Adaugat la: 18 Mai 2011 Ora: 15:14

FRAGMENTE NEODIHNITE (MAI 2011)

Coincidenta e felul lui Dumnezeu de a : rămâne anonim.

Albert Einstein, Cum văd eu lumea

 

Într-una din zile, spre seară, Avva Isaac le-a spus ucenicilor să arunce în grădină toate sapele care se aflau în mănăstire. Apoi a adăugat: „Când se va ivi ziua să pregătiţi mân­care lucrătorilor noştri”. După ce s-a făcut ziuă şi mâncarea a fost gata, Avva Isaac a luat pe fraţi şi, poruncindu-le să ia cu ei de-ale gurii, a mers cu ei în grădină.

Şi, intrând, au găsit acolo atâţia lucrători câte sape au fost aruncate cu o seară înainte. Aceştia intraseră pe furiş noaptea, cu gândul să fure, însă gândurile le-au fost schimbate prin pu­terea lui Dumnezeu. Aşa se face că, în cele din urmă, tâlharii au luat sapele pe care le-au găsit în grădină şi - din ceasul cel dintâi al nopţii şi până la venirea Cuviosului Isaac - tot pământul care era nesăpat în grădină, l-au săpat.

Întâmpinându-i, Avva Isaac le-a zis: „Bucuraţi-vă, fraţilor! încetaţi acum lucrul pen­tru că v-aţi ostenit mult lucrând toată noaptea”. Şi aducându-le hrană, le-a poruncit să se odih­nească şi să se veselească. Iar după ce s-au să­turat, Cuviosul a zis către dânşii: „De cele ce aveţi trebuinţă din grădină, intrând pe uşa mă­năstirii să cereţi şi, cu binecuvântare, veţi lua, iar păcatul tâlhăriei să-l lăsaţi”. Apoi Avva Isaac le-a dat haine câte au voit. Şi astfel, cei ce in­traseră în grădină tâlhăreşte ca să facă păcat au ieşit fără de păcat şi cu binecuvântare, în­cărcaţi cu plată pentru ostenelile lor.

Vieţile sfinţilor, Cuviosul Isaac Sirul

  

Se spune despre Monahia Sara că timp de 15 ani a fost luptată tare de demonul desfrâului, însă niciodată nu se ruga să treacă de la ea ispita aceasta, ci numai zicea: „Dumnezeule, întăreşte-mă!”. Când duhul desfrâului se năpustea mai tare asupra ei, ea începea să se nevoiască mai mult cu postul, cu privegherea şi cu rugă­ciunea. într-un sfârşit, duhul cel rău i-a grăit, zicând: „M-ai biruit, Sara!”. Ea i-a răspuns: „Nu eu te-am biruit, ci Stăpânul meu, Hristos!”.

 MATERICUL, Cuvinte culese de Avva Isaia pentru cinstita monahie Teodora

 

Când un om reuşeşte să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lu­creze trufia. Cel ce slăbeşte se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte na­sul dispreţuitor când altul se bălăceşte încă în viciul său. Dacă unul îşi reprimă cu sârg pati­mile trupului, se uită cu dispreţ şi cu trufie că­tre păcătosul care se căzneşte să scape de pă­cat, dar instinctul i-o ia înainte! Ceea ce reuşim ne poate spurca mai ceva decât păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap re­perele emoţionale în aşa manieră încât ne um­ple sufletul de venin.

Banii care vin spre noi ne pot face aro­ganţi şi zgârciţi, aşa cum succesul ne poate răsturna în abisul înfricoşător al patimi­lor sufleteşti. Drumul către iubire se îngustea­ză când ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. Blândeţea inimii se usu­că pe vrejii de dispreţ, de ură şi de trufie dacă sufletul nu este pregătit să primească reuşita sa cu modestia şi graţia unei flori. Tot ce reu­şim pentru noi şi ne aduce energie este menit a se întoarce către aceia ce se zbat, încă, în sufe­rinţă şi-n păcat.

Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chi­pul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dăruire pentru cei din jur... Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci! Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinu­lui acolo unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin şi gunoiul din curte există o relaţie ascun­să, nişte emoţii pe care nu le cunoşti, sentimen­te pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămâne, poate, pentru totdeauna ascunse minţii şi inimii tale.

Nicolae Steinhardt, Acum ştiu, am aflat și eu...

 

Judecata de Apoi va fi vederea totală a omu­lui deplin. Simone Weil observă cu pro­funzime: „Tatăl din ceruri nu judecă. Din El, făp­turile se judecă pe ele însele”. Pentru marii mistici, judecata nu este ameninţarea unor pedepse, ci descoperirea lumii, adică a iubirii divine.

Dumnezeu este veşnic egal cu El însuşi, în Iubirea care îl defineşte. „Păcătoşii din iad nu sunt lipsiţi de dragostea dumneze­iască”, spune Sfântul Isaac: din unghi subiec­tiv, aceeaşi iubire „devine suferinţă în cei con­damnaţi şi bucurie în cei aleşi”. După revelaţia de la sfârşitul timpurilor, Hristos nu va putea să nu fie iubit; însă indulgenţa şi golul din su­flete îi vor face pe unii incapabili să răspundă iubirii lui Dumnezeu şi, de aici, vor urma sufe­rinţele indescriptibile din iad.

Acesta este adevăratul înţeles al imagi­nii „focului”, care nu înseamnă chin şi pedeapsă, ci curăţire şi vindecare. Sabia lui Dumnezeu coboară în adâncimile omului, con­stată că darul lui Dumnezeu nu a fost primit şi descoperă golul scobit prin refuzul iubirii, pre­cum şi tragica disproporţie dintre rostul chemă­rii şi conformitatea răspunsului. Complexitatea amestecului dintre bine şi rău de-a lungul vie­ţii pământeşti - descrisă în parabola grâului şi a neghinei (Matei 13, 24-30) — invalidează ori­ce noţiune juridică şi ne pune în faţa marelui mister al înţelepciunii divine, în care dreptatea şi milostivirea converg. „în amurgul vieţii noas­tre vom fi judecaţi pentru dragoste”, adică pe măsura celor pe care i-am iubit pe pământ.

 Paul Evdokimov, Iubirea nebună a lui Dumnezeu

Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana

Din dragoste...

1 Noiembrie 2013

Un Festival luminos

1 Noiembrie 2013
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni