Adaugat la: 1 Noiembrie 2010 Ora: 15:14

A FI ÎMPREUNĂ CU CELĂLALT

Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le si voi asemenea. (Lc. 6,31)

A FI ÎMPREUNĂ CU CELĂLALT

Experienţa e un lucru minunat: te ajută să recunoşti o greşeală atunci când o faci din nou…

A învaţa să fii cu celălalt este o adevarată artă, un adevărat meşteşug pentru care se trudeşte atât cât trăieşti… adică întreaga viaţă. Când spunem a fi ne gândim imediat la echivalentul său, a exista. Comuniunea cu celălalt ne învaţă să fim cu adevărat, să existăm.

Celălat ne este o adevarată sursă de îmbogăţire şi atunci când ne arată iubire dar şi când ne arată dispreţ. Iubirea ceiluilalt topeşte învârtoşările noaste interioare, este normal să o dorim. Dispreţul ceiluilalt nimeni nu-l doreşte dar şi aceasta este o formă de îmbogăţire a noastră personală, căci el ne forţează spre înoirea firii noastre, a depăşirii limitelor noastre: ne ajută să devenim cu adevărat creştini. Am putea spune deci că nu există experienţă negativă. Poate nu întâmplator se spune: „tot răul spre bine”.

Orice ieşire din cele ale noastre în întâmpinarea celuilalt presupune o expunere a noastră, o anumită vulnerabilitate, pentru că nu e sigur că vom putea renunţa, fie şi pentru câteva zile, la comodităţiile cu care suntem obişnuiţi, de orice natură ar fi ele (cazare, masă, transport etc.).

Iată de ce cred că aceste întalniri Nepsis mai au darul, pe lânga folosul lor sufletesc, de a ne ajuta să ne dăm seama de aceste comodiţăti ale noastre ce par a fi prins rădăcini în noi, să le conştietizăm, să le şlefuim pe cât posibil căci nu de puţine ori ele sunt acelea care ne împiedică să-l vedem pe celălalt. Celălalt este măsura credinţei noastre. Chiar şi din lucrurile acestea aparent nesemnificative ajungem să ne vedem măsura credinţei. E de-ajuns să vrei să vezi.

Şi pentru că n-am vorbit degeaba despre faptul de a învăţa să fim, daţi-mi voie să vă citez un frumos pasaj din Părintele Dumitru Stăniloaie:

„Eu simt trebuinţa să fiu afirmat de cineva, aşa cum mă afirm eu, prin libertatea şi spontaneitatea lui, să fiu cugetat, voit iubit, ca să nu fiu un simplu vis subiectiv. Şi e de remarcat că prin faptul că sunt afirmat de o fiinţă, care are ca şi mine voinţă liberă, nu pierd din caracterul meu de subiect, ci abia atunci sporesc în experienţa intimităţii mele. Astfel, prin afirmarea mea de către alţii, prin cugetarea, voinţa şi iubirea lor, câştig o densitate şi o profunzime de existenţă cum nu pot avea altfel. Numai experienţa unei persoane care ţine la mine si la care ţin si eu, provoacă în mine desfăşurarea tuturor strădaniilor de înălţare, de perfecţionare, pentru a fi vrednic de încrederea şi de iubirea ei.”[1]

 

Iuliana Tranca, Paris



[1]Dumitru Stăniloaie, Iisus Hristos sau restaurarea omului, Ed. Omniscop, Craiova, 1993, p.61.

A FI ÎMPREUNĂ CU CELĂLALT

Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana

Din dragoste...

1 Noiembrie 2013

Un Festival luminos

1 Noiembrie 2013
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni