Adaugat la: 1 Iunie 2010 Ora: 15:14

Cuvântul Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la Coslada

CUVÂNTAREA Preafericirii Sale, Preafericitul Părinte DANIEL, Arhiepiscopul Bucureştilor, Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei, Locţiitorul tronului Cezareei Capadociei şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu ocazia vizitei misionare în parohia Coslada, 17 aprilie 2010

 

Hristos a înviat! Adevărat a înviat!

 

Suntem cu toţii binecuvântaţi de Dumnezeu cu bucuria Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi cu bucuria întâlnirii cu dvs., despre care am auzit lucruri frumoase. Ieri, în avion, am citit istoricul acestei parohii, care potrivit numelui său, Coslada, înseamnă piatră lată. Deci, este o piatră cu o deschidere largă, ceea ce înseamnă că este o bază puternică cu un orizont larg; aceasta este piatra credinţei, piatra mărturisirii credinţei adevărate şi deschiderea spre Biserica Universală. Românii, pentru că sunt latini, au deschidere spre universalitate, moştenită de la strămoşii noştri latini; ca urmaşi ai geto-dacilor statornici, au şi statornicia în credinţă, în credinţa ortodoxă răsăriteană.

Pe de altă parte, toţi românii adevăraţi seamănă cu stejarul. Stejarul îşi permite să aibă coroană mare fiindcă are rădăcini puternice. Un stejar care nu are rădăcini puternice şi are doar o coroană mare, riscă să se răstoarne, să se prăbuşească atunci când vin furtunile. Noi menţinem această piatră din capul unghiului, piatra mărturisirii dreptei credinţe. De aceea, când Sf. Ap. Petru a mărturisit dumnezeirea lui Hristos, Acesta i-a spus: „Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi biserica Mea”. În limba greacă, petros înseamnă o pietricică, pe care poţi s-o arunci. Petra înseamnă stâncă. Tu eşti pietricică şi pe această stâncă voi zidi Biserica Mea. ... Tu eşti o pietricică care se mişcă dintr-o parte într-alta, dar stânca, piatra neclintită, pe care se zideşte Biserica, este Hristos Însuşi.

Deci, după nume, parohia dvs. este una care cheamă la mărturisirea dreptei credinţe, la statornicia în dreapta credinţă şi, în acelaşi timp, la o deschidere, la o lărgire de gândire şi de acţiune, ceea ce înseamnă o cooperare cu fraţii noştri creştini ortodocşi din această ţară, dar, sigur, în mod inevitabil, cu fraţii romano-catolici majoritari.

Biserica din parohia Coslada, despre care am vorbit, ca etimologie, are ca hram pe Sfântul Nectarie din Pentapole, fiindcă a fost episcop în Pentapole în nordul Africii, dar este cunoscut în România ca Sfântul Nectarie din Eghina, întrucât a fost duhovnic la mănăstirea din insula Eghina şi acolo se află şi înmormântat. I se spune Taumaturgul sau Făcătorul de minuni, mai ales de vindecări, pentru că el încă din timpul vieţii a fost dăruit de Dumnezeu ca să vindece pe unii care sufereau de diferite boli. După moarte, moaştele sale au fost răspândite în diferite ţări şi au fost aduse, câţiva ani în urmă, şi în România şi aveţi şi dvs aici o parte din sfintele moaşte. Sunt şi la Bucureşti, la Mănăstirea Radu Vodă, dar noi le-am adus în mod special la Iaşi, când eram mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, la sfinţirea unei biserici foarte mari, una dintre cele mai mari biserici, prima după Catedrala mitropolitană din Iaşi.                    

Este interesant cum acest sfânt, în prima parte a secolului al XX-lea, a devenit atât de cunoscut în toată Ortodoxia şi cultul lui a trecut repede din teritoriul Greciei spre alte ţări ortodoxe.

Fiindcă se numeşte Taumaturgul sau Vindecătorul, parohia aceasta are un program misionar, un program înscris în însuşi faptul că sfântul ocrotitor este un vindecător. Şi astfel aveţi două programe: unul, provenind din etimologia localităţii Coslada, mărturisirea statorniciei în credinţa ortodoxă şi, în acelaşi timp, al deschiderii spre dialog şi cooperare şi, al doilea, vindecare. Cuvântul vindecare în limba greacă poate să fie şi taumaturgie, dar este unul mai adânc, şi anume sotiria-mântuire. Mântuitorul Iisus Hristos se numeşte Vindecătorul, Sotir–Soter. În limba latină se numeşte Salvator. Iar mântuirea în limba latină înseamnă salus, salutis. Deodată mântuire şi sănătate! Rugăciunea Bisericii Ortodoxe cea mai des repetată sau cererea de rugăciune cea mai concentrată şi cea mai des repetată este „Pentru sănătatea şi mântuirea lor sau a lui!”, ne rugăm.

Dar, şi sănătatea, şi mântuirea sunt daruri de la Dumnezeu, primite în Botez şi în timpul vieţii noastre, însă orice dar suscită o datorie – datoria de a cultiva darul primit şi a-l pune în folosul multora. Niciun dar nu ne este dăruit nouă pentru noi înşine, ci toate darurile sunt primite personal pentru a fi folositoare în mod comunitar. Se spune „Dar din dar se face rai”, adică dar din dar, darul cultivat se face bucurie sfântă.

Ei bine, ce este o comunitate creştină care se află sub ocrotirea şi patronajul spiritual al unui sfânt? Este o comunitate de vindecare. Este o mărturie de sănătate sufletească şi trupească. Sfântul Nectarie Taumaturgul, adică Vindecătorul, arată în el ceea ce în Hristos este prezent în mod plenar. Toţi sfinţii ne împărtăşesc din darurile lui Hristos, adică harul Preasfintei Treimi. Prin sfinţi, se vede că Hristos este prezent în Biserică; aşa şi prin Sfintele Taine care sunt vindecătoare. Botezul ne vindecă de înstrăinarea de Preasfânta Treime, Sfântul Maslu ne vindecă de bolile sufleteşti şi trupeşti, iar Taina Sfintei Pocăinţe sau a  Sfintei Spovedanii sau mărturisirea păcatelor, urmată de Taina Sfintei Euharistii ne vindecă de separaţia şi de înstrăinarea noastră de Dumnezeu, care se numeşte păcat. Taina Pocăinţei şi Taina Euharistiei ne vindecă de păcat şi păcatul este încălcarea voii lui Dumnezeu şi înstrăinarea de Dumnezeu, de semeni şi de noi înşine. Când ne împărtăşim, se spune „Se împărtăşeşte robul lui Dumnezeu” sau „roaba lui Dumnezeu”, i se pronunţă numele,  „spre iertarea păcatelor” şi se adaugă „şi spre viaţa de veci”. Iertarea păcatelor o vedemîn cele trei Evanghelii, zise sinoptice – Matei, Marcu şi Luca. Sfântul Ioan Evanghelistul, ucenicul iubit al Mântuitorului Iisus Hristos, a scris Evanghelia sa mai târziu decât ceilalţi evanghelişti. Şi a mai completat ceea ce în celelalte trei Evanghelii nu s-a accentuat suficient. El ne arată care este semnificaţia adâncă a Botezului. Nu este doar iertarea păcatelor, ci şi intrarea în Împărăţia lui Dumnezeu. Şi ne-a arătat, de asemenea, că Sfânta Euharistie nu se primeşte doar pentru iertarea păcatelor, ci şi ca arvună a vieţii veşnice. Deci, Sfânta Euharistie nu se dăruieşte doar spre iertarea păcatelor, ci şi spre a pregusta în arvună, în anticipaţie, taina nemuririi, de aceea a fost numită antidotul sau medicamentul nemuririi.

Aici, în biserica aceasta a Sfântului Nectarie Vindecătorul, ne vindecăm de păcate şi primim arvuna vieţii veşnice. Când se împărtăşesc credincioşii aici, la Uşile Împărăteşti, care simbolizează Uşile Împărăţiei Cerurilor, se cântă „Cu Trupul lui Hristos vă împărtăşiţi (sau, în Ardeal, – vă cuminecaţi), şi din izvorul cel fără de moarte gustaţi”. Aşadar, din izvorul cel fără de moarte acum gustăm Taina, arvuna vieţii veşnice.

Apoi, o comunitate euharistică, o parohie ortodoxă este şi locul în care ne vindecăm de înstrăinarea de noi înşine. Nu numai de înstrăinarea de Dumnezeu. Când nu ne mai rugăm, nu ne mai adunăm în noi înşine, ne înstrăinăm de noi înşine. Păcatul ne înstrăinează de Dumnezeu şi de noi înşine. Când Fiul Risipitor, care era pe marginea prăpastiei, care era gata să moară de foame, şi-a dat seama de riscul în care se afla, a zis: „Ridica-mă-voi şi mă voi întoarce la tatăl meu!”. Dar Evanghelia zice: „Şi-a venit în sine”, sau „Şi-a venit în fire”. Păcatul este o ieşire din fire, o înstrăinare de sine. Întoarcerea la Dumnezeu, întoarcerea la ai săi, întoarcerea la iubire, la comuniune atunci când ne-am risipit prea mult în rele. În limba greacă, cuvântul bucurie se numeşte hara, iar izvorul bucuriei este haris-harul lui Dumnezeu. Harul lui Dumnezeu aduce bucurie în sufletul omului.

Când venim la biserică ne vindecăm de înstrăinare de noi înşine şi ne unim cu alţii în rugăciune, şi încă ne vindecăm de înstrăinare şi faţă de cei de acasă, care dacă sunt pomeniţi aici în rugăciune, prin pomelnicele pe care le dăm, dorul faţă de ei diminuează durerea, ne simţim aproape de ceilalţi. Facem liste cu toţi cei dragi: părinţi, copii, rude, prieteni şi mai punem pe listă şi pe cei pe care nu-i mai pomeneşte nimeni, nu are cine să se mai roage pentru ei. Apoi, noi ne rugăm şi pentru cei trecuţi la Domnul. Mai ales în timpul Postului Mare, în toate sâmbetele, facem pomenire pentru cei răposaţi, pentru morţi. De ce? Fiindcă rugăciunea noastră unită cu harul lui Dumnezeu face ca iubirea să fie mai tare decât moartea.                                         În Cartea Cântărilor se spune: „Iubirea este mai tare decât moartea”, şi noi arătăm prin rugăciunea pentru cei trecuţi la Domnul, o iubire mai tare decât moartea. Iată cum, în biserica Sfântului Nectarie Vindecătorul ne vindecăm de dorul îndepărtării, de suferinţa distanţelor, pentru că-i simţim aproape pe cei pe care-i purtăm în suflet. Nicolae Iorga spunea: „Oamenii nu mor atunci când îi ducem la cimitir, ci atunci când nu mai punem flori pe mormintele lor, când i-am uitat au murit.” Dacă nu-i uităm, nu mor. Ei trăiesc prin iubirea noastră, prin rugăciunea noastră pentru ei. Deci, iată cum Biserica este izvor de bucurie, izvor de vindecare, izvor de comuniune, izvor de speranţe. O mulţime de oameni care trec prin suferinţa bolii, prin suferinţa îndepărtării, dacă împreună cu alţii se roagă, dacă sunt sfătuiţi la timp şi încurajaţi, trec mai uşor peste necazuri, peste încercări, iar alţii, fiindcă n-a fost nimeni lângă ei, nu s-a rugat nimeni pentru ei, au sucombat şi au căzut în deznădejde. Deci, locul în care primim binecuvântarea comuniunii, bucuria comuniunii şi izvorul de speranţă este acesta. De aceea Sfântul Ioan Gură de Aur a spus: „Dacă ai păcătuit o dată, vino la biserică, plângeţi păcatele, cere iertare şi te vei vindeca. Dacă ai păcătuit şi a doua oară, şi a treia oară, şi a mia oară, vino în biserică, pentru că biserica este spital, nu este tribunal. Este locul de vindecare.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca să simţim că în biserica Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul sau Vindecătorul este locul vindecării noastre, locul bucuriei noastre şi locul creşterii noastre în comuniune creştină, românească şi în prietenie şi fraternitate cu fraţii noştri şi surorile noastre din Spania, care sunt şi ei creştini aici de multă vreme, de pe timpul Sfântului Apostol Pavel. Şi iată, noi ne bucurăm că aţi găsit în această ţară nu numai un loc de muncă, ci şi un loc de rugăciune. Pentru că cea mai importantă muncă este rugăciunea. Toată munca înseamnă, în general, că facem ceva în jurul nostru. Rugăciunea e o construcţie în interiorul nostru. Şi ce-am adunat în jurul nostru, rămâne în lumea aceasta, când trecem la viaţa cerească. Ce-am adunat în sufletul nostru: bunătate, iertare, milostenie, credinţă puternică, iubire frăţească luăm cu noi în veşnicie. Deci, biserica aceasta de aici, de zid, ne ajută să zidim biserica cea din inimi, din sufletul nostru.

Şi închei aici, spunând că Preasfinţitul Timotei a amintit că de afară nu crezi că înăuntru este o biserică, dar noi am completa: dar dinăuntru nu crezi că aceasta este o hală, ci un altar sfânt şi o antecameră a Împărăţiei Cerurilor.

Vă felicităm, vă dorim ani mulţi cu sănătate şi bucurie, iar ca semn de binecuvântare şi preţuire pentru această comunitate, oferim părintelui paroh Cruce de binecuvântare, pentru că are cruce patriarhală.

Să trăiţi întru mulţi ani şi să binecuvântaţi ani!

Hristos a înviat!

Adevărat a înviat!

 

De asemenea, dorim să vă oferim icoana Sfântului Dionisie Exiguul, părintele erei creştine, care la anul 330, dobrogeanul nostru, a ajuns la Roma şi a propus Papei Ioan ca să nu se mai numere anii de la întemeierea Romei, ci de la Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos. Deci el este - sfinţia ta eşti din zonă, de la Galaţi, nu? - de acolo a fost şi Sfântul Dionisie! După aceea a tradus din limba greacă în limba latină Sfintele Canoane şi este şi părintele dreptului bisericesc.

Casiodor a spus că omul cel mai erudit şi cel mai evlavios pe care l-a cunoscut a fost acest monah înţelept dobrogean, care ştia multă matematică, astronomie, istorie, şi spunea el că postea mult, acest monah răsăritean, din Dobrogea, dar nu judeca pe cei dintre latini care posteau mai puţin. Noi dorim să îi continuaţi postul, însă mai ales să învăţăm cu toţii de la Sfântul Dionisie să unim ştiinţa cu spiritualitatea, multa cultură cu o puternică şi statornică credinţă şi să cooperăm, să fim în dialog, în cooperare cu fraţii noştri creştini din Occident.

Să trăiţi întru mulţi ani!

Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana

Din dragoste...

1 Noiembrie 2013

Un Festival luminos

1 Noiembrie 2013
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni