Adaugat la: 10 Octombrie 2011 Ora: 15:14

UNIVERSITATEA DE VARĂ A ARHIEPISCOPIEI ROMÂNE A EUROPEI OCCIDENTALE: AUGUST 2011

Sfânta Scriptură în viaţa liturgică şi în Sfintele Taine

 

UNIVERSITATEA DE VARĂ A ARHIEPISCOPIEI ROMÂNE A EUROPEI OCCIDENTALE: AUGUST 2011

A treia ediţie a Universităţii de vară a Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale s‑a desfăşurat între cele două mari sărbători de sfârşit de an liturgic – Odovania Praznicului Adormirii Maicii Domnului din 23 august şi Tăierea Capului Înaintemergătorului, din 29 august. Tema generală propusă de către Consiliul Mitropolitan a fost „Rolul Bibliei în rugăciunea şi în viaţa creştinilor ortodocşi”. 

Această „universitate” a fost în mare măsură una a tinerilor! Au fost organizate în fiecare zi activităţi de mare folos (Andreea Ionescu, Adriana Moise, parohia Sfânta Parascheva şi Sfânta Genoveva, Paris, părintele diacon Claude Delangle, Louveciennes) pentru cei 20 de copilaşi; adolescenţii – în jur de zece – au putut discuta zilnic cu părintele diacon Jean‑Marie Cuny (parohia Besançon), cu părintele Adrian Iuga (parohia de la Nantes) sau cu părintele Răzvan Ionescu (Paris). Acest lucru a reprezentat un plus faţă de anul trecut: mulţumiri celor care au avut bucuria să ofere această binefacere!

„Oamenii mari”, aproape 80 – puţini faţă de numărul de credincioşi şi de preoţi chiar şi numai din protopopiatul Franţei – s‑au bucurat împreună cu copiii şi adolescenţii de viaţa liturgică şi comunitară (Sfânta Liturghie şi Vecernie în fiecare zi) pe care o cunoscuseră deja în 2009 şi 2010, cu momente importante destinate întâlnirilor şi schimburilor de idei, mai ales după mese. Acestea – mesele – au fost la fel de bine pregătite, ţinând cont de zilele de ajun! 

La fel ca în trecut, în fiecare dimineaţă am avut fericirea să participăm la un curs de memorare a Evangheliei (prologul Sfântului Ioan) cu Hélène Séjournet (parohia Sfânta Genoveva şi Sfântul Martin, Paris): Biblia nu e doar o carte de închinat, citit sau ascultat, Ea este şi Hrana! 

Un rezumat rapid al conferinţelor permite evaluarea importanţei acestei sesiuni de formare a celor mai implicaţi în Biserică clerici şi laici, organizată de consilierii mitropolitani (mai ales părintele Yves Dulac). 

Sandrine Caneri (Mitropolia antiohiană din Franţa) a deschis sesiunea insistând pe relaţia pe care o stabileşte Credinţa cu Cuvântul Sfintelor Scripturi, după Origen, care spune: „crede mai întâi” şi „dacă nu înţelegi, nu te acuza decât pe tine!”, adică: aprofundează‑ţi credinţa, curăţeşte‑te pentru a te apropia de Cuvânt. Scriptura este un cuvânt, ea conţine Cuvântul, indivizibil şi transmis pe cale orală. Hristos, a subliniat conferenţiara, a învăţat Scripturile, în umanitatea Sa reală, prin mama Sa, Maica lui Dumnezeu, ca orice mic evreu. Problema interpretării este fundamentală în această transmitere. Sfinţii Părinţi caută versiunea Vechiului Testament ce corespunde Credinţei, cea care reprezintă norma exegezei. Biblia însăşi transmite un „continuum exegetic” (mai simplu: continuitatea în înţelegerea coerentă a textelor). Multitudinea textelor (versiunea ebraică, diversele versiuni greceşti, pe lângă Septuaginta) se pare că nu pune probleme în mediul oral. În orice caz, înţelegerea ultimă a Cuvântului constă în a transpune în fapte „gnoseologia” (cu alte cuvinte: demersul de cunoaştere). 

Preotul Gérard Reynaud (parohiile din Vichy şi Clermont‑Ferrand) a arătat că Sfânta Liturghie (mai ales cea a Sfântului Vasile cel Mare) e ţesută cu Cuvântul lui Dumnezeu şi se identifică cu el. Cuvântul (Logos) Însuşi Se oferă în Sfânta Liturghie şi este oferit şi împărţit. Este un Cuvânt sacerdotal şi de slujire, un Cuvânt euharistic trimis de Tatăl ceresc şi Care Se întoarce la El, pentru a Se da în comuniune tuturor celor care cred. Sfânta Liturghie expune cele două naturi ale Cuvântului dumnezeiesc făcut Om; cuvântul, cuvintele, cuvintele sfinte sunt unite cu cuvintele omeneşti în unica persoană a Cuvântului, Fiul lui Dumnezeu. De unde importanţa rugăciunii care precede citirea Sfintei Evanghelii („Străluceşte în inimile noastre, Iubitorule de oameni, Stăpâne, lumina cea curată a cunoaşterii Dumnezeirii Tale şi deschide ochii gândului nostru spre înţelegerea evanghelicelor Tale propovăduiri. Pune în noi şi frica fericitelor Tale porunci, ca toate poftele trupului călcând, vieţuire duhovnicească să petrecem”), adevărată epicleză (chemare a Duhului) pentru Cuvânt, simetrică cu epicleza pentru Miel. Locul Sfântului Duh este, astfel, remarcabil: El se bazează pe Cuvânt, Îl umple şi Îl împlineşte. De aceea, adaugă părintele Gérard, frica iubitoare şi încântarea pot să ne deschidă spre Cuvântul Care se împarte la Sfânta Liturghie. 

Antropologia creştină este o antropologie biblică, a explicat părintele Philippe Dautais (parohia Sfânta Foy şi Sfântul Nectarie, Monestier): ea se bazează pe dialogul divino‑uman pe care‑l mărturiseşte întreaga Scriptură şi care pune în evidenţă primatul persoanei – persoană divină şi persoană umană. Persoana transcende natura şi o împlineşte; dragostea e prima şi primă este această chemare divină a fiinţei umane: „Vrei să trăieşti?”. Existenţa umană în profunzimea ei este un „Da” spus vieţii propuse de Dumnezeu, viaţă biologică şi mai ales Viaţă veşnică. De aceea poruncile Domnului conduc la îndumnezeirea fiinţei umane prin împlinirea „duhului” său (intelectualul noûs şi „carismaticul” pneuma). Continuate de părintele Jean Boboc (catedrala mitropolitană Sfinţii Arhangheli, Paris), aceste cugetări au condus la studiul de cazuri concrete în care „bioetica” creştină vrea să servească în mod special persoana. 

Unele situaţii pastorale, a mărturisit părintele Jean – legate de presupunerea unei malformaţii a embrionului – sunt foarte bulversante şi ţin, înainte de orice decizie, de rugăciunea intensă şi de sfatul duhovnicesc, mai ales cel al episcopului, în care se manifestă darul iconomiei (încălcarea punctuală a unei reguli pentru binele persoanei şi al comunităţii). 

Cu mult entuziasm l‑am ascultat în două intervenţii diferite pe părintele Vasile Mihoc (Sibiu, România) venit să participe la activităţile noastre. Prezentând exegeza (interpretarea) biblică, părintele Vasile – despre care cineva dintre noi spune că „a marcat pe toată lumea prin prezenţa sa harismatică, puternică şi discretă în acelaşi timp, şi cuvântul său a fost o hrană bogată şi teologică” – a arătat că „întotdeauna Cuvântul a fost explicat” pentru a‑i sublinia autoritatea. Fiecărei generaţii i se explică Evanghelia pentru a o aplica în viaţă: „totul a fost scris pentru fiecare generaţie”. Totuşi, autoritatea Bibliei se supune autorităţii lui Hristos, căci Cuvântul transcende cuvintele, orale sau scrise: nu există loc de „bibliolatrie”, Biblia nu se află „în locul lui Hristos”; de altfel, Scriptura nu conţine totul, cum spune Sfântul Evanghelist Ioan. Reluând expunerile precedente, părintele Vasile subliniază că Biblia este în întregime dumnezeiască şi în întregime omenească şi că viaţa constă în a spune „Da” Evangheliei. 

Un loc important l‑au ocupat expunerile pe tema raporturilor dintre Biblie şi Sfintele Taine, mai ales cea a Sfântului Botez şi a Sfintei Cununii. Părintele Aurel Grigoraş (parohia Pogorârea Sfântului Duh, Paris/Clichy) arată că Cuvântul manifestat în Evanghelii se află la dreapta Tatălui; e un cuvânt ipostaziat (asumat de către persoană sau ipostas al Cuvântului, Hristos) şi, astfel, sacramental. El (Cuvântul, n.t.) e plin de Duh Sfânt, şi Acesta se manifestă în el, mai ales în slujirea tainelor, care au întotdeauna în centru proclamarea Cuvântului. 

Prin omniprezenţa Duhului Sfânt, credincioşii sunt încorporaţi în Hristos şi în Biserică: toată viaţa lor, şi în special viaţa lor conjugală şi familială, este sfinţită şi îndumnezeită, prin puterea sfinţitoare a Cuvântului şi prin energiile dumnezeieşti ce iradiază din taine, după măsura credinţei lor. Regăsim aici importanţa persoanei umane, sfinţirea fiind principala ei împlinire. 

Ordinea conferinţelor a făcut ca, urmând o bună pedagogie (!), ultima conferinţă să sublinieze universalitatea lucrării lui Hristos în întruparea şi Învierea Sa. Laurent Kloeble (parohia Limours) a prezentat această temă plecând de la reflecţiile filosofului şi istoricului religiilor René Girard, care expune în diversele lui scrieri aceste idei interesante: jertfa este universală în toate civilizaţiile; ea constă în sacrificarea unei victime nevinovate (practica „ţapului ispăşitor”), astfel încât comunitatea să fie eliberată de violenţa ce o tulbură din cauza „dorinţei mimetice” (rivalitate în posedarea aceluiaşi obiect dorit, şi dorit mai ales pentru că altcineva îl doreşte). Dar, în final, doar Hristos este victima absolut nevinovată şi El singur pune capăt violenţei. Pentru ca jertfa să dea roade, trebuie totuşi ca mecanismul violenţei să fie descoperit şi să înceteze: jertfa lui Iisus Hristos, deoarece a fost voită, precizează cineva, este ultima dintre jertfele al căror şir se transmite în istorie prin imitarea unei crime iniţiale. Aceasta înseamnă că patimile lui Hristos şi Învierea corespund unei aşteptări universale în toate civilizaţiile.  

Nu am putea face un raport al intervenţiilor venite din partea auditoriului. Ele au fost foarte numeroase şi foarte bogate, permiţând clarificarea anumitor puncte, punând în evidenţă anumite divergenţe de opinie sau de interpretare. După conferinţe, participanţii şi conferenţiarii s‑au reunit în ateliere pentru a aprofunda ceea ce fusese spus. În timpul acestor întâlniri, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Iosif a reunit clericii sau soţiile lor. 

Unul dintre cei care au intervenit a fost surprins de calitatea discuţiilor – în ciuda limitelor lor inevitabile – dintre participanţi şi conferenţiari:  „dezbaterile bogate care au urmat fiecărei intervenţii au arătat cât e de simplu (în aceste reuniuni) să manifeşti un dezacord; cât este de uşor să afirmi o părere opusă care până la urmă nu tranşează neapărat problema… libertatea cuvântului, libertatea Duhului, libertatea de a‑ţi pune întrebări…[în] această Biserică care cere tuturor, prin atitudinea sa, să‑l primească pe celălalt ca pe un frate, fără judecată, fără iritare, fără agasare – pe scurt, o Biserică vie, doldora de viaţă, sclipitoare în căutările ei, în care ierarhii sunt ei înşişi atât de atenţi la oile lor, încât aşteaptă într‑adevăr de la ele semnele căii de urmat, ale direcţiei de adoptat (…). O Biserică ce [şi] primeşte mereu pe cei care vin din alte părţi… Şi toate acestea într‑o atmosferă caldă, familială, destinsă, plină de veselie şi de umor, în care fraternitatea se simte în fiecare moment”. 

Această „universitate” îşi avea locul într‑o manifestare a vieţii Bisericii; ea constituia un eveniment eclezial şi nu un compartiment intelectual separat. Ca dovadă stau importanţa vieţii liturgice, posibilitatea îndrumării duhovniceşti, iar duminică, 28 august, liturghia arhierească, în care au fost reunite toate gradele ierarhice – episcop, preot, diacon şi Popor –, cât şi hirotonirea unui diacon şi a unui preot. Astfel, activitatea teologică şi catehetică este o manifestare a Duhului în sânul Trupului lui Hristos. 

A consemnat:
Pr. Marc‑Antoine Costa de Beauregard, protoiereu al Franţei

UNIVERSITATEA DE VARĂ A ARHIEPISCOPIEI ROMÂNE A EUROPEI OCCIDENTALE: AUGUST 2011

Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana

Din dragoste...

1 Noiembrie 2013

Un Festival luminos

1 Noiembrie 2013
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni