Hristos a înviat! Adevărat a înviat!

Suntem cu toÅ£ii binecuvântaÅ£i de Dumnezeu cu bucuria Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos ÅŸi cu bucuria întâlnirii cu dvs., despre care am auzit lucruri frumoase. Ieri, în avion, am citit istoricul acestei parohii, care potrivit numelui său, Coslada, înseamnă piatră lată. Deci, este o piatră cu o deschidere largă, ceea ce înseamnă că este o bază puternică cu un orizont larg; aceasta este piatra credinÅ£ei, piatra mărturisirii credinÅ£ei adevărate ÅŸi deschiderea spre Biserica Universală. Românii, pentru că sunt latini, au deschidere spre universalitate, moÅŸtenită de la strămoÅŸii noÅŸtri latini; ca urmaÅŸi ai geto-dacilor statornici, au ÅŸi statornicia în credinÅ£ă, în credinÅ£a ortodoxă răsăriteană.

Pe de altă parte, toÅ£i românii adevăraÅ£i seamănă cu stejarul. Stejarul îÅŸi permite să aibă coroană mare fiindcă are rădăcini puternice. Un stejar care nu are rădăcini puternice ÅŸi are doar o coroană mare, riscă să se răstoarne, să se prăbuÅŸească atunci când vin furtunile. Noi menÅ£inem această piatră din capul unghiului, piatra mărturisirii dreptei credinÅ£e. De aceea, când Sf. Ap. Petru a mărturisit dumnezeirea lui Hristos, Acesta i-a spus: „Tu eÅŸti Petru ÅŸi pe această piatră voi zidi biserica Mea”. În limba greacă, petros înseamnă o pietricică, pe care poÅ£i s-o arunci. Petra înseamnă stâncă. Tu eÅŸti pietricică ÅŸi pe această stâncă voi zidi Biserica Mea. ... Tu eÅŸti o pietricică care se miÅŸcă dintr-o parte într-alta, dar stânca, piatra neclintită, pe care se zideÅŸte Biserica, este Hristos ÎnsuÅŸi.

Deci, după nume, parohia dvs. este una care cheamă la mărturisirea dreptei credinÅ£e, la statornicia în dreapta credinÅ£ă ÅŸi, în acelaÅŸi timp, la o deschidere, la o lărgire de gândire ÅŸi de acÅ£iune, ceea ce înseamnă o cooperare cu fraÅ£ii noÅŸtri creÅŸtini ortodocÅŸi din această Å£ară, dar, sigur, în mod inevitabil, cu fraÅ£ii romano-catolici majoritari.

Biserica din parohia Coslada, despre care am vorbit, ca etimologie, are ca hram pe Sfântul Nectarie din Pentapole, fiindcă a fost episcop în Pentapole în nordul Africii, dar este cunoscut în România ca Sfântul Nectarie din Eghina, întrucât a fost duhovnic la mănăstirea din insula Eghina ÅŸi acolo se află ÅŸi înmormântat. I se spune Taumaturgul sau Făcătorul de minuni, mai ales de vindecări, pentru că el încă din timpul vieÅ£ii a fost dăruit de Dumnezeu ca să vindece pe unii care sufereau de diferite boli. După moarte, moaÅŸtele sale au fost răspândite în diferite Å£ări ÅŸi au fost aduse, câÅ£iva ani în urmă, ÅŸi în România ÅŸi aveÅ£i ÅŸi dvs aici o parte din sfintele moaÅŸte. Sunt ÅŸi la BucureÅŸti, la Mănăstirea Radu Vodă, dar noi le-am adus în mod special la IaÅŸi, când eram mitropolit al Moldovei ÅŸi Bucovinei, la sfinÅ£irea unei biserici foarte mari, una dintre cele mai mari biserici, prima după Catedrala mitropolitană din IaÅŸi.                    

Este interesant cum acest sfânt, în prima parte a secolului al XX-lea, a devenit atât de cunoscut în toată Ortodoxia ÅŸi cultul lui a trecut repede din teritoriul Greciei spre alte Å£ări ortodoxe.

Fiindcă se numeÅŸte Taumaturgul sau Vindecătorul, parohia aceasta are un program misionar, un program înscris în însuÅŸi faptul că sfântul ocrotitor este un vindecător. Åži astfel aveÅ£i două programe: unul, provenind din etimologia localităÅ£ii Coslada, mărturisirea statorniciei în credinÅ£a ortodoxă ÅŸi, în acelaÅŸi timp, al deschiderii spre dialog ÅŸi cooperare ÅŸi, al doilea, vindecare. Cuvântul vindecare în limba greacă poate să fie ÅŸi taumaturgie, dar este unul mai adânc, ÅŸi anume sotiria-mântuire. Mântuitorul Iisus Hristos se numeÅŸte Vindecătorul, Sotir–Soter. În limba latină se numeÅŸte Salvator. Iar mântuirea în limba latină înseamnă salus, salutis. Deodată mântuire ÅŸi sănătate! Rugăciunea Bisericii Ortodoxe cea mai des repetată sau cererea de rugăciune cea mai concentrată ÅŸi cea mai des repetată este „Pentru sănătatea ÅŸi mântuirea lor sau a lui!”, ne rugăm.

Dar, ÅŸi sănătatea, ÅŸi mântuirea sunt daruri de la Dumnezeu, primite în Botez ÅŸi în timpul vieÅ£ii noastre, însă orice dar suscită o datorie – datoria de a cultiva darul primit ÅŸi a-l pune în folosul multora. Niciun dar nu ne este dăruit nouă pentru noi înÅŸine, ci toate darurile sunt primite personal pentru a fi folositoare în mod comunitar. Se spune „Dar din dar se face rai”, adică dar din dar, darul cultivat se face bucurie sfântă.

Ei bine, ce este o comunitate creÅŸtină care se află sub ocrotirea ÅŸi patronajul spiritual al unui sfânt? Este o comunitate de vindecare. Este o mărturie de sănătate sufletească ÅŸi trupească. Sfântul Nectarie Taumaturgul, adică Vindecătorul, arată în el ceea ce în Hristos este prezent în mod plenar. ToÅ£i sfinÅ£ii ne împărtăÅŸesc din darurile lui Hristos, adică harul Preasfintei Treimi. Prin sfinÅ£i, se vede că Hristos este prezent în Biserică; aÅŸa ÅŸi prin Sfintele Taine care sunt vindecătoare. Botezul ne vindecă de înstrăinarea de Preasfânta Treime, Sfântul Maslu ne vindecă de bolile sufleteÅŸti ÅŸi trupeÅŸti, iar Taina Sfintei PocăinÅ£e sau a  Sfintei Spovedanii sau mărturisirea păcatelor, urmată de Taina Sfintei Euharistii ne vindecă de separaÅ£ia ÅŸi de înstrăinarea noastră de Dumnezeu, care se numeÅŸte păcat. Taina PocăinÅ£ei ÅŸi Taina Euharistiei ne vindecă de păcat ÅŸi păcatul este încălcarea voii lui Dumnezeu ÅŸi înstrăinarea de Dumnezeu, de semeni ÅŸi de noi înÅŸine. Când ne împărtăÅŸim, se spune „Se împărtăÅŸeÅŸte robul lui Dumnezeu” sau „roaba lui Dumnezeu”, i se pronunÅ£ă numele,  „spre iertarea păcatelor” ÅŸi se adaugă „ÅŸi spre viaÅ£a de veci”. Iertarea păcatelor o vedemîn cele trei Evanghelii, zise sinoptice – Matei, Marcu ÅŸi Luca. Sfântul Ioan Evanghelistul, ucenicul iubit al Mântuitorului Iisus Hristos, a scris Evanghelia sa mai târziu decât ceilalÅ£i evangheliÅŸti. Åži a mai completat ceea ce în celelalte trei Evanghelii nu s-a accentuat suficient. El ne arată care este semnificaÅ£ia adâncă a Botezului. Nu este doar iertarea păcatelor, ci ÅŸi intrarea în ÎmpărăÅ£ia lui Dumnezeu. Åži ne-a arătat, de asemenea, că Sfânta Euharistie nu se primeÅŸte doar pentru iertarea păcatelor, ci ÅŸi ca arvună a vieÅ£ii veÅŸnice. Deci, Sfânta Euharistie nu se dăruieÅŸte doar spre iertarea păcatelor, ci ÅŸi spre a pregusta în arvună, în anticipaÅ£ie, taina nemuririi, de aceea a fost numită antidotul sau medicamentul nemuririi.

Aici, în biserica aceasta a Sfântului Nectarie Vindecătorul, ne vindecăm de păcate ÅŸi primim arvuna vieÅ£ii veÅŸnice. Când se împărtăÅŸesc credincioÅŸii aici, la UÅŸile ÎmpărăteÅŸti, care simbolizează UÅŸile ÎmpărăÅ£iei Cerurilor, se cântă „Cu Trupul lui Hristos vă împărtăÅŸiÅ£i (sau, în Ardeal, – vă cuminecaÅ£i), ÅŸi din izvorul cel fără de moarte gustaÅ£i”. AÅŸadar, din izvorul cel fără de moarte acum gustăm Taina, arvuna vieÅ£ii veÅŸnice.

Apoi, o comunitate euharistică, o parohie ortodoxă este ÅŸi locul în care ne vindecăm de înstrăinarea de noi înÅŸine. Nu numai de înstrăinarea de Dumnezeu. Când nu ne mai rugăm, nu ne mai adunăm în noi înÅŸine, ne înstrăinăm de noi înÅŸine. Păcatul ne înstrăinează de Dumnezeu ÅŸi de noi înÅŸine. Când Fiul Risipitor, care era pe marginea prăpastiei, care era gata să moară de foame, ÅŸi-a dat seama de riscul în care se afla, a zis: „Ridica-mă-voi ÅŸi mă voi întoarce la tatăl meu!”. Dar Evanghelia zice: „Åži-a venit în sine”, sau „Åži-a venit în fire”. Păcatul este o ieÅŸire din fire, o înstrăinare de sine. Întoarcerea la Dumnezeu, întoarcerea la ai săi, întoarcerea la iubire, la comuniune atunci când ne-am risipit prea mult în rele. În limba greacă, cuvântul bucurie se numeÅŸte hara, iar izvorul bucuriei este haris-harul lui Dumnezeu. Harul lui Dumnezeu aduce bucurie în sufletul omului.

Când venim la biserică ne vindecăm de înstrăinare de noi înÅŸine ÅŸi ne unim cu alÅ£ii în rugăciune, ÅŸi încă ne vindecăm de înstrăinare ÅŸi faÅ£ă de cei de acasă, care dacă sunt pomeniÅ£i aici în rugăciune, prin pomelnicele pe care le dăm, dorul faÅ£ă de ei diminuează durerea, ne simÅ£im aproape de ceilalÅ£i. Facem liste cu toÅ£i cei dragi: părinÅ£i, copii, rude, prieteni ÅŸi mai punem pe listă ÅŸi pe cei pe care nu-i mai pomeneÅŸte nimeni, nu are cine să se mai roage pentru ei. Apoi, noi ne rugăm ÅŸi pentru cei trecuÅ£i la Domnul. Mai ales în timpul Postului Mare, în toate sâmbetele, facem pomenire pentru cei răposaÅ£i, pentru morÅ£i. De ce? Fiindcă rugăciunea noastră unită cu harul lui Dumnezeu face ca iubirea să fie mai tare decât moartea.                                         În Cartea Cântărilor se spune: „Iubirea este mai tare decât moartea”, ÅŸi noi arătăm prin rugăciunea pentru cei trecuÅ£i la Domnul, o iubire mai tare decât moartea. Iată cum, în biserica Sfântului Nectarie Vindecătorul ne vindecăm de dorul îndepărtării, de suferinÅ£a distanÅ£elor, pentru că-i simÅ£im aproape pe cei pe care-i purtăm în suflet. Nicolae Iorga spunea: „Oamenii nu mor atunci când îi ducem la cimitir, ci atunci când nu mai punem flori pe mormintele lor, când i-am uitat au murit.” Dacă nu-i uităm, nu mor. Ei trăiesc prin iubirea noastră, prin rugăciunea noastră pentru ei. Deci, iată cum Biserica este izvor de bucurie, izvor de vindecare, izvor de comuniune, izvor de speranÅ£e. O mulÅ£ime de oameni care trec prin suferinÅ£a bolii, prin suferinÅ£a îndepărtării, dacă împreună cu alÅ£ii se roagă, dacă sunt sfătuiÅ£i la timp ÅŸi încurajaÅ£i, trec mai uÅŸor peste necazuri, peste încercări, iar alÅ£ii, fiindcă n-a fost nimeni lângă ei, nu s-a rugat nimeni pentru ei, au sucombat ÅŸi au căzut în deznădejde. Deci, locul în care primim binecuvântarea comuniunii, bucuria comuniunii ÅŸi izvorul de speranÅ£ă este acesta. De aceea Sfântul Ioan Gură de Aur a spus: „Dacă ai păcătuit o dată, vino la biserică, plângeÅ£i păcatele, cere iertare ÅŸi te vei vindeca. Dacă ai păcătuit ÅŸi a doua oară, ÅŸi a treia oară, ÅŸi a mia oară, vino în biserică, pentru că biserica este spital, nu este tribunal. Este locul de vindecare.”

Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca să simÅ£im că în biserica Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul sau Vindecătorul este locul vindecării noastre, locul bucuriei noastre ÅŸi locul creÅŸterii noastre în comuniune creÅŸtină, românească ÅŸi în prietenie ÅŸi fraternitate cu fraÅ£ii noÅŸtri ÅŸi surorile noastre din Spania, care sunt ÅŸi ei creÅŸtini aici de multă vreme, de pe timpul Sfântului Apostol Pavel. Åži iată, noi ne bucurăm că aÅ£i găsit în această Å£ară nu numai un loc de muncă, ci ÅŸi un loc de rugăciune. Pentru că cea mai importantă muncă este rugăciunea. Toată munca înseamnă, în general, că facem ceva în jurul nostru. Rugăciunea e o construcÅ£ie în interiorul nostru. Åži ce-am adunat în jurul nostru, rămâne în lumea aceasta, când trecem la viaÅ£a cerească. Ce-am adunat în sufletul nostru: bunătate, iertare, milostenie, credinÅ£ă puternică, iubire frăÅ£ească luăm cu noi în veÅŸnicie. Deci, biserica aceasta de aici, de zid, ne ajută să zidim biserica cea din inimi, din sufletul nostru.

Åži închei aici, spunând că PreasfinÅ£itul Timotei a amintit că de afară nu crezi că înăuntru este o biserică, dar noi am completa: dar dinăuntru nu crezi că aceasta este o hală, ci un altar sfânt ÅŸi o antecameră a ÎmpărăÅ£iei Cerurilor.

Vă felicităm, vă dorim ani mulÅ£i cu sănătate ÅŸi bucurie, iar ca semn de binecuvântare ÅŸi preÅ£uire pentru această comunitate, oferim părintelui paroh Cruce de binecuvântare, pentru că are cruce patriarhală.

Să trăiÅ£i întru mulÅ£i ani ÅŸi să binecuvântaÅ£i ani!

Hristos a înviat!

Adevărat a înviat!

De asemenea, dorim să vă oferim icoana Sfântului Dionisie Exiguul, părintele erei creÅŸtine, care la anul 330, dobrogeanul nostru, a ajuns la Roma ÅŸi a propus Papei Ioan ca să nu se mai numere anii de la întemeierea Romei, ci de la NaÅŸterea Mântuitorului Iisus Hristos. Deci el este - sfinÅ£ia ta eÅŸti din zonă, de la GalaÅ£i, nu? - de acolo a fost ÅŸi Sfântul Dionisie! După aceea a tradus din limba greacă în limba latină Sfintele Canoane ÅŸi este ÅŸi părintele dreptului bisericesc.

Casiodor a spus că omul cel mai erudit ÅŸi cel mai evlavios pe care l-a cunoscut a fost acest monah înÅ£elept dobrogean, care ÅŸtia multă matematică, astronomie, istorie, ÅŸi spunea el că postea mult, acest monah răsăritean, din Dobrogea, dar nu judeca pe cei dintre latini care posteau mai puÅ£in. Noi dorim să îi continuaÅ£i postul, însă mai ales să învăÅ£ăm cu toÅ£ii de la Sfântul Dionisie să unim ÅŸtiinÅ£a cu spiritualitatea, multa cultură cu o puternică ÅŸi statornică credinÅ£ă ÅŸi să cooperăm, să fim în dialog, în cooperare cu fraÅ£ii noÅŸtri creÅŸtini din Occident.

Să trăiÅ£i întru mulÅ£i ani!