Adaugat la: 15 Iulie 2011 Ora: 15:14

FRAGMENTE NEODIHNITE (IULIE-AUGUST 2011)

Nu‑l  judeca pe curvar numai fiindcă tu te înfrânezi. Şi tu încalci legea, doar altfel. Într‑adevăr, Cel care a zis „nu preacurvi” a zis şi „nu judeca pe alţii”. 

Avva Theodotos, 2, Patericul sau Apoftegmele părinţilor din pustiu

Dacă nu săvârşeşti adulter, dar ucizi, te‑ai făcut călcător de lege. Aşa să grăiţi şi aşa să lucraţi, ca unii care veţi fi judecaţi prin legea libertăţii. Căci judecata este fără milă pentru cel care n‑a avut milă, iar mila biruieşte judecata.

Epistola sobornicească a Sfântului Apostol Iacob, 2, 11‑13

Doamne, pentru ce mi‑ai zis
să‑i iubesc pe toţi fraţii mei, oamenii?
Am încercat, dar spre Tine revin înspăimântat…

Doamne, eram aşa de liniştit la mine acasă,
m‑am organizat, m‑am instalat.
Singur, eram de acord cu mine însumi,
la adăpost de vânt, de ploaie, de noroi…
Aş fi rămas curat, închis în turnul meu.
Dar m‑ai silit să întredeschid uşa.

Ca o rafală de ploaie în plină faţă,
strigătul oamenilor m‑a trezit.
Ca o vijelie, o prietenie m‑a impresionat.
Şi am lăsat uşa întredeschisă… 

Primii au intrat deja la mine, Doamne;
exista totuşi un pic de loc în inima mea.
Până atunci, era rezonabil.
Dar următorii, Doamne, alţi oameni,
nu i‑am văzut în spatele celorlalţi.
Erau numeroşi, erau mizerabili;
m‑au invadat pe neaşteptate,
a trebuit să fac loc la mine.
Cu cât împing ei poarta, cu atât poarta se deschide.
Ah! Doamne, sunt pierdut, nu mai sunt la mine acasă.
Nu mai este loc pentru mine la mine acasă.

„Nu te teme de nimic, spune Dumnezeu, tu ai câştigat totul.
Căci în timp ce oamenii intrau la tine,
Eu, Tatăl tău, eu, Dumnezeul tău,
m‑am strecurat printre ei.”

Michel Quoist, Mie Mi‑aţi făcut...

Anumitor oameni le‑ar plăcea să se separe complet de ceilalţi şi să fie singuri; este oare cu putinţă ca ei să‑şi afle astfel pacea, sau ar fi mai bine să meargă la biserică? Răspunsul este nu şi iată de ce. Cel care este aşa cum trebuie să fie se simte cu adevărat bine oriunde şi împreună cu oricine. Dar cel care nu este aşa cum trebuie să fie nu se simte bine nicăieri şi cu nimeni. Cel care este aşa cum trebuie să fie îl are cu adevărat pe Dumnezeu aproape şi cel care îl are cu adevărat pe Dumnezeu îl are pretutindeni, pe stradă şi cu oricine, şi tot atât de bine în biserică, în singurătate sau în odaia sa. 

Omul trebuie să‑l vadă pe Dumnezeu în toate lucrurile şi să se deprindă să‑l aibă fără încetare prezent pe Dumnezeu în spiritul, în preocupările şi în iubirea sa. Gândeşte‑te care sunt dorinţele tale faţă de Dumnezeu, fie că eşti la biserică sau în odaia ta: păstrează o stare de spirit cât mai potrivită, păstreaz‑o printre oameni, în agitaţia şi diversitatea lor. Să nu se înţeleagă că toate lucrurile, toate locurile şi toate persoanele trebuie să fie apreciate în acelaşi fel. Ar fi cu totul greşit, căci a te ruga este o lucrare mai bună decât a toarce, iar biserica este un loc mai nobil decât strada. Dar în lucrări, tu trebuie să ai aceeaşi stare de spirit, aceeaşi încredere, aceeaşi dragoste pentru Dumnezeul tău şi să crezi în El cu aceeaşi tărie.

Cel care nu este locuit cu adevărat de Dumnezeu, cel care îl caută pe Dumnezeu în afară, într‑una sau alta, care îl caută pe Dumnezeu în diversitate, în lucrări, în oameni sau în locuri, nu îl are pe Dumnezeu. Şi acest om se izbeşte cu uşurinţă de obstacole, pentru că nu îl are pe Dumnezeu, nu îl caută numai pe El, nu îl iubeşte numai pe El, nu crede numai în El; iată de ce nu numai răufăcătorii, dar chiar şi cei buni îi stau în cale şi nu numai strada, dar şi biserica, nu numai cuvintele şi faptele rele, dar şi cuvintele sau faptele bune. Căci obstacolul se află în el, pentru că Dumnezeu n‑a devenit totul pentru el. Căci dacă lucrurile ar sta în felul acesta, el s‑ar simţi bine pretutindeni şi printre toţi oamenii, căci l‑ar avea pe Dumnezeu cu sine şi nimeni nu i l‑ar putea lua şi nimeni nu l‑ar putea împiedica să‑şi îndeplinească lucrarea.

Meister Eckhart, Cartea consolării divine

 

Sfântului Macarie Egipteanul i se spune la un moment dat că încă nu a ajuns la înălţimea duhovnicească a două femei dintr‑un anume oraş. Luându‑şi toiagul, el se grăbeşte să le găsească. Însă ele mărturisesc că nu există nimic remarcabil în felul lor de viaţă: erau căsătorite şi trăiau cu bărbaţii lor. La insistenţele lui Macarie, ele îi spun că erau „străine una de alta”, nefiind rude după trup, însă erau căsătorite cu doi fraţi; „amândouă”, spuneau ele, „am trăit în aceeaşi casă în ultimii cincisprezece ani şi nu ştiu să ne fi certat vreodată una cu alta şi nici una din noi nu a spus vreun cuvânt de ocară către cealaltă; am trăit tot acest timp în pace şi înţelegere”. Amândouă doreau să se călugărească, dar soţii lor nu erau de acord. „Şi cum nu am putut împlini acest gând, am făcut un legământ cu Dumnezeu că până la moarte nici o vorbă lumească nu va ieşi din gurile noastre”. Minunându‑se de acestea, Macarie exclamă: „Cu adevărat, nu este deosebire între feciorie şi căsătorie, nici între călugărie şi lume, căci Dumnezeu dăruieşte Duhul Sfânt tuturor după nevoirea fiecăruia”... este posibil ca un mirean să fie egal duhovniceşte sau superior unui mare pustnic sau ascet din pustiu. Valoarea proprie vocaţiei monahale nu este negată nicăieri, însă Dumnezeu priveşte la sufletul omului şi nu la starea lui exterioară...”

Adevăratul zbor nu este geografic, ci duhovnicesc; adevăratul pustiu este în inimă. 

Mitropolit Kallistos Ware, Călugărul şi mireanul cununat

 
Selecţia fragmentelor: 
Daniel Chira

Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana

Din dragoste...

1 Noiembrie 2013

Un Festival luminos

1 Noiembrie 2013
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni