Praznicul Sfintelor Paşti 2012 a ajuns şi în Închisoarea de la Roma

publicat in Din viaţa parohiilor pe 6 Mai 2012, 07:15

În data de 17 aprilie a.c. am organizat Sfintele Paşti în Închisoarea Rebibbia de la Roma, atât la Institutul masculin, cât şi la cel feminin.

Dimineaţa am mers la Închisoarea de femei de la ora 9.00. După ce s‑a făcut controlul de rigoare, subsemnatul, împreună cu cinci voluntare (Cati Bahamet, Ioana Vrânceanu, Alexandra Dupir, Andrea Baieş şi Doina Ilaşcu) şi cu cântăreţul parohiei Costel Creţu, am intrat în capela Institutului, urmând a fi chemate fetele deţinute. S‑a amenajat locul cu icoana Sfintei Învieri în centrul altarului şi s‑au pregătit toate cele necesare pentru Canonul Învierii, inclusiv Sfânta Împărtăşanie.  

Întâlnirea a fost foarte jovială, o explozie de bucurie, întrucât mult aşteptată. Erau prezente 40 de fete, cărora li s‑au distribuit lumânări pe care le‑au aprins la îndemnul Părintelui: „Veniţi de primiţi Lumină!” Tuturor fetelor prezente li s‑a dat cu anticipaţie un libret cu Canonul Învierii, şi de aceea au participat într‑o cântare corală. S‑a citit Apostolul şi Sf. Evanghelie şi le‑am spus un gând referitor la Maria Magdalena, care în trecut avusese o viaţă discutabilă, însă prin pocăinţa ei la iubirea lui Hristos a devenit miroforă şi întocmai cu apostolii. La fel, le‑am amintit despre femeia păcătoasă, care cu câteva zile înainte de răstignirea Domnului, intrând în casa fariseului Simon Leprosul, a uns capul Mântuitorului cu un mir foarte scump. Acest gest, cu toate că a fost criticat de Iuda şi de unii dintre cei prezenţi invocându‑se pretextul risipei, a fost primit de Domnul pentru că a fost un mir nepreţuit, amestecat cu lacrimi. Un mir dăruit cu inima. Dăruindu‑se pe sine, multa ei iubire i‑a iertat păcatele. Şi ele (deţinutele) pot dărui inima lor cu lacrimi, sau cel puţin cu rugăciune. O inimă care trebuie să se schimbe şi să primească parfumul sfinţeniei. O inimă care trebuie să dobândească o maternitate nu numai biologică, ci chiar duhovnicească. O inimă care iubeşte, plină de înviere. O inimă înmiresmată prin care să se iubească toţi cei ce au murit duhovniceşte. Iar când vor ieşi din Iadul închisorii să aibă puterea şi curajul să binevestească învierea bărbaţilor şi rudelor lor. Misiune deloc uşoară, dar trebuind „să îndrăznească”, căci Domnul Cel Înviat a biruit lumea. După cuvântul de învăţătură a urmat Sfânta Împărtăşanie. Multe deţinute au plâns de emoţia acestui moment sublim.

Fetele au fost miruite şi li s‑a dăruit câte un ou roşu şi „paşti” care au fost sfinţite înainte de otpustul Slujbei. După Slujbă a urmat o agapă fraternă de Praznic luminos. S‑a servit cozonac tradiţional românesc şi vin. Cu greu fetele deţinute şi voluntarele au reuşit să se despartă, spunând cu toatele: „Ce bine ne este nouă să şedem aici”.

Grupul voluntarelor amintite, împreună cu grupul voluntarilor format din Adrian Guriţă, Ioan Bârsan şi cântăreţul amintit, au servit prânzul la popota Închisorii. Apoi s‑a continuat itinerarul pascal. Totul a fost preluat şi continuat de către voluntarii de la Institutul Masculin. S‑a purtat un bagaj imens înlăuntrul Institutului, conţinând genţile cu cele necesare pentru Slujbă şi darurile Sărbătorii (25 de cozonaci, 200 ouă). Cu greu au venit cei 183 înscrişi pe liste (şi, bineînţeles, nu toţi, existând întotdeauna persoane rămase la capriciul agenţilor penitenciari).

Părintele capelan a trebuit să‑i pregătească pe participanţii la Slujbă timp de mai bine de 20 de minute, explicându‑le că Hristos Cel Înviat va fi în mijlocul lor şi că vor avea beneficii importante atât pentru starea lor interioară, cât şi pentru familiile lor şi ca mărturie faţă de asistenţa italienilor care erau prezenţi în acel moment, fiind nevoie să arătăm că suntem mult mai mult decât ceea ce cred ei, că avem un suflet şi o sensibilitate pe care ne‑o exprimăm în formele minunate ale Sfintei Ortodoxii.

De data aceasta am slujit Vecernia Învierii, la Stihiri unind Canonul Învierii, ca să fie fraţii suficient de mângâiaţi şi pregătiţi pentru Sfânta Împărtăşanie. Un moment mult aşteptat a fost cuvântul de învăţătură în care s‑a subliniat ideea că Hristos a înviat în Iad. Din Iadul deznădejdii se poate ajunge în Iadul smereniei cu ajutorul lui Hristos Domnul. Adam L‑a pierdut pe Dumnezeu în Rai şi L‑a regăsit în Iad. Şi Lot a păstrat pe Dumnezeu în mijlocul Sodomei şi Gomorei. Saul însă a pierdut pe Dumnezeu fiind regele Israelului, prin neascultare. Iar Iov a avut pe Dumnezeu, transformând groapa de gunoi într‑un Rai prin răbdarea şi nădejdea lui. Deci nu locul este important, ci starea sufletească în care se găseşte omul. Sfântul Siluan a spus că starea de Iad trebuie să învăţăm să ne‑o asumăm, dar cu nădejdea în Hristos, care poate converti Iadul nostru într‑un Rai sufletesc. După încheierea Vecerniei, a urmat miruirea şi dăruirea ouălor roşii şi a „paştilor”. Apoi s‑a mers în curtea interioară a bisericii, unde s‑a servit cozonac şi suc şi unde fraţii au putut să vorbească liber, ţinând seama că făceau parte din sectoare diferite. La plecare au mulţumit cu multă recunoştinţă, spunând că au avut gânduri luminoase şi stări de seninătate, simţindu‑se împreună cu rudele şi cu cei dragi de acasă. Ne‑am îmbrăţişat, spunându‑ne tradiţionalul „Hristos a înviat!”

Părintele Bogdan Petre, Capelanul Închisorii Rebibbia, Consilier pentru Închisori Episcopia Italiei