Adaugat la: 1 Octombrie 2010 Ora: 15:14

Tabăra Nepsis 2010 – Hoinărind pe cărări de suflet în nordul Olteniei

La început de iulie, vreo douăzeci şi ceva de tineri, membri ai Nepsis şi nu numai, am mers într-un pelerinaj în inima Olteniei, prilej de a ne „întoarce acasă”, de a ne relaxa, de a ne cunoaşte unii pe alţii, dar şi pe noi înşine mai bine, de a vedea locuri şi oameni noi, de a ne apropia mai mult de Dumnezeu. Ne-au călăuzit Înaltpreasfinţitul Iosif, Preasfinţitul Timotei şi Părintele Iulian Nistea.

Tabăra Nepsis 2010 – Hoinărind pe cărări de suflet în nordul Olteniei

Un început bun

Aventura noastră a început în seara zilei de 9 august, când ne-am întâlnit la Biserica Stavropoleos din Bucureşti, pentru a ne familiariza unii cu alţii şi pentru a stabili ultimele detalii ale călătoriei. Maicile ne-au făcut un cadou: o vizită prin muzeul mănăstirii. Descoperim istoria lui şi obiecte care poartă amprenta vremii şi a rugăciunilor multor generaţii: vechi Evanghelii şi cărţi de rugăciuni, icoane, dar şi obiecte etnografice.

Călătorie cu peripeții

A doua zi, dis-de-dimineaţă, am pornit cu avânt la drum. După ceva emoţii legate de reîntregirea grupului în staţiile Râmnicu Vâlcea şi Târgu Jiu, ajungem la Tismana, de unde vom urca către locul unde vom campa timp de şase zile: schitul Poiana Frumoasă. Urcăm, însetaţi de aer curat şi plini de vervă, mai ales că nu mai aveam grija bagajelor grele: măicuţele ne-au luat cu maşina rucsacii. Descoperim schitul Cioclovina de Jos. Încântată de oaspeţi, o măicuţă ne deschide biserica schitului, având hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Intrăm să ne închinăm pe rând, căci spaţiul de rugăciune este foarte mic, făcut anume pentru obşte puţină, ca sihaştrii ascunşi de lume să se roage pentru noi.

După ce ne-am încărcat bateriile duhovniceşti, dar ne-am şi odihnit puţin şi am luat de la izvor o apă cum nu mai băusem demult, pornim mai departe, pe drumul ce şerpuieşte prin pădure.

Casa noastră pentru patru zile

Ajungem şi în Poiana Frumoasă, loc ce îşi merită din plin numele: în faţa noastră se deschide o privelişte minunată asupra dealurilor din jur. Nu avem timp să ne bucurăm prea mult de ea, pentru că trebuie să montăm corturile înainte de apusul soarelui, treabă nu prea uşoară mai ales pentru unii dintre noi care nu au mai făcut asta. Munca în echipă ne salvează însă.

După aceea, la masa lungă din lemn din poiană, ne aşteaptă cea mai bună mâncare, pe care ne-au pregătit-o maicile: tocăniţă de mânătărci. Totul ne aduce aminte de copilărie şi parcă ne simţim din nou ca în primii ani ai vieţii, mai ales după ce micuţii, care au venit să stea cu familia la schit pentru câteva zile, se împrientenesc la cataramă cu noi şi ne fac să intrăm în jocul lor.

Lupta cu „bestia”

A urmat o noapte nu tocmai liniştită pentru unii, neobişnuiţi să doarmă în cort sau pentru alţii care au fost bântuiţi de o bestie mârâitoare, care s-a dovedit a doua zi, la lumina zilei, a fi un căţeluş cât se poate de simpatic. Dimineaţa, ne-am trezit înconjuraţi de o turmă de oi care trecea prin poiană. Ne pregătim de liturghia pe care o săvârşeşte Înaltpresfințitul Părinte Mitropolit Iosif în mica bisericuţă a schitului. Cântăm răspunsurile, unii mai bine, alţii mai în şoaptă şi ascultăm atenţi predica. Ne simţim mai aproape de Dumnezeu şi unii de alţii în aerul rece al dimineţii.

Muncă în echipă şi discuţii duhovniceşti

După micul dejun, stabilim programul: vom ajuta şi noi, după putere, la construirea noului schit. Băieţii vor săpa fundaţia unei case în care vor sta maicile şi vor aduce apă de la izvorul aflat în vale, iar fetele vor aduna pietre de construcţie şi îşi vor etala talentul de gospodine ajutând la prepararea mâncării. Zis şi făcut, dar treaba pentru nişte orăşeni ca noi nu este foarte uşoară, dar apar şi rezultate vizibile, între noi se leagă prieteniile, iar voia bună ne însoţeşte pe toţi.

Spre seară, ne odihnim activ printr-o discuţie duhovnicească cu Înaltpresfințitul Iosif. Punem întrebări despre post, spovedanie, relaţiile cu aproapele şi ascultăm răspunsurile pline de har ale episcopului. Discuţia curge liber, departe de rigorile unei săli de conferinţă, şi sufletele noastre parcă încep să vorbească.

Zilele se scurg lin

Instituim şi o tradiţie care va ţine toate serile pe care le vom petrece la schit: facem un foc de tabără şi continuăm discuţia la lumina lui. Zilele se scurg apoi lin, dar pline de întâmplări şi pare că poiana devine din ce în ce mai mult acasă pentru noi. Groapa pentru fundaţie se adânceşte, grămezile de pietre cresc, câteva fete se arată experte în mânuirea ... barosului, pregătim masa şi mâncăm împreună, facem drumeţii prin împrejurimi şi ne bucurăm de privelişti pe care le vom păstra în suflet, avem discuţii duhovniceşti sau prieteneşti, stăm la focul de tabără, pândind stele căzătoare şi cântând melodii populare...

Vine şi ultima seară, care nu am mai vrea să se termine. O mai rugăm pe Iulia să ne mai cânte. Nu ne putem sătura de bogatul ei repertoriu. Marius doar mai ţine pasul cu câteva romanţe şi melodii populare. Punctul culminant este încropirea unei poveşti la care participă toată lumea. Ne amuzăm copios, cu toate că cei câţiva psihologi ai grupului au început să o analizeze, iar verdictul nu este din cele mai optimiste.

La Tismana, de hram

A doua zi, ne despărţim cu greu de poiana care devenise casa noastră, de bisericuţă şi de maicile Filofteia şi Antonia, deşi pe ele le vom revedea a doua zi la Mănăstirea Tismana, de hram – Adormirea Maicii Domnului. Ajunşi în vale, ne izbeşte contrastul între liniştea în care trăisem timp de câteva zile şi verva grătarelor şi a difuzoarelor petrecăreţilor.

Totuşi, mănăstirea ne aşteaptă în haine de sărbătoare, iar pelerinii care umplu curtea bisericii au venit cu toţii să o prăznuiască pe Doamna şi Împărăteasa noastră. Au toţi lumânări în mâini, care se aprind la cântarea Prohodului Maicii Domnului, cu o rânduială ce aminteşte de Vinerea Mare. A doua zi urmează liturghie arhierească, săvârşită de un sobor de preoţi condus de Înaltpreasfinţitul Irineu. Corul cântă îngereşte şi, apoi, predica ne desluşeşte înţelesul sărbătorii.

Acasă la Brâncuși

Suntem invitaţi la masă la mănăstire şi, cum călătorului îi şade bine cu drumul, ne continuăm călătoria în care aveam să descoperim şi alte mănăstiri ale Olteniei. Următorul obiectiv este Crasna, dar nu putem trece pe lângă Târgu-Jiu, fără să-l „vizităm” pe Brâncuşi la el acasă – la Hobiţa şi, apoi, la Tîrgu-Jiu, să trecem prin Poarta Sărutului, împăcându-ne cu noi înşine şi unii cu alţii, pe lângă Masa Tăcerii, adâncindu-ne mai mult în șoaptele liniştii, şi, urmărind cu ochii Coloana Infinitului, să ne ridicăm gândul către ceruri.

În călătoria noastră care ne ajută să ne cunoaştem mai bine rădăcinile, ne mai oprim la Muzeul Arhitecturii Populare de la Curtişoara, o adevărată arhivă a aşezămintelor olteneşti, dominată de „Cula de la Curtişoara”.

Itinerariu bogat

Este deja noapte când ajungem la mănăstirea Crasna, dar oboseala este parcă anihilată de bucuria trăirilor şi a întâlnirii cu Preasfințitul Timotei care se alătură grupului. După masa de seară la care ne-au îmbiat călugării, ne întindem la vorbă până târziu în noapte. A doua zi, participăm la liturghie în bisericuţa mănăstirii clădită în secolul al XVII-lea.

Pornim mai departe, vizităm impresionanta Peşteră a Muierii, apoi ajungem la Mănăstirea Polovragi. Măicuţele ne fac o frumoasă prezentare a bisericii, ctitorie a lui Costantin Brâncoveanu şi exponentă de seamă a stilului care poartă numele domnitorului. Frumuseţea naturii ne cheamă să vizităm şi Cheile Olteţului şi Peştera Polovragi. Pe drum, PS Timotei ne luminează nelămuririle prin vorbele sale pline de duh.

Vechi mănăstiri şi locuri de poveste

Ajungem la Mănăstirea Hurezi, unde, împreună cu cina, ne bucurăm de priveliştea asupra dealurilor dimprejur în trapeza amenajată în aer liber pe terasă. „Savurăm” verdele pădurilor şi amurgul, simţind plăcut şoaptele adierii de seară. Am tot sta, dar trebuie să mergem să ne odihnim, căci ne mai aşteaptă o filă a călătoriei noastre: mănăstirea Bistriţa, una dintre cele mai vechi vetre mănăstireşti din ţara noastră. Aici, descoperim muzeul, cu icoane vechi şi ţesături. Din păcate, se înserează şi nu mai putem vizita peştera Sfântului Grigorie Decapolitul, aflată în apropiere. Vizităm apoi Salina Ocnele Mari, o adevărată citadelă subterană de sare şi poposim la „Casa Pelerinului”, lângă Mănăstirea Curtea de Argeş. A doua zi, vizităm ctitoria Sfântului Neagoe Basarab.

Surpriză la Curtea de Argeș

Este ultima zi a călătoriei noastre şi credeam că ce a fost mai frumos a trecut, când am mers să vizităm mănăstirea şi Episcopia. Am văzut legenda Meşterului Manole reflectată în picturile impresionante ale sălii de recepţie. Dar ne mai aştepta încă o surpriză: mănăstirea rupestră Corbii de Piatră. Picturile schitului, parcă închis în liniştea şi eternitatea stâncii ce îl ascunde, datează de la începutul secolului al XIV-lea. Stareţul ne spune cu mult drag povestea mănăstirii.

Deşi nu era inclusă în traseu, ajungem şi la mănăstirea Robaia. Ascunsă de pădurile şi de dealurile Argeşului, a fost atinsă de grele încercări, care i-au impus numele. Părăsim cu regret aceste locuri şi ne despărţim cu greu de Preasfințitul Timotei, care ne binecuvântează, şi ne îndreptăm către ultimul punct al drumeţiei noastre: Buneşti. Aici, descoperim un loc inedit, unde un grup de arhitecţi entuziaşti recuperează tehnici de construcţie tradiţionale.

Momentul despărţirii a venit. Suntem trişti, dar cu sufletul plin şi încântaţi de prieteniile nou legate, dornici să ne continuăm pelerinajul prin viaţă, bucurându-ne de ceea ce va veni.

Au consemnat Andreea Şerban şi Mihaela Ungureanu, Bucureşti

 

Tabăra Nepsis 2010 – Hoinărind pe cărări de suflet în nordul Olteniei

Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana

Din dragoste...

1 Noiembrie 2013

Un Festival luminos

1 Noiembrie 2013
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni