Pentru mine, taberele Nepsis sunt, fără îndoială, un drum spre înduhovnicire. Ne nevoim prin efortul fizic de a învăţa să schiem, practicarea statului la rând la telescaun e un prilej bun pentru cultivarea răbdării, coborârea unei pârtii lungi permite exersarea rugăciunii inimii, lansarea pe o pârtie roşie se face cu „Doamne ajută”, având certitudinea că până jos mintea îţi va fi fără încetare la Dumnezeu, împărţirea dormitorului cu alte 3 sau 17 (!) persoane poate fi considerată un anume tip de asceză, petrecerea câtorva ore în bucătărie pregătind masa e mica noastră jertfă pentru ceilalţi neptici. Nu pot decât să vă invit pe cât mai mulţi la astfel de evenimente‑experienţe cu folos duhovnicesc!

Un schior

Eu am fost foarte mulţumită şi impresionată de organizare. Consider că am avut tot ce poate să‑şi dorească un creştin tânăr – şi nu numai cei tineri, ci şi cei de vârstă mijlocie. A fost frumos să avem şi familişti printre noi şi cred că e bine să îi avem pentru că mai învăţăm câte ceva de la ei.

Am avut hrană sufletească, iar să‑l avem printre noi pe Înaltul Iosif a fost minunat.

Natura din jur m‑a impresionat, nu mă aşteptam să văd locuri aşa de frumoase. Dar în acelaşi timp mi‑a plăcut că am cunoscut oameni minunaţi (români) din toată Europa, ceea ce iar e minunat. Rândul la bucătărie mi‑a dat ocazia să cunosc mai bine persoanele cu care am fost în echipă (în timpul liber neavând ocazia să îi cunosc, că fiecare era ocupat cu diferite lucruri). Chiar dacă a fost obositor să fiu la bucătărie în seara de Revelion, la sfârşit, când am terminat, am simţit o bucurie în suflet, iar dacă aş fi stat în cameră cu ceilalţi nu cred că aş mai fi avut această bucurie.

Nicoletta Bostan, Londra

Parcă eram cu toţii o familie. Am cunoscut mulţi oameni care ne‑au devenit prieteni. Să facem mai des asta, poate de mai multe ori pe an.

Calinic Marinescu, 12 ani, Paris

Mi‑a plăcut mult să schiez, am avut ca profesor pe Cristian, un om deosebit, ce ne‑a învăţat repede să schiem şi despre care tata mi‑a spus că e un profesor foarte bun.

Chiril Marinescu, 10 ani, Paris

Eram mulţi împreună: băieţi şi fete, copii, doamne şi domni, într‑o mare casă lângă munţi. Casa era mare şi camera noastră era foarte mică.

Maria Marinescu, 5 ani, Paris

Am învăţat an de an că creştinismul se defineşte prin comuniune, unul cu celălalt, eu şi tu, tânăr şi bătrân, noi, cu toţii, uniţi în jurul Lui, Hristos. Aşa ne‑a regăsit finalul unui an şi începutul altui an, am pus început bun, acolo, alături de slujitorii altarelor, în comuniunea rugăciunii, în convorbiri duhovniceşti, cântec, în meditaţii şi întrajutorare, toate în minunăţia şi înaltul munţilor care te apropie de dumnezeire. 

Mihai Copăceanu, Sibiu

Pentru unii, eu, de exemplu, vacanţa a fost foarte scurtă, doar de pe 29 decembrie noaptea până în 1 ianuarie, când deja a trebuit să mă întorc. A fost ca în poveşti, iarnă ca în copilăria mea, cu nămeţi mari, cu zăpadă sănătoasă pe străzi, pe maşini, peste tot. O deconectare şi o întoarcere la viaţa normală.

Atmosfera reîntâlnirii a fost extraordinară; chiar dacă nu ne cunoaştem din copilărie, e un drag între noi care leagă sufletele.

Totul la superlativ, zăpadă, schi, câştig duhovnicesc, mâncare, noi cunoştinţe, peisaj... Să ne dea Dumnezeu sănătate şi putere pe toate planurile ca să ne vedem şi la anul.

Mulţumim celor ce s‑au ostenit să ne hrănească în noaptea de revelion – şi nu numai – şi  tuturor celor ce au depus efort în organizare şi celor care m‑au aşteptat în miezul nopţii în aeroport după o zi de schi.

Vă îmbrăţişez pe toţi şi să ne revedem cu bucurie!

Ioana Stoicănescu, Madrid

Eu m‑am bucurat foarte mult de tabăra asta. Şi mă gândesc că sunt oameni care ajung să dea şi mii de euro şi nu petrec o vacanţă aşa de frumoasă. (Ziceam iniţial că n‑aş scrie asta pentru Apostolia, pentru că n‑aş vrea să se promoveze prea tare tabăra şi să nu mai găsim loc la anul :) ).

Mi se pare ideal să poţi merge la schi într‑un loc pe care în mod normal nu ţi‑l permiţi, cum e Chamonix‑ul, să poţi să te plimbi, să patinezi, să faci ce vrei, să mergi la piscină şi în acelaşi timp să ştii că poţi participa la Sfânta Liturghie, că sunt acolo mai mulţi părinţi cu care poţi vorbi oricând; că poţi trăi o Liturghie unde slujeşte Înaltpreasfinţitul Iosif.  Pentru mine acest lucru e de necrezut, pentru că, în general, când merg la munte cu prietenii mei alpinişti, am senzaţia că sporturile extreme „nu se pupă” cu credinţa ortodoxă, adică eşti pe munte, asta e, nu mai ai cum şi unde să ajungi la Liturghie. Dar aici am văzut că lucrurile se pot îmbina foarte firesc.

Mi‑a plăcut şi faza cu gătitul împreună pe echipe. Chiar dacă sacrifici uneori o oră‑două de schi, să zicem; dar e o ocazie foarte bună să mai cunoşti oameni. 

Foarte frumoase şi întâlnirile cu Înaltul Iosif... Ciocolata caldă băută pe pârtie la Planards... Grupul „campionilor” de la cursul de schi... cu care în ultima seară am povestit tot felul de filme, pentru că nu voiam să mergem la culcare, încercam să amânăm despărţirea...

Ar mai fi multe de povestit (copiii care jucau mini‑fotbal la aparatul din hol – meciuri „copii” versus „adulţi” – şi încercau să fabrice monede de un euro din gheaţă, într‑o manieră nu chiar ortodoxă, ca să joace cât mai mult... Francezul Fabrice, care ne‑a condus off‑piste prin nişte zăpezi, de am crezut că nu mai ies de‑acolo...) Dar mă duc la culcare acum. Vă mulţumesc că m‑aţi luat şi pe mine. Şi mai spuneţi‑mi ce mai plănuiţi. 

Dana Cavaleru, Bucureşti

Bucurie!

Acesta este „cuvântul” care defineşte cel mai mult starea în care m‑am aflat în timpul taberei de schi de la Chamonix.

Multă bucurie am simţit, deoarece momentele pe care le‑am trăit în tabără au fost de o intensitate maximă şi atemporală. Acest tip de intensitate s‑a produs datorită îmbinării rafinate  între momentele petrecute pe pârtie şi momentele de trăire duhovnicească, momente care au dat „acordul” unei atmosfere pline de echilibru, şi de neuitat! Această bucurie, exprimată prin experienţele trăite, m‑a ajutat să explorez noi sfere ale interrelaţiei umane, să descopăr noi laturi ale fiinţei mele şi să dezvolt, negreşit, interdependenţa relaţiei umane, în comuniunea cu ceilalţi.

Bucuria nu s‑a sfârşit odată cu terminarea taberei de schi! Ea a continuat şi va continua, deoarece şi‑a câştigat un loc binemeritat în profunzimea sufletului meu.

Haideţi să ne bucurăm cu toţii, împreună, de tot ceea ce a însemnat „Tabăra de schi de la Chamonix – 2011”!...

Dumitriţa Roatiş, Paris

Tabăra de la Chamonix este de neuitat. M‑am simţit ca într‑o mare familie. Deşi la început nu cunoşteam pe nimeni, am sfârşit prin a‑i cunoaşte pe toţi (aproape). Am învăţat să schiez şi totul a fost foarte bine.

Mulţumiri organizatorilor şi Domnului că ne‑a reunit!

Petronela Atomei, Rouen 

A fost o întâlnire foarte frumoasă cea de la Chamonix, am avut ocazia să cunoaştem şi alţi neptici, să povestim, dar şi să ne rugăm împreună şi să ne împărtăşim cu cuvintele de învăţătură ale Înaltpreasfinţitului nostru Mitropolit Iosif. Am trecut şi prin treburile bucătăriei, dar am ajuns până la cota de 3825 de metri, o ocazie deosebită care nu se întâmplă în fiecare zi. Am căzut de pe schiuri, dar ne‑am urcat cu telefericul pe piscurile munţilor, ne‑am bucurat împreună, am cântat şi am încins o horă pe cinste în noaptea de Anul Nou, după Sfânta Liturghie şi după masă – cei care au rămas treji până la ora 5 dimineaţa ştiu despre ce este vorba! Am apreciat şi măreţia naturii, dar şi căldura prieteniei, poantele, dansurile, lecţiile de schi, compotul... Şi dăruirea fiecăruia, a tuturor celor care au fost în tabără.

Lavinia Răican, Paris

Povestiri amuzante şi descrieri de peisaje se pot face şi spune cu grămada după tabăra de schi. Întâlnirile din jurul oalei de pe foc sau căzăturile (şi ridicările) spectaculoase de pe pârtie au fost iarăşi multe. Dar acestea au loc în orice grup. Ceea ce face ca tabăra să fie deosebită e poate acel 1% care am vrea să facă diferenţa şi în vieţile noastre de fiecare zi: gândul în care lucrurile se fac sau sunt. La cât mai multe! 

Un participant