TABĂRĂ ÎN IRLANDA

Întru această rostire, fără îndoială străbătută de harul dumnezeiesc şi enunţată cu bucurie într’una din cărţile sale de Părintele Nicolae Steinhardt, s’a desfăşurat şi tabăra pusă sub patronajul Sfântului Siluan Athonitul şi, ulterior, la îndemnul Înaltpreasfinţitului Mitropolit Iosif, şi sub acela al Sfântului Neagoe Basarab. Poate că ajutorul celor doi sfinţi, însoţit de prezenţa, autoritatea, îndrumările şi rugăciunile iubitelor maici Siluana Vlad şi Sofronia Rădulescu de la Centrul Sfinţii Arhangheli din Iaşi, a făcut ca această tabără – pusă iniţial sub un mare semn de întrebare – să aibă totuşi loc şi, mai mult decât atât, să aducă roade bogate, atât în sufletul participanţilor, cât şi în cele ale îndrumătorilor şi ale părinţilor.

După câteva peregrinări virtuale, în lungul şi în latul pământului hibernian, cel mai potrivit loc pentru această tabără ni s’a părut a fi Stradbally, un orăşel modest, dar plăcut din centrul insulei, aflat sub patronajul unuia dintre marii sfinţi care s’au nevoit pe aceste meleaguri: Sfântul Colman de Oughaval. Şi pentru că, prin rugăciunile lui, într’un loc desprins parcă din legendele irlandeze, a fost ridicată o biserică ortodoxă – aflată sub jurisdicţia Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Graniţelor Rusiei –, am îndrăznit a ridica şi noi glas; şi iată că am fost ascultaţi. Dl. Adrian Cosby, ctitorul şi responsabilul acestei biserici, a acceptat bucuros o provocare la care aproape că nici noi nu ştiam cum vom răspunde, deşi, de fiecare dată, ascultăm bucuroşi cuvintele Mântuitorului: “Îndrăzniţi, nu vă temeţi...”. Provocarea mare consta însă în faptul că urma să fie prima tabără de tradiţie şi spiritualitate ortodoxă organizată pentru copii şi tineri în această ţară, or, aici legislaţia în privinţa protecţiei copilului este cu totul deosebită. Apoi, în afara cerinţelor legale, trebuia să îndeplinim cerinţele părinţilor, care, înspăimântaţi şi ei de necunoscut, nu se grăbeau să îşi înscrie copiii în această acţiune.

Cum spuneam însă mai sus, Maica Siluana şi Maica Sofronia, alături de ceilalţi îndrumători, au avut un cuvânt greu de spus. Atelierele organizate de sfinţiile lor, orientate în special pe comunicare, relaţionarea cu ceilalţi şi evitarea conflictelor au conferit acestei tabere un înalt nivel duhovnicesc. Alături de acestea, atelierul de abilităţi practice şi teatru, organizat şi coordonat de doamna Rodica Cheslerean, a adus o notă de veselie, ba chiar a smuls hohote de râs şi, la sfârşitul taberei, urale din partea spectatorilor (adică noi). Este de la sine înţeles că, aflaţi în mijlocul naturii, sportul nu putea să lipsească, pasiunile iscate de balonul rotund şi de celelalte sporturi rămânând însă în suspans, datorită imprevizibilei vremi irlandeze. În schimb, am descoperit curând piscina hotelului la care am fost cazaţi, aşa că bucuria sportivă a fost deplină.

Dincolo de aspectul de zi cu zi al activităţilor, s’a desprins însă o nuanţă pe care unii copii o remarcau pentru prima dată în viaţă: anume că totul în viaţa noastră poate fi însoţit de rugăciune. Ziua începea cu o scurtă rugăciune în cameră, urma micul dejun – la care, ca şi la celelalte mese ale zilei, se rostea rugăciunea de binecuvântare a mâncării şi la care oaspeţii întâmplători ai restaurantului hotelului rămâneau perplecşi –, apoi atelierele de lucru începeau cu o rugăciune în biserică rostită sau citită în principal de copii. Mai mult, în timpul atelierelor, nu mică era surpriza copiilor când Maica Siluana le propunea ca „aici, acum, să facem o rugăciune pentru cutare..., ca Domnul să îi dăruiască răbdare”, sau sănătate, sau orice alt lucru de trebuinţă. Iar glasurile copilaşilor rosteau îngemănate în accente româno‑engleze: „Doamne, miluieşte pe robul / roaba Ta...”. Nu mică a fost surpriza unora dintre părinţi când, ajunşi acasă, copiii le cereau să facă rugăciune înainte şi după masă. Aceasta pentru că în tabără aceşti copii s’au descoperit pe ei înşişi ca purtători ai chipului divin şi înzestraţi cu responsabilitate faţă de această asemănare divină. În ce mă priveşte, pot doar să nădăjduiesc că şi părinţii îi vor privi mai mult în acest fel şi mai puţin ca purtători ai chipului lui Spiderman, Batman sau Robo nu ştiu cum, sau al nu ştiu cărui mult iubit şi mult stimat personaj, la a cărui apariţie se sparie gândul... 

Şi pentru că am ajuns la sperieturi, nu am fost lipsiţi nici de întâmplări palpitante, de exemplu atunci când lui Ionică i‑a sărit pe parbriz o roată desprinsă de la o remorcă ce transporta cai, neaducându‑i decât o spaimă straşnică şi două sute de euro pagubă (parbrizul); sau când, în timpul unei ore de muzică, o fetiţă a rămas cu dintele în mână (spre marea noastră bucurie, era de lapte!).

Dincolo de toate, tabăra a fost un succes şi aş spune unul atât de mare, încât la plecarea spre casă au şi început înscrierile pentru tabăra din vara viitoare. O tabără care, nădăjduim, prin rugăciunile aceloraşi sfinţi, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului nostru Mitropolit Iosif, cu prezenţa aceloraşi iubite maici şi a multor, multor copii, va avea loc.