Adaugat la: 1 Noiembrie 2010 Ora: 15:14

Introducerea tiparului şi primele cărţi tipărite în Ţara Românească şi în Transilvania (sec. XVI)

„Rugăm pe toţi cei care o vor citi, dacă va fi ceva greşit, în numele iubirii către Hristos să îndrepteze, iar pe noi cei ce am muncit să ne binecuvinteze şi să nu ne blesteme, pentru că n-a scris Duhul Sfânt, nici înger, ci mână păcătoasă şi muritoare, spirit apăsat, îndurerat şi plin de păcate.”

Dimitrie Logofăt, epilog la Apostol (tipărit la 1547)

Introducerea tiparului şi primele cărţi tipărite în Ţara Românească şi în Transilvania (sec. XVI)

Descoperirea tiparului în Germania la 1452[1] a jucat un rol deosebit nu numai în dezvoltarea creştinismului apusean, ci şi în viaţa Bisericii Ortodoxe. Cu greu putem imagina astăzi importanţa acestui moment într-o lume care de secole transmitea învăţătura prin copierea manuscriselor în mănăstiri, raritatea cărţii făcând din ea un obiect de o deosebită valoare, pe care învăţaţi, nobili şi regi râvneau să-l dobândească. De-a lungul Evului Mediu, atât în Occident cât şi în Orient, cultura scrisă s-a transmis prin truda monahilor copişti, care pe lângă aceasta au creat şi o adevărată artă a caligrafiei şi a picturii în miniatură, făcând din carte un obiect de artă, împodobit cu imagini pe fond de aur, cu iniţiale împletite cu motive florale, îmbrăcat frumos în piele sau ferecat în argint. Deşi nu au renunţat la aspectul estetic, (cum arată eleganţa primelor ediţii „aldine” produse la celebra tipografie veneţiană a lui Aldo Manuzio), tipografii au dezvoltat o altă concepţie asupra cărţii, considerată un produs destinat unei difuzări cât mai largi. Nu întâmplător în secolul al XVI-lea se manifestă în Occident aceste fenomene strâns legate între ele: răspândirea tiparului în toată Europa, apariţia (1517) şi dezvoltarea vertiginoasă a protestantismului, alfabetizarea populaţiei în ţările nordice şi formarea limbilor naţionale. După secole de monopol al limbii latine în Biserica şi în cultura occidentală, traducerea Bibliei în limba germană de către Luther a stat la baza formării literare a acestei limbi. Vom vedea că primele traduceri în limba română tipărite de diaconul Coresi sunt produse în Transilvania, la Braşov, unde acesta a găsit un teren propice pentru difuzarea cărţii în limba română, în contextul în care doar greaca şi slavona erau limbile de cultură în lumea ortodoxă.

Primele cărţi liturgice ortodoxe au fost tipărite la sfârşitul secolului al XV-lea la Cracovia, capitala de atunci a Poloniei şi la Cetinje, în Muntenegru, în limba slavonă. Tipografia de la Cetinje a fost adusă în Muntenegru de la Veneţia – unul din cele mai mari centre de producţie a cărţii din Europa – de către un principe ortodox, Gheorghe Cernoevici, care i-a dat-o în grijă unui călugăr cărturar, Macarie. Fiind însă Muntenegrul ocupat de oştile otomane, ieromonahul Macarie a venit în Ţara Românească, unde domnea Radu Vodă cel Mare (1495-1508). Păstrându-şi autonomia faţă de Imperiul Otoman, Ţara Românească a putut juca un rol de sprijin pentru Biserica de la sud de Dunăre, inclusiv în ceea ce priveşte difuzarea de carte bisericească, rol ce s-a confirmat de-a lungul secolelor de stăpânire otomană. În fruntea Bisericii se afla acum mitropolitul de neam sârb Maxim Brancovici şi el fugar din pricina turcilor, care a susţinut instalarea tipografiei la Mănăstirea Dealu, frumoasa ctitorie a lui Radu cel Mare, în apropiere de capitala domnească de la Târgovişte. Primele tipărituri au fost în limba slavonă, având o deosebită importanţă pentru toţi ortodocşii care foloseau limba slavonă în cult. Dintre ele amintim un Liturghier, prima ediţie tipărită a acestei cărţi în lumea ortodoxă, un adevărat model pentru ediţiile viitoare. Apoi, în primul an al domniei lui Neagoe Basarab (1512), s-a tipărit un Tetraevanghel. Domn luminat, iubitor de Biserică şi de învăţătură, Neagoe Basarab a înţeles importanţa tipăririi Scripturii şi s-a implicat personal în această operă. Iată câteva rânduri din cuvântul domnitorului scris la sfârşitul acestei cărţi (traduse din slavonă):

„Pentru că Dumnezeu, Cel căruia întru Treime ne închinăm, a binevoit să umple Biserica Sa cu cărţi sfinte pentru folosul cititorilor, drept aceea şi eu, întru Hristos Dumnezeu binecredinciosul şi de Dumnezeu păzitul şi domn însuşi stăpânitor Io Basarab /.../ am râvnit pentru această de suflet mântuitoare carte Tetraevanghel, cu ajutorul Sfântului Duh şi cu dragostea către sfintele Biserici /.../. Rog deci pe cei tineri, pe cei vârstnici şi pe cei bătrâni, care veţi citi sau veţi scrie, pentru dragostea lui Hristos, să îndreptaţi iar pe noi care cu osârdie ne-am trudit la această lucrare, să ne binecuvântaţi, pentru ca împreună slăvind pe Tatăl, din care sunt toate, pe Fiul, prin care sunt toate, şi pe Duhul Sfânt, întru care sunt toate, să aflăm aici pace şi milă, iar dincolo să ne bucurăm de lumină şi fericire.”

Tipărirea de carte s-a reluat în timpul domniei lui Radu Paisie (1535-1545), tot la iniţiativa unui sârb în exil, logofătul Dimitrie Liubavici. Acesta învăţase meşteşugul tiparului la Veneţia şi, întorcându-se în Serbia, dorea să pună acest meşteşug în slujba ortodoxiei. Însă împrejurările vitrege din Serbia cotropită de otomani l-au făcut şi pe el să treacă la nord de Dunăre, luând cu sine mult preţuita tipografie veneţiană. Astfel s-au tipărit în continuare cărţi deosebit de folositoare pentru viaţa Bisericii, printre care o primă Pravilă (carte de legi bisericeşti) şi un Apostol (1547).

În aceeaşi perioadă, primele cărţi în limba română s-au tipărit în Transilvania, la Sibiu, de către Filip Moldoveanul (zis şi Filip Maler sau Pictorul), angajat al magistratului din Sibiu ca pisar (scrib), care a folosit pentru prima dată la noi gravura ilustrată, cu multă măiestrie. De la el ne-a rămas prima carte bilingvă, un Tetraevangheliar slavo-român (1551-1553).

Însă cel care a jucat un rol decisiv pentru afirmarea limbii române în Biserica noastră este diaconul Coresi. Originar din Târgovişte, el a învăţat arta tipografică de la Dimitrie Liubavici şi s-a stabilit apoi la Braşov, unde timp de mai bine de 20 de ani (1556-1581) a publicat o serie de cărţi bisericeşti destinate tuturor românilor din cele trei ţări. El şi-a desfăşurat însă activitatea într-un context istoric marcat de răspândirea protestantismului în Transilvania, unele din publicaţiile sale purtând amprenta calvinismului (Tâlcul Evangheliei, 1567). Însuşi genul de carte pedagogică numită „catehism” este străin de tradiţia ortodoxă, fiind introdus de Luther (Micul catehism, 1529), dar a fost adoptat de catolici şi de ortodocşi tocmai pentru a face faţă difuzării cărţilor protestante (lucrarea se numea Întrebare creştinească, 1560, un catehism ortodox publicat de Coresi cu binecuvântarea episcopului Sava). Pe de altă parte, tocmai răspândirea protestantismului a dat în toată Europa un impuls traducerii textelor sfinte în limbile naţionale, ceea ce s-a resimţit şi în Transilvania. Cea mai mare parte a cărţilor au fost însă cu conţinut ortodox, spre întărirea preoţilor transilvăneni (Tetraevanghel românesc, Apostol, Psaltire, Liturghier). Cea mai importantă dintre acestea este Evanghelia cu învăţătură sau Cazania (1581), care cuprindea tâlcuirea Evangheliilor de peste an. În prefaţă se arăta că traducerea în română s-a făcut după un manuscris slavon provenit de la mitropolitul Ţării Româneşti, de la care „cu multă rugăciune cerşutu-am” şi conţinea omiliile Patriarhului Constantinopolului Ioan Calecas (1334-1347). Este un exemplu de carte pur ortodoxă în limba română, rod al colaborării transilvano-muntene.

Dincolo de vicisitudinile vremii, opera lui Coresi apare fundamentală în istoria noastră, nu numai în ce priveşte Biserica dar şi prin rolul jucat în formarea şi unificarea limbii române literare, premisă a constituirii poporului român. Iată cum apărea rugăciunea Tatăl nostru în cartea „Întrebare creştinească”:

„Tatăl nostru ce eşti în ceri, sfinţească-se numele tău, să vie împărăţia ta, fie voia ta, cum în ceri, aşa şi pe pământ. Pita noastră săţioasă dă-ne noao astăzi, şi iartă noao greşalele noastre, cum ertăm şi noi greşiţilor noştri şi nu ne duce în năpaste, ce ne izbăveşte pre noi de hitleanu. Că a ta e împărăţia şi puterea şi slava în vecie, amin.”

Încheiem cu un pasaj dintr-o altă traducere foarte importantă, de data aceasta tipărită la Orăştie, în Hunedoara, prin osteneala lui Şerban, fiul lui Coresi, conţinând primele două cărţi ale Vechiului Testament (Palia de la Orăştie, 1582):

„26. Şi zise Dumnezeu, să facem omul pre chipul ce să fie aseamine noo, ce să domnească pre peştii măriei şi dobitocului, paşirilor ceriului şi jivinilor şi a tot pământului şi spre toţi viermii ce se trag pre pământ.

27. Şi Dumnezeu făcu pre om lui pre-obraz, pre-obraz lui Domnezeu făcu El; bărbat şi muiare făcu El.

28. Şi Dumnezeu blagoslovi ei şi zise lor: creaşteţi şi vă înmulţiţi şi împleţi pământul şi biruiţi el şi domniţi pre păsările ceriului şi a tot fierelor ce se leagănă spre pământ”. (Bâtia sau Facerea I, 26-28).”

 

Ioana Georgescu-Tănase, Roma

Bibliografie:

Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii ortodoxe române, Bucureşti, 2006.

Givanni Filoramo, Cristianesimo, Laterza, Roma-Bari, 2007.


[1]Descoperirea tiparului e datoratălui Johannes Gutenberg, prima Biblie fiind tipărită la 1452 în Germania (Mainz). Un alt centru de dezvoltare a activităţii tipografice a fost Veneţia, unde a funcţionat celebra tipografie a lui Aldo Manuzio. Primele cărţi tipărite se numesc „incunabule”, având o valoare deosebită.

 

Introducerea tiparului şi primele cărţi tipărite în Ţara Românească şi în Transilvania (sec. XVI)

Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana

Din dragoste...

1 Noiembrie 2013

Un Festival luminos

1 Noiembrie 2013
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni