Arta şi credinţa

Vorbind de artişti şi de credincioşi, un prieten semiolog, care nu era nici una, nici alta, ştiindu-mă sensibil la artă şi căutător de Dumnezeu, mi-a zis într-o bună zi: „nu am cunoscut niciun artist adevărat care să nu aibă, în străfundurile sufletului său, credinţa; şi nici un credincios adevărat care să nu îşi manifeste credinţa, într-un anume sens, «în chip artistic»; însă cel dintâi rămâne uneori închis între graniţele căutării sale orgolioase, în timp ce al doilea poate cădea pradă unei rigidităţi temătoare şi autosuficiente”.

Aspiraţia acestei prime ediţii a Festivalului de artă al Mitropoliei, intitulat „De dragul frumosului”, care a avut loc între 1 şi 5 iunie 2011 la Paris şi în împrejurimi, cu binecuvântarea şi la îndemnul Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Iosif, era aceea – credem noi – de a dezvălui şi a pune în lumină înzestrările membrilor comunităţii, pe de o parte, şi pe de altă parte de a deschide Biserica spre o întâlnire cu forţele vii care exprimă această căutare duhovnicească în câmpul artei, în aspiraţiile ei cele mai înalte, în căutarea sa mistică a frumuseţii văzute ca mijloc de mântuire, unire cu Creatorul prin creaţie.

Însufleţiţi de acelaşi duh şi de o tensiune expresivă care şi-a găsit ecoul sincer într-un public participativ şi empatic, artiştii, invitaţi să se exprime pe marginea temelor nunţii şi botezului, ne-au oferit cu generozitate propria lor viziune, descoperirile pe care le-au făcut, căutarea lor interioară, transmiţându-ne o încărcătură emoţională deosebită.

Concertele de muzică clasică din primele două seri ale festivalului, desfăşurate în Sala Bizantină a Ambasadei României la Paris, au dat tonul unei manifestări artistice de mare valoare şi de un interes cultural de netăgăduit, prin sensibilitatea şi extraordinara ţinută a concertului de deschidere al lui Claude Delangle, Alexandre Souillart, Odile Catelin-Delangle; graţia pianistei Charlotte Coulaud; eleganţa şi măiestria duoului Diana Cazaban şi Johan Farjot.

Recitalul celebrului pianist, părintele Jean-Claude Pennetier, laureat al celor mai prestigioase concursuri din lume, a emoţionat profund auditoriul prin caracterul său aproape intim şi familiar, dar de o intensitate şi o rigurozitate mişcătoare, bucurând astfel comunitatea pe care o slujeşte ca preot prin arta sa rafinată şi de o calitate excepţională.

Bach şi Haydn ar fi consacrat o bună parte din opera lor instrumentului domnului Sax dacă istoria le-ar fi permis să se bucure împreună cu noi auzindu-şi muzica metamorfozată saxo-fonic cu multă măiestrie de către Ch. Grezes, M. Trillaud, E. Lopez şi M. Delage (Cvartetul Morphing) vineri, în biserică luterană a Sfintei Treimi. De asemenea, nu i-am fi crezut nicicând în stare pe ţăranii dunăreni ai lui Marin Sorescu să le transmită gazdelor franceze o asemenea bogăţie de emoţii, dacă n-am fi avut dovada vie reprezentată de rezonanţa vocii şi a inimii lui Stéphane Baroux, acompaniată – şi acompaniind – sunetele proaspete ale acordeonului şi limpezimea tuşeului lui Bogdan Bitica şi amplificată de talentul cu care clarinetul lui Rémi Delangle a ştiut să redea simţirea românească, talent datorită căruia l-am plasat, cu această ocazie – şi prin forţa lucrurilor – în descendenţa artistică a mamei sale, Odile Catelin-Delangle, prezentă şi de această dată pentru a conferi pianului sonoritatea catifelată a clavecinului, a cărei lipsă l-ar fi făcut pe prietenul nostru Rameau să-şi smulgă lavaliera...

Expoziţia de artă, inaugurată între două concerte şi gândită ca un „parcurs emoţional”, s-a ţinut în elegantele saloane ale Palatului Béhague şi la sediul Institutului Cultural Român şi a adus în atenţia vizitatorilor picturi şi sculpturi contemporane exprimând sensibilităţi, stiluri, referinţe, orizonturi diferite, însă unificate, poate, de faptul că vădeau intuiţia personală a unei realităţi spirituale comune.

Matei Vişniec, unul dintre reprezentanţii cei mai importanţi ai dramaturgiei europene contemporane, a cărui operă face mereu dovada unei tensiuni ideale şi a rezistenţei culturale la manipularea ideologică, situându-se astfel în linia marilor nume ale artei dramatice a secolului XX, precum Pirandello, Ionesco sau Beckett, ne-a oferit, prin intermediul piesei Frumoasa călătorie a urşilor panda povestită de un saxofonist care are o iubită la Frankfurt, un punct de vedere original, profund şi poetic asupra uneia dintre temele festivalului, înfăţişându-ne povestea de dragoste dintre un bărbat şi o femeie şi unirea lor tainică prin cununie. Teatrul a mai fost prezent şi printr-un spectacol cuceritor şi emoţionant conceput şi realizat de către Iulian Negulescu în criptele bisericii Saint-Sulpice după textul lui Khalil Gibran Iisus, Fiul Omului, care a pus în scenă întâlnirea personală cu Iisus a şaizeci şi opt de personaje (interpretate de 33 de actori pe 3 scene diferite, dar simultane); acest spectacol a uimit şi a mişcat publicul prin trimiterea la cunoaşterea şi prezenţa tainică a lui Hristos in fiecare dintre noi.

Alături de artişti, mai mulţi teologi ortodocşi şi conferenţiari au contribuit cu prezenţa şi propria lor mărturie la succesul acestui eveniment. În cadrul festiv al grădinii sediului mitropolitan de la Limours, în care a fost amenajată o expoziţie 

sugestivă de sculptură monumentală, a avut loc conferinţa părintelui Vasile Gavrilă, profesor la Facultatea de Teologie din Bucureşti, care a venit special din România pentru a ne prezenta ultima sa carte despre taina cununiei, publicată special cu ocazia festivalului, atât în limba română, cât şi în limba franceză. Profunzimea, pertinenţa, luciditatea perspectivei sale asupra sfintei taine a cununiei a fost exprimată într-un mod direct şi plastic în cadrul conferinţei prezidate de Înaltpreasfinţitul Iosif şi animată de către autor, precum şi de părintele Marc-Antoine Costa de Beauregard, îngrijitorul ediţiei franceze. Scurt-metrajul lui Eugen Leahu, Mirul – Sângele trandafirului, a completat triada Tainelor iniţierii creştine printr-o prezentare sugestivă a facerii Sfântului şi Marelui Mir.

Catedrala mitropolitană a Sfinţilor Arhangheli a găzduit-o, pe parcursul unei conferinţe de două ore, care însă ni s-au părut însă prea scurte, pe Maica Siluana; aceasta ne-a întărit prin grija ei şi ne-a uimit prin concizia, simplitatea şi umorul vădite în cuvintele sale. S-ar zice că în ceruri simfonia tăcută a îngerilor acompaniază murmurul iubirii lui Dumnezeu, pe care îl putem auzi aici, pe pământ, în Sfintele Taine ale Bisericii, graţie filiaţiei noastre divine. Şi s-ar mai zice că... Domnul îngăduie, din când în când, să se facă auzit zgomotul artistic şi cultural al vreunui festival, pentru ca tăcerea care se aşterne apoi să fie ascultată cu mai multă atenţie, sau, mai degrabă, pentru ca acest zgomot să se umple de o armonioasă rezonanţă dumnezeiască.

În acelaşi cadru, publicul cinefil s-a putut bucura de Nunta de piatră şi Duhul aurului, două filme antologice în atât de expresivul alb-negru, pentru a căror vizionare în cadrul festivalului regizorul Dan Piţa – realizator al filmelor, împreună cu Mircea Veroiu – şi-a dat cu generozitate acordul, spectatorii având astfel ocazia să vadă, ilustrată pe celuloid, frumuseţea unei epoci, a unei ţări, a unei teme şi a unui mod de a privi viaţa cărora le simţim atât de dureros lipsa.

Folclorul românesc a fost şi el invitat la acest Festival, care a avut meritul să nu îl transforme în obiectul agreabil şi inert al unei sărbători câmpeneşti, unde funcţia sa ar fi fost fatalmente secundară şi decorativă, ci a ştiut, dimpotrivă, să prezinte şi să scoată în evidenţă conţinutul religios şi valorile cele mai profunde al căror depozitar este, permiţându-le astfel celor prezenţi să guste o fărâmă din imensul patrimoniu spiritual viu reprezentat de cultura populară. Expoziţia etnografică şi antropologică concepută şi realizată de către Alexandra Marinescu-Sav şi Constantin Cioc, care au beneficiat de sugestiile avizate ale doamnei Ileana Gaiţă, muzeograf la Musée de l’Homme, este rezultatul de excepţie al unei abordări care a îmbinat rigoarea ştiinţifică şi căldura umană, armonizând intervenţiile docte ale unor muzeografi şi antropologi reputaţi, scurt-metrajele şi filmele documentare cu „concretul spiritual” al fiecărui moment şi ritual din cadrul nunţii tradiţionale româneşti. „Teologia ţărănească” a lui Costion Nicolescu, cercetător etnolog şi teolog la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti, şi-a ocupat în mod firesc locul alături de incantaţiile magice ale Ioanei Andreesco, important antropolog şi scriitor de limbă franceză, al treilea participant la această „conversaţie” fiind simbolismul costumului tradiţional de nuntă, prezentat cu emoţie de către Daniela Iancu, muzeograf la Muzeul Ţăranului Român din Craiova.

Autenticitatea etnografică şi antropologică a nunţii, pe care a căutat să o pună în lumină părintele Emilian Marinescu – consilier cultural al MOREOM – împreună cu preoteasa Alexandra, organizatorii acestui Festival, ne-a fost ilustrată duminică, 5 iunie, de către grupul de artişti populari venit special de la Bixad, din Ţara Oaşului. Domnul profesor Iacob Pop, cunoscut pe mai multe continente pentru eforturile sale de a păstra puritatea culturii tradiţionale, a reuşit încă o dată să ne ofere bucuria de a împărtăşi datinile româneşti – căci am avut cu toţii sentimentul că participăm la o nuntă adevărată – şi să ne facă inimile să tresalte în ritmul jocurilor şi al muzicii interpretate cu drag şi foc de către cei circa treizeci de săteni. Sperăm că profesionalismul şi răbdarea cu care Eugen Leahu – ajutat de Alin Harfas – a surprins pe peliculă aceste momente – ca de altfel şi celelalte manifestări ale festivalului – vor fi încununate de realizări video cu o valoare artistică şi pedagogică comparabilă cu cea a evenimentelor la care am asistat.

Sub „bagheta” managerială şi îndrumarea lui Gheorghe Cârciu „din Sărbători”, această ultimă zi a festivalului a devenit, asemenea celor precedente, o adevărată sărbătoare în a cărei reuşită Domnul Şi-a arătat bunăvoinţa. Încă de dimineaţă, Dumnezeiasca Liturghie ne-a deschis inimile spre bucurie, purtaţi fiind de cântarea psalţilor de la biserica studenţilor din Bucureşti – Sfântul Nicolae, paraclis universitar –, Teodor Gavrilă, Ioan Dima şi Ioan Hangu. Am avut parte şi de vreme potrivită, şi de mâncare din belşug... Cele aproape două mii de persoane venite din întreaga Arhiepiscopie, şi cu precădere din regiunea pariziană, au dat mărturie, prin prezenţa lor, despre importanţa rădăcinilor din care ne tragem şi mai ales despre o realitate al cărei înţeles ne scapă adesea: nevoia de a împărtăşi credinţa, cultura şi tradiţia, de a le trăi cu toţii împreună, ca un singur trup, ca membri ai aceleiaşi comunităţi.

Această primă ediţie a Festivalului „De dragul frumosului” ne-a propus şi a încurajat o viziune şi un exerciţiu al artei ca teren şi practică adecvate prin excelenţă căutării spirituale a oamenilor, prin care artistul – asemenea Miresei lui Marc Chagall, a cărei prezenţă n-ar fi făcut notă discordantă în expoziţia etnografică românească, siluetă imponderabilă plutind prin văzduh, trecând netulburată printr-o lume sumbră şi populată de creaturi stranii, irezistibil atrasă de înălţimi şi eliberată de povara greutăţii prin lucrarea harului – prin care artistul, aşadar, şi-ar oferi smerit, graţie măiestriei şi profunzimii sale spirituale, talantul de mare preţ al „trăirii” frumosului şi, odată cu acesta şi prin el, nădejdea şi credinţa în biruinţa vieţii asupra morţii.

Pr. Emilian Marinescu şi Philippe Palini