FOTBALUL și TREZVIA

Este foarte răspândită printre oamenii din Biserică ideea că Postul Mare este vremea ispitelor. Din ceea ce am observat eu în ultima vreme la mine și la cunoscuți de-ai mei, mi-e teamă că perioada de după Sfintele Paști ar putea fi vremea căderilor în ispită. Am început să mă gân­desc la acest lucru acum câțiva ani, făcând comparație cu un meci de fotbal. O echipa română a jucat cu o echipă engleză. În primul tur, la București, în Săptămâna Mare, românii au bătut cu 1-0. Returul a avut loc o săptămână mai târziu, în Anglia. Echipa română a început excelent: în minutul 25 marcase deja două goluri. Dar după ce a luat un gol prin minutul 35, s-a retras din ca­lea adversarului și s-a lăsat presată în jurul careului de 16 metri, jucând pasiv, încer­când să păstreze rezultatul. Până la urmă a luat bătaie cu 4-2 și, la un scor final de 4­-3,a fost eliminată.

În mod firesc, angajamentul nostru pe drumul către înviere și postul pe care l-am ți­nut ne aduc anumite roade duhovnicești pe care le simțim și după post. Avantajul de 1-0 se amplifică în bucuria sărbătorii și devine 2-0 sau 3-0 pe negândite. Dar apoi apa­re destinderea, mulțumirea de sine, slăbirea trezviei. Atitudinea noastră față de mân­care ilustrează destul de bine acest fenomen. După post începem să mâncăm — uneori cu o „râvnă” exagerată — tot ceea ce am evitat în săptămânile dinaintea Paștelui. însă, fără să ne dăm seama, odată cu mâncarea lăsăm să vină peste noi gândurile, ideile, ima­ginile, senzațiile de care ne-am păzit în post. Ne culcăm pe-o ureche că talantul câștigat e bine îngropat, pus la adăpost și că vom lucra la înmulțirea lui... în postul următor. Parcă uităm că există anumiți „hoți” care ne atacă neîncetat, cu scopul să fure acest ta­lant. În vremea Postului Mare suntem atenți și percepem aceste atacuri („ispitele pos­tului”). De exemplu, dacă cineva ne contrazice, nu ne grăbim să ne certăm cu el ci încer­căm să ne păstrăm cumpătul, să nu stricăm pacea. Dar după ce-am „scăpat” de post, îi „dăm replica” imediat oricui îndrăznește să nu fie de acord cu noi. Åži astfel, riscăm să ne dăm seama de atacuri abia când am luat bătaie cu 4-3.

Cunoaștem cu toții povestea merelor de aur care, odată date în pârg, trebuiau păzite ca să nu fie furate de zmeu. Ne aducem aminte că cei doi frați mai mari ai lui Prâslea au adormit în timp ce păzeau merele și atunci când s-au trezit au găsit copacul gol. Când i-a venit rândul și lui să păzească merele aproape coapte, Prâslea și-a făcut o „strategie” care să-l țină treaz în timpul nopții, când hoțul dădea atacul la mere. A luat cu dânsul cărți de citit și două țepușe, între care s-a așezat „așa cum să-i vină unul dinainte și altul la spa­te ca, dacă îi va veni somn și ar moțăi, să se lovească cu barba în cel de dinaintea lui și,dacă ar da capul pe spate, să se lovească cu ceafa în cel de dinapoi”. Priveghind toată noaptea, a reușit să-l rănească pe hoț și să culeagă merele coapte.

Perioada de după Înviere este vremea de așteptare a Sfântului Duh, Cel care pârguiește roadele Învierii. Rămâne la latitudinea fiecăruia dintre noi să găsească acele cărți și acele țepușe care să-l țină treaz. Biserica ni le oferă, dar din păcate, după Paști scade dras­tic numărul oamenilor care mai dau atenție la ceea ce se petrece în Biserică. Åži cred că pierdem ceva esențial. Să privim doar la cărțile care se citesc la fiecare Sfântă Liturghie: Evanghelia Sfântului Ioan ⁽¹⁾și Faptele Apostolilor. Ele ne vorbesc despre întâlnirile Domnului Hristos Înviat cu prietenii Săi — semn că, deși nu mai trăiește în trupul Său pământesc, El nu ne-a părăsit, ci ne însoțește în drumul către locașul pregătit pentru fiecare dintre noi în casa Tatălui (Ioan 14, 2-3); de vindecări — semne ale tămăduirii totale a omului pe care Fiul a venit să ne-o aducă; de apa cea vie a Duhului Sfânt — care să se facă în fieca­re din noi „izvor de apă curgătoare spre viața veșnică” (Ioan 4, 14).

Depinde doar de noi să rămânem treji, să nu ratăm ocazia de a gusta din ceea ce este mult mai prețios decât orice mere de aur: „harul și adevărul [care] au venit prin Iisus Hristos” (Ioan 1, 17), „har peste har” (Ioan 1, 16), dătător de „viață din belșug” (Ioan 10, 10).

Note:

1. Cu o singura excepție, în Duminica Mironosițelor, când se citește din Evanghelia Sfântului Marcu.