Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale
Revista de spiritualitate ortodoxa si informare - www.apostolia.eu
Relatare a întronizării Înaltpreasfințitul Teofan (Savu) în demnitatea de arhiepiscop al Iaşilor şi mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Evenimentul s-a petrecut la Iași, în data de 8 iunie 2008.
Înaltpreasfințitul Teofan Savu a fost întronizat în data de 8 iunie 2008 în demnitatea de arhiepiscop al Iaşilor şi mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Ceremonia de întronizare a avut loc în Catedrala mitropolitană din Iaşi, după slujba Sfintei Liturghii, săvârşită în prezenţa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, de către un sobor de 32 de ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Un prim moment din cadrul acestei ceremonii a fost citirea gramatei patriarhale de întronizare, de către Preasfinţitul Vincenţiu Ploieşteanu, episcop vicar patriarhal şi secretar al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
A urmat apoi cuvântul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care s-a referit la misiunea noului mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.
La evenimentul a fost prezent şi președintele României, domnul Traian Băsescu, care a adresat un mesaj. A urmat apoi citirea mesajului prim-ministrului României, domnul Calin Popescu Tăriceanu, de către secretarul de stat, domnul Gigel Sorinel Ştirbu. În continuare, arhimandritul Varlaam Merticariu, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor, a adresat un cuvânt din partea Centrului eparhial Iaşi, în care s-a referit, printre altele, la perioada de arhipăstorire ca mitropolit al Moldovei şi Bucovinei a actualului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel.
În finalul ceremoniei de întronizare a luat cuvântul noul mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan .
După ceremonia din Catedrala mitropolitană, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan s-au deplasat pe podiumul amenajat în faţa Catedralei, unde au adresat un mesaj de binecuvântare credincioşilor. Mai întâi a vorbit celor prezenţi Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române: « Rugăm pe Hristos Domnul, pe Maica Domnului, pe Sf. Parascheva şi pe toţi sfinţii lui Dumnezeu să vă binecuvinteze, să vă ocrotească, să vă ajute şi să vă bucuraţi de bucuria Bisericii, să ajutaţi Biserica şi să menţineţi unitatea Bisericii în jurul ierarhilor, în jurul slujitorilor sfintelor altare. Avem mare nevoie de rugăciunea frăţiilor voastre ca să păstram comuniunea frăţească, apărând dreapta credinţă a Bisericii, lucrând în mod binecuvântat şi potrivit voinţei Mântuitorului Iisus Hristos. Mare este răspunderea arhiereului, a preotului şi a diaconului în faţa lui Dumnezeu pentru mântuirea credincioşilor. Cei din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei au un arhipăstor nou, care este trimis de Hristos Domnul, prin lucrarea Bisericii, să păstorească spre slava lui Dumnezeu şi spre a noastră mântuire ».
A urmat apoi mesajul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei: « Mulţumim lui Dumnezeu pentru această frumoasă zi. Racla cu moaştele Sf. Parascheva constituie pentru mine o încurajare, un sprijin, o gardă de suflet pentru lucrarea care începe astăzi. Vă îmbrățișez cu dragoste multă pe fiecare în parte. Să ne dea Dumnezeu putere ca, împreună cu dumneavoastră să mergem mai departe spre mântuirea sufletelor noastre şi spre slava lui Dumnezeu. Să-l rugaţi pe Dumnezeu să-mi dea putere ca, împreună cu fraţii preoţi şi cu dumneavoastră, acest venerabil popor din Moldova şi Bucovina, să continuăm lucrarea predecesorilor în scaunul de mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, în mod special lucrarea celor 18 ani de jertfă a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel ».
(sursa : www.mmb.ro)
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team