VINDECAREA ORBULUI DIN NAÅžTERE

Este oarecum surprinzător să găsim această Evanghelie la sfârÅŸitul perioadei pascale, pentru că evenimentul pe care îl istoriseÅŸte se găseÅŸte înaintea Patimilor Mântuitorului. Dar acest lucru e legat de pedagogia liturgică a Biseri­cii din Răsărit: primele trei duminici din pe­rioada pascală se concentrează asupra învie­rii lui Hristos, după cum este firesc, iar următoarele trei duminici se concentrează asu­pra tainei apei⁽²⁾, pentru a ne pregăti pentru Cincizecime, căci apa este unul dintre semne­le cele mai puternice ale Duhului Sfânt. Vizi­unea occidentală este diferită, mai istorică: această Evanghelie se citeÅŸte la sfârÅŸitul Pos­tului, în miercurea Luminării, în ziua în care ochii catehumenilor se deschideau pentru că li se transmitea solemn Simbolul de CredinÅ£ă ÅŸi Rugăciunea Domnească (Tatăl Nostru)⁽³⁾.

Elementul cheie, aici, este apa. Contextul confirmă aceasta. Domnul S-a urcat la Ierusalim pentru Sărbătoarea Corturilor⁽⁴⁾, iar „în ziua cea din urmă, ziua cea mare a săr­bătorii, Iisus a stat între ei ÅŸi a strigat, zicând: «Dacă însetează cineva, să vină la Mine ÅŸi să bea! Cel ce crede în Mine [...], râuri de apă vie vor curge din pântecele lui». Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe Care aveau să-L primească cei ce cred în El...” (In 7, 38-39). Este un mo­ment deosebit de greu pentru Hristos, Care dă în Templu o învăÅ£ătură de o excepÅ£ională înălÅ£ime teologică ce se referă la El, personal, ca trimis al lui Dumnezeu, Fiul Tatălui ce­resc, o învăÅ£ătură ce nu este primită de mul­Å£ime ÅŸi care provoacă un conflict puternic în sânul ei, pentru că Evreii vor să-l lapideze (In 8, 59) înainte de Patima Sa trupească, El su­feră o Patimă sufletească.

Chiar în momentul în care iese din Templu, Iisus vede „un om orb din naÅŸtere” care cer­ÅŸeÅŸte, aÅŸezat lângă o uÅŸă. Domnul nu spune nimic. Dar Apostolii profită de ocazie ca să-I pună o întrebare grea: „ÎnvăÅ£ătorule, cine a păcătuit, acesta sau părinÅ£ii lui, de s-a năs­cut orb?” O problemă imensă, care îi obsedea­ză pe oameni până în zilele noastre! Adesea abordăm probleme duhovniceÅŸti cu o menta­litate magică (cu conotaÅ£ie juridică ÅŸi mora­lă), care privilegiază legătura de la cauză la efect, uitând că viaÅ£a duhovnicească e lipsităde orice automatism: omul este liber, după cum Dumnezeu este liber. Hristos dă un răspuns minunat, surprinzător: nu este vorba de păcat, ci se cuvine să arăt lumii că sunt Fiul lui Dumnezeu, Lumina lumii. Infirmitatea de care e vorba aici va contribui la această revelare. Iisus îÅŸi învaÅ£ă ucenicii să deosebească între fire ÅŸi persoană.

Aceasta nu înseamnă că bolile omenirii, în general, nu sunt o consecinÅ£ă a păcatului. Dar această realitate teologică nu presupune faptul că o anumită boală este consecinÅ£a unui anu­mit păcat pentru o anumită persoană, mai ales atunci când este vorba de boli incurabile din naÅŸtere (boli, în general, genetice), care ne par cu totul nedrepte, deoarece copilul nu poate să aleagă personal păcatul ÅŸi împărtăÅŸirea cu el, ci este nevinovat. Trebuie deci să ne ferim de orice părere definitivă ÅŸi să avem doar milă. Hristos este milostiv: îl vindecă imediat, dar după un ritual extrem de bogat în simboluri ÅŸi aproape sacramental. El scuipă pe jos ÅŸi amestecă „Å£ărâna” (= Adam, în evreieÅŸte) cu saliva Sa dumnezeiască, pentru a face tină, apoi pune această cataplasmă dumnezeiască pe ochii orbului. Este o imagine simbolică a creaÅ£iei Omului în cea de a ÅŸasea zi: Fiul l-a zidit pe om din Å£ărâna care a fost umezită de aburul ce ieÅŸea din pământ (Facere 2, 6-7). Apoi, Duhul a suflat peste el viaÅ£ă, suflet. Saliva divină este simbolul iconomiei Duhului, căci este vorba despre „apă” (care dă viaÅ£ă) ÅŸi Duhul Care odihneÅŸ­te deplin în Fiul.

Actul sacramental pe care îl face Hristos reprezintă re-crearea Omului. Dar apoi, El cere omului bolnav să se facă împreună lu­crător vindecării sale, să facă un efort, un de­mers: să meargă ÅŸi să se scalde la scăldă­toarea Siloamului⁽⁵⁾.

Orbul îl crede pe Iisus pe cuvânt⁽⁶⁾, ascultă ÅŸi este vindecat pe loc.Siloam înseamnă „trimis”, ne precizează Evanghelia. Faptul de a merge până la scăldătoarea simbolizează întoarcerea la Dumnezeu, iar faptul de a se spăla în ea simbolizează Botezul. Este scufundat în apele Duhului, Care îl regenerează, îl readuce la viaÅ£ă, la lu­mina lui Hristos. Avem aici un minunat exem­plu de sinergie între Dumnezeu ÅŸi Om, iar din sinergia între Cele două braÅ£e ale Tatălui, Cei doi TrimiÅŸi, Cei doi Mângâietori, Fiul ÅŸi Duhul, Fiul a zidit din nou, iar Duhul a re­dat ViaÅ£a.

Această incredibilă minune creează o răs­turnare în microcosmosul evreiesc din Ierusalim. Toată lumea este neîncrezătoare, vecinii, fariseii, părinÅ£ii... Nimănui nu-i vine să creadă. Evanghelia ne istoriseÅŸte îndelung cele patru întâlniri care urmează evenimen­tuluiÅŸi care au un caracter aproape comic. Fariseii sunt foarte încurcaÅ£i de această mi­nune care deranjează. Singurul lucru care con­tează pentru ei este că Iisus a făcut această minune într-o zi de sâmbătă! Ei nu se arată nicidecum bucuroÅŸi de vindecarea acestui bol­nav incurabil, nu au nici o admiraÅ£ie, nici o re­cunoÅŸtinÅ£ă faÅ£ă de acest rabbi care, totuÅŸi, a făcut lucruri „pe care nimeni altul nu le-a mai făcut” (In 15, 24); chiar orbul vindecat răspun­de fariseilor: „Din veac nu s-a auzit să deschi­dă cineva ochii unui orb din naÅŸtere”. Mai mult: în cele din urmă îl jig­nesc ÅŸi îl alungă pe omul ce fusese orb din naÅŸtere.

Orbirea omului poate fi tragică. Poate aduce oameni normali, chiar oa­meni „de bine”, să devină ucigaÅŸi, mon­ÅŸtri. Pe acest rabbi din Nazaret, Care vindeca bolnavi in­curabili ÅŸi învia mor­Å£i, îl vor duce peste câteva luni la moar­te... în tot timpul misiunii Sale pământeÅŸti (3 ani) Hristos a spus mereu că trebuie pus duhul mai presus decât litera, conÅ£inutul mai presus decât conÅ£inătorul, realitatea in­terioară mai presus de aparenÅ£a exterioară. Åži nu a fost auzit. I s-a reproÅŸat că nesoco­teÅŸte Legea, Lui, de a Cărui mână dumne­zeiască a fost scrisă!, ÅŸi noi facem adeseori aceleaÅŸi păcate. Suntem foarte stricÅ£i în ceea ce priveÅŸte aplicarea legilor, a regulilor, a canoanelor, a obiceiurilor - care totuÅŸi sunt toate relative ÅŸi schimbătoare - ÅŸi ne îngri­jim mai puÅ£in de starea interioară a suflete­lor, a vieÅ£ii lor duhovniceÅŸti, de relaÅ£ia lor intimă cu Dumnezeu. Prima persoană care L-a văzut pe Hristos înviat (Maria Magdalena) ÅŸi primul care a intrat în împărăÅ£ia lui Dumnezeu (Tâlharul cel Bun) erau foarte puÅ£in canonici... MulÅ£i dintre cei care se cred duhovniceÅŸti sunt atât de plini de ei înÅŸiÅŸi că nu pot să mai primească pe Dumnezeu: trec pe lângă Cel Care este ViaÅ£a, fără să-L vadă.

Personajul cel mai remarcabil în acest vodevil religios este orbul vindecat. Nu numai că Sfântul Duh i-a deschis ochii trupeÅŸti, dar i-a deschis ÅŸi ochii sufleteÅŸti. La fiecare întrebare care i se pune, răspunde printr-o „antienă” remarcabilă: „Omul care se numeÅŸte Iisus a făcut tină ÅŸi a uns ochii mei ÅŸi mi-a zis: Mergi la scăldătoarea Siloamului ÅŸi te spală. Deci ducându-mă ÅŸi spălându-mă, am văzut⁽⁷⁾”. Dar face mai mult decât atât: are îndrăzneala de a răs­punde fariseilor, cu inteligenÅ£ă, ÅŸi îi face de râs⁽⁸⁾. NemaiÅŸtiind ce să spună, îl alungă cu dis­preÅ£ („În păcate te-ai născut tot tu ne înveÅ£i pe noi!’”).

Domnul, însă, a dispărut. Aici este altă învăÅ£ătură de căpătâi: Hristos săvârÅŸeÅŸte acte taumaturgice, dar nu se leagă de persoane, spre deosebire de orice guru ÅŸi pseudo-duhovnic; El îi lasă pe oameni liberi. Dumnezeu nu Se impune niciodată: Se propune numai. AÅŸteaptă ca ÅŸi noi să-L căutăm: aruncă nada ÅŸi nădăjduieÅŸte că peÅŸtele va muÅŸca. După toată această agi­taÅ£ie, întâlneÅŸte din nou pe fostul orb, în Templu(⁹⁾, ÅŸi Se arată dinadins lui. Omul s-a pregătit lăuntric prin vindecarea trupească: s-a schimbat, a evoluat, iar acum spune: Cred în Fiul lui Dumnezeu; ÅŸi se închină Lui. Ce paradox uimitor! Fariseii, ucenicii lui Moise, care urmează li­tera Legii ÅŸi în aparenÅ£ă trăiesc duhovniceÅŸte, nu L-au văzut pe Mesia, pe Hristos. Iar orbul din naÅŸtere L-a văzut. Adevărata orbire este cea a inimii. Numai inimile curate - cei care se leapădă de ei înÅŸiÅŸi - pot vedea pe Dumnezeu.

 

Părintele Noel TANAZACQ (Paris)

 

Note:

1. Este inexact să se spună „a 6-a Duminică după PaÅŸti”, după cum găsim adesea în calendarele litur­gice. Este a 6-a Duminică a PaÅŸtelui, dacă se Å£ine seama că toate duminicile sunt una („ Ziua pe care a făcut-o Domnul”), sau a 6-a din timpul pascal, după cum se spune în Apus. Dar, cronologic, este cea de-a 5-a Duminică după PaÅŸti.

2. A patra Duminică: tulburarea apei la Vitezda (vindecarea slăbănogului), a cincea Duminică: apa vie (Samarineanca). Aici: saliva lui Hristos ÅŸi apele Siloamului.

3. Miercurea din cea de-a patra săptămână a Postului. Aceasta era „Traditio symboli”.

4. Sărbătoarea Suchotului sau a Corturilor, în septembrie.

5. Scăldătoarea Siloamului este un mare rezervor de apă care se găseÅŸte în partea de sud a Ierusa­limului, dar care provine de la un izvor de apă vie. Regele Iezechia (722-687 î. Hr.), al cărui con­silier a fost Prorocul Isaia), pusese să se sape un canal subteran care aducea apele de la izvorul Ghihon (devenit Fântâna Fecioarei), de pe versantul apusean al Muntelui Ophel, până la scăldătoarea Siloamului. Izvorul curge cu întreruperi de mai multe ori pe zi. Se presupune că apa provine de fapt de la un rezervor de apă natural care se afla sub Muntele Moriah (Muntele Templului). Scăldătoa­rea nu este aproape de Templu: se află la mai mult de 500 m. Este ceva drum de făcut, mai ales pen­tru un orb!

6. DeÅŸi ar fi putut să ia pe Iisus drept un ÅŸarlatan. Să nu uităm că nu l-a văzut, din moment ce este orb. Nu a putut decât să-I asculte cuvântul.

7. In ritul Galilor restaurat, în Miercurea Luminării, diaconul citeÅŸte Evanghelia de la amvon, ÅŸi de fi­ecare dată când orbul din naÅŸtere ia cuvântul, corul cântă această antienă evanghelică pe o melodie aparte, după tradiÅ£ia occidentală a lecturii Evangheliei pe mai multe voci (după cum se face ÅŸi cu Evangheliile care relatează Patimile, în Săptămâna Sfântă). Un ritual impresionant - deoarece cre­dincioÅŸii „trăiesc” Evanghelia - ÅŸi plin de pedagogie.

8. Este ÅŸi o vestire a Cincizecimii: pescarii neînvăÅ£aÅ£i din Galileea se vor face dascăli ÅŸi vor fi învăÅ£ă­torii neamurilor.

9. Adică pe dalele Templului, pe pardoseala evreilor.