CONVERSAŢIE LA IESLE

   Un băieţel era nespus de mândru de tatăl care ştie să picteze icoane. Era fascinant când vedea cum, puţin câte puţin, din câteva trăsături de penel luau naştere chipuri aproape vii. Băieţelul era aşa cuprins de lumea acestor chipuri, încât gândurile sale se amestecau cu această lume a chipurilor sfinte. I se părea că merge în grajdul din Betleem alături de păstori şi magi şi că se opreşte deodată în faţa Pruncului din iesle. Atunci observă cum mâinile-i erau goale. Toţi i-au adus câte ceva, numai el nu. Strâmtorat, spuse repede: „Îţi promit cel mai frumos lucru pe care-l am. Îţi voi dărui bicicleta mea cea nouă. Ba nu, trenuleţul meu electric".

   Pruncul din iesle dădu din cap şi spuse: „Dar nu vreau trenuleţul tău electric. Dăruieşte-mi ultima ta compunere!" „Ultima mea compunere? se uimi băieţelul, dar nu am scris suficient!" „Tocmai de aceea o vreau, răspunse Pruncul Iisus. Să-mi dai totdeauna ceea ce nu este suficient. De aceea am venit în lume.  Şi apoi aş mai vrea ceva de la tine, continuă Pruncul din iesle, aş vrea ceaşca ta pentru lapte!"

   Acum băieţelul se întristă şi mai tare: „Ceaşca mea pentru lapte? Dar s-a spart!". „Tocmai de aceea o vreau, îi spuse Pruncul Iisus plin de tandreţe, poţi să-mi dai tot ceea ce se sparge în viaţa ta. Vreau să vindec totul! Şi aş mai dori de la tine un al treilea lucru; aş dori răspunsul pe care i l-ai dat mămicii tale atunci când te-a întrebat cum de s-a spart cana".

   Acum copilul începu să plângă şi mărturisi cu umilinţă: „Am minţit-o. I-am spus mămicii că mi-a căzut din mână, că n-am spart-o intenţionat. Dar în realitate am aruncat-o de pământ de mânie".„Adu-mi mereu tot ceea ce este rău, mincinos şi urât în viaţa ta, îi spuse Pruncul Iisus. De aceea am venit în lume, ca să te iert, să te iau de mânuţă şi ca să-ţi arăt drumul...". Pruncul Iisus îi zâmbi din nou băieţelului, iar acesta îl privi şi-l ascultă.