Adaugat la: 1 Iulie 2008 Ora: 15:14

Vindecarea slugii sutaşului

Tâlcuire a Evangheliei Duminicii a patra după Rusalii, Matei 8, 5-13, despre vindecarea slugii sutașului - de Părintele Noel Tanazacq

Vindecarea slugii sutaşului

Iisus tocmai ce S-a pogorât din Munte, unde a rostit marea şi prima sa predică (Fericirile…) şi, de îndată, îşi arată puterea Sa dumnezeiască, săvârşind trei vindecări uimitoare: vindecă un lepros, apoi sluga unui sutaş şi, în sfârşit, pe soacra lui Petru. Este interesant de remarcat că începe prin a vorbi, pentru că este Cuvântul lui Dumnezeu şi pentru că a venit pe pământ să vestească Vestea cea Bună a Împărăţiei. Apoi, săvârşeşte fapte vindecătoare care confirmă adevărul cuvintelor Sale şi îi arată bunătatea, adică mărturisesc despre ceea ce spune. Astfel, Domnul îi lasă liberi pe oameni – liberi să creadă în El sau nu. Dacă ar fi făcut altfel, noi n-am fi avut aceeaşi libertate. El exprimă Adevărul, apoi îşi arată compătimirea şi iubirea pentru oameni. Adevărul şi iubirea sunt de nedespărţit (theoria şi praxis).

Dintre cele trei vindecări, cea a slugii sutaşului este cea mai uimitoare. Este una dintre cele mai frumoase pagini din Evanghelie. Iisus intră în „oraşul Său”, Capernaum, unde locuieşte împreună cu ucenicii Săi, în „Galileea Neamurilor”, un loc al amestecurilor etnice, culturale şi religioase. Un sutaş Îi iese în cale şi-L roagă să vină să-i vindece sluga bolnavă de moarte. Totul este extraordinar în această împrejurare. Sutaşul este un soldat de meserie, un ofiţer roman, deci păgân, şi îndrăzneşte să meargă spre rabbi Ieshouah pentru a-I cere ceva incredibil: vindecarea unui muribund! Ştim deja de la sfântul Apostol Lucacă acesta era prieten al evreilor şi că le construise o sinagogă în Capernaum. Dar totuşi, ce îndrăzneală şi ce credinţă! Acest om prefigurează „Neamurile”, Biserica.

Atitudinea Domnului este surprinzătoare. El se arată imediat de acord, fără să pună întrebări, dar amână un pic aducerea la îndeplinire („mergând, îl voi vindeca”). Şi chiar acest decalaj cronologic îi va permite sutaşului să-şi exprime credinţa. Putem să tragem deja o învăţătură importantă: Hristos nu este părtinitor, nu se uită la aparenţe. Şi totuşi, după cum El Însuşi spune, El n-a fost trimis decât către oile pierdute ale casei lui Israel. Dar este înduioşat de bunătatea acestui om, acest ofiţer roman, faţă de sluga sa, pe care o consideră ca pe un fiu.

Abia acum începe partea cea mai frumoasă. În faţa acestui răspuns pozitiv al lui Hristos, sutaşul prinde îndrăzneală şi spune cuvinte de o înălţime uimitoare. Mai întâi: „nu sunt vrednic să intrii sub acoperământul meu, dar spune numai un cuvânt şi se va vindeca sluga mea”. Rămâi mut de admiraţie dinaintea unei asemenea smerenii şi a unei asemenea credinţe. Care om în Israel a fost vreodată în stare să rostească un asemenea cuvânt? Este una dintre comorile Bisericii, care de altfel a introdus cuvântul sub o formă adaptată în slujbele sale (rugăciunile dinaintea împărtăşaniei în ritul roman: Doamne, nu sunt vrednic să Te primesc, dar spune numai un cuvânt şi se va tămădui sufletul meu).

Însă ce spune pe urmă, ca o dezvoltare explicativă, este şi mai uimitor: „Că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i spun acestuia: du-te, şi se duce, şi celuilalt: vino, şi vine, şi slugii mele: fă aceasta, şi face”. Ce vrea să spună e aceasta: eu în slujba mea, chiar dacă sunt ofiţer subaltern[1], poruncesc şi sunt ascultat. Cu cât mai mult Tu, care eşti Stăpânul făpturii, poţi să porunceşti oştilor îngereşti şi ele Te vor asculta. Stăpâne, nu Te osteni până la casa unui om nevrednic ca mine, – care nu sunt un fiu al casei lui Israel – ci porunceşte îngerilor şi sluga mea se va vindeca. Ce credinţă, dar şi ce teologie! Câţi înţelepţi din Israel au avut acest nivel teologic şi această înălţime a duhului?

Hristos este admirativ. Este o frază surprinzătoare, bogată din punct de vedere teologic. Înţelesul ei este că Dumnezeu nu este ca un păpuşar care trage de sfori şi face din făpturile Sale tot ce vrea. Dumnezeu nu face şi întrebările şi răspunsurile. Libertatea omului nu e o vorbă deşartă: este oglindirea libertăţii dumnezeieşti. Dumnezeu îl admiră pe om! Îşi admiră făptura. E răsturnarea valorilor. Hristos admiră faptul că acest ofiţer roman, acest ofiţer păgân, prin efortul său interior, a devenit mai înţelept decât fiii lui Israel. De altfel, El spune un cuvânt înfricoşător către Israel şi vesteşte Biserica Neamurilor: „Amin zic vouă, nici în Israil n-am aflat atâta credinţă. Însă zic vouă că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor şedea odihnindu-se cu Avraam, şi cu Isaac şi cu Iacov întru împărăţia cerurilor. Iar fiii împărăţiei se vor scoate la întunericul cel mai dinafară; acolo va fi plângere şi scrâşnirea dinţilor”[2] (Mt. 8, 10-12).

Şi de îndată fu tămăduită sluga. Dar într-un fel pe măsura credinţei sutaşului: „fie ţie după credinţa ta”. Sutaşul a dobândit harul!

 

Pr. Noël TANAZACQ

 

NOTE:



[1] Un sutaş avea în subordine o centurie, adică 100 de oameni, fiind echivalent cu un căpitan din armatele noastre, care conduce o companie.

[2] Această judecată anunţă parabola Ospăţului Ceresc, pe care Domnul o va spune la sfârşitul vieţii Sale pământeşti, chiar în ziua Floriilor, şi care este raportată de Sfântul Matei la cap. 22(1-14), iar aici suntem la începutul vieţii Sale pământeşti.

Vindecarea slugii sutaşului

Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana

Din dragoste...

1 Noiembrie 2013

Un Festival luminos

1 Noiembrie 2013
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni