A fost odată un bob de grâu. Lipsit de griji ÅŸi fericit, locuia împreună cu familia lui într-un sac mare de cânepă.

Sacul, la rândul lui, stătuse toată iarna în cămara unui Å£ăran harnic.

Acum, când primăvara cu adierea ei blândă ÅŸi caldă trezi la viaÅ£ă întreaga suflare, Å£ăranul nostru prinse boii la car, ridică sacul în car ÅŸi porni pe câmp, la semănat.

Bobul nostru fu trezit de hurducăturile carului tras de boi ce se apropia de tarlaua proaspăt arată. Bobul nu pricepu ce se întâmplă, aÅŸa că se hotărî să aÅŸtepte cu răbdare.

O mână puternică dezlegă gura sacului, luă un pumn de boabe ÅŸi le azvârli voios în vânt. În curând îi veni rândul ÅŸi micului nostru bob plăpând. El simÅ£i cum zboară între cer ÅŸi pământ, apoi căzu într-un loc umed ÅŸi strâmt.

Tare întunecos ÅŸi rece era aici. A privit de jur-împrejur, ÅŸi-a strigat fraÅ£ii, prietenii … nimeni nu l-a auzit, nimeni nu i-a răspuns. Singur ÅŸi trist, bobul se închise în căsuÅ£a lui. Un spin vânăt se apropie de bob ÅŸi-i zise:

„În Pământ ai ajuns, în Pământ vei muri, Soarele nu-l vei privi!”

Un strop de ploaie îl încurajă să nu-ÅŸi piardă nădejdea. Åži în timp ce stropul îl mângâia duios, bobului îi căzu mantia de pe umeri ÅŸi începu să se înalÅ£e. Dar o piatră stătea în calea lui ÅŸi oricât a încercat el s-o împingă, n-a reuÅŸit.

Spinul cel vânăt s-a apropiat din nou de bob ÅŸi i-a zis:

“În Pământ ai ajuns, în Pământ vei muri, Soarele nu-l vei privi!”

O cârtiÅ£ă tocmai se trezise din lungul somn de iarnă ÅŸi căuta ceva de mâncare. Ea trecu chiar prin faÅ£a bobului ÅŸi dădu piatra cea mare la o parte.

Văzând drumul liber, bobul continuă să se înalÅ£e. În scurt timp ajunse la un strat de pământ argilos prin care nu reuÅŸea să străbată.

Spinul cel vânăt se apropie din nou ÅŸi ÅŸopti:

În Pământ ai ajuns, în Pământ vei muri, Soarele nu-l vei privi!”

Bobul stătea descurajat. Să se întoarcă? Nu era chip. Să meargă mai departe? Nu avea destulă putere.

Dar, ca ÅŸi cum ar fi auzit gândurile bobului, o râmă îÅŸi făcu drum într-acolo ÅŸi deschise prin stratul tare de pământ un coridor, chiar pe măsura bobului.

Uimit, bobul îÅŸi adună ultimele forÅ£e ÅŸi se înălÅ£ă mai departe. În sfârÅŸit ieÅŸi la suprafaÅ£ă. Soarele îl aÅŸtepta. Bobul de grâu, radiind de bucurie, îÅŸi înălÅ£ă braÅ£ele în semn de recunoÅŸtinÅ£ă ÅŸi, deodată, în jurul lui îÅŸi văzu fraÅ£ii ÅŸi prietenii de care fusese atâta vreme despărÅ£it.

AceÅŸtia, ca ÅŸi el, purtau acum haină nouă, de sărbătoare – HAINA ÎNVIERII!

ACTIVITATE ÎN FAMILIE

Dragi copii,