Adaugat la: 18 Mai 2011 Ora: 15:14

SFÂNTA WIBORADA

PATROANA BIBLIOTECILOR 

Între sfinţii renumiţi ai oraşului St. Gallen, elementul feminin este foar­te bine reprezentat prin Sfânta Wiborada. Alături de Sf. Gallus şi de Sf. Otmar, Sfânta Wiborada este cea de-a treia persoană care s-a bucurat şi se bucură de o mare veneraţie în comunitatea din St. Gallen. Întrucât această sfântă este total necunoscută cititorului român, încercăm în acest articol să arătăm cine a fost ea şi, mai ales, motivul pentru care a fost şi este con­siderată protectoarea bibliotecilor.

Sfânta Wiborada este socotită astăzi patroană a menajerelor, bucătăreselor, dar, în special, a bibliotecilor şi a celor iubitori de carte. Viaţa sfintei este descrisă în două biografii, una redactată în jurul anului 970, când mai trăiau câţiva dintre cei care au cunoscut-o în viaţă (între aceştia se numă­ra fratele său, Hitto, dar şi Sf. Ulrich, episcopul de Augsburg). Această biografie a fost redactată de către ieromonahul Ekkehart I, la îndemnul episcopului Ulrich din Augsburg. A doua biografie, mai romanţa­tă, având ca model pe prima, dar şi alte izvoare, cum ar fi anumite notiţe istorice, cereri şi ectenii închinate sfintei, imne,poezii dedicate ei, dar şi analele mănăstirii din St. Gallen, a fost scrisă mai târziu, probabil între 1072 şi 1074 de către Herimannus.

Sfânta Wiborada s-a născut în apropie­rea lacului Konstanz (Bodensee), la sfârşi­tul secolului al IX-lea, dintr-o familie nobi­lă alamană. Conform autorului primei biografii, prin intervenţia providenţei, sfân­ta a primit numele de Wiborada, sau Weiberat, care se traduce cu „sfătuitoarea femeilor”.

Încă din copilărie Sfânta Wiborada a avut o înclinaţie spre viaţa bineplăcută lui Dumnezeu, refuzând chiar şi jocurile nevi­novate ale copilăriei, specifice vârstei.

Începând din copilărie, în ciuda faptu­lui că biserica se afla destul de departe de casa părintească, într-un loc muntos, Sfânta Wiborada mergea zilnic la biserică, chiar desculţă, pentru a se ruga.

Continuând viaţa evlavioasă, încă din adolescenţă şi-a propus să-şi dedice viaţa „unicului logodnic”, lui Hristos, renunţând la voluptăţile acestei vieţi. în această situ­aţie s-a pus în serviciul fratelui ei, Hitto, care a început să studieze la şcoala benedictină a mănăstirii din St. Gallen, trimiţându-i haine şi toate cele necesare în timpul studiului. De asemenea, ea a ţesut şi înfru­museţat coperţile unor cărţi care se aflau în biblioteca mănăstirii din St. Gallen. Trebuie amintit aici faptul că mănăstirea din St. Gallen avea în secolul al X-lea una dintre cele mai renumite biblioteci din lume.

Atâta timp cât i-au trăit părinţii, Sfânta Wiborada i-a îngrijit cu multă dragoste, îm­plinind ca nimeni altcineva poruncile divine referitoare la cinstirea părinţilor. După moar­tea tatălui a îngrijit-o pe mama sa, dar şi pe cei bolnavi şi pe cei aflaţi în suferinţă, indi­ferent că erau localnici sau străini.

La îndemnul Sfintei Wiborada, fratele ei, Hitto, a îmbrăcat haina monahală, pen­tru a-şi dedica în linişte şi întru totul via­ţa lui Dumnezeu. După intrarea în mona­hism a fratelui său, Sfânta Wiborada a mai rămas încă 6 ani în lume, îngrijindu-se însă doar de viaţa interioară, duhovnicească. Cu mult timp înainte de intrarea fratelui în monahism, conform celei mai vechi bio­grafii, sfânta făcea asceză, renunţând la carne şi la vin, fără ca nimeni din familie sau dintre vecini să observe acest lucru.

Aceeaşi biografie ne prezintă luptele ne­contenite pe care sfânta a fost nevoită să le poarte cu diavolul, mai ales pentru asceza sa aspră. De cele mai multe ori, acesta i se arăta noaptea sub diferite chipuri înfrico­şătoare, mai ales atunci când se îndrepta spre biserică, unde rămânea, uneori, până dimineaţă ca să se roage. Printre minuni­le săvârşite de sfântă în cursul vieţii sale pământeşti se numără chiar vindecarea unui bărbat demonizat.

La moartea părinţilor, Sfânta Wiborada a venit la St. Gallen şi a rămas timp de 4 ani în acele locuri, nevoindu-se într-o chi­lie de lângă biserica Sfântul Gheorghe, deasupra oraşului St. Gallen. După cei 4 ani petrecuţi în rugăciune şi asceză, Wiborada doreşte să fie zăvorâtă şi acest lucru îl face chiar episcopul Solomon din Konstanz. Conform mai multor autori, această zăvorâre de probă trebuie să fi avut loc în anul 912.

Sfintei Wiborada i se atribuie mai mul­te profeţii care s-au împlinit, fie în timpul vieţii sale, fie după trecerea sa la cele veş­nice. Viziunea care a făcut-o renumită pe Sfânta Wiborada a fost cea referitoare la prevestirea atacului ungurilor asupra teri­toriului unde se afla mănăstirea.

La timpul profeţit de către Sfânta Wiborada, ungurii cucereau teritoriul Bavariei şi se îndreptau spre mănăstire. Auzind acest lucru, abatele Engilbert (925-933) s-a dus repede la sfântă, încer­când s-o convingă să fugă din calea năvă­litorilor, dar aceasta s-a opus. Văzând că nu este cale s-o înduplece, abatele i-a cerut sfat, iar aceasta l-a îndemnat să salveze te­zaurul mănăstirii.

Prin „comoară”, „tezaur” (thesaurum), Sfânta Wiborada se referea în primul rând la biblioteca Mănăstirii St. Gallen, în care erau păstrate manuscrise preţioase. La îndemnul sfintei, toate manuscrisele au fost transferate la mănăstirea Reichenau, din apropierea lacului Konstanz. Aici merită amintit faptul că mănăstirea poseda la vremea respectivă cea mai veche carte în limba germană, din anul 720 (Codex Sangallensis 911), dar şi cea mai veche carte de cântări, scrisă în St. Gallen, în jurul anului 920, ambele devenind bunuri ale patrimoniului Unesco în anul 1983.

În vreme ce călugării mănăstirii s-au adăpostit într-o fortăreaţă, salvându-şi via­ţa, Sfânta Wiborada a rămas fidelă votului „stabilitas loci”, fiind singura care nu s-a mişcat din loc. La scurt timp au apărut şi barbarii unguri care au dat foc bisericii Sf. Magnus şi apoi au omorât-o pe sfântă, aplicându-i trei lovituri de topor în cap.

Prima biografie a sfintei ne relatează faptul că, la un an de la moartea ei martirică, Sfânta Wiborada a fost pomenită de către obştea mănăstirii din St. Gallen. Privegherea s-a ţinut în noaptea anterioa­ră pomenirii, fiind cântaţi psalmi, dar şi multe imne liturgice. În ziua prăznuirii au fost oficiate Ceasurile dimineţii şi slujba Utreniei la mormântul sfintei.

Sfânta Wiborada a fost prima femeie canonizată oficial de către un papă în Biserica Occidentală, în anul 1047, cu 7 ani înainte de Marea Schismă. Deşi pomenirea anuală a sfintei trebuia să aibă loc pe data de 1 mai, la canonizare s-a fixat data de 2 mai, pe 1 mai fiind pomenită o altă sfântă. Prin ultima reformă liturgică făcută în Episcopia catolică de St. Gallen, ziua prăz­nuirii a fost fixată pentru data de 11 mai, revenindu-se mai târziu la data iniţială de 2 mai.

Modelul Sfintei Wiborada de a trăi ca zăvorâtă a fost urmat de multe fecioare, multe secole la rând, atât la biserica Sf. Gheorghe, cât şi la cea închinată lui Sfântului Magnus din St. Gallen. Ultima dintre ele, Barbara Hornbogin, a murit la Sf. Magnus în anul 1509.

Între secolele XVI şi XIX d. Hr. a func­ţionat în St. Georgen chiar şi o mănăstire cu numele „Sf. Wiborada”. Aceasta a fost desfiinţată în anul 1834, printr-o hotărâre a Consiliului cantonal din St. Gallen.

Viaţa Sfintei Wiborada a fost tradusă parţial, şi apoi integral, în limba germană, în secolele XV şi XVI. Viaţa Sfintei Wiborada a prezentat mult interes în secolele trecu­te şi prezintă şi în secolul nostru. Ea a de­venit chiar subiectul unui roman istoric cu acelaşi nume, publicat în anul 1998 de către scriitoarea elveţiană Dagmar Schifferli, ro­man republicat în acest an în cea de-a doua ediţie. Inclusiv o mişcare feministă din St. Gallen s-a gândit s-o revendice pe această martiră, mai ales pentru că a spus şi bărba­ţilor ce trebuie să facă, între aceştia numărându-se şi abatele din St. Gallen.

În iconografie, Sfânta Wiborada este reprezentată fiind îmbrăcată în veşmântul că­lugăriţelor benedictine, având – ca atribute – o carte pe care o ţine în mâna dreaptă, iar în stânga o halebardă (în mod anacronic o halebardă, iar nu un topor, obiectul care i-a provocat moartea, neexistând halebardă la vremea respectivă!).

Sfânta Wiborada este astăzi nu numai patroană a bibliotecilor din întreaga lume sau a unor parohii catolice, ci chiar a unei legătorii de carte din cadrul mănăstirii ortodoxe „Sfintele Maria şi Marta”, din America. Pomenirea sfintei se face anual, pe data de 2 mai. In Episcopia catolică de St. Gallen, anul 2011 a fost închinat acestei sfinte zăvorâ­te, după ce ultimii doi ani au fost dedicaţi Sfântului Otmar şi călugărului Notker.

 

Bibliografie selectivă

1. BERSCHIN, Walter, Vitae sanctae Wiboradae. Die altesten Lebensbeschreibungen der heiligen Wiborada, St. Gallen, 1983.

2. LAUTENSCHLĂGER, Gabriele, Art. Wiborada, in: BBKL 15 (1999) 1472.

3. SCHĂFER, Joachim, Okumenisches Heiligenlexikon, CD-ROM 2010.

4. IRBLICH, Eva, Die Vitae sanctae Wiboradae. Ein Heiligen-Leben des 10. Jahrhunderts als Zeit- bild, Friedrichshafen, 1970.

 

Pr. drd. Alexandru Nan

Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana

Din dragoste...

1 Noiembrie 2013

Un Festival luminos

1 Noiembrie 2013
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni