O gustare cu Dumnezeu

A fost odată un băieţel care a dorit foarte mult să Îl întâlnească pe Dumnezeu si s-a gandit el într-o zi să pornească în căutarea Lui. Şti foarte bine că că nu o să fie o simplă plimbare, aşa înainte de a porni şi-a umplut bine, bine valiza cu dulciuri şi cu multe sticluţe cu apă, să-şi mai potolească foamea şi setea din când în când.

Când a fost la câteva blocuri depărtare de casa lui a zărit un parc mare şi umbros şi s-a gândit să-şi tragă puţin sufletul înainte de a porni iar la drum. S-a aşezat pe o bancă lângă un bătrân amărât care se uita plictisit la porumbeii ce scormoneau şi ei asfaltul, în speranţa că or mai găsi câte ceva de-ale gurii.

Băieţelul şi-a pus valiza în braţe şi a scos din ea o sticluţă cu apă şi când să se servească a fost întrerupt de privirea bătrânului, care se uita la el atât de flămând de parcă voia să îl mănânce cu tot cu papuci. Făcându-i-se milă, băiatul i-a oferit acestuia câteva dulciuri, iar drept răsplată bătrânul i-a oferit un zâmbet.

Atât de incredibil şi de radios a fost zâmbetul bătrânului, încât băieţelul i-a oferit şi o sticluţă cu apă, doar, doar va mai primi încă un zâmbet atât de frumos. Fără nici o ezitare şi fără nici o reţinere, bătrânul i-a mai zâmbit încă o dată copilului.

Toată după-amiaza au stat acolo pe bancă, mâncând si bând, fără sa îsi spună vreun cuvânt unul celuilalt. Când a început sa se înnopteze, băiatul simţi prezenţa oboselii şi se hotărî să o ia către casa, cu gândul că îşi va continua calatoria în următoarea zi. Nici nu apucă bine să meargă câţiva paşi că dădu fuguţa înapoi să-l îmbrăţişeze pe colegul său de bancă. Bătrânul a fost surprins de fapta copilului şi tot ce i-a putut oferi înapoi a fost cel mai frumos zâmbet pe care l-a văzut copilul în acea zi.

Ajuns acasă, mama băiatului îl întâmpină. Surprinsă de expresia feţei plină de fericire a copilului ei, nu se răbdă să nu îl întrebe: „Ce ai făcut tu azi de eşti aşa de fericit? Cine ţi-a adus această fericire?"

Copilul îi răspunse: „Am luat masa cu Dumnezeu!". Şi înainte ca mama lui să apuce să îi răspundă, a mai adăugat: „Ştii ceva? Are cel mai frumos zâmbet dintre toate pe care le-am văzut vreodată!"

Între timp, bătrânul a ajuns şi el acasă şi copilul său, observând privirea paşnică a tatălui, nu a ezitat să îl întrebe: „Tată, ce ai făcut azi de eşti aşa fericit? Cine ţi-a adus această fericire?"

El i-a răspuns fiului său: „Am mâncat în parc dulciuri cu Dumnezeu!". Şi înainte ca fiul său să apuce să îi răspundă, a adăugat: „Ştii ceva? Este mult mai tânăr decât am crezut!"

Morala:

Prea des subapreciem puterea unei îmbrăţişări, a unui zâmbet, a unui unei vorbe bune, a unei urechi ascultătoare, a unui compliment onest sau a unui simplu act de caritate. Toate acestea au puterea de a face dintr-o zi obişnuită una specială sau chiar să schimbe întregul fir al vieţii unei persoane. Şi toate acestea sunt printre cele mai obişnuite lucruri prin care acţionează ajutorul divin.