Adaugat la: 19 Septembrie 2011 Ora: 15:14

PELERINAJ PE INSULA MULL

PELERINAJ PE INSULA MULL

După două luni de la vizita misionară a Preasfinţitului Marc, Episcop‑vicar al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale, în biserica viitoarei mănăstiri româneşti de pe Insula Mull din Scoţia, părintele Marcel Oprişan a organizat un nou pelerinaj pe aceste meleaguri istorice. Biserica închinată sfinţilor Ninian şi Cuthbert a căpătat o nouă faţă odată cu praznicul Adormirii Maicii Domnului, fiind împodobită cu icoane şi odoare ortodoxe, iar credincioşii veniţi din diverse zone ale Scoţiei au asistat la un moment unic reprezentat de săvârşirea, în premieră, a Sfintei Liturghii în această nouă mănăstire ortodoxă. De altfel, părintele Marcel a precizat că aceasta reprezintă prima mănăstire ortodoxă din Scoţia care aparţine în totalitate Bisericii Ortodoxe Române. De la eveniment nu putea lipsi dr. Mihai Delcea, Şeful Biroului Consular din Edinburgh, cel care, indiferent cât de încărcat i‑ar fi programul, susţine iniţiativele comunităţii româneşti din Scoţia. După terminarea Sfintei Liturghii, atât părintele Marcel, cât şi domnul Mihai Delcea au subliniat lucrarea minunată a lui Dumnezeu şi a Maicii Domnului pe această insulă de o frumuseţe sălbatică şi copleşitoare şi, totodată, au accentuat rolul pe care credincioşii din Scoţia, şi nu numai, îl vor avea în îndeplinirea proiectului construirii viitoarelor chilii şi anexe mănăstireşti.

A consemnat Nelu Vasilica

 

PELERINAJ PE INSULA MULL

Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana

Din dragoste...

1 Noiembrie 2013

Un Festival luminos

1 Noiembrie 2013
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni