„Veniţi şi veţi vedea”...

...scria în anunţul pelerinajului. Am venit şi am descoperit România, cu bogăţiile ei duhovniceşti remarcabile (deşi, pentru mulţi, ortodoxia „rimează” cu Serbia, Rusia sau Grecia), plină de păduri de o frumuseţe rară (nu vom uita niciodată parfumul teilor), cu seninătatea şi liniştea satelor sale, un popor evlavios, mănăstiri în care ospitalitatea şi frumuseţea slujbelor vor rămâne amintirile noastre cele mai dragi. Pelerinii din grup au fost amabili şi deschişi, iar comunicarea cu prietenii vorbitori de limbă engleză a fost uşurată de dicţionar şi de amintirile din vremea şcolii... Mulţumiri organizatorilor pentru tot efortul făcut, pentru că ne‑aţi oferit ocazia să descoperim România autentică. 

Marie Claude Rezvoy, Besançon, Franţa

Al patrulea meu pelerinaj în România

Unul din rolurile pelerinajelor AXIOS este să le dea creştinilor ortodocşi din Vest posibilitatea de a cunoaşte bogata moştenire creştină a României, să ofere o dimensiune istorică credinţei pe care cei mai mulţi dintre pelerini au îmbrăţişat‑o ca şi convertiţi şi să‑i asigure că modul în care fiecare în ţara lui practică această credinţă este în perfect acord cu rânduiala străveche.  

Înainte de începutul propriu‑zis al pelerinajului, m‑am bucurat împreună cu o prietenă de ospitalitatea unei familii de români, membri ai Asociaţiei AXIOS, vorbitori de engleză. Astfel am putut să comparăm şi să discutăm despre diferite aspecte şi diferenţe între culturile noastre. Interesul lor s‑a oprit asupra cărţii mele de rugăciuni (St. Vladimir’s Press, Jordanville, New York, 1996). Pe prima ei pagină, înainte de rugăciunea de dimineaţă, citim: „Sculându‑ne din somn, înainte de orice alt lucru, să ne depărtăm de aşternut şi, gândindu‑ne că suntem de faţă cu Atoatevăzătorul Dumnezeu, să ne facem semnul Crucii şi să spunem: «În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.»”.

 „It’s the same! (E la fel!)”, a exclamat gazda noastră.

„Bineînţeles,” – i‑am răspuns – „e aceeaşi credinţă. E normal ca rugăciunile să fie aceleaşi.” 

„Sigur,” – a răspuns el – „dar până şi îndrumările de dinaintea începerii rugăciunii sunt exact la fel ca în cartea de rugăciuni de la noi, din România!”

În ultima seară, prietenii noştri ne‑au rugat să le spunem Crezul în engleză. Am început, „Cred într‑Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute...” Au început să‑l spună şi ei în româneşte şi nu peste mult timp au exclamat „E exact la fel!”. Am zâmbit şi pe măsură ce am continuat conversaţia, simţeam că prietenia noastră ajungea la un alt nivel, întărită de încrederea în credinţa noastră comună.      

În timpul pelerinajului, unul dintre preoţii francezi din grup s‑a uitat pe cartea mea de rugăciuni. Peste puţin timp mi‑a dat‑o înapoi şi mi‑a spus „C’est le même! (E la fel!)”, iar eu am zâmbit la gândul „uniformităţii internaţionale” a cărţii mele de rugăciuni. 

La Mănăstirea Govora, Preasfinţitul Marc, împreună cu cei cinci preoţi şi cu un diacon, toţi din Franţa, urmau să slujească Sfânta Liturghie. Înainte de a ajunge, ni s‑a explicat că, deşi eram din diferite parohii din câteva ţări, urma să ne ajutăm unii pe alţii să dăm răspunsurile la strană. Deşi unii din noi cunoşteau deja Liturghia în româneşte, eram puţin neliniştiţi. Însă trei maici din obşte erau deja acolo ca să ţină strana şi s‑au sincronizat imediat cu eforturile noastre, aşa încât nu peste multă vreme, Liturghia, prin Harul lui Dumnezeu, a început să curgă în valuri de română şi franceză, picurate pe alocuri cu engleză. La sfârşit, maicile şi pelerinii se simţeau alături unii de alţii în bucuria împărtăşirii aceleiaşi credinţe. Prânzul care a urmat a fost însoţit de conversaţii pline de voie bună, în trei limbi. 

Deja era doar a treia zi de când eram împreună, era clar că pelerinajul AXIOS 2011 urma să le arate nu numai pelerinilor, dar şi gazdelor noastre din România că noi, ortodocşii, fie că venim din Est sau din Vest, credem şi trăim credinţa în acelaşi fel. Ceea ce s‑a şi întâmplat pe măsură ce zilele treceau şi a devenit un mare dar al pelerinajului de anul acesta.

Emily Sprague, Pennsylvania, Statele Unite

În comuniune cu poporul român

Este cea de‑a treia oară că vin în pelerinajul AXIOS în România, iar dorinţa de a descoperi multiplele aspecte ale acestei ţări e la fel de vie ca la început.

Anul acesta mi‑am acordat timp pentru a vizita, măcar în parte, Bucureştiul. Ghidul nostru ne‑a spus că în capitală sunt aproximativ 300 de biserici „de interes”, dintre care nu am putut să descopăr decât câteva. M‑am închinat la multe sfinte moaşte.

Apoi am vizitat Oltenia, o regiune deosebită, şi am constatat că există în România atât de multe bogăţii care aşteaptă să fie descoperite. Printre care se numără şi acea plimbare cu vaporul prin defileul Dunării, la care nici nu visasem...

Pelerinajul a fost cu totul deosebit datorită prezenţei Înaltpreasfinţitului Iosif timp de patru zile şi a Preasfinţitului Marc pe toată durata călătoriei, a celor cinci preoţi şi a unui diacon din Mitropolia noastră, care au slujit cu toţii diferite slujbe împreună cu preoţii din mănăstirile pe care le‑am vizitat. Nu mai simţisem niciodată într‑o asemenea măsură că suntem cu adevărat în comuniune cu tot poporul român şi că, acolo de unde venim, dăm mărturie de credinţa noastră comună, chiar dacă o trăim diferit în momentul apropierii de Trupul şi Sângele Domnului.

Revin în Franţa îmbogăţită de aceste momente de împărtăşire şi convinsă că trecerea noastră a lăsat urme. Înaintăm împreună pe cale, indiferent de timp şi de spaţiu, pe calea care duce la Viaţă. Avem atât de multe de învăţat unii de la alţii!

Catherine de Lafitole, Pau, Franţa

Am întâlnit‑o pe maica Bartolomea... 

...în apropiere de mănăstirea Tismana. De 14 ani, maica trăieşte ca o pustnică pe vârful unui munte, într‑o căsuţă, lângă o biserică minusculă ai cărei pereţi sunt împodobiţi cu fresce. Ne‑a primit cu un zâmbet şi cu ochii luminând de o bucurie tainică. Ne‑a dat fiecăruia cinci bomboane: trei în numele Sfintei Treimi, una în numele Maicii Domnului şi una pentru toţi sfinţii. Apoi ne‑a mulţumit pentru că le‑am primit. I‑am lăsat un pomelnic cu numele noastre şi sunt sigură că de atunci se roagă pentru noi. „Acum ştiu că existaţi şi prin voi Franţa a devenit o realitate pentru mine.” Acum înţeleg de ce este atât de frumos să călătoreşti: pentru că Lumea şi Ceilalţi devin o realitate, pentru că ne dăm seama că suntem legaţi unii de alţii şi începem să învăţăm să ne iubim, trecând dincolo de asemănările şi deosebirile dintre noi. Mulţumesc din toată inima celor care au făcut posibilă această călătorie şi toate aceste frumoase întâlniri.

Dominique Meistermann, Belfort, Franţa