului. În raclă se află acea părticică din Brâul Maicii Domnului la care aşteptăm cu emoţie să ne închinăm. La strană, cântăm paraclisul Maicii Domnului. Măicuţa deschide racla, se închină, apoi ne închinăm şi noi, sărutăm Cinstitul Brâu şi ne retragem. Înainte de a pune racla la loc, maica atinge de Sfântul Brâu mai multe bucăţi de pânză subţire, pe care ni le dăruieşte, apoi ne conduce spre ieşire. Facem o fotografie de grup şi câteva cumpărături. Impresionaţi şi cu gândul la marele dar care ni s‑a oferit, îi mulţumim maicii Antonia, dar şi Măicuţei noastre Preacurate, în gând, şi ne îndreptăm spre autocar pentru a ne continua drumul.

A patra zi ne îndreptăm spre Salonic, nu înainte de a zăbovi într‑un loc special: mănăstirea Sfântul Ioan Evanghelistul de la Souroti, unde se află mormântul Cuviosului Paisie Aghioritul. Am intrat în curtea mănăstirii, ne‑am închinat la mormântul părintelui, mulţumind Bunului Dumnezeu că am ajuns cu bine şi Maicii Sale că ne‑a dus în pace. Aici, la mormântul părintelui, am rămas câteva minute bune pentru reculegere şi rugăciune. Un loc unde domnea liniştea şi pacea, un loc de o mare încărcătură spirituală, un loc unde mereu vin pelerini să se închine, majoritatea dintre ei cu lacrimi în ochi.

Pornim spre Salonic. Prima oprire este la biserica Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir, ocrotitorul oraşului. Biserica adăposteşte moaştele acestui sfânt martir, fiind ridicată chiar pe locul martiriului Sf. Dimitrie, dar şi racla cu moaştele Sfintei Anisia. Aici îl întâlnim pe părintele Nicolae, cunoscut din vremea în care era elev la Seminarul „Sf. Ap. Andrei” din Galaţi, de curând doctor în teologie, cu strălucite studii doctorale şi diacon slujitor în biserica Sf. Dimitrie. După ce ne‑a purtat prin istoria monumentalului locaş şi a vieţii sfântului, părintele s‑a oferit să ne conducă prin Salonic, pe la toate obiectivele propuse spre vizitare. De aici pornim către bisericile Sfânta Sofia, Sf. Gheorghe Rotonda, Panaghia Dexias (unde se află o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului), mănăstirea cu moaştele Sf. Cuv. David şi Sf. Teodora ai Salonicului. Urmăm cursul traseului prin oraş, cu o ultimă destinaţie: catedrala mitropolitană Sf. Grigore Palama, cu moaştele acestui sfânt, arhiepiscop al Salonicului.

După acest itinerar, pornim, în ziua a cincea, spre un alt centru spiritual important al Greciei, Meteora. În drum spre Meteora, trecem pe la mănăstirea Sf. Dionisie Olimpianul. Mănăstirea, situată pe munte, mai sus de orăşelul Litochoro din Pieria, pare pustie. Curată, luminoasă. Păşind dincolo de poartă, ai impresia că intri sub o cupolă. Biserica te primeşte tăcută, să te închini la icoane, să săruţi mâna protectorului ei. Duhul sfântului te însoţeşte pretutindeni. Doar el. Intrăm în muzeul aşezământului. Într‑o cameră a muzeului, un monah ne scoate la închinare părticele din moaştele multor sfinţi. Câtă pace! Abia la plecare colţul perdelei de la o fereastră a chiliilor se ridică şi un ochi scrutător te ţintuieşte pe tine, tulburătorul de linişte. Ajungem imediat la biserica Sfintei Paraskevi. Aşezământul este un lăcaş mic, săpat în stâncă, ce găzduieşte o părticică din moaştele Sf. Paraskevi, considerată protectoarea nevăzătorilor. În spatele grotei îşi are sursa izvorul cu acelaşi nume. Aici se află şi icoana Sfintei Paraskevi, la care credincioşii vin să se închine. Apa izvorului Sf. Paraskevi este captată şi curge într‑un bazin special amenajat, unde pelerinii stau la rând pentru a‑şi umple sticlele special aduse de acasă. Apa, cu puteri tămăduitoare, urmează să fie folosită peste an pentru vindecarea bolnavilor incurabili. 

Spre seară ne apropiem de Meteora, al doilea mare şi important centru monastic ortodox al Greciei, după Sfântul Munte Athos. În faţa ochilor ni se descoperă un peisaj cu totul inedit. Coloşi de piatră se ridică semeţi şi sălbatici către cer, iar pe culmea câtorva dintre aceşti giganţi stâncoşi tronează câte o mănăstire, încercând, parcă, să răzbată cât mai mult în văzduh.

Cu privirile aţintite asupra giganticelor stânci ce limitează orizontul, ne apropiem de mănăstirea Sf. Ştefan, o mănăstire de maici care te întâmpină zâmbind şi luminoase la chip, insuflându‑ţi o stare de armonie şi echilibru sufletesc. E cea mai veche aşezare monahală de pe culmile Meteorei, fiind fondată în 1192 de către sihastrul Ieremia. Aici se află capul Sf. Haralambie, pomenit la 10 februarie.

De aici pornim spre mănăstirea Rousanou, cu hramul Sf. Mc. Varvara. Un lucru cu totul ieşit din comun trebuie menţionat, pentru că doar sfinţii lucrează astfel. Ne‑am dorit mult, în sufletul nostru, să putem rămâne la o slujbă, deşi ne erau potrivnice şi limba, şi faptul că mănăstirile îşi închid porţile pentru turişti spre ora şase seara, unele chiar mult mai devreme. Dar nu am îndrăznit să cerem voie. Ajunşi la Rousanou, o măicuţă, Teodosia, de loc din Moldova, ne‑a bucurat explicându‑ne câteva amănunte despre istoricul mănăstirii, pentru ca, la final, dând parcă răspuns întrebării nepuse de noi, ne roagă (!!!) să rămânem la slujba de seară, la Vecernie. Toţi au răspuns într‑un glas: „Da!!!”. Bucuroşi, ne așezăm pe băncuţe pe o mică terasă de la intrarea în biserică şi admirăm în linişte splendoarea naturii de la înălţimea giganţilor de piatră, mulţumind cu bucurie în suflet lui Dumnezeu că ne‑a ascultat rugăciunea şi ne‑a îndeplinit dorinţa. Imediat ce porţile mănăstirii se închid vizitatorilor, măicuţa ne îmbie cu apă rece, cafea şi… rahat. La 18.30 bate toaca, semn că slujba va începe, aşa că intrăm în biserică. Slujba e în limba greacă, dar anumite rugăciuni şi răspunsuri pot fi intuite după similarităţi cu slujbele noastre. Maica Teodosia ne face însă o altă mare bucurie şi, cu binecuvântarea maicii stareţe, ne roagă să dăm răspunsurile şi în limba română. Dulcele glas al protopsaltului nostru, George, a umplut micuţul paraclis. Ce slujbă minunată! Cine s‑ar fi gândit?! Mare eşti, Doamne, şi minunate sunt lucrurile Tale şi niciun cuvânt un este de ajuns spre lauda minunilor Tale! Am rămas, însă, şi cu o dorinţă neîmplinită. Nu am putut ajunge a doua zi la Sf. Liturghie, unde ni s‑a oferit şi posibilitatea să slujim. Nu a depins de noi…

Meteora reuşeşte să apropie lumea un pic mai mult de cer, fiind un loc sfânt, plăsmuit şi binecuvântat de Dumnezeu, pentru rugăciunile tuturor cuvioşilor nevoitori şi rugători din această „pădure” de stânci, ce par a fi adevăraţi străjeri ai Ortodoxiei. Mănăstirile de aici au fost ridicate cu multă trudă şi jertfă. Meteora este un loc sfânt, pentru că aici s‑a sfinţit fiecare stâncă, fiecare peşteră, fiecare piatră, pentru că o mulţime de cuvioşi asceţi şi martiri s‑au rugat şi s‑au sfinţit pe stâncile şi văile acestui loc. Drumul către mănăstirile Meteorei nu e unul ușor, ci unul strâmt şi destul de dificil, cu multe scări de urcat, ţinând parcă să amintească fiecărui creştin ce le trece pragul de calea cea strâmtă către mântuire, de calea spre Împărăţia cerurilor. Acest loc, de o măreţie tulburătoare şi liniştitoare în acelaşi timp, nu pare a fi altceva decât un colţ de rai suspendat între cer şi pământ.

Ulterior, traversăm în Corfu, la Sf. Spiridon. Până în ziua de azi, sfintele moaşte întregi ale Sf. Spiridon din altarul din Corfu continuă să lucreze cu puterea lui Dumnezeu, Care este minunat întru sfinţii Lui. El este cunoscut ca „sfântul călător”, deoarece papucii de mătase de pe tălpile sale se uzează în fiecare an şi sunt înlocuiţi la praznicul său. Sf. Spiridon este cinstit de biserică în ziua de 12 decembrie. În prezent, sfintele moaşte ale Sfântului Ierarh Spiridon se află într‑o biserică situată la 100 de metri de Mitropolie, unde se găsesc moaştele Sfintei Împărătese Teodora a II‑a (prăznuită la 11 februarie). 

Ne apropiem de sfârşitul călătoriei noastre. Luni dimineaţă, pe 2 iulie, părăsim Insula Corfu şi străbatem întreaga Grecie, până spre Patra. Înainte de a ne opri la catedrala Sf. Apostol Andrei, am făcut un scurt popas la mănăstirea Mega Spileo. Construită în peretele sălbatic şi abrupt al unei stânci înalte de 120 de metri, mănăstirea domină valea; pelerinii ce ajung la această mănăstire se pot desfăta, pe lângă bucuriile duhovniceşti, cu o privelişte de nedescris a văii ce se întinde la poalele muntelui. Mănăstirea Mega Spileo, crezută de către unii a fi cea mai veche din Grecia, a fost construită în anul 362 de către doi fraţi din Salonic – Simeon şi Teodoros. Alegerea locului a urmat unei mari bucurii duhovniceşti: în interiorul peşterii în care se află astăzi mănăstirea, a fost descoperită o minunată icoană a Maicii Domnului. Icoana Maicii Domnului de la Mega Spileo – Panagia Megaliospiliotissa – se crede că este lucrată de mâna Sfântului Apostol Luca, culoarea neagră a acesteia trăgându‑se de pe urma fumului cauzat de numeroasele incendii. Icoana este făcută din mastic şi ceară.

În oraşul Patra sunt două mari biserici legate de Sfântul Apostol Andrei: biserica cea veche, ridicată pe locul martiriului său, şi biserica cea nouă, unde se află capul Sf. Apostol Andrei şi Crucea răstignirii sale. Şirul „sfinţilor naţionali” ar putea începe cu unul dintre apostolii Mântuitorului Iisus Hristos, şi anume cu Sfântul Andrei. Acesta, deşi era iudeu de neam, a propovăduit într‑o parte a pământului românesc, la strămoşii noştri geto‑daci, şi anume în teritoriile situate pe ţărmul apusean al Mării Negre. De aceea este iubit şi căutat de pelerinii români, şi nu numai.

După ultima cină luată împreună în acest pelerinaj, marţi dimineaţă am pornit spre aeroport, nu înainte de a lua binecuvântare de la Sf. Patapie şi de la Sf. Gherasim, în mănăstirile închinate celor doi sfinţi, aflate pe înălţimile din jurul Corintului, la 14 km de localitatea Loutraki.

Am rememorat paşii făcuţi în Grecia, acum că impresiile şi sentimentele sunt încă puternice. Sunt multe de spus, dar şi multe de făcut de acum înainte.

Sfântă să rămână amintirea acestei binecuvântate călătorii şi plină de roade duhovniceşti!

Gina Cimpoca, prezbitera