3... 2... 1! Numărătoarea inversă a luat sfârşit încă o dată în foişorul taberei de la Tismana. A 6‑a festivitate de deschidere a taberei MOREOM (a 5‑a la Tismana) mă umple de bucurie şi îmi face inima să bată nebuneşte. Un an de zile s‑a scurs de când nu am mai văzut aceste locuri, de când nu am mai auzit glasurile pline de căldură ale animatorilor, de când ne‑am luat cu toţii la revedere în acelaşi foişor. Şi iată că acum, sub un tavan de promisiuni, prietenii şi vise, tabăra de la Tismana ne‑a adus pe toţi împreună, pentru a îmbrăţişa cu drag 10 zile de vară de care să ne amintim încă un an de acum încolo şi care să ne încălzească sufletele în zilele friguroase de iarnă ce vor urma.

Ca în fiecare an, a fost nelipsită plăcerea de a deschide plină de nerăbdare portiera maşinii, de a păşi cu încredere în locurile atât de bine cunoscute, de a căuta emoţionată siluetele animatorilor care erau gata să mă primească din nou în braţele lor, de a găsi în mulţimea de copii feţe vechi şi bine cunoscute, cât şi prieteni noi. Bucuria revederii a fost nemărginită, aş fi vrut să‑mi pot pune alţi ochi acolo unde se terminau ai mei pentru a putea vedea şi cuprinde cât mai mult imaginile vechilor prieteni, felul în care cu toţii ne‑am schimbat mai mult sau mai puţin în decursul unui an. Aş fi putut reda la nesfârşit sunetele de încântare şi de surprindere în momentul în care printre îmbrăţişări strânse, râsete şi zâmbete care nu mai luau sfârşit, am reînnodat prieteniile din anii trecuţi, dar am şi descoperit persoane noi, persoane minunate de care m‑am ataşat cât ai bate din palme.

Zilele de tabără au început să capete contur şi să prindă viaţă din ce în ce mai mult, reuşind să ne unească şi pe noi, să ne prindă în vâltoarea lor. Fiecare am contribuit cu ceva la modelarea acestor zile şi clipe de neuitat, cu câte un zâmbet, o glumă bună, un cântec la chitară, o dorinţă, o şoaptă. Am colorat întreg locul (atât la propriu, cât şi la figurat) cu pensulele de la atelierul de pictură, cu mărgelele şi brăţările împletite la lucru manual. Dar am şi căpătat înţelegere, am prins curaj să ne dezvăluim cele mai ascunse probleme, întrebările ce ne macină cel mai mult, am vorbit deschis, am fost ascultaţi, înţeleşi şi sfătuiţi la atelierul de comunicare. Tot acolo am învăţat să ne cunoaştem unii pe alţii, am descoperit mici detalii din viaţa fiecăruia care mai târziu ne‑au definit şi ne‑au făcut să fim toate acele persoane care stăteam în cerc şi încercam să ne punem în locul altora pentru a da soluţii la problemele lor. Şi cel mai important lucru pe care l‑am învăţat la acest atelier este că, oricât de mari şi de semnificative mi s‑ar părea problemele prin care trec, undeva în lume există oameni mult mai trişti şi apăsaţi de griji, care ar da orice ca singurele lor probleme să fie cele cu care mă confrunt eu.

Cu fiecare activitate, joc, atelier şi rugăciune, legătura dintre noi a devenit tot mai puternică. Ne‑am îmbogăţit colecţia de amintiri cu feţe şi nume noi, ne‑am răcorit setea de distracţie cu bătaia cu apă – care a devenit un fel de tradiţie a fiecărei tabere – pe care am aşteptat‑o un an de zile şi după care vom mai tânji încă un an de acum încolo. Ne‑am bucurat cu toţii de peisajele superbe de pe Dunăre şi de plimbarea cu barca, ne‑am ajutat, am colaborat, am râs împreună în timp ce aveam feţele pline de făină sau încercam să rezolvăm probleme de matematică sau să trecem alte probe care ne‑au unit şi mai mult în căutarea comorii. Comoară care nu a constat doar în descoperirea tricourilor cu Tabăra Tismana 2011, ci şi în bucuria de a conştientiza că deveniserăm toţi o adevărată echipă de animatori şi copii. O echipă care a stat unită în jurul focului de tabără ce se înălţa semeţ deasupra capetelor noastre, la fel ca şi visele, speranţele şi promisiunile pe care ni le‑am făcut de‑a lungul taberei.

Am învăţat că într‑un timp atât de scurt se pot lega prietenii frumoase care pot rezista în ciuda distanţei, am învăţat că lucrurile mărunte sunt cele care te apropie de ceilalţi, cum ar fi cântatul unui cântec împreună, vizionarea unui film, montarea unei mici piese de teatru. Am învăţat să râdem împreună, să ne cunoaştem şi să ne acceptăm. Am învăţat că timpul ni se poate scurge printre degete şi că o despărţire nu înseamnă neapărat un sfârşit.

Am părăsit pentru a 5‑a oară tabăra de la Tismana uitându‑mă înapoi, cu ochii înlăcrimaţi, până ce aceasta mi‑a dispărut din vedere. Printre suspine, lacrimi, îmbrăţişări şi foarte mulţi de „Îmi va fi dor de toţi!”, ,„De ce a trecut atât de repede?”, ,„A fost cea mai perfectă tabără!” ne‑am luat la revedere şi am privit cum, unul câte unul, ieşeam pe poarta taberei, fiecare cu amintirile încă proaspete, cu dorul deja prezent în suflet. Pentru mine, şi sunt mai mult ca sigură că şi pentru ceilalţi, numărătoarea inversă a început din nou, în aşteptarea taberei din 2012. Şi, cu toate că abia s‑a terminat această ediţie, dorul de tabără, de animatori şi de participanţi, precum şi amintirile pe care le‑am clădit împreună, sunt mai puternice şi mai clare ca niciodată.

Vă rog acum, ca în fiecare an, să ne reuniţi pe toţi şi la anul în foişorul taberei de la Tismana pentru încă 10 zile de care să ne amintim mereu.