Adaugat la: 1 Octombrie 2009 Ora: 15:14

Fragmente neodihnite (octombrie 2009)

Fragmente neodihnite din: Patericul egiptean; Evanghelia după Matei; Paul Evdokimov, Iubirea nebună a lui Dumnezeu; Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii; Sofronie Saharov, Amintiri despre Stareţul Sofronie; Kallistos Ware, Puterea numelui; Daniil Sandu Tudor, Gând euharistic

Episcopul dintr-un oraş căzu pradă desfrânării prin lucrare diavolească. Într-o zi, pe când era la slujbă, cum nimeni nu-i ştia păcatul, ierarhul îl mărturisi în faţa poporului zicând: “Am păcătuit”. Apoi îşi lăsă veşmintele pe altar şi spuse: “Nu mai pot fi episcopul vostru”. Cu toţii plânseră şi ziseră: ”Să cadă acest păcat asupra noastră, dar rămâi pe mai departe episcopul nostru”. El răspunse:” De vreţi să rămân episcopul vostru faceţi ce vă voi spune”. El puse să închidă uşile bisericii, apoi se culcă cu faţa la pământ înaintea unei uşi lăturalnice şi zise: ”Cel ce va trece fără să mă calce în picioare nu va avea parte cu Dumnezeu”. Ei au făcut precum le-a cerut; şi după ce a ieşit ultimul, s-a auzit un glas din cer care spunea: “Pentru marea lui smerenie, i-am iertat păcatul”. - Patericul egiptean

 

Asemenea este Împărăţia Cerurilor cu o comoară ascunsă în ţarină, pe care, găsind-o un om, a ascuns-o, şi de bucuria ei se duce şi vinde tot ce are şi cumpără ţarina aceea. - Evanghelia după Matei, XIII, 44

 

A-L urma pe Hristos înseamnă a te întruchipa după Hristosul Absolut, coborând împreună cu El în fundul prăpastiei care este această lume. Iadul nu e decît autonomia omului revoltat care îl scoate în afara locului unde Dumnezeu este prezent. Puterea de a-L refuza pe Dumnezeu este suprema libertate omenească pe care Dumnezeu o vrea nelimitată. Dumnezeu nu poate obliga pe nici un ateu să-L iubească şi aceasta pare să fie - abia dacă îndrăznim să o spunem - infernul iubirii Sale dumnezeieşti, infernul creat de vederea omului înecat în noaptea singurătăţilor lui... Cînd Tatăl îşi trimite Fiul, El ştie că şi iadul îi aparţine şi că “porţile morţii” se prefac în “porţi ale vieţii”. Omul nu poate cădea în deznădejde, ci numai în Dumnezeu, iar Dumnezeu nu este niciodată deznădăjduit. - Paul Evdokimov, Iubirea nebună a lui Dumnezeu

 

Dumnezeu, care L­a părăsit pe Hristos pe cruce, nu e oare cu totul absent şi pentru noi? Un lucru pe care nu vrem să­l înţelegem, pe care nu­l înţelegeau nici contemporanii Domnului. Cei ce aşteptau venirea lui Mesia în slavă. Ce nu puteau înţelege ei, ce nu putem înţelege noi: că Dumnezeu, cum spune Kierkegaard, nu e un imens papagal roşu. Dacă în piaţă ar apărea dintr­o dată şi din senin o uriaşă pasăre violent colorată, de bună seamă că toată omenirea s­ar năpusti să vadă şi ar pricepe că nu e lucru obişnuit. Credinţa, pocăinţa în felul acesta ar fi prea uşoare. Mură­n gură. Na-ţi paraua, dă­mi sarmaua.

 

Ni se cere însă a crede în deplină libertate şi s-ar zice că — mai rău decât atât — scenariul se desfăşoară ca şi cum am fi nu numai pe deplin abandonaţi, ci şi că — pe deasupra, colac peste pupăză — pronia dinadins face totul ca să nu credem; îi place — zice­s­ar — să acumuleze piedicile, să ne înmulţească riscurile, să adune argumente pentru a preface bine intenţionata dorinţă de evlavie în imposibilitate. Drumurile care duc spre credinţă poartă aceleaşi nume, toate: pariu, aventură, incertitudine, cuget de om nebun. Dostoievski: dacă Dumnezeu n­a coborât de pe cruce este pentru că voia să­l convertească pe om nu prin constrângerea unui miracol exterior evident, ci prin libertatea de a crede şi dându­i prilejul de a­şi manifesta îndrăzneala. - Pr. Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii

 

Există purtarea de grijă a lui Dumnezeu, nu te teme, ci bucură-te! Să ai pronia lui Dumnezeu ca o umbrelă şi să stai sub ea... Aşa cum vorbim noi acum la telefon, aşa să vorbeşti cu Dumnezeu, ca şi cum ai ridica receptorul, să-I spui ce vrei pe direct. Să ai totdeauna linia deschisă, să nu rupi niciodată firul acesta. - Părintele Sofronie Saharov, Amintiri despre Stareţul Sofronie (Dimitria Daviti)

 

Rugăciunea lui Iisus. Practicată în mod special de monahi şi monahii, ea poate fi rostită cu mare folos şi de laicii de toate categoriile; căsătoriţi sau nu, medici şi psihiatri, muncitori, profesori sau şoferi de autobuz. Invocarea Numelui lui Iisus cu atenţie dă fiecăruia mai multă putere în îndeplinirea sarcinilor sale; ea nu-i separă pe oameni între ei ci-i uneşte puternic aşa cum nimic altceva n-ar putea-o face, sensibilizându-i pe unii de neliniştea şi frământările celorlalţi. Rugăciunea lui Iisus face din fiecare “un om pentru ceilalţi", un instrument viu al participării la pacea lui Dumnezeu, un centru dinamic de împacare. - Mitropolit Kallistos Ware, Puterea numelui. Rugăciunea lui Iisus în spiritualitatea ortodoxă

 

O! Inimă străpunsă a Lumii,

Grijanie-n pahar,

Simţire sfântă ruptă-n pâine

În dar cuminecar,

Adu deşertăciunii noastre

Gustul de peste fire,

Să izbucnim din huma asta

Secată de-mpietrire.

 

Pr. Daniil Sandu Tudor, Gând euharistic

 

Selecţia textelor: Daniel Chira

Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana

Din dragoste...

1 Noiembrie 2013

Un Festival luminos

1 Noiembrie 2013
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni