Adaugat la: 18 Mai 2011 Ora: 15:14

SCRIITORI LATINI CONVERTIŢI LA CREŞTINISM. PAULIN DIN BORDEAUX ŞI SULPICIU SEVER

(GALIA SEC. AL IV-LEA) 

După perioada persecu­ţiilor, în secolul al IV-lea creştinismul de­vine religie permisă (în 313, edictul de la Milano), iar mai apoi religie oficială (anul 380), însă în sânul societăţii romane conti­nuă să coexiste o lume creştină şi o lume pă­gână, o bună parte a elitelor romane fiind ostile noii religii. în partea occidentală a im­periului, în ciuda slăbirii politice, mai mul­te centre de transmitere a culturii clasice greco-latine reuşesc să supravieţuiască, iar altele noi apar pe parcurs: în Italia amin­tim, afară de Roma: Milano, Achileia, Ravena. În aceste şcoli se formează o serie de perso­nalităţi intelectuale şi spirituale care, convertindu-se la creştinism, vor contribui de­cisiv la formarea unei culturi literare, istorice şi teologice creştine de limbă latină, precum Sfântul Ambrozie din Milano sau Fericitul Augustin din Hipona. În Galia (te­ritoriul actual al Franţei), un astfel de cen­tru se formează la Bordeaux (Burdigalium), în jurul unui strălucit învăţat pe nume Auxoniu, unde se întâlnesc două personali­tăţi ale vremii: Paulin şi Sulpiciu Sever.

 

ŞCOALA DE LA BORDEAUX ŞI ÎNVĂŢATUL AUXONIU

Scriitor, poet, excelent cunoscător al cul­turii clasice, Decimus Magnus Auxonius pre­dă timp de treizeci de ani gramatica şi reto­rica la generaţii de tineri adunaţi la Bordeaux în jurul maestrului. Admirat de toţi pentru cultura lui profană, ajuns în culmea gloriei, însuşi împăratul Valentinian al II-lea îl chea­mă la curte ca dascăl al tânărului Graţian, viitorul împărat. La un moment dat însă, pe neaşteptate, marele profesor se converteşte la creştinism, surprinzându-şi admiratorii păgâni. Este un pas hotărâtor, care creea­ză un precedent pentru alţi oameni de cul­tură ai Galiei (fără a uita exemplul contem­poran al lui Ilarie din Poitiers, mare episcop şi teolog ortodox, care în frumoase pagini evocă propriul său parcurs spre convertire). Faţă de radicalitatea cu care se vor conver­ti anumiţi elevi ai săi, Auxoniu este însă un moderat, ataşat studiilor sale, şi continuă să exercite activitatea de profesor. O altă cale va fi hărăzită elevului său preferat, po­etul Paulin.

 

PAULIN DIN BORDEAUX SAU SFÂNTUL PAULIN DIN NOLA (353-431)

Paulin, cunoscut creştinătăţii apusene ca Sfântul Paulin din Nola (sărbătorit la 22 iunie), provine din sânul unei mari familii aristocratice romane din Bordeaux. Înzestrat cu un talent poetic ieşit din comun, el îşi atrage admiraţia maestrului său Auxoniu. Datorită înaltei sale poziţii sociale, el este destinat la început unei strălucite cariere politice (aşa-zisul cursus honorum al elitelor romane) şi în scurt timp devine senator, consul, culminând cu înalta funcţie de gu­vernator al Campaniei, în Italia, unde fami­lia sa poseda vaste domenii. Însă căsătoria cu o creştină din Spania, Terasia, foarte cre­dincioasă, şi întâlnirea cu mari personali­tăţi creştine ale vremii încep să-i schimbe viaţa. Determinantă în calea convertirii lui apare şi întâlnirea cu marele episcop de la Milano (Mediolanum), Sfântul Ambrozie - la fel cum mărturiseşte un alt mare conver­tit al vremii, Augustin, care evocă fericita influenţă exercitată de personalitatea spiri­tuală a lui Ambrozie. La aceasta se adaugăo  serie de evenimente dureroase: moartea copilului, orbirea parţială (vindecată cu aju­torul Sfântului Martin din Tours). După o vreme de căutare interioară, susţinut fiind în mod neobosit de soţia sa, Terasia - căre­ia îi va dedica frumosul poem Ad coniugem - el ajunge să primească botezul, în jurul anului 390, de la episcopul Delfin din Bordeaux. Din acest moment cei doi soţi aleg îm­preună calea renunţării la avere şi a castităţii. Spre indignarea aristocraţiei din Bordeaux, în scurt timp întinsele proprietăţi primite ca moştenire sunt lichidate. Surprins de radicalitatea gestului, însuşi profesorul Auxoniu încearcă să-l tempereze, temându-se că elevul său cel mai strălucit ar putea abandona studiile şi scrierea. Însă cei doi sunt ho­tărâţi să-şi schimbe viaţa şi pleacă în Spania, la Barcelona, unde Paulin va deveni pre­ot, iar apoi la Nola, în Campania (Italia). Aici, fostul guvernator se întoarce în haine noi. Pe unul din fostele domenii, fondează o comunitate fraternă în jurul cultului Sfântului Felix, mare martir şi patron al oraşului Nola. Este vorba de o comunitate spirituală, nu de monahi, ci de familii creştine, unele cu copii, care experimentează împreună un nou mod de viaţă.

Într-o vreme în care cultul sfinţilor era încă la început, Paulin va compune în cinstea Sfântului Felix celebre imne şi cântări, de o mare frumuseţe poetică, rămase în patri­moniul spiritual al Italiei, la fel ca şi imnele compuse de Sfântul Ambrozie din Milano şi celebrele versuri ale Papei Damasus, cel care a îngrijit mormintele martirilor romani, împodobindu-le cu elogii poetice înscrise în piatră. Puţin câte puţin, abilitatea poetică a lui Paulin, formată la şcoala clasică, dă naştere unei noi creaţii, care contribuie la ma­rele secol al poeziei creştine de limbă latină - fără a-l uita pe contemporanul său Prudenţiu, un apogeu al liricii latine, care se converteşte şi se retrage şi el, spre sfârşitul vieţii. De la Paulin s-au păstrat şi numeroase scrisori, o adevărată literatură epistolară, rod al unei intense corespondenţe cu mari personalităţi creştine ale vremii, cu care cultivă o frumoasă prietenie: sunt cunoscute prin bogăţia conţinutului cele destinate lui Augustin şi lui Sulpiciu Sever. După moartea soţiei (409), Paulin este rugat să asume funcţia de episcop de Nola, chemare pe care o va împlini cu sfinţenie, până la trecerea la cele veş­nice (431).

 

SULPICIU SEVER, ISTORIC ŞI HAGIOGRAF AL SFÂNTULUI MARTIN DIN TOURS

Rămas celebru ca autor al „Vieţii Sfântului Martin” (Vita Sancti Martini), Sulpiciu Sever creează un model pentru hagiografia de limbă latină, comparabil cu importanţa pe care a avut-o în acelaşi timp, în Orient, „Viaţa Sfântului Antonie”, fondatorul mona­hismului egiptean, scrisă în greacă de către Sfântul Atanasie, episcop al Alexandriei (se­colul IV). Pe lângă aceasta, Sulpiciu este şi autorul unei lucrări istorice, Chronica.

Înainte de convertirea la creştinism, Sulpiciu îl întâlneşte pe Paulin la Bordeaux, cei doi trăind o prietenie împletită cu o sinceră admiraţie reciprocă. Primul îl admiră pe Paulin pentru virtuţile sale literare fără egal în Galia vremii, iar Paulin recunoaşte ta­lentul oratoric al lui Sulpiciu, care-l va destina unei cariere avocăţeşti. După terminarea studiilor, Sulpiciu devine un avocat de succes şi se căsătoreşte. In cazul său, cea care e destinată a avea un rol determinant în convertirea sa nu este soţia, ci mama soţiei, soa­cra Basula, o femeie deosebit de credincioasă. Ea îi descoperă lui Sulpiciu puterea spi­rituală şi viaţa sfântă a lui Martin din Tours, acesta decizându-se în final să-l întâlneas­că. Puţin după această întâlnire, Sulpiciu se converteşte, întărit fiind şi de exemplulprietenului său Paulin, care deja făcuse pasul decisiv şi se botezase. După exemplul acestuia, doreşte să-şi împartă averea, să păstreze doar o casă la Primuliacum, des­tinată a fi transformată în mănăstire. Corespondenta cu Paulin din această vreme de răscruce ilustrează conflictul iscat în familie, mai ales cu tatăl său (soţia sa mu­rise), care judecă scandaloasă această „ne­bunie”. Paulin îl încurajează să nu cedeze tatălui, întărindu-l în alegerea sa de a-l „prefera pe Tatăl ceresc” şi bogăţia vieţii întru Hristos.

Desigur, se poate spune că retragerea lui Sulpiciu nu este radicală, totală, nu se compară cu transformarea totală trăită de Sfântul Martin, soldat roman devenit mo­nah, care şi-a dat până şi haina de pe el, neruşinându-se a rămâne gol în faţa oa­menilor. Sulpiciu este un nobil roman ta­lentat şi învăţat care a simţit la un moment dat chemarea de a deveni creştin. Recunoscând în Sfântul Martin măsura desăvârşită a trăirii lui Hristos, el îşi asu­mă mai degrabă vocaţia de a da mărturie despre sfinţenia lui Martin şi minunile sale. Însă retragerea lui Sulpiciu nu se poate nici reduce la anticul model de viaţă elevată al elitei romane - aceea a intelec­tualului care se retrage din viaţa activă pentru a se dedica filosofiei într-o vilă de­parte de lume (aşa-numitul otium, după exemplul lui Cicero). Marea „familie” din jurul lui Sulpiciu (incluzând femei, precum pioasa sa soacră) era şi o comunitate de credinţă şi de rugăciune, un experiment viu şi entuziast al unei vieţi spirituale înainte de naşterea în Galia a monahismu­lui organizat după reguli (abia în secolul al V-lea, cu Sfântul Ioan Casian de la Marsilia şi Sfântul Onorat de la Lerins). Abandonând cariera şi onorurile, aceşti creştini porneau o nouă viaţă, cu sinceradorinţă de a-I sluji lui Hristos prin talentul ce le era propriu şi prin ştiinţa dobândită în timpul lungilor ani de studii.

 

Bibliografie:

1. Jacques Fontaine, La litterature latine chreti- enne, P.U.F., 1970

2. Elena Giannarelli, „Gallia cristiana e cultu­ra latina”, prefaţă la Sulpicio Severo, Vita di Martino, ed. Paoline, 1995

3. Dennis E. Trout, Paulinus of Nola: Life, Letters and Poems, University of California Press, 1999

 

Ioana Georgescu-Tănase, Roma 

Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana

Din dragoste...

1 Noiembrie 2013

Un Festival luminos

1 Noiembrie 2013
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni