Adaugat la: 5 Decembrie 2011 Ora: 15:14

Pelerinajul la Mănăstirea Sfântul Antonie cel Mare un izvor de bucurie

Pentru cei care doresc o evadare din lumea agitată, zgomotoasă şi stresantă, vă recomandăm Mănăstirea Sfântul Antonie cel Mare din Vercors, Franţa, stravropighie a Mănăstirii Simonos Petra din Sfântul Munte Athos. Vă aducem ca mărturie experienţa noastră de pelerini neptici pe aceste meleaguri franţuzeşti, care ne‑a purtat nu numai în afara timpului, dar şi mai aproape de Dumnezeu.

Pelerinajul  la Mănăstirea Sfântul Antonie cel Mare  un izvor de bucurie

Pentru noi, a fost surprinzător să descoperim într‑o vale adâncă înconjurată de masivele stâncoase ale Vercorului o mănăstire în stil bizantin, cu porţi de lemn sculptat. Aici am întâlnit acelaşi chip de monah ca şi în ţară şi am fi putut crede că suntem în România, în Grecia sau în Serbia, dar eram chiar în Franţa!

Părinţii, patru la număr, ne‑au întâmpinat cu zâmbetul pe buze şi ne‑au vorbit în franceză, deşi nu sunt toţi de aceeaşi origine (germană, maghiară şi franceză). Stareţul, părintele Placide Deseille, a intrat la 16 ani într‑o mănăstire catolică, iar după 35 de ani de monahism şi studiu al Sfinţilor Părinţi din primele secole ale creştinismului, s‑a hotărât să treacă la ortodoxie. O viaţă impresionantă, pe care vă sfătuim să o descoperiţi din publicaţiile în franceză sau în română (Mărturia unui călugăr ortodox – Convorbiri cu J. C. Noyé). Dar, mai ales, vă dorim să ajungeţi să îl cunoaşteţi personal şi să vă împărtăşiţi de bucuria şi de dragostea părintelui care, la cei 85 de ani ai săi, le degajă cu naturaleţe.

După o primă zi plină de peripeţii şi de bucurie, din care am învăţat fiecare să ţinem cont mai mult de ceilalţi decât de noi înşine, am reuşit să înţelegem şi să intrăm, după putere, în ritmul unei mănăstiri care respectă rânduiala de la Sfântul Munte Athos. 

Petrecând câteva zile în acest loc, ne‑am dat seama că exemplul viu al părinţilor a avut un mare impact asupra noastră. Ei ne‑au primit cu căldură şi înţelegere în prima seară, când masa era prevăzută la ora 19, iar noi am ajuns, din binecuvântate pricini, la ora 22 (după „tura” pe munte de sâmbătă); de asemenea, au rugat pe nişte oameni din sat, credincioşi apropiaţi ai mănăstirii, să îi găzduiască pe aceia dintre noi pentru care nu mai erau locuri de cazare; iar părintele Placide, pe lângă conferinţele de seară cu întregul grup, a avut răbdarea să vorbească separat cu fiecare dintre noi. După obiceiul atonit, în timpul meselor unul din părinţi citea din învăţăturile Sfinţilor Părinţi în trapeza mănăstirii, o încăpere în care simţeam că sfinţii pictaţi pe pereţi ni se alăturau. Toate ne‑au hrănit atât trupul, cât şi sufletul.

Izvor de bucurie a fost şi când ne‑au scos spre închinare toate Sfintele Moaşte din altar, o bogăţie adunată de‑a lungul anilor de vieţuitorii mănăstirii. Dar poate că în primul rând ne‑a bucurat frumuseţea slujbelor şi a cuvântului de învăţătură dat de părintele Placide. De aceea am vrea să vă împărtăşim câteva notiţe din învăţămintele părintelui, cum ar fi tâlcuirea pildei săracului Lazăr şi a bogatului nemilostiv. Întrebarea pusă prin săracul Lazăr este: Unde ne găsim noi bucuria? Ce căutăm noi cu adevărat? Care este dorinţa noastră cea mai arzătoare? Adevărata bucurie duhovnicească este dăruirea de sine, dezinteresată. Pilda condamnă închiderea sufletului nostru faţă de adevăratele bucurii. Omul îşi găseşte bucuria făcând Voia lui Dumnezeu. Să ne dăruim pe noi înşine lui Dumnezeu şi oamenilor, iar El să ne lumineze inimile ca să putem realiza această dăruire de sine. Dumnezeu ne dă puterea, dar numai dacă noi avem căutarea, voinţa, dorinţa profundă de a împlini cuvântul Lui! Suferinţa este o urmare a ruperii de sursa vieţii, care este Dumnezeu.

Nu vom uita bucuria pe care ne‑o transmitea părintele Placide în relatarea momentelor din viaţa unor oameni care părăseau această lume pentru a se naşte în cer. Ne‑am bucurat şi de învăţăturile Preasfinţitului Paul, episcop de Trachea, de origine englez, retras acum lângă mănăstire şi ale cărui cărţi de poezii sunt impregnate de o profundă credinţă ortodoxă.

O altă bucurie a fost vizita la Atelierul de iconografie ortodoxă „Sfântul Ioan Damaschin”, organizat în jurul unei biserici ortodoxe şi al unei capele din lemn. Toate acestea au fost întemeiate cu mult har de părintele francez Nicolas Garrigou şi soţia sa într‑un colţ de rai înconjurat de livezi de nuci, care la sfârşit de octombrie sunt numai bune de gustat.

Am plecat din acel loc binecuvântat de Dumnezeu cu pacea în suflet. Nădăjduim să păstrăm această bucurie a părinţilor şi în încercările care ne aşteaptă la întoarcerea în lumea agitată în care trăim.

Violeta Predescu  şi Cristina Săvulescu, Paris

Pelerinajul la Mănăstirea Sfântul Antonie cel Mare un izvor de bucurie

Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana

Din dragoste...

1 Noiembrie 2013

Un Festival luminos

1 Noiembrie 2013
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni