DOVLEACUL ȘI VIȚA DE VIE

publicat in Pagina copiilor pe 8 Octombrie 2011, 08:26

E adevărat că întâmplarea asta s‑a petrecut de mult. Viţa-de-vie se urca pe araci ca şi acuma. Dovleacul se târa pe jos, precum îi este obiceiul. https://apostolia.eu/index.php/unbalanced-matchmaking-reddit/ | https://apostolia.eu/index.php/teaching-on-christian-dating/ | who is megan from the only way is essex dating | doctors dating patients

‑ Ia dă‑te jos de‑acolo, se răţoi dovleacul. Mai lasă şi pe altul să se urce pe arac!

‑ Ce vrei, dovleacule? De ce eşti supărat? răspunse viţa-de-vie.

‑ Aşa, a spus ţâfnos dovleacul. De ce să stai într‑una pe sus, iar eu să‑mi port fructul prin praf? Doar pentru că ţăranul n‑a vrut să‑mi pună şi mie un arac?

 ‑ Ţăranul a ştiut ce face, a grăit blând viţa‑de­‑vie.

S‑au tot certat în dimineaţa aceea de primăvară şi nu s‑au înţeles.

Mâniat, dovleacul s‑a hotărât să urce la fel de sus ca viţa-de-vie. Şi cum numai la câţiva paşi de acolo se găsea un copac, s‑a prins de trunchiul său şi a urcat numai să se vadă sus. A ajuns până în vârful copacului. Îi venea să râdă de viţa-de-vie care rămăsese mult mai jos, pe arac.

Tocmai atuncea trecea pe acolo ţăranul:

‑ Ia uite la dovleacul ăsta unde s‑a căţărat! grăi el către vecin.

‑ Dar să‑l vedem când o să‑i crească fructul ce o să facă?

La auzul acestor vorbe dovleacul simţi că îl cuprinde frica. Se uită în jos şi îl apucă ameţeala.

‑ E oare vreo primejdie? se întreba în capul lui cel mare. Ar fi vrut să coboare, dar se temea de râsul viţei.

Şi fructul se cocea şi creştea tot mai mare şi mai greu. Abia se mai ţinea. Ce bine ar fi fost pe pământ. Nu se mai chinuia atât.

‑ Viţo-de-vie, ajută‑mă să cobor! Am fost un prost... De‑o fi să cad prinde‑mă tu între frunze ca să nu mă sfarm.

‑ Te‑aş ajuta, dar n‑am putere! răspunse viţa privindu‑şi strugurii grijulie, să nu‑i strivească dovleacul gogoman când o să cadă.

S‑a îngreunat dovleacul tot mai mult şi într‑o zi s‑a întâmplat ceea ce era de aşteptat. Dovleacul a căzut. Coaja s‑a spart şi sâmburii s‑au împrăştiat. Un purcel, care trecea pe‑acolo, l‑a văzut şi l‑a mâncat.

Cine l‑a pus pe nătăfleţul de dovleac să fie aşa pizmaş şi fără minte?

 Nu te urca unde nu ţi‑e locul, nu te da ceea ce nu eşti ... Cu cât cazi mai de sus, cu atât  îţi spargi capul mai tare!

 

GHICITORI CU PARFUM DE TOAMNĂ

Ţăruş galben ascuţit,  
În pământ şade înfipt.
Un iepuraş l‑a găsit
Şi pe loc l-a ronţăit.
Cine este? 
L‑aţi ghicit?           
Morcovul
 
Într‑o cuşcă mulţi căţei, 
Toţi sunt albi şi rotofei.
Mama‑i pune la mujdei! 
Eu sunt sigur că nu vrei,
Fripturică fără ei.
Usturoiul
 
Şade mândra‑ntr‑un picior,
Lăudându‑se oricui
Că ea poartă‑n al ei spate 
Cămăşi albe şi verzui!
Şi la mese‑mpărăteşti, 
Tot pe mândra o găseşti.
Varza
 
Aurie şi zemoasă,
Tare‑i dulce şi gustoasă!
I se spune mălăiaţă
În gura lui nătăfleaţă.
Para
 
Cu bobiţe aurii,
Cu bobiţe rubinii,
Parfumaţi şi aromaţi,
În must dulce‑s transformaţi.
Strugurii
 
Cu puf galben, ca de pui
Este dragă orişicui.
Toamna o aduc în casă
De Crăciun stă la fereastră.
Gutuia