Adaugat la: 15 Iulie 2012 Ora: 15:14

Limbajul lui Dumnezeu (II)

„Dat fiind că Dumnezeu este tot timpul prezent, de ce să ne neliniştim? Noi trăim şi ne mişcăm în El (FA 17, 28), suntem purtaţi în braţele Sale, respirăm în Dumnezeu, suntem înconjuraţi de Dumnezeu; ne atingem de Dumnezeu şi Îl mâncăm pe Dumnezeu prin sfânta împărtăşanie. Oriunde ne‑am întoarce, oriunde am privi, pretutindeni se află Dumnezeu; în Ceruri, pe pământ, în prăpăstii, în copaci, în pietre, în cugetul tău, în inima ta.” 

Iosif Isihastul 
Scrisori duhovniceşti

Limbajul lui Dumnezeu (II)

Dumnezeu este prezent în fiecare clipă pretutindeni în jur şi înlăuntrul nostru, dar cea mai mare parte a timpului suntem insensibili la prezenţa Lui şi ni se pare că El tace, că ne‑a părăsit sau că „a murit”, după expresia lui Nietzsche, căci atunci când mintea şi inima noastră rămân lipite de această lume, noi nu putem cunoaşte decât lucrurile acestei lumi. Avem atunci impresia că „lucrurile sunt în întregime ceea ce par a fi” şi că „îndărătul lor nu se află nimic” (J.‑P. Sartre – „Greaţa”). Cu toate acestea, Dumnezeu se manifestă chiar şi prin absenţa Lui în inima celui care s‑a lepădat de El, căci toate dorinţele şi năzuinţele omeneşti îşi trag obârşia dintr‑o singură dorinţă, comună tuturor oamenilor, dorinţa de a‑L regăsi pe Dumnezeu: „Omul este o făptură căreia îi este foame. Dar el este flămând de Dumnezeu. Îndărătul diverselor feluri de foame din viaţa noastră se află Dumnezeu. Orice dorinţă este în ultimă instanţă o expresie a dorinţei de Dumnezeu” (Părintele A. Schmemann – „Pentru viaţa lumii”).

Tot ceea ce suntem vine de la Dumnezeu – „Ce lucru ai, pe care să nu‑l fi primit?” (I Cor. 4, 7) –, tot ceea ce există în jurul nostru vine de la Dumnezeu, „făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute” (Crezul), astfel încât Îl putem afla pe Dumnezeu pretutindeni şi în orice clipă, chiar şi în cele mai banale împrejurări ale vieţii noastre personale sau profesionale: „Apuci, de pildă, cimentul, şi‑L poţi afla pe Dumnezeu. Apuci cărămida, Îl poţi afla pe Dumnezeu. Apuci aceasta, să‑L apuci pe Dumnezeu! Apuci aceea, să‑L apuci pe Dumnezeu! Apuci celălalt lucru, să‑L apuci pe Dumnezeu! Da, prin toate să‑L apucaţi pe Dumnezeu! Dacă nu lucrează cineva aşa, dacă în toate acestea nu Îl vede pe Dumnezeu, pe unul ca acesta chiar şi într‑o biserică de îl vei pune, tot va fi departe de Dumnezeu (…) Fiecare din noi, orice lucru vede sau face, fie de coase, fie de brodează, pe toate să le valorifice duhovniceşte. Vede flori? A văzut pe Dumnezeu. Vede mistreţi? Da, bre, copile, iarăşi L‑a văzut pe Dumnezeu” (Paisie Aghioritul – „Trezire duhovnicească”). 

Nu trebuie, bineînţeles, să ne închipuim că Dumnezeu poate fi văzut ca şi lucrurile acestei lumi. Dumnezeu nu este nici unul din lucrurile ce se pot vedea şi chiar închipui, căci nemărginirea Lui nu poate fi cuprinsă cu vederea şi nici cu mintea omenească. El nu poate fi cunoscut decât prin atributele Lui întrupate în lume şi prin prezenţa Lui în cugetul şi în inima omului. Însăşi ideea de Dumnezeu, ca Fiinţă infinită şi desăvârşită, atotputernică, atotştiutoare, veşnic vie şi dătătoare de viaţă, nu ar fi putut veni numai din mintea omului – făptură vremelnică, limitată, imperfectă şi muritoare –, ci constituie, aşa cum afirmă Descartes, amprenta lăsată de Tatăl ceresc în cugetul omenesc, dovadă de netăgăduit şi la îndemâna oricui a existenţei lui Dumnezeu: „Prin numele de Dumnezeu eu înţeleg o substanţă infinită, veşnică, neschimbătoare, independentă, atotcunoscătoare, atotputernică, prin care eu însumi şi toate celelalte lucruri care există au fost zămislite şi făurite. Iar aceste însuşiri sunt atât de mari şi de extraordinare, încât cu cât le examinez mai atent, cu atât mai puţin sunt convins că o asemenea idee ar putea veni numai de la mine. Deci din toate cele spuse până acum trebuie să tragem în mod necesar concluzia că Dumnezeu există: căci chiar dacă ideea de substanţă se află în mine prin însuşi faptul că sunt o substanţă, nu aş putea nicidecum avea ideea unei substanţe infinite, eu care sunt o făptură mărginită, dacă ea nu ar fi fost pusă în mine de o anume substanţă cu adevărat infinită” (Descartes – „Meditaţia a treia – Despre Dumnezeu şi faptul că el există”).

Tot aşa cum, atunci când citim o carte, nu avem nevoie de prezenţa fizică a autorului pentru a fi pe deplin încredinţaţi că el există şi ne vorbeşte prin acea carte, în acelaşi fel putem avea certitudinea absolută că Dumnezeu este prezent în lucrările Sale, atât în lumea din afară, cât şi înlăuntrul nostru, şi că El ne vorbeşte în fiecare clipă prin toate cele pe care le‑a făcut. Atunci când omul nu mai ştie să recunoască şi să înţeleagă limbajul lui Dumnezeu, el rupe în acelaşi timp contactul cu lumea şi cu el însuşi, simţindu‑se un străin pe pământ, rătăcit într‑o lume împietrită în tăcere şi inumană, care nu mai răspunde întrebărilor lui. Este situaţia aşa‑numitului om absurd, descrisă A. Camus: „Într‑un univers dintr‑odată lipsit de iluzii şi de lumină, omul se simte străin. Acest divorţ între om şi viaţa sa, între actor şi decorul lui este tocmai sentimentul absurdităţii. (… ) Absurdul se naşte din această confruntare între apelul omului şi tăcerea iraţională a lumii.” O lume în care „nădejdea nu‑şi mai află locul” (A. Camus – „Mitul lui Sisif”). 

Omul absurd este aidoma unui analfabet care, neştiind să desluşească limbajul lui Dumnezeu, este incapabil să pătrundă sensul lumii şi al propriei sale persoane. Căci tot aşa cum, pentru a putea citi o carte, trebuie să cunoaştem limba autorului ei, în acelaşi fel credinţa este mijlocul prin care putem să comunicăm cu Dumnezeu. Cuvântul Lui prin care toate s‑au făcut ne vorbeşte prin tot ceea ce există în lume şi înlăuntrul omului, aşa încât existenţa omenească este, pentru cel care are credinţă, un dialog neîntrerupt cu Dumnezeu: „Trebuie să ne amintim de Dumnezeu mai degrabă decât respirăm” (Sf. Grigorie de Nazianz – „Cuvântări teologice”). „Căci Dumnezeu este cu adevărat aproapele nostru şi putem dialoga în permanenţă cu El. Căci Dumnezeu este în privirea ta, în cugetul tău, în cuvântul tău, în respiraţia ta, în hrana ta; oriunde priveşti, Dumnezeu este pretutindeni. (...) El ne poartă în sânul Său. Aşa încât strigă fără încetare: «Dumnezeul meu, aceasta e pe placul Tău? Dumnezeul meu, aceasta e voinţa Ta?» Şi aşa, zi şi noapte, vorbeşti cu Dumnezeu cu toată simplitatea, precum un fiu vorbeşte cu tatăl său. Atunci vei simţi iubirea Tatălui şi pronia lui cea dumnezeiască” (Iosif Isihastul – op. cit.).

Atunci când dialogul nostru cu Dumnezeu devine o funcţie firească a cugetului şi a sufletului nostru, restabilim în acelaşi timp dialogul nostru cu lumea, cu noi înşine şi cu viaţa, sub toate formele ei. Căci Duhul lui Dumnezeu este izvor de viaţă veşnică, mai aproape de noi decât propria noastră răsuflare şi prezent în fiecare clipă înlăuntrul nostru şi în lumea înconjurătoare:

„Doamne, Tu mă cercetezi şi mă cunoşti.
Tu ştii când stau jos şi când mă scol, 
şi de departe îmi pătrunzi gândul. 
Ştii când umblu şi când mă culc
şi cunoşti toate căile mele. 

Căci n‑a ajuns încă cuvântul pe limba mea, 
Tu, Doamne, îl şi cunoşti întru totul.
Tu mă înconjuri pe dinapoi şi pe dinainte 
Si mâna Ta o ţii deasupra mea (…)
Unde mă voi duce departe de Duhul Tău? 
Şi unde voi fugi departe de Faţa Ta?
Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo; 
dacă mă voi culca în locuinţa morţilor, iată‑Te şi acolo; 
dacă voi lua aripile zorilor 
şi mă voi duce să locuiesc la marginea mării, 
şi acolo mâna Ta mă va călăuzi, 
şi dreapta Ta mă va apuca.” 

Dumnezeu este singurul Tată al tuturor oamenilor şi tocmai pentru faptul că Duhul Său locuieşte în noi, Îi putem recunoaşte prezenţa şi lucrările pretutindeni în lume şi în propria noastră fiinţă:

„Tu mi‑ai întocmit rărunchii, 
Tu m‑ai ţesut în pântecul maicii mele: 
Te preamăresc că m‑ai alcătuit în chip atât de uimitor. 
Minunate sunt lucrările Tale!
Şi mintea mea o ştie prea bine.” 

Duhul lui Dumnezeu lucrează în fiecare din noi şi ne însoţeşte în fiecare clipă, ca şi respiraţia şi bătăile inimii, „căci în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa” (FA 17, 28).

Viorel Ștefăneanu, Paris

Limbajul lui Dumnezeu (II)

Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana

Din dragoste...

1 Noiembrie 2013

Un Festival luminos

1 Noiembrie 2013
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni