Adaugat la: 10 Iulie 2012 Ora: 15:14

Festivalul „Din dragoste pentru Frumos”

Ediția a II‑a, Paris 16‑20 mai

Între 16 şi 20 mai 2012, s‑a petrecut la Paris şi la Limours a doua ediţie a Festivalului de arte „Din dragoste pentru frumos”. Tema din acest an a Festivalului a fost cea propusă în chip misionar de Patriarhia Română pentru acest an, referindu‑se la Taina Sfântului Maslu şi la îngrijirea bolnavilor, dar, într‑un sens mai larg şi mai adecvat, la îngrijirea tuturor celor în suferinţă trupească şi sufletească. 
Cum atât de concis şi de cuprinzător spunea Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Iosif: „Cultura în jurul Bisericii şi a Evangheliei este darul frumuseţii lui Dumnezeu pentru noi, oamenii, pe care îl întoarcem şi noi lui Dumnezeu.” Adoptând acest nobil deziderat, Festivalul şi‑a respectat numele şi s‑ar putea spune despre el, foarte pe scurt şi la obiect, că a constituit o înşiruire de frumuseţi spre bucuria atât a celor care l‑au născut, ostenindu‑se îndelung pentru el, cât şi a celor care au venit să se înfrupte din această ofrandă spirituală. Sub această specie, a frumuseţii, atât de dragă omului firesc, vom spune şi noi câte ceva despre Festival. 

 
 

Festivalul „Din dragoste pentru Frumos”

Frumuseţi liturgice 

Festivalul de la Paris, petrecându‑se în perioada postpascală, s‑a desfăşurat sub semnul mereu repetatei vestiri luminoase „Hristos a înviat!”. Ca orice manifestare a Bisericii, şi cea de la Paris a avut un nucleu liturgic. Acesta a fost reprezentat, între altele, de două slujbe. 

Astfel, sâmbătă după‑amiază, la Limours, a fost prevăzută o slujbă de pomenire pentru personalităţi de seamă ale culturii româneşti care au trăit şi au murit la Paris. Lista celor amintiţi a fost impresionantă: George Enescu, Constantin Brâncuşi, Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil Cioran, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca ş.a. La sugestia mea, a fost adăugat pe pomelnic şi Horia Bernea, care numai a murit la Paris, fără să fi vieţuit acolo decât cu totul ocazional. Pomenirea s‑a încheiat noaptea târziu, după celelalte manifestări din program, cu cuvenita pomană. S‑au dat tuturor colivă, colaci, sarmale calde şi vin de buturugă, adus din ţară, ceea ce acolo, în Franţa, părea ceva cu totul special.  

A doua zi, ultima a festivalului, a avut loc la Limours liturghia arhierească cu un sobor mare de preoţi. Înaltpreasfinţitul Iosif a ţinut un cuvânt de învăţătură referitor la pilda orbului din naştere, sfătuindu‑ne pe toţi de a rămâne într‑o trezvie, de a ne feri de orbirea zilnică şi de a nu trăi într‑o nepăsare vizavi de semenul nostru care de multe ori este în suferinţă şi durere.

Frumuseţea muzicii tradiţionale 

Dintre frumuseţile artistice, vom alege să vorbim mai întâi despre aceea care a deschis Festivalul şi care a avut impactul cel mai mare, anume despre frumuseţea muzicii româneşti tradiţionale. Ea a fost strălucit reprezentată la Paris de Grigore Leşe şi de un grup de patru fărșeroți armâni, descoperiţi şi promovaţi de el, cu multă generozitate şi cu tot atâta responsabilitate, în varii locuri ale lumii acesteia „smintite” (cum o numeşte el). Este vorba de fraţii Dumitru şi Nicolae Zoglu, Mihai Gherase şi Vasile Giogi, trei dintre ei octogenari, al patrulea, mai tânăr, numai septuagenar, originari din comuna Cogealac (jud. Constanţa). Festivalul s‑a deschis cu un concert oferit de cei cinci în impunătoarea biserică Saint‑Sulpice. S‑au adunat în acea seară de mai, în vechea catedrală, vreo 150 de oameni. Personajul principal, cel care a gândit desfăşurarea concertului, a fost maestrul Grigore Leşe. A ştiut să împletească manifestările proprii, vocale sau din fluier, cu cântarea polifonică a celor patru fărşeroţi. 

Aceasta a fost doar prima dintre manifestările lui Grigore Leşe şi ale grupului propus de el. Aveau să urmeze alte două: una joi după‑amiază, la Ambasadă, cu prilejul vernisajului Expoziţiei Grupului „Prolog”, alta sâmbătă seara, în biserica catolică din Limours. Grigore Leşe preferă pe cât se poate vechile biserici pentru acustica lor. 

Frumuseţea picturii 

Vernisajul expoziţiei Grupului „Prolog” a avut loc a doua zi, joi, în două dintre sălile de la etajul impozantului Hôtel de Béhargue, un frumos „palat”, construit între anii 1866‑1867 şi cumpărat la 1939 de statul român pentru Ambasada României. Lucrările, câte două (Paul Gherasim, Ion Grigorescu, Christian Paraschiv, Mihai Sârbulescu), trei (Constantin Flondor, Horea Paştina) sau chiar patru (Matei Lăzărescu), au fost expuse pe şevalete de câmp, aşa cum domnul Paul Gherasim ştie atât de bine să le pună de o viaţă întreagă. Dintre cei şapte numai cinci au fost prezenţi la locul faptei: Paul Gherasim, Constantin Flondor, Ion Grigorescu, Horea Paştina şi Matei Lăzărescu. 

Alături de pictorii din Grupul „Prolog” am admirat şi picturile lui Constantin Cioc, expuse in cadrul expoziţiei antropologice şi etnografice de la Cripta Sfântului Francisc şi Cripta Puţului. Pictorul ne‑a propus două tablouri din ciclul „Înluminaţi” reprezentând oameni care vin în lumină, ieşind din obscuritatea generală. Asemenea sfinţilor din icoane şi personajele din tablouri sunt în lumină şi primesc lumină. Pictura lui Constantin Cioc ne invită la o abordare iconică a artei.

Frumuseţea muzicii clasice 

Forţele puse în joc pentru partea de muzică clasică au fost aceleaşi de anul trecut, şi asta pentru că sunt cu adevărat valoroase şi garantează calitatea interpretării şi bucuria entuziastă aferentă irezistibilă. Concertele de muzică clasică s‑au desfăşurat în generoasa Sală Bizantină a Palatului Béhargue. 

Primul concert de muzică a avut loc imediat după deschiderea „oficială” a Festivalului, la care au luat cuvântul după cuviinţă, cu mici discursuri mai mult sau mai puţin protocolare, Excelenţa Sa, Domnul Bogdan Mazuru, ambasadorul României în Franţa, şi Înaltpreasfinţitul Iosif. Mitropolitul a făcut câteva consideraţii teologice pe tema frumuseţii şi a vorbit despre datoria şi rolul Ortodoxiei în promovarea frumuseţii.  

Primul care a venit în faţa publicului a fost părintele Jean‑Claude Pennetier, un pianist de primă linie a pianisticii mondiale de astăzi și preot la parohia de la Chartres. 

Al doilea concert a fost vineri (18 mai) şi l‑a avut ca surprinzător şi spiritual prezentator pe părintele Marc‑Antoine Costa de Beauregard. Asta poate şi pentru că, în prima parte, vedeta a fost saxofonistul Claude Delangle, profesor de saxofon la Conservatorul din Paris, dar şi diacon la biserica din Louveciennes, unde paroh este părintele Marc‑Antoine. 

În partea a doua, ca şi la ediţia precedentă, ne‑am bucurat de prezenţa extrem de plăcută a  Charlottei Coulaud (despre care s‑a menţionat că este strănepoată a lui Constantin Bobescu), o foarte înzestrată pianistă de 21 de ani. 

Jean‑Claude Pennentier de 70 de ani şi Charlotte Coulaud de 20 de ani… Doi pianişti aflaţi în momente cu totul diferite al parcursului carierei lor, două personalităţi puternice, cuceritoare, două perle ale frumosului în şiragul de manifestări muzicale din cadrul Festivalului de la Paris…

Frumuseţea muzicii psaltice

Vernisajul grupului „Prolog” a fost premers, conform dorinţei lui Paul Gherasim, de producerea unui alt grup, unul de muzică psaltică, de la catedrala mitropolitană „Sfinţii Arhangheli”, condus de Ionuţ Furtună, unul dintre fondatorii apreciatului grup psaltic „Byzantion”, de la Iaşi. La sugestia aceluiaşi Paul Gherasim, au fost interpretate luminoasele cântări din ciclul pascal. Era binefăcător să vezi o atât de curată cântare psaltică în inima Parisului. 

Frumuseţea poeziei

Frumusetea poezieiÎncă de la Bucureşti, Paul Gherasim a avut gândul să însoţească vernisajul „Prologului” cu muzică psaltică şi cu versuri de Ioan Alexandru şi de Daniel Turcea. Dorinţa privitoare la poezie i-a fost îndeplinită, cu multă implicare şi dăruire, de părintele diacon Octavian Dabija, actor la originile sale profesionale. A citit din volumele Imnele Putnei şi Epiphania. Mai înainte ne‑a povestit în ce împrejurare frumoasă l‑a cunoscut pe Paul Gherasim, într‑o noapte de Înviere, la biserica Stavropoleos, când acesta i‑a spus să nu mai stea îngenuncheat, căci Hristos a înviat! 

Frumuseţea tradiţiilor ţărăneşti  

Datorită interesului şi dragului preotesei Alexandra, componenta etnologică şi antropologică privind cultura ţărănească s‑a dorit şi în acest an a fi una cât mai bogată. Ziua de vineri a fost dedicată în chip anume tradiţiilor ţărăneşti. Această dedicare a constat într‑o serie de conferinţe presărate pe parcursul întregii zile, întreruptă de vernisarea unei expoziţii cu caracter etnografic, dar nu numai. 

În prelegerea mea am dorit să evidenţiez faptul că ceea ce caracterizează foarte pe scurt şi foarte apropiat cultura ţărănească românească este faptul că este o cultură a Învierii, lucru cu implicaţii majore în exprimarea sa slăvitoare prin intermediul frumosului.  

A urmat Grigore Leşe, care a vorbit, cu aplombu‑i cunoscut şi cu pertinenţa‑i unică în domeniu, despre ceea ce practică şi studiază de o viaţă întreagă, cu alte cuvinte despre horea înturnată, horea adâncată şi horea din grumaz, exemplificând la tot pasul spre o mai bună înţelegere. Horea exprimă la nivelul genuin al fiinţei, dar în acelaşi timp atât de profund, legătura omului cu natura, cu semenul, cu Dumnezeu, tânjirea lui după întâlniri supreme. Aşa cum este prezentă ea (numai) în unele zone ale ţării, reprezintă un tezaur unic în lume.  

Doamna Varvara Buzilă de la Chişinău a avut o intervenţie extrem de apreciată în legătură cu pâinea, cu felurile în care este ea folosită în diverse ritualuri ale momentelor de trecere (botez, nuntă, înmormântare, pomenirile morţilor). 

Frumuseţea fotografiilor 

O componentă deloc neînsemnată a fost aceea constituită de arta fotografică. În expoziţia etnografică au fost fotografii vechi de la Muzeul Ţării Oaşului făcute de către avocatul‑fotograf Ioniţă G. Andron (1917‑1989), expuse prin bunăvoinţa directorului muzeului, domnul Remus Vârnav, care ne‑a făcut şi o prezentare a fotografiilor. Din ele ne priveau chipurile astăzi parcă atât de greu de desluşit ale străbunilor noştri, oameni demni şi aprigi din a căror spiţă ne tragem, dar a căror moştenire genetic‑spirituală se pare că am pierdut‑o în mare parte. Alături de fotografiile din Ţara Oaşului au fost expuse şi o parte din fotografiile lui Jean Cuisenier realizate cu prilejul şantierelor etnografice făcute în România (Maramureş, nordul Olteniei şi Bucovina). În acelaşi context au fost expuse fotografiile aduse de cei de la Chişinău, referindu‑se la întrebuinţarea pâinii la înmormântare sau pomenirile morţilor. 

S‑a adăugat, în imediată vecinătate, oarecum soră, dar totuşi diferită, o excepţională expoziţie de fotografii, „Chipuri ale uitării”, propusă, împreună, de părinţii prieteni Iulian Nistea, de la Paris, şi Ioan Gânscă (absolvent şi de arte plastice), de la Cluj‑Napoca, pe o temă extrem de actuală şi de incitantă: aceea a suferinţei pricinuite de însingurare, acea însingurare produsă de neglijarea din partea semenilor, de abandonarea de către aceştia a celor aflaţi în situaţii de mai mare sau mai mică dificultate. Primul a venit cu scene de stradă citadine (îndeosebi din Paris), celălalt cu portrete (mai ales de ţărani). Amândoi au arătat cât de bine poate fi înfăţişată taina persoanei umane aflate în suferinţă, atunci când ea este privită cu un ochi înţelegător şi iubitor, fie şi mijlocit de camera fotografică, dacă mânuirea ei se face cu măiestrie. Tulburătoare mărturii… Trezitoare de conştiinţă!  

Frumuseţea teologiei 

O dimineaţă, cea de sâmbătă, a fost destinată reflecţiilor teologice în legătură cu suferinţa şi cu alinarea ei. Catedrala a fost plină, mulţi oameni stăteau în picioare. Organizatorii au propus o tratare a suferinţei pornind de la felul în care sunt (re)prezentate Patimile lui Hristos în iconografia occidentală (îndeosebi în ceea ce priveşte dolorismul) şi răsăriteană. De aceea, mai întâi s‑a proiectat un film în legătură cu altarul pictat de Grünewald la Colmar. După aceea am avut marea bucurie să‑mi prezint intervenţia alături de părintele Marc‑Antoine Costa de Beauregard. 

Părintele Marc‑Antoine a ţinut o prelegere foarte densă din punct de vedere teologic şi cu o încărcătură duhovnicească excepţională. 

La sfârşit a avut o scurtă intervenţie părintele Jean Boboc, de la catedrală, care s‑a referit la ruptura iconografică din secolul al XII‑lea între Occident şi Răsărit, arătând că în tablourile occidentale este vorba despre trupul coruptibil, în timp ce în icoane despre trupul incoruptibil. 

Să adăugăm meditaţiile teologice inspirate, de un mare rafinament duhovnicesc, ale mitropolitului Iosif, mereu prezente, presărate cu părintească iubire pe tot parcursul manifestărilor. 

Frumuseţea teatrului 

Teatrul a fost reprezentat de trupa „Contraste”, condusă de Dana Cavaleru şi bucurându‑se de colaborarea violoncelistului Adrian Naidin, una din multele trupe născute de şcoala atât de frumos roditoare a lui Dan Puric. Spectacolul lor s‑a numit emblematic „Povestea inimii”, şi a avut deopotrivă, duioşie, umor, gravitate, profunzime. A vorbit, între altele, pe calea pantomimei, despre suferinţele noastre de toate zilele, fie ele mai mari (îndeosebi ignorarea reciprocă conducând la însingurare) sau mai mici (provenind din lipsuri continue de tot felul). Au fost momente în care lumea s‑a amuzat copios (în acest sens, el a fost pata de culoare veselă a Festivalului), dar într‑un fel copilăros, iar altele în care s‑a lăsat cucerită de un fior poetic. Cei din trupa „Contraste” constituie un mănunchi de tineri talentaţi, totodată delicaţi, de o reală frumuseţe sufletească. 

Frumuseţea oamenilor 

Frumusetea oamenilorSau, cu alte cuvine, frumuseţea întâlnirilor, frumuseţea ospitalităţii, frumuseţea împreună‑petrecerii… Frumuseţea oamenilor este, fără îndoială, cea mai de preţ dintre toate. Asta şi pentru că ea este cea care le face posibile pe celelalte. 

Datorită densităţii şi intensităţii manifestărilor am avut impresia că am petrecut acolo mai mult timp decât a fost de fapt. Asta şi pentru că frumuseţea dă conţinut şi sens vieţii. Cum menţiona Înaltpreasfinţitul Iosif: „Dumnezeu aşteaptă de la noi frumuseţe, tot ce trece prin noi, prin mâinile noastre, se cuvine să fie sau să devină frumos.” Această împlinire au încercat‑o toţi cei prezenţi la manifestarea de la Paris şi Limours, fie ei organizatori sau invitaţi. Şi în bună parte au şi reuşit! 

 
Costion Nicolescu, etnolog şi doctor în teologie

Festivalul „Din dragoste pentru Frumos”

Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana

Din dragoste...

1 Noiembrie 2013

Un Festival luminos

1 Noiembrie 2013
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni