În fapt, acesta este primul pas al mărturisirii divinităÅ£ii ÅŸi al aspiraÅ£iei omului spre autenticitatea fiinÅ£ei sale. Pentru a avea veridicitate în timp, viaÅ£a nou‑născutului este pusă sub „pecetea Darului Sfântului Duh” (formulă rostită după scoaterea pruncului din cristelniÅ£ă).

ÎnvăÅ£ătura despre creÅŸtinarea copiilor este cunoscută de mulÅ£i dintre credincioÅŸi, însă, din cauza unor excese de zel sau datorită faptului că „întru fărădelegi m‑am zămislit ÅŸi în păcate m‑a născut maica mea” (Ps 50, 6), au apărut în decursul anilor ÅŸi în anumite zone câteva aÅŸa‑zise obiceiuri străine de trăirea ÅŸi sensul adevărat al botezului creÅŸtin. 

De aceea, se cuvine – pentru restabilirea unei stări de normalitate în sufletele ÅŸi inimile tuturor creÅŸtinilor noÅŸtri – să punctăm, spre îndreptare, aceste rătăciri.

1. Alegerea naÅŸilor este extrem de importantă ÅŸi hotărâtoare pentru destinul religios al copilului. NaÅŸul este cel care mărturiseÅŸte înaintea lui Dumnezeu („Cred într‑Unul Dumnezeu, Tatăl AtotÅ£iitorul.....”) că cel nou botezat va fi un creÅŸtin autentic ÅŸi că toată viaÅ£a sa „lui Hristos Dumnezeu o va da”. Prin această mărturisire, părinÅ£ii spirituali, adică naÅŸii, îÅŸi pun viaÅ£a lor drept garanÅ£ie. Ea se rosteÅŸte de trei ori, în numele „Tatălui ÅŸi al Fiului ÅŸi al Sfântului Duh, Treimea cea de o fiinÅ£ă ÅŸi nedespărÅ£ită” (formulă din Molitfelnic). Nimeni nu poate să facă acest lucru dacă nu este prezent la Sfânta Biserică. Este necesară această precizare, deoarece unii creÅŸtini ortodocÅŸi au obiceiul, fără nici o justificare biblică sau liturgică, să pună la botez aÅŸa‑numiÅ£ii „naÅŸi prin corespondenÅ£ă”, adică numesc o persoană sau mai multe care să boteze copilul în numele altui naÅŸ.

Noi cunoaÅŸtem din Sfintele Scripturi cazuri când pentru credinÅ£a cuiva Dumnezeu S‑a îndurat de cel pentru care acesta se ruga. Să ne amintim că Mântuitorul l‑a vindecat pe slujitorul sutaÅŸului din Capernaum pentru credinÅ£a stăpânului său; a vindecat‑o pe fiica femeii cananeence pentru credinÅ£a mamei sale, a înviat pe fiica lui Iair pentru credinÅ£a tatălui ei ÅŸi pe fiul văduvei din Nain pentru credinÅ£a mamei lui, dar toate aceste persoane erau prezente ÅŸi nimic nu s‑a făcut în afara prezenÅ£ei lor fizice.

Este foarte important de ÅŸtiut că la a doua venire a Mântuitorului Iisus Hristos, sufletul copilului (care mai târziu va deveni adult) se va cere din mâna mai multor persoane: a părinÅ£ilor trupeÅŸti, a părinÅ£ilor spirituali (naÅŸii) ÅŸi a preotului duhovnic. 

Iată cât de mare este responsabilitatea unui naÅŸ; or, pentru a încredinÅ£a viaÅ£a copilului nostru pe mâna unui om care să ni‑l ducă în ÎmpărăÅ£ia lui Dumnezeu, este nevoie de foarte multă rugăciune, discernământ ÅŸi discuÅ£ii cu duhovnicul.

Este bine ca fiecare nou botezat să aibă un singur naÅŸ (o pereche), deoarece „copilul cu multe moaÅŸe rămâne cu buricul netăiat” (proverb popular).

În ultima perioadă se observă tendinÅ£a unor creÅŸtini ortodocÅŸi de a alege ca naÅŸi persoane de altă credinÅ£ă (catolică, protestantă). Precizăm că ortodoxia nu poate fi mărturisită decât de cel care o trăieÅŸte ÅŸi o practică conform canoanelor bisericeÅŸti.

„PocăiÅ£i‑vă ÅŸi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre ÅŸi veÅ£i primi darul Duhului Sfânt” (FA 2, 38).

2. Timpul săvârÅŸirii botezului creÅŸtin. Conform rânduielilor canonice cuprinse în Molitfelnic sau Aghiazmatar, pruncul trebuie botezat la ÅŸapte zile de la naÅŸtere, când i se pune ÅŸi numele, prin rostirea rugăciunii de punere a numelui creÅŸtin ÅŸi prin rânduiala propriu‑zisă.

Până la botez, copilul trăieÅŸte – potrivit legii morale naturale – împreună cu păcatul strămoÅŸesc ÅŸi păcatele părinÅ£ilor („PărinÅ£ii au mâncat aguridă ÅŸi copiilor li s‑au strepezit dinÅ£ii”, Iz 18, 2). Cu cât timpul unei astfel de trăiri este mai lung, cu atât „nu va putea să intre în ÎmpărăÅ£ia lui Dumnezeu” (In 3, 5).

Motivele materiale (timpul, banii etc.) nu pot ÅŸi nu trebuie să primeze înaintea valorii sufletului. Toate acestea pălesc, în mod normal, în faÅ£a interesului sufletesc al copilului.

3. Unul dintre elementele esenÅ£iale folosite la săvârÅŸirea Tainei Sfântului Botez este apa. Aceasta constituie pentru mulÅ£i un motiv de fast străin de duhul autenticităÅ£ii. Despre ce este vorba? Sunt mulÅ£i părinÅ£i care, influenÅ£aÅ£i de estetică ÅŸi de fenomenul păcătos al impresionării asistenÅ£ei, doresc, ÅŸi uneori impun preotului paroh (dacă acesta nu este atent la detaliile liturgice), ca vasul de botez (cristelniÅ£a) să fie împodobit cu fel de fel de pânzeturi plastifiate sau flori artificiale, uitând în ce constă naturalul. Mai mult, unii pun în apa ce se sfinÅ£eÅŸte cu „Duh Sfânt ÅŸi cu foc” (Mt 3, 11) flori, de data aceasta naturale, ÅŸi uneori bani. Botezul e o Taină a lui Dumnezeu lăsată nouă: „Mergând, învăÅ£aÅ£i toate neamurile, botezându‑le în numele Tatălui ÅŸi al Fiului ÅŸi al Sfântului Duh” (Mt 28, 19) ÅŸi nu un ritual desacralizat ÅŸi pigmentat, drept compensaÅ£ie, cu tot felul de adăugiri.

4. Nu în ultimul rând, aÅŸ dori să abordez ÅŸi comportamentul nostru atunci când participăm la săvârÅŸirea Tainei Sfântului Botez. Åži aici este cam mult de discutat, dar, în sinteză, aÅŸ putea spune că lucrurile încep cu:

a) o prezenÅ£ă punctuală la ora ÅŸi în ziua stabilite („Cuvântul vostru să fie da, da ÅŸi nu, nu”, Mt 5, 37), din respect pentru actul prezenÅ£ei divine, cât ÅŸi pentru creÅŸtinii ce vin să asiste la botez;

b) o Å£inută vestimentară pusă sub semnul decenÅ£ei ÅŸi al bunului‑gust, atât pentru femei, cât ÅŸi pentru bărbaÅ£i. Fără să vreau, am observat, în ultima perioadă, o „manelizare” a Å£inutei noastre în momente esenÅ£iale ale vieÅ£ii – ÅŸi este păcat, deoarece noi suntem creaÅ£i după „chipul ÅŸi asemănarea lui Dumnezeu” (Fc 1, 26).

Aspectele semnalate în aceste câteva rânduri se pot îndrepta, se pot corecta, cu puÅ£ină decenÅ£ă ÅŸi voinÅ£ă. Ele sunt trecătoare ÅŸi nu trebuie generalizate, dar nici nu pot fi trecute cu vederea la nesfârÅŸit.