Între sfinÅ£ii renumiÅ£i ai oraÅŸului St. Gallen, elementul feminin este foar­te bine reprezentat prin Sfânta Wiborada. Alături de Sf. Gallus ÅŸi de Sf. Otmar, Sfânta Wiborada este cea de-a treia persoană care s-a bucurat ÅŸi se bucură de o mare veneraÅ£ie în comunitatea din St. Gallen. Întrucât această sfântă este total necunoscută cititorului român, încercăm în acest articol să arătăm cine a fost ea ÅŸi, mai ales, motivul pentru care a fost ÅŸi este con­siderată protectoarea bibliotecilor.

Sfânta Wiborada este socotită astăzi patroană a menajerelor, bucătăreselor, dar, în special, a bibliotecilor ÅŸi a celor iubitori de carte. ViaÅ£a sfintei este descrisă în două biografii, una redactată în jurul anului 970, când mai trăiau câÅ£iva dintre cei care au cunoscut-o în viaÅ£ă (între aceÅŸtia se numă­ra fratele său, Hitto, dar ÅŸi Sf. Ulrich, episcopul de Augsburg). Această biografie a fost redactată de către ieromonahul Ekkehart I, la îndemnul episcopului Ulrich din Augsburg. A doua biografie, mai romanÅ£a­tă, având ca model pe prima, dar ÅŸi alte izvoare, cum ar fi anumite notiÅ£e istorice, cereri ÅŸi ectenii închinate sfintei, imne,poezii dedicate ei, dar ÅŸi analele mănăstirii din St. Gallen, a fost scrisă mai târziu, probabil între 1072 ÅŸi 1074 de către Herimannus.

Sfânta Wiborada s-a născut în apropie­rea lacului Konstanz (Bodensee), la sfârÅŸi­tul secolului al IX-lea, dintr-o familie nobi­lă alamană. Conform autorului primei biografii, prin intervenÅ£ia providenÅ£ei, sfân­ta a primit numele de Wiborada, sau Weiberat, care se traduce cu „sfătuitoarea femeilor”.

Încă din copilărie Sfânta Wiborada a avut o înclinaÅ£ie spre viaÅ£a bineplăcută lui Dumnezeu, refuzând chiar ÅŸi jocurile nevi­novate ale copilăriei, specifice vârstei.

Începând din copilărie, în ciuda faptu­lui că biserica se afla destul de departe de casa părintească, într-un loc muntos, Sfânta Wiborada mergea zilnic la biserică, chiar desculÅ£ă, pentru a se ruga.

Continuând viaÅ£a evlavioasă, încă din adolescenÅ£ă ÅŸi-a propus să-ÅŸi dedice viaÅ£a „unicului logodnic”, lui Hristos, renunÅ£ând la voluptăÅ£ile acestei vieÅ£i. în această situ­aÅ£ie s-a pus în serviciul fratelui ei, Hitto, care a început să studieze la ÅŸcoala benedictină a mănăstirii din St. Gallen, trimiÅ£ându-i haine ÅŸi toate cele necesare în timpul studiului. De asemenea, ea a Å£esut ÅŸi înfru­museÅ£at coperÅ£ile unor cărÅ£i care se aflau în biblioteca mănăstirii din St. Gallen. Trebuie amintit aici faptul că mănăstirea din St. Gallen avea în secolul al X-lea una dintre cele mai renumite biblioteci din lume.

Atâta timp cât i-au trăit părinÅ£ii, Sfânta Wiborada i-a îngrijit cu multă dragoste, îm­plinind ca nimeni altcineva poruncile divine referitoare la cinstirea părinÅ£ilor. După moar­tea tatălui a îngrijit-o pe mama sa, dar ÅŸi pe cei bolnavi ÅŸi pe cei aflaÅ£i în suferinÅ£ă, indi­ferent că erau localnici sau străini.

La îndemnul Sfintei Wiborada, fratele ei, Hitto, a îmbrăcat haina monahală, pen­tru a-ÅŸi dedica în liniÅŸte ÅŸi întru totul via­Å£a lui Dumnezeu. După intrarea în mona­hism a fratelui său, Sfânta Wiborada a mai rămas încă 6 ani în lume, îngrijindu-se însă doar de viaÅ£a interioară, duhovnicească. Cu mult timp înainte de intrarea fratelui în monahism, conform celei mai vechi bio­grafii, sfânta făcea asceză, renunÅ£ând la carne ÅŸi la vin, fără ca nimeni din familie sau dintre vecini să observe acest lucru.

AceeaÅŸi biografie ne prezintă luptele ne­contenite pe care sfânta a fost nevoită să le poarte cu diavolul, mai ales pentru asceza sa aspră. De cele mai multe ori, acesta i se arăta noaptea sub diferite chipuri înfrico­ÅŸătoare, mai ales atunci când se îndrepta spre biserică, unde rămânea, uneori, până dimineaÅ£ă ca să se roage. Printre minuni­le săvârÅŸite de sfântă în cursul vieÅ£ii sale pământeÅŸti se numără chiar vindecarea unui bărbat demonizat.

La moartea părinÅ£ilor, Sfânta Wiborada a venit la St. Gallen ÅŸi a rămas timp de 4 ani în acele locuri, nevoindu-se într-o chi­lie de lângă biserica Sfântul Gheorghe, deasupra oraÅŸului St. Gallen. După cei 4 ani petrecuÅ£i în rugăciune ÅŸi asceză, Wiborada doreÅŸte să fie zăvorâtă ÅŸi acest lucru îl face chiar episcopul Solomon din Konstanz. Conform mai multor autori, această zăvorâre de probă trebuie să fi avut loc în anul 912.

Sfintei Wiborada i se atribuie mai mul­te profeÅ£ii care s-au împlinit, fie în timpul vieÅ£ii sale, fie după trecerea sa la cele veÅŸ­nice. Viziunea care a făcut-o renumită pe Sfânta Wiborada a fost cea referitoare la prevestirea atacului ungurilor asupra teri­toriului unde se afla mănăstirea.

La timpul profeÅ£it de către Sfânta Wiborada, ungurii cucereau teritoriul Bavariei ÅŸi se îndreptau spre mănăstire. Auzind acest lucru, abatele Engilbert (925-933) s-a dus repede la sfântă, încer­când s-o convingă să fugă din calea năvă­litorilor, dar aceasta s-a opus. Văzând că nu este cale s-o înduplece, abatele i-a cerut sfat, iar aceasta l-a îndemnat să salveze te­zaurul mănăstirii.

Prin „comoară”, „tezaur” (thesaurum), Sfânta Wiborada se referea în primul rând la biblioteca Mănăstirii St. Gallen, în care erau păstrate manuscrise preÅ£ioase. La îndemnul sfintei, toate manuscrisele au fost transferate la mănăstirea Reichenau, din apropierea lacului Konstanz. Aici merită amintit faptul că mănăstirea poseda la vremea respectivă cea mai veche carte în limba germană, din anul 720 (Codex Sangallensis 911), dar ÅŸi cea mai veche carte de cântări, scrisă în St. Gallen, în jurul anului 920, ambele devenind bunuri ale patrimoniului Unesco în anul 1983.

În vreme ce călugării mănăstirii s-au adăpostit într-o fortăreaÅ£ă, salvându-ÅŸi via­Å£a, Sfânta Wiborada a rămas fidelă votului „stabilitas loci”, fiind singura care nu s-a miÅŸcat din loc. La scurt timp au apărut ÅŸi barbarii unguri care au dat foc bisericii Sf. Magnus ÅŸi apoi au omorât-o pe sfântă, aplicându-i trei lovituri de topor în cap.

Prima biografie a sfintei ne relatează faptul că, la un an de la moartea ei martirică, Sfânta Wiborada a fost pomenită de către obÅŸtea mănăstirii din St. Gallen. Privegherea s-a Å£inut în noaptea anterioa­ră pomenirii, fiind cântaÅ£i psalmi, dar ÅŸi multe imne liturgice. În ziua prăznuirii au fost oficiate Ceasurile dimineÅ£ii ÅŸi slujba Utreniei la mormântul sfintei.

Sfânta Wiborada a fost prima femeie canonizată oficial de către un papă în Biserica Occidentală, în anul 1047, cu 7 ani înainte de Marea Schismă. DeÅŸi pomenirea anuală a sfintei trebuia să aibă loc pe data de 1 mai, la canonizare s-a fixat data de 2 mai, pe 1 mai fiind pomenită o altă sfântă. Prin ultima reformă liturgică făcută în Episcopia catolică de St. Gallen, ziua prăz­nuirii a fost fixată pentru data de 11 mai, revenindu-se mai târziu la data iniÅ£ială de 2 mai.

Modelul Sfintei Wiborada de a trăi ca zăvorâtă a fost urmat de multe fecioare, multe secole la rând, atât la biserica Sf. Gheorghe, cât ÅŸi la cea închinată lui Sfântului Magnus din St. Gallen. Ultima dintre ele, Barbara Hornbogin, a murit la Sf. Magnus în anul 1509.

Între secolele XVI ÅŸi XIX d. Hr. a func­Å£ionat în St. Georgen chiar ÅŸi o mănăstire cu numele „Sf. Wiborada”. Aceasta a fost desfiinÅ£ată în anul 1834, printr-o hotărâre a Consiliului cantonal din St. Gallen.

ViaÅ£a Sfintei Wiborada a fost tradusă parÅ£ial, ÅŸi apoi integral, în limba germană, în secolele XV ÅŸi XVI. ViaÅ£a Sfintei Wiborada a prezentat mult interes în secolele trecu­te ÅŸi prezintă ÅŸi în secolul nostru. Ea a de­venit chiar subiectul unui roman istoric cu acelaÅŸi nume, publicat în anul 1998 de către scriitoarea elveÅ£iană Dagmar Schifferli, ro­man republicat în acest an în cea de-a doua ediÅ£ie. Inclusiv o miÅŸcare feministă din St. Gallen s-a gândit s-o revendice pe această martiră, mai ales pentru că a spus ÅŸi bărba­Å£ilor ce trebuie să facă, între aceÅŸtia numărându-se ÅŸi abatele din St. Gallen.

În iconografie, Sfânta Wiborada este reprezentată fiind îmbrăcată în veÅŸmântul că­lugăriÅ£elor benedictine, având – ca atribute – o carte pe care o Å£ine în mâna dreaptă, iar în stânga o halebardă (în mod anacronic o halebardă, iar nu un topor, obiectul care i-a provocat moartea, neexistând halebardă la vremea respectivă!).

Sfânta Wiborada este astăzi nu numai patroană a bibliotecilor din întreaga lume sau a unor parohii catolice, ci chiar a unei legătorii de carte din cadrul mănăstirii ortodoxe „Sfintele Maria ÅŸi Marta”, din America. Pomenirea sfintei se face anual, pe data de 2 mai. In Episcopia catolică de St. Gallen, anul 2011 a fost închinat acestei sfinte zăvorâ­te, după ce ultimii doi ani au fost dedicaÅ£i Sfântului Otmar ÅŸi călugărului Notker.

Bibliografie selectivă

1. BERSCHIN, Walter, Vitae sanctae Wiboradae. Die altesten Lebensbeschreibungen der heiligen Wiborada, St. Gallen, 1983.

2. LAUTENSCHLÄ‚GER, Gabriele, Art. Wiborada, in: BBKL 15 (1999) 1472.

3. SCHÄ‚FER, Joachim, Okumenisches Heiligenlexikon, CD-ROM 2010.

4. IRBLICH, Eva, Die Vitae sanctae Wiboradae. Ein Heiligen-Leben des 10. Jahrhunderts als Zeit- bild, Friedrichshafen, 1970.

Pr. drd. Alexandru Nan