Adaugat la: 1 Martie 2011 Ora: 15:14

PACE VOUĂ!(IOAN 20, 26)(II)

   „Viața de azi, cu necontenita ei alergătură, este un iad. Oamenii se grăbesc mereu, aleargă. În ceasul acesta trebuie să se afle aici, în celălalt acolo, în celălalt mai departe. Şi ca să nu uite ce au de făcut, e nevoie să îşi noteze. Cu atâta alergătură, tot e bine că îşi mai aduc aminte cum îi cheamă... Nici pe ei înşişi nu se cunosc. Dar cum să se cunoască? Se poate să te oglindeşti în apă tulbure? Dumnezeu să mă ierte, dar lumea a ajuns un adevărat spital de nebuni! (...) O astfel de viață plină de nelinişte şi alergătură nu înseamnă fericirea - e iad! (...) Pentru nimic în lume să nu aveţi nelinişte. Neliniştea este a dia­volului.”

(PAISIE AGHIORITUL „Cuvinte (I)”, Muntele Athos, 2000) 

PACE VOUĂ!(IOAN 20, 26)(II)

   Unitatea şi ordinea Creaţiei, altfel spus Cosmosul - etimologia greacă a acestui cuvânt exprimă ideea de ordine şi de lume organizată -, au la temelie pacea şi armonia între toate elementele care alcătuiesc universul. Antichitatea greco-latină recunoştea deja pacea şi buna înţelegere a elementelor ca fiind principiul fundamental al universului: după ce a separat elementele „atribuind fiecăruia un loc aparte”, Creatorul lumii „le-a unit prin legături de pace şi de bună înţelegere” (Ovidiu - „Metamorfozele”).

   Omul religios, care simte nevoia „de a trăi într-un Cosmos neprihănit şi sfânt, aşa cum era la început, când ieşise din mâinile Creatorului” (Mircea Eliade - „Sacrul şi profanul”), năzuieşte să refacă, în toate aspectele vieţii lui pământeşti şi în fiecare moment al existen­ţei, unitatea primordială a Creaţiei, prin care Duhul lui Dumnezeu este prezent atât în afa­ra cât şi înlăuntrul omului şi sfinţeşte în acelaşi timp lumea şi fiinţa omenească: „Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care locuieşte în voi, şi pe care l-aţi primit de la Dumnezeu?” (1Cor. 6, 19).

   Pacea care vine de la Dumnezeu şi pe care lumea nu o poate da, izvorăşte din conştiin­ţa vie şi permanentă a prezenţei Duhului Sfânt în acelaşi timp în lume şi înlăuntrul omului. Dumnezeu este prezent pretutindeni unde ceva există, şi în fiecare clipă, dat fiind că „fiecare eveniment, faptul cel mai neînsem­nat legat de persoana noastră, totul este con­form Providenţei lui Dumnezeu. Nimic nu se produce în cosmos fără intervenţia Providenţei. (...) Tot ceea ce ni se pare haotic, Dumnezeu ştie pentru ce şi în ce măsură a îngăduit să fie astfel. Trebuie să considerăm că El este pre­zent pretutindeni” (Stareţul Tadei - „Pace şi bucurie întru Duhul Sfânt” - Ed. L’Age d’Homme, 2010).

   Cuvintele ne înşeală atunci când dăm nu­mele de realitate lumii înconjurătoare şi lu­crurilor pe care le putem cuprinde cu mintea, căci singura realitate prezentă pretutindeni şi în orice clipă, fără de care nimic nu ar pu­tea exista nici chiar o secundă, este Duhul lui Dumnezeu, izvorul unic şi veşnic al vieţii şi a tot ceea ce există. De aceea adevărata pace lăuntrică nu poate veni decât de la Dumnezeu, singurul adevăr neclintit şi etern pe care ne putem sprijini, şi pe care nimic din această lume nu-l poate înlocui: „De îndată ce atenţia noastră se depărtează de Dumnezeu, ne pier­dem pacea lăuntrică. Dumnezeu se află în mod tainic în fiecare om, fie că acesta Îl as­cultă sau nu. Orişicum, El este acolo, în cen­trul vieţii. El este făcătorul vieţii. El este Cel care dă viaţă. Atâta timp cât atenţia noastră se menţine acolo, în inimă, ne păstrăm pacea lăuntrică şi bucuria duhovnicească (...). Dar de îndată ce ne îndepărtăm de Dumnezeu, fixându-ne atenţia asupra unui centru de inte­res lumesc, fie că e vorba de un obiect neînsu­fleţit sau de o făptură vie, ne pierdem numaidecât pacea lăuntrică, dat fiind că omul nu poate fi în două locuri în acelaşi timp” (Stareţul Tadei, op. cit.).

   Omul care uită de Dumnezeu este aido­ma unui nebun care a pierdut contactul cu realitatea: „Duhul lumesc este boală. Precumcăutăm să evităm o boală, aşa şi cugetarea lumească s-o evităm, oriunde ar fi ea” (Paisie Aghioritul, op. cit.).

   Supărările, poverile şi suferinţele noas­tre nu sunt decât consecinţa firească a modu­lui nostru lumesc de a gândi, care este „nebu­nie în faţa lui Dumnezeu” (1Cor. 3, 19). Duhul acestei lumi, care ne leagă de cele pământeşti şi ne îndepărtează de Tatăl ceresc, este cau­za tuturor rătăcirilor şi prăbuşirilor noastre, căci „ceea ce va semăna omul, aceea va şi se­cera” (Gal. 6, 7): „Suferim pentru că gândim rău şi pentru că dorinţele noastre sunt rele. (...) Gândurile noastre greşite şi năzuinţele noastre rătăcite au distrus armonia şi pacea, şi au produs fructe rele. Noi singuri suntem vinovaţi de toate acestea. Culegem fructele rele ale gândurilor şi dorinţelor noastre” (Stareţul Tadei, op. cit.).

   Faptul de a ne consacra gândurile şi exis­tenţa unui alt centru de interes decât Dumnezeu, este în acelaşi timp o formă de nebunie şi de idolatrie, dat fiind că lucrul râvnit, sau fiinţa adorată, vor lua locul lui Dumnezeu în cuge­tul şi în inima noastră: „Lucrul care ne-a atras atenţia se strecoară de îndată înlăuntrul nos­tru şi pune stăpânire pe tronul lui Dumnezeu şi pe inima noastră. Poate fi vorba de setea de putere, de onoruri, de bogăţie, de frumuseţe. De îndată ce un lucru lumesc se ridică pe acest tron, el începe să vieţuiască în noi. Sentimentele care pun stăpânire pe noi, depind de centrele de interes cărora le acordăm atenţia” (Stareţul Tadei - op. cit.).

   Cugetul nostru este făcut pentru a-l pri­mi pe Dumnezeu tot aşa cum menirea plămâ­nilor este de a primi aerul care ne ţine în via­ţă. Astfel încât sufletul care se îndepărtează de Dumnezeu se află lipsit de izvorul său de viaţă, pe care nimic din această lume nu-l poate înlocui: „Ceea ce se petrece cu peştele scos din apă, aceea se întâmplă şi cu inteli­genţa omenească atunci când nu-şi mai amin­teşte de Dumnezeu şi se împrăştie în lucruri­le lumeşti” (Sf. Isaac Sirul - „Cuvântări duhovniceşti”).

   Toate cele lumeşti fiind pieritoare, legându-ne de ele cădem în robia morţii, care pune stăpânire pe întreaga noastră fiinţă şi existen­ţă, căci tot ce putem avea în această lume - bogăţie, putere, faimă, plăceri, fiinţe iubite, ti­nereţe, frumuseţe, veşminte de preţ, şi propriul nostru trup, până la ultimul fir de păr! - toa­te acestea le vom pierde în ceasul morţii: „exis­tă probabilitatea ca viitorul să ne rezerve pri­lejuri de mâhnire sau de bucurie, şi evenimente neprevăzute sau problematice, dar singurul lucru absolut sigur care ne aşteaptă pe toţi, este moartea - faptul acesta este uni­versal şi indiscutabil” (P. Evdokimov - „Vârstele vieţii spirituale”). Prin urmare, atunci când omul îşi pierde credinţa în Dumnezeu, singu­rul adevăr absolut, veşnic şi atotputernic care îi rămâne este moartea. Strigătul lui Nietzsche, care a devenit crezul vremurilor moderne, „Dumnezeu a murit”, nu este un strigăt de bi­ruinţă ci de deznădejde. Căci dacă Dumnezeu a murit, moartea devine Dumnezeu.

   De aceea omul care L-a uitat sau respins pe Dumnezeu, şi care este legat în întregime de această lume, nu va afla niciunde şi nici­când pacea lăuntrică, fie el bogat precum Cresus, frumos ca Adonis sau puternic ca Iulius Cezar!... Căci fiind înzestrat cu un cuget ome­nesc, el ştie şi nu poate nicicum uita că îndă­rătul tuturor bogăţiilor, bunurilor şi gloriei sale lumeşti pândeşte în permanenţă spectrul morţii, care îl urmăreşte pas cu pas pretutin­deni în această lume: „Moartea nu este numai clipa morţii, ea convieţuieşte cu omul şi îl în­soţeşte de-a lungul întregii sale existenţe. Ea este prezentă în orice lucru, constituind limita lui evidentă” (P. Evdokimov - ibid.).

   Întreţinând şi înteţind setea nestăvilită de bunuri materiale, societăţile de consum îl ţin pe om în acealşi timp în robia acestei lumi şi în robia morţii, căci tot ceea ce vine din lume şi de la trupul lumesc este supus legii morţii. Aşa se explică starea de neliniş­te şi de îngrijorare permanentă, fără motivprecis, a omului de azi, care se străduieşte prin toate mijloacele pe care i le oferă lumea modernă - distracţii, internet, sport, dro­guri, sex, alcool, calmante, călătorii exotice etc. - să-şi înăbuşe temerile şi să uite spec­trul morţii care îl urmăreşte pretutindeni în această lume: „Faptul de a da uitării moar­tea este o caracteristică a lumii; cu mare artă şi iscusinţă totul este orientat în acest sens; ca şi cum omul modern nu poate suporta această idee care se i se impune cu prea mul­tă brutalitate (...) Cei morţi stânjenesc petre­cerea celor care se bucură de plăcerile vieţii” (P. Evdokimov - ibid.).

   Chiar şi atunci când avem - sau ne în­chipuim că avem - credinţă în Cel de Sus, ini­ma noastră se lasă lesne ispitită de comorile acestei lumi, „unde le mănâncă moliile şi ru­gina, şi unde le sapă şi le fură hoţii” (Mt. 6, 19): „Avem tendinţa de a ne îndrăgosti de cele lumeşti. (...) Şi de îndată ce dobândim un ast­fel de lucru, farmecul lui se istoveşte, şi ne în­dreptăm către altceva. Dorim fără încetare altceva, şi nu ne săturăm niciodată” (Stareţul Tadei, op. cit.). Această lăcomie nesătulă, în­teţită fără încetare de o nouă dorinţă, este în­suşi motorul societăţilor de consum şi ne adu­ce dovada evidentă, pe care fiecare din noi o poate verifica de câte ori doreşte, că orice lu­cru lumesc care ia locul lui Dumnezeu în ini­ma noastră, se destramă cu timpul şi se spul­beră ca un miraj, lăsându-ne sufletul flămând: „Trebuie deci să ne întemeiem numai pe ceea ce este neclintit. Atunci când căutăm un spri­jin în cele pământeşti, acestea ne scapă din mâini. Ne lipseşte un sprijin permanent, pe care nimic să nu-l poată schimba. Singurul sprijin de acest fel care există, este Dumnezeu. El rămâne neclintit şi neschimbat de-a lungul secolelor. Cel care nădăjduieşte în El, nu va fi nedreptăţit. (...) Nu suntem decât nişte co­pii. Copiii Tatălui ceresc, de la care trebuie să căutăm sprijin” (Stareţul Tadei, op. cit.).

 

Viorel Ştefăneanu, Paris 

PACE VOUĂ!(IOAN 20, 26)(II)

Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana

Din dragoste...

1 Noiembrie 2013

Un Festival luminos

1 Noiembrie 2013
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni