Adaugat la: 5 Aprilie 2012 Ora: 15:14

Sfântul Otmar, întemeietor de spital şi părinte al săracilor

Chiliile pe care misionarul Gallus le‑a ridicat împreună cu ucenicii în apropierea cascadei râului Steinach s‑ar fi distrus, iar micuţa comunitate monahală întemeiată de el ar fi dispărut, dacă alamanul Otmar n‑ar fi încercat să reînvie această comunitate începând cu anul 719. Dacă Sf. Gallus este cel care a dăruit mănastirii şi oraşului  St. Gallen numele, Otmar are meritul de a fi contribuit la menţinerea mănăstirii şi la prima ei înflorire, care o va duce la un rol foarte important în Regatul carolingilor. 

Sfântul Otmar, întemeietor de spital  şi părinte al săracilor

Viaţa acestui sfânt alaman a fost redactată în anul 830 de către călugarul Gozbert cel Tânăr din St. Gallen, cunoscut şi cu numele de Gozbert Diaconus (diaconul). Lucrarea lui Gozbert nu s‑a păstrat, în schimb ni s‑a transmis prelucrarea acesteia, făcută de către călugarul mănăstirii Reichenau, Walafrid Strabo, cel mai bun latinist al vremii respective, din apropierea oraşului St. Gallen. Se pare că acesta, între anii 834 şi 838, nu numai că a îmbunătăţit textul latin, dar a şi făcut un rezumat al primei biografii.

De origine alamană, Otmar (sau Othmar) s‑a născut în jurul anului 690, în oraşul Chur şi a studiat la şcoala Catedralei din acest oraş, înainte de a fi hirotonit preot. Probabil, după hirotonie, a fost parohul unei biserici din acest oraş, cu hramul Sf. Florin. După părerea lui Ernst Tremp această biserică închinată Sf. Florin se afla în localitatea Walenstadt (Ernst TREMP, Historisches Lexikon der Schweiz, http://www.hls‑dhs‑dss.ch/textes/d/D10219.php, pagină accesată la data de 22 iunie 2011).  

Organizatorul mănăstirii din St. Gallen

Datorită renumelui dobândit, Otmar a fost solicitat în anul 719 de către tribunul Waltram din Arbon să meargă la St. Gallen, pentru a salva de la distrugere chiliile ridicate de către misionarul Gallus şi de către ucenicii săi în anul 612. Pentru prima dată Otmar este consemnat ca abate al mănăstirii în anul 744. 

Primele donaţii pentru reorganizarea mănăstirii au fost făcute de către nobilimea alamană. Dacă la începutul activităţii lui Otmar în St. Gallen, nobilimea alamană a jucat un rol important, influenţa acesteia se va diminua începând cu anul 746. Deşi alamanii s‑au supus francilor, aceştia din urmă se temeau de o posibilă răscoală. De aceea, în urma luptei şi a procesului de la Cannstadt, din anul 746, întreaga elită a alamanilor a fost omorâtă. 

Pentru centralizarea puterii politice, Regalitatea francă era interesată şi preocupată să existe o anumită unitate şi în viaţa monahală. Astfel, sprijinit de către regii Pipin şi Carloman, Otmar va introduce regulile monahale benedictine în mănăstirea sa. Până atunci călugării din St. Gallen urmau un amestec de reguli, de la Pahomie, de la Sf. Vasile cel Mare şi de la călugărul Columban. Printre primele sale măsuri de reorganizare a mănăstirii din St. Gallen  se număra şi înlocuirea vieţii eremitice cu cea cenobitică. Aceste măsuri au fost susţinute şi financiar de către regalitatea francă.

Astfel, sub conducerea abatelui Otmar, în scurt timp mănăstirea va cunoaşte o primă perioadă înfloritoare. Pentru Otmar viaţa duhovnicească, interioară, a călugărilor săi era o prioritate. În timpul său 53 de părinţi au făcut făgăduinţele monahale în mănăstirea din St. Gallen. 

Întemeietorul primului spital de pe teritoriul Elveţiei de astăzi

În lucrarea exterioară vieţii mănăstireşti, Otmar a preluat responsabilitatea faţă de oamenii săraci şi faţă de cei bolnavi. Prin măsurile sale şi prin milostenia făcută, Otmar a devenit un adevărat părinte al săracilor (Armenvater), care potrivit regulei benedictine, încerca să intre  în contact personal cu fiecare persoană care venea la mănăstire sau solicita ajutorul său. 

Pentru cei bolnavi de lepră şi de alte boli incurabile a construit o casă de refugiu, care din punct de vedere al istoriei medicale, este considerată ca fiind primul spital înfiinţat pe teritoriul Elveţiei de astăzi. Aici trebuie amintit faptul că de multe ori rămânea noaptea să‑i îngrijească personal pe cei suferinzi. Această practică a milosteniei şi, mai ales, contactul direct al călugărilor săi cu cei aflati în nevoinţă vor duce la un şi mai mare succes misionar al mănăstirii din St. Gallen. Conform biografiei, Otmar se temea ca îmbogăţirea mănăstirii să nu afecteze viaţa sa duhovnicească şi a fraţilor săi călugări. De aceea îmbrăca haine cât mai simple şi călărea un asin, în loc de cal. 

În anul 753 un ţăran s-a obligat benevol să ofere în fiecare an mănăstirii o anumită cantitate de bere. Documentul, care s‑a păstrat în Biblioteca mănăstirii din St. Gallen, este primul care atestă existenţa acestei băuturi (cerevisia) (Cf. art. Otmar, in: Ökumenisches Heiligenlexikon, http://www.heiligenlexikon.de/BiographienO/Otmar_von_St‑Gallen.html, pagină accesată la data de 28 iunie 2011).

Procesul nedrept şi cultul Sf. Otmar

Cu timpul, înflorirea mănăstirii şi, mai ales, autonomia dobândită de aceasta au început să‑i deranjeze tot mai mult pe ducii franci Warin şi Ruthard. Pe lângă acestea se mai adăugau şi pretenţiile teritoriale ale episcopului de Konstanz, Sidonius, care dorea ca mănăstirea să intre sub jurisdicţia sa. Astfel, cei doi duci au poruncit arestarea lui Otmar şi, în cadrul unui proces, l‑au acuzat pe acesta de încălcarea votului monahal al castităţii, imputându‑i agresarea unei femei, prin mărturia mincinoasă a unui servitor pe nume Lantpert. 

Biografia lui Otmar ne relatează şi cuvintele rostite de către abate în această circumstanţă, cuvinte care scot în evidenţă smerenia lui: „La această acuză omul evlavios n‑a dat niciun răspuns. Fiind însă forţat să vorbească, el a afirmat: Recunosc că am păcătuit în multe, multe lucruri. Totuşi, în ce priveşte această acuză, îl chem ca martor pe Dumnezeu, Cel care vede toate în ascuns”.

Cu toate că era nevinovat, Otmar a fost condamnat la moarte prin înfometare la palatul Bodman. Prin intervenţia unui om influent, cu numele de Gozbert (nu biograful său), pedeapsa a fost comutată: în loc de moarte prin înfometare, a fost exilat pe viaţă pe  insula Werd, insulă de pe râul Steinach. Probabil şi din cauza supărării cauzate de această judecată nedreaptă, Otmar şi‑a dat obştescul sfârşit pe această insulă, la câteva luni după exilare. Acest lucru se întâmpla în ziua de 16 noiembrie a anului 759. 

Zece ani mai târziu, călugării din St. Gallen au cerut dreptul de a strămuta rămăşiţele pământeşti ale fostului abate. Astfel, săpând, au găsit trupul neputrezit al lui Otmar, pe care l‑au adus la St. Gallen. În anul 867 moaştele sale au fost aşezate în biserica construită în St. Gallen, purtând numele sfântului, având loc şi canonizarea locală, făcută chiar de către episcopul de Konstanz, succesorul lui Sidonius. 

La vreo douăzeci de ani după strămutarea moaştelor în această biserică, Sf. Otmar era considerat patron al mănăstirii St. Gallen, alături de Sf. Gallus, într‑un act de donaţie (883) semnat de împăratul Carol al III‑lea. În scurt timp cinstirea sa s‑a răspândit. Moaştele au mai fost mutate în anul 1755 la o nouă construcţie a bisericii, dar şi în perioada iconoclasmului manifestat de către reformatori. 

În timpul împăratului Carol al IV‑lea, născut în anul 1316 la Praga, capul Sfântului Otmar a fost adus în catedrala Veits din acest oraş, unde se găseşte şi astăzi. În localitatea Attenhausen de lângă Krumbach (în teritoriul şvab) se găsesc şi astăzi moaşte ale sfântului, locul devenind din anul 1750 un important centru de pelerinaj. 

Abatelui Otmar i se datorează nu numai reorganizarea şi înflorirea mănăstirii din St. Gallen, ci mai ales profilul creştin autentic oferit acesteia, prin urmarea lui Hristos în cuvânt şi în faptă; prin trăirea unei vieţi spirituale îmbinate cu îngrijirea celor suferinzi; în relaţia şi iubirea pentru Dumnezeu, reflectată în cea pentru semenii aflaţi în suferinţă şi sărăcie.

Patronul a peste 80 de biserici din Elveţia şi Germania

Până astăzi Sf. Otmar este considerat ca fiind patron principal al mănăstirii din St. Gallen, alături de Sf. Gallus. În decursul timpului multe biserici din estul Elveţiei şi din sudul Germaniei au fost închinate acestui sfânt. Astăzi peste 80 de biserici îl au ca patron pe acest „părinte al săracilor”. 

În ce priveşte Istoria bisericească, Sf. Otmar este considerat un „precursor” al ordinului franciscanilor, înfiinţat la trei secole după moartea sfântului, ordin dedicat predicării Evangheliei, dar mai ales ajutorării săracilor. Probabil că nu întâmplător există astăzi o mănăstire franciscană pe insula Werd, unde sfântul şi‑a aflat sfârşitul pământesc.

Şi astăzi mai există obiceiul în episcopia catolică de St. Gallen de a fi sfinţite apă, ulei şi hăinuţe care ajută la vindecarea copiilor, în numele Sf. Otmar. 

Sfinte Otmar, întemeietor de spital şi părinte al săracilor, roagă‑te lui Dumnezeu pentru noi!

Pr. Alexandru Nan

Sfântul Otmar, întemeietor de spital şi părinte al săracilor

Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana

Din dragoste...

1 Noiembrie 2013

Un Festival luminos

1 Noiembrie 2013
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni