Adaugat la: 1 Octombrie 2010 Ora: 15:14

Vindecarea femeii cu scurgerea de sânge şi vindecarea fiicei lui Iair -sau- Arătarea Energiilor dumnezeeşti necreate

Tâlcuirea Evangheliei din Duminica a 24-a după Rusalii, Luca 8, 41-56 : Vindecarea femeii cu scurgerea de sânge şi vindecarea fiicei lui Iair

Vindecarea femeii cu scurgerea de sânge şi vindecarea fiicei lui Iair -sau- Arătarea Energiilor dumnezeeşti necreate

Suntem la începutul vieţii publice a Domnului: tocmai S-a întors din ţinutul Gherghesenilor unde a slobozit un îndrăcit de înfricoşata stăpânire a duhurilor rele şi Se întoarce acasă, adică la Capernaum. Mulţimea galileenilor, care se uimesc de cele ce face şi spune Domnul, Îl aşteaptă.

Atunci se petrece o întâmplare surprinzătoare pentru că este vorba de fapt de două întâmplări concomitente, care se împletesc şi care amândouă privesc două femei, o femeie în vârstă şi o copilă şi care se referă amândouă la cele două consecinţe de căpătâi ale păcatului omenesc, anume boala şi moartea. În afară de faptul că Hristos săvârşeşte două mari minuni aproape în acelaşi timp, apropierea dintre cele două evenimente poartă în ea o învăţătură teologică de seamă. Cele trei evanghelii sinoptice le notează (Mt. 9, 18-25- care e mai puţin precis - şi Mc. 5, 21-43).

În primul rând e vorba de o dramă familială, o fetiţă de aproape 12 ani este pe moarte iar tatăl ei vine să se arunce la picioarele lui Iisus pentru a-L ruga să vină în casa lui. Sf. Matei şi Sf. Marcu spun: ca să-Şi pună mâinile asupra ei şi ea să trăiască. Acest om nu este oricine, este Iair, mai-marele sinagogii din Capernaum (1), adică cel care se îngrijeşte de acel loc sfânt, chiar acel loc în care rabbi Ieshouah a venit să înveţe poporul şi unde a vindecat un îndrăcit (Lc 4, 33-37) şi unde probabil a vindecat şi pe omul cu mâna uscată (Lc 6, 6-11). Această fetiţă care se luptă cu moartea este omenirea căzută care a rămas în copilărie, neputând să ajungă la maturitate din cauza seminţei morţii pe care o poartă în ea. Iar cei care sunt împrejur nu o pot scăpa: Omul fără Dumnezeu este neputincios.

Domnul se duce la căpătâiul ei deîndată. Trebuie să observăm disponibilitatea, împreună-pătimirea şi înţelegerea de care face dovadă Hristos pentru oameni, pentru toată omenirea suferindă. Cei care Îi vor urma nu vor fi mereu asemenea Lui …Dar mulţimea Îl împinge atâta, încât I-e greu să înainteze. Iar această întârziere este importantă pentru urmarea întâmplării.

Prima consecinţă, cu totul neprevăzută, este că o altă bolnavă va încerca să se folosească de prilej pentru a căpăta vindecare. Aici este vorba de o femeie adultă, care suferă de o scurgere de sânge permanentă (2). Cum femeia suferă de 12 ani, se poate înţelege că e în vârstă (în Antichitate, la vârsta de 40 de ani, oamenii se consideră ca fiind deja bătrâni). Boala sa are şi un înţeles duhovnicesc: pierderea de sânge semnifică pierderea vieţii şi deci pierderea Duhului, după cum se spune în Vechiul Testament (3). Îndată după căderea Omului şi alungarea lui din grădina Edenului, Eva a zămislit fii în dureri şi cu pierdere de sânge (placenta), apoi Cain l-a ucis pe Abel, al cărui sânge s-a răspândit pe Pământ (4). Prima consecinţă – tragică – a păcatului Omului este pierderea harului Sfântului Duh, şi deci pierderea vieţii. Această bătrână bolnavă reprezintă alt aspect simbolic al păcatului: omenirea este îmbătrânită de păcat, urâţită, neputincioasă, bolnavă.

Aceste două femei simbolizează păcatul în antinomia lui: omenirea a rămas în copilărie – nu s-a desăvârşit – şi, în acelaşi timp, e îmbătrânită – neputincioasă şi urâţită. Hristos va învia la 33 de ani, ceea ce este exact contrariul sau mai degrabă antidotul, deoarece la 33 de ani omul este încă în puterea vârsei şi, în acelaşi timp, a dobândit maturitate. Este vârsta desăvârşită şi veşnică a Omului renăscut şi înnoit.

Femeia cu scurgerea de sânge este în vârstă şi greu bolnavă, dar are o intuiţie duhovnicească remarcabilă. Îşi spune: acest rabbi este atât de neobişnuit încât dacă voi reuşi să-I ating, fie doar şi poala veşmântului Său, mă voi vindeca. Se arată o urmaşă demnă a lui Moise: poalele simbolizau curgerea harului care vine de sus şi coboară până la pământ. Hristos însuşi, prin Duhul Sfânt, ceruse lui Moise să pună franjuri la veşmintele evreilor credincioşi (5). Se apropie prin spate, pentru a nu fi văzută şi atinge poala hainei lui Mesia: şi se vindecă pe dată.

Hristos ne dă aici o învăţătură teologică de căpătâi. Spune:Cine s-a atins de Mine? Apostolii rămân miraţi, nedumeriţi, iar Petru Îi spune: Ai văzut mulţimea care Te împinge, cum poţi să întrebi aşa ceva ? Dar Domnul insistă: nu este mulţimea : CINEVA M-a atins, căci am simţit că o putere a ieşit din Mine. Puterea care a ieşit din El, sunt energiile dumnezeieşti necreate, care sunt un aspect al firii dumnezeieşti, diferite de firea lui Dumnezeu care nu poate fi cunoscută, energii în care Dumnezeu creează şi Se arată.

Dar aceste energii nu sunt în nici un caz o emanaţie naturală a dumnezeirii: ele sunt pe deplin conştiente. Hristos este perfect conştient că o putere a ieşit din El: Duhul Sfânt a transmis această energie care iese din Hristos acestei femei pentru credinţa ei; dar Hristos este pe deplin conştient de aceasta (ca şi Duhul de altfel). Energiile dumnezeieşti nu sunt o parte din Dumnezeu: Dumnezeu este pe de-a-ntregul prezent în energiile Sale. Am putea să spunem mai degrabă că sunt o modalitate a Fiinţei dumnezeieşti, un act liber al lui Dumnezeu care dăruieşte Harul Său (6). Aceste energii sunt cele care îndumnezeiesc pe Om (7).

În sfârşit, Hristos ajunge la casa lui Iair. Dar fetiţa murise. Ceea ce pare a fi o nenorocire se va schimba într-o mare fericire pentru toată omenirea: din fericire pentru noi, Hristos nu a fost acolo mai devreme! (după cum a spus El însuşi cu privire la Lazăr). I s-a spus atunci tatălui să nu mai deranjeze pe Învăţătorul, dar Hristos dă la o parte acestea şi spune lui Iair: Nu te teme: crezi numai şi se va mântui. Nu sunt numai doctorul celor bolnavi, sunt Cel care dă viaţa, care înviază pe cei morţi. Hristos îndepărtează mulţimea zgomotoasă şi înlăcrimată. Intră în casă numai cu părinţii şi cu triada apostolică (Petru, Iacob şi Ioan) ca martori. Dar chiar înainte de a intra, spune către mulţime aceste cuvinte uimitoare, pe care le-a mai spus şi despre Lazăr: Nu a murit, ci doarme (8), ceea ce face pe unii să-şi râdă de El.

Este adevărat că somnul este un simbol al morţii, pentru că se pierde conştiinţa. Dar nu aici stă adevăratul înţeles. Domnul vrea să spună acestea: dacă Eu, Ziditorul Cerului şi al Pământului, sunt aici prezent în această casă, moartea acestei fetiţe nu este decât un somn, căci Eu sunt stăpânul vieţii şi al morţii şi, cu un cuvânt, pot să o trezesc, să o ridic din moarte. Şi asta face deîndată Domnul. O ia de mână şi spune: Copilă, scoală-te! (în textul grec şi cel latin termenul este: Înviază! (9). Regăsim acest gest al Domnului în icoana Învierii, în care trage pe Adam şi pe Eva din prăpastia Iadului veşnic. Fetiţa a înviat şi o dă părinţilor săi.

În Evanghelie, există această frumoasă expresie: Şi s-a întors duhul ei în ea şi s-a sculat copila.

Când sufletul omului se întoarce în trupul său, trupul recapătă viaţă, iar Omul îşi regăseşte integritatea: redevine trup şi suflet viu. Dar această minune nu este cu putinţă decât prin venirea Duhului Sfânt. El este învierea celor morţi. Iată de ce, probabil, Domnul foloseşte termenul duh şi nu suflet (10): este vorba de sufletul înduhovnicit prin prezenţa Duhului Sfânt.

Père Noël TANAZACQ
(Paris)
 

1. Ruinele acestei sinagogi se pot vedea încă. Am fost în pelerinaj în acele locuri în 1988.
2. Este vorba despre sângerări foarte grave, cu scurgere permanentă, aducătoare de mare slăbiciune şi care nu puteau fi tratate.
3. Sufletul trupului se află în sânge (Lev. 17, 11): Orice om care are o scurgere de sânge este necurat după lege (Lev.15, 25-27). Femeia cu scurgerea de sânge nu avea deci dreptul să se amestece cu poporul, de unde purtarea ei ferită şi temătoare.
4. Pentru a spăla acest păcat simbolic, Sângele lui Hristos va curge de pe Cruce până în pământ.
5. În cele patru colţuri ale hainei lor (Num 15, 38). De aceea în Orient veşmintele preoţeşti (stiharul) au franjuri, ca şi etolele (epitrahilele) şi palliumurile (omofoarele).
6. Jean Meyendorff: Saint Grégoire Palamas, 1959, p. 45.
7. Sf Grigorie de Nyssa (+394) iar apoi Sf Maxim Mărturisitorul (580 – 666) vorbiseră despre acestea în filigran, dar mai ales Sf. Grigorie Palamas (1296-1359) a fost cel care a explicitat şi formulat doctrina ortodoxă, mai ales la cele două sinoade din 1341 şi 1351.
8. Lazăr a adormit, Ioan 11, 11
9. Greacă: egeïrou. Latină: surge, de la surgere care dă surrexit (s-a sculat). Sf Marcu, care era secretarul lui Petru, pomeneşte cuvântul exact al Domnului în aramaică: Talitha koum.
10. Greacă: pneuma şi latină: spiritus, pe când adesea foloseşte termenul suflet în Evanghelie (greacă: psyhê; latină: anima)
 

Vindecarea femeii cu scurgerea de sânge şi vindecarea fiicei lui Iair -sau- Arătarea Energiilor dumnezeeşti necreate

Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana

Din dragoste...

1 Noiembrie 2013

Un Festival luminos

1 Noiembrie 2013
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni