Adaugat la: 16 Iunie 2009 Ora: 15:14

Scrisoarea IPS Nathaniel - 10 mai 2009, Sf. Ap. Simon Zilotul, Cuv. Isichie

Scrisoarea IPS Nathaniel - 10 mai 2009, Sf. Ap. Simon Zilotul, Cuv. Isichie

Cucernici părinţi,

Onoraţi consilieri şi membri ai asociaţiilor APCOR şi AEOR,

Iubiţi enoriaşi, credincioşi, şi binefăcători,

Hristos a Înviat! Adevărat a Înviat!

 

În aceste luminate zile ale Sfintei Învieri a Domnului, Dumnezeului, şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, vă trimitem din nou, cu toată dragostea noastră părintească, ale noastre binecuvântări!

Prin această scrisoare, repetăm că am dat binecuvântarea şi dezlegarea noastră, transmise şi anterior, pentru convocarea Adunărilor Generale Extraordinare ale asociaţiilor APCOR şi AEOR, conform statutelor, pe datele de 3/10 mai 2009, pentru care am însărcinat şi numit din nou pe PC Părinte Protopop Cătălin MITESCU în calitate de reprezentant personal al nostru cu putere deplină să prezideze ambele adunări, să sfătuiască, în locul şi în numele nostru, zisele adunări, precum şi să ia orice măsură necesară în legătură cu buna desfăşurarea a acestor adunări şi cu bunul mers al asociaţiilor dumneavoastră.

De la Vatra Românească, din Grass Lake MI, (SUA), vă adresăm aceste câteva rânduri, mulţumind lui Dumnezeu pentru harul şi binecuvântările revărsate de mulţi, mulţi ani, asupra Episcopiei Ortodoxe Române din America, precum şi asupra Episcopiei Ortodoxe Române din Europa occidentală, şi parohiile care au făcut parte din ea, mai ales bine cunoscuta parohie a Sf. Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail, din oraşul Paris. Ne gândim că ar fi de folos să rezumăm anumite realităţi istorice, pe care unii, – dar poate nu toţi –, dintre dumneavoastră le cunoaşteţi, dar care ar fi bine să fie reamintite acum când vă pregătiţi să discutaţi viitorul asociaţiilor AEOR şi APCOR.

Pe măsură ce numărul românilor ortodocşi în Franţa s’a mărit în cursul secolului al XIX-lea, a venit un moment când Majestatea Sa Carol I, regele României, a decis să cumpere clădirea istorică, biserică medievală din secolul al XV-lea, ca lăcaş de rugăciune pentru ei – cea care a devenit Biserica Sf. Arhangheli. Aceşti români, unii intelectuali şi alţii oameni mai simpli, veniţi pentru studii sau pentru alte motive, au căutat în Franţa o legătură unică cu rădăcinile lor latine comune, încercând totuşi să-şi trăiască viaţa de creştini ortodocşi. Cu timpul, parohia Sf. Arhangheli le-a devenit centrul activităţilor religioase, culturale, politice şi intelectuale.

Deşi imigraţia românilor, spre America de Nord şi spre Canada, a început cu aproape o jumătate de secol mai târziu, a întrecut destul de repede în numărul enoriaşilor şi a lăcaşurilor de cult pe cel al concetăţenilor lor din Franţa. Desigur unii şi alţii recunoşteau existenţa celorlalţi, dar distanţa creată de oceanul Atlantic, condiţiile politice, şi mulţumirea de sine a unora şi a altora, au împiedicat orice fel de relaţii strânse între aceste comunităţi. Cele două războaie mondiale, şi eventual implantarea comunismului ateu în Europa, şi mai ales în ţinuturile care făcuseră parte din „România Mare” au dus la izolarea şi eventuala rupere a relaţiilor dintre fiecare din aceste două comunităţi bisericeşti cu Biserica Română.

În Europa de vest, parohiile s’au asociat în eparhia Europei occidentale, condusă de IPS Mitropolit VISARION (Puiu). În America de Nord, primul episcop a fost PS POLICARP (Moruşca), sfinţit pentru continentul american în 1935. Acesta însă, prins în România în 1939 de izbucnirea celui de-al doilea război mondial, nu a mai putut să se reîntoarcă în eparhia sa, şi chiar după sfârşitul războiului a fost deţinut într’un soi de domiciliu forţat. Aşa deci, Episcopia Ortodoxă Română din America, s’a găsit lipsită de ierarhul ei legitim, pe când Europa occidentală a fost binecuvântată de prezenţa Mitropolitului VISARION.

Mitropolitul VISARION a încercat să intre în legătură mai strânsă, şi chiar să revendice o formă de autoritate asupra bisericii române în America de Nord. Această încercare s’a adeverit nepractică şi, din partea bisericii în America, chiar neacceptabilă, atât din cauza respectivelor ei statute, cât şi datorită diferenţelor politice din cele două ţărmuri al Atlanticului. În “Buletinul Eparhiei Românilor din Străinătate,” Paris, (Anul 3, #8, 1951, 59 pagini) Mitropolitul VISARION notează: “Amintim în treacăt, că la şedinţa din 12 decembrie 1950, s’a examinat şi s’a luat atitudine faţă de frământările bisericeşti din America de Nord şi Canada iscate în legătură cu hirotonisirea întru Arhiereu a PS ANDREI Moldovanu, de către Sfântul Sinod de la

Bucureşti.” “In concluzie, noi rămânem mai departe pe poziţia de a socoti pe PS POLICARP Moruşca, titular al Episcopiei Ortodoxe Române din America de Nord şi Canada!” Se vede bine deci că comunitatea din Franţa era foarte la curent cu problemele care decurgeau de la absenţa forţată a PS POLICARP.

Comunităţile europene şi cele din Franţa au luptat cu îndârjire contra atacurilor guvernului comunist, şi au fost nevoite să se separe de Biserica Română; de asemenea, în America de Nord, comunitatea românească, precum şi păstorul ei, PS VALERIAN D. Trifa, au luptat în contra unor atacuri asemănătoare din partea guvernului comunist, şi a fost şi ea nevoită să se separe de Biserica Română.

În 19 iunie 1958 comunităţile româneşti din Europa occidentală, care se separaseră de Biserica Română au fost primite sub oblăduirea canonică a Sfântului Sinod a Bisericii Ruse din afară de Hotare (ROCOR). În general, deşi ROCOR nu întreţinea relaţii cu celelalte Biserici Ortodoxe, ea a primit sub autoritatea ei comunităţile de alte origini care nu puteau, sau nu doreau, să rămână afiliate cu „Bisericile Mame” care se găseau în spatele „Cortinei de Fier”, şi care erau silite să trăiască sub regimurile comuniste, fără Dumnezeu, care ajunseseră la putere.

În Canada, parohia românească “Buna Vestire”, păstorită de Pr. Dr. Petre Popescu, fiind şi ea primită sub oblăduirea ROCOR, a tinut relaţii strânse cu activităţile comunităţilor europene şi mai ales cu cea din Paris. Mai apoi, Pr. Petre Popescu va deveni vicarul şi secretarul general al eparhiei întemeiate de Mitropolitul VISARION Puiu şi a parohiei Sf. Arhangheli, slujindu-şi şi parohia proprie, dar sacrificându-şi şi timpul şi sănătatea pentru cei de la Paris.

În America de Nord, Episcopia Ortodoxă Română, având şi ea nevoie de oblăduire canonică, s’a alipit de Mitropolia Rusă din America de Nord, menţinându-şi limba, tradiţiile şi statutul unic; PS VALERIAN a devenit membru activ în Sf. Sinod al Mitropoliei, care ea însăşi se separase, în 1918, de Biserica Rusă.

Eventual, în 1970, această Mitropolie, înrădăcinată în Alaska din 1793, a fost considerată de către Biserica Rusă, Biserica ei Mamă, ca destul de dezvoltată ca să fie recunoscută de ea drept „autocefală”. Mai târziu, în acelaşi an, Congresul Episcopiei Ortodoxe Române din America, a cerut să fie primită ca o episcopie cu un statut de autonomie în cadrul acestei noi „Orthodox Church in America”. În aşa fel comunităţile, ruseşti, româneşti, carpato-ruse, albaneze şi bulgare au înjghebat noua biserică autocefală „Orthodox Church in America”, fiecare având unul, sau mai mulţi, ierarhi membri în Sfântul ei Sinod.

Anii 1970 au văzut un schimb de mai multe scrisori prietenoase între IPS Sa Arhiepiscopul VALERIAN şi PC Pr. Vasile Boldeanu, superior al bisericii Sf. Arhangheli. Arhiepiscopul VALERIAN a înţeles bine că, deşi comunităţile din Europa occidentală şi cea din America de Nord, aveau în comun aceeaşi limbă, credinţă şi rădăcină culturală, erau şi un număr de interese divergente care indicau că ar fi fost imposibil să se unească într’o singură structură bisericească, în genul unei mitropolii unice pentru America de Nord şi Europa occidentală. Fiecare comunitate s’a dezvoltat aşa cum a lăsat-o Domnul, dar şi după cum îşi vedea viitorul în lume.

Într’o scrisoare adresată Arhimandritului Andrei Scrima, cu data de 30 octombrie 1972, IPS VALERIAN scria: “Alţii se gândesc la un ‘Sinod Românesc’ compus din Episcopia din America şi parohiile din Europa unificate sub noul Episcop ce se va alege…dar nu ştiu cum să-i pot ajuta, mai ales că biserica de la Paris timp de 20 de ani a avut o atitudine de totală independenţă faţă de Episcopia de aici.”

Cu ocazia adunării generale „All American Council of the Orthodox Church in America” care a avut loc în 1977, la Montreal, IPS Sa Arhiepiscopul VALERIAN, precum şi delegaţii Episcopiei, preoţi şi mireni, au fost invitaţi de Pr. Petre Popescu să viziteze parohia „Buna Vestire” şi să participe la o vecernie. A fost probabil prima dată când aceste comunităţi au avut un contact unde au fost de faţă reprezentanţi ai ambelor comunităţi.

Câţiva ani mai târziu, P. C. Pr. Vasile Boldeanu a propus, într’o scrisoare din 30 decembrie 1983, adresată IPS Sale Arhiepiscopului VALERIAN, o altă soluţie pentru comunităţile din Europa occidentală, “Vă cerem să introduceţi Episcopia Ortodoxă Română din Europa, în mod provizoriu, în sânul Sinodului Bisericii Ortodoxe Americane. Ce înţelegem prin provizorat? Când va fi Libertate în lume Episcopia afara hotarelor îşi va rândui condiţiile necesare pentru a face parte din Sânul Bisericii Ortodoxă Române.” IPS VALERIAN a răspuns: “E prea târziu.” Acestea au avut loc cu vre’o şase luni înainte ca IPS VALERIAN să fie nevoit să se retragă, în 1984, din Episcopie.

În America de Nord, atacurile contra Episcopiei şi contra IPS VALERIAN au continuat cu înverşunare, cu complicitatea guvernului comunist din România. La vârsta de 70 ani, în 1984, a fost nevoit să se pensioneze în exil în Portugalia, unde şi-a sfârşit zilele nu mult după aceea. Rămăşiţele IPS Sale odihnesc acum la Vatra Românească, la Grass Lake, Michigan.

Congresul Episcopiei din America, care alesese pe Pr. Nathaniel Popp, în septembrie 1980, ca Episcop Vicar al Episcopiei, l’a reales în 1984 Episcop titular. În cursul unei vizite pastorale la parohia Sf. Treime din Miramar, Florida, PS NATHANIEL l’a invitat pe Pr. Dr. Petre Popescu să slujească prima dată împreună cu el. Ulterior, au mai fost mai multe ocazii când s’au întâlnit şi au discutat situaţiile comunităţilor din Montreal şi a celor din Europa occidentală.

Arhiepiscopul VALERIAN îşi menţinuse poziţia că nu se putea găsi o soluţie practică pentru unirea comunităţilor din ambele părţi ale Atlanticului într’o singură structură, ca o Mitropolie Română în afara hotarelor. Imediat însă după pensionarea IPS Sale, Părintele Boldeanu a trimis o scrisoare PS Sale Episcopului NATHANIEL, prin care îl anunţa că spera să poată să facă o vizită în America în septembrie sau octombrie 1984. Ne-a adresat acea scrisoare ca “Biserică Română din afara hotarelor”. Pr. Boldeanu şi-a şi exprimat speranţa că P.C. Arhimandrit Roman Braga, un ieromonah din Episcopia din America, ar putea să facă o vizită la Paris, probabil cu ideea că Pr. Braga ar putea fi acceptabil ca episcop pentru comunităţile de la Paris şi din Europa. Pr. Braga a refuzat însă şi invitaţia pentru vizită, şi arhieria.

ROCOR a continuat să acopere canonic comunitatea română din Europa până în data de 9/22 decembrie 1998, când Sf. Sinod ROCOR a anunţat pe AEOR şi APCOR că dezleagă comunităţile române de sub oblăduirea sa canonică. Acest lucru s’a întâmplat cu opt ani după schimbările politice care s’au produs în majoritatea ţărilor balcanice şi din Europa de est. Motivele deciziei Sf. Sinod ROCOR se pot găsi în alte documente.

Episcopia din America, cu catedrala la Detroit, şi sediul la Grass Lake, Michigan, a primit o scrisoare de la un particular de la Paris, întrebând dacă am fi dispus să “ne luaţi pe noi (Catedrala Română din Paris) sub omoforul vostru”. Scrisoarea avea data de 30 decembrie 1998, dar ne-a parvenit abia în 29 ianuarie 1999. Răspunsul nostru a fost “…mă grăbesc a vă răspunde realizând starea de spirit în care vă aflaţi atât voi cât şi ceilalţi români ortodocşi din zona Parisului.” Am reiterat însă şi diferenţa între comunităţi şi am cerut informaţii mai detaliate.

Nu mult după aceea, în martie 2000, Pr. Vicar Petre Popescu a cerut să fie primit în clerul Episcopiei noastre, cerere care a fost aprobată de Consiliu Episcopal în luna mai. Parohia „Buna Vestire” nu a cerut în acel moment să fie primită şi ea.

În 12 iunie 2000, Arhiepiscopul NATHANIEL scria Părintelui Vicar Petre Popescu, “…prin prezenta vă acordăm binecuvântarea de a pomeni numele nostru în acele biserici în prezent aparţinând de Vicariatul Episcopiei Române a Europei de vest ca: Parohia Buna Vestire din Montreal, Quebec, Canada şi Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil din Paris, Franţa.…” .

Nu toţi au văzut drept bună, chiar temporar, această soluţie de acoperire canonică a comunităţilor din Paris şi Europa. “Comitetul de Iniţiativă pentru Apărarea Bisericii Ortodoxe Române, Sfinţii Arhangheli din Paris,” s’a opus între cei mai dârji.

În scrisoarea noastră din 15 mai 2001, adresată Părintelui Vicar Popescu, am indicat insistent că consideram că “o parte din discuţiile în legătură cu comunitatea română din Paris vor căuta să rezolve problema oblăduirei canonice temporare pe care am acordat-o, ca să aducă pace comunităţii din Paris, precum şi liniște sufletească pentru noi în America de Nord.”

Natura temporară a acestui aranjament a fost recunoscută din nou de Pr. Constantin Târziu, după ce a fost numit de noi ca superior al bisericii Sf. Arhangheli, care ne scria într’o scrisoare din 1 noiembrie 2002 “…IPS Voastră, trebuie găsită o formulă pentru Paris, provizoriu…”

În anii de atunci şi până în prezent, am reamintit că oblăduirea noastră canonică este temporară, aşa cum se poate vedea sub diferite aspecte în toată corespondenţa. Tot aşa şi prin vocea reprezentantului nostru personal, PC Protopop Cătălin Mitescu, v’am reamintit de nenumărate ori necesitatea de a se găsi o soluţie canonică permanentă, chiar dacă din partea noastră nu v’am impus niciodată nici un termen, şi nici condiţii speciale. Părintele Mitescu a prezidat în numele nostru de mulţi ani, aproape toate adunările generale ale asociaţiilor AEOR şi APCOR, care au avut regulat această problemă în ordinea de zi.

Am fost ţinut la curent de dialogul comunităţii cu IPS Mitropolit IOSIF, pentru a rezolva problema canonică. Ni se pare că IPS Sa a răspuns foarte favorabil la propunerile comisiei de dialog. Şi noi din partea noastră le-am studiat şi am oferit un număr de comentarii.

De când am venit la Paris pentru prima oară în 1998, cu ocazia hirotoniei întru arhiereu a IPS Arhiepiscop IOSIF, în catedrala Sf. Ştefan, am avut ocazia să slujim de mai multe ori în biserica Sf. Arhangheli, unde nu slujise de o grămadă de ani nici un arhiereu român. Am slujit întâi noi singur, şi mai pe urmă de mai multe ori cu IPS Mitropolit IOSIF, şi chiar cu sobor de arhierei, în mai multe ocazii, şi în special cu ocazia sfinţirii întru arhierie a PS Episcop MARC. Aceste ocazii au fost remarcabile prin cooperarea, buna înţelegere, şi eforturile clerului parohiei, a consilierilor şi membrilor asociaţiilor AEOR şi APCOR. Le mulţumim încă odată şi îi binecuvântăm.

Trimitem arhiereşti mulţumiri PC Pr. Constantin Târziu, Pr. Ieromonah Iulian (Nistea) şi Pr. Dan Săvan, precum şi ierodiaconului Iosif, şi diaconilor Viorel Nedelcu şi Jean Boboc, pentru felul cum s’au devotat enoriaşilor parohiei şi întregii comunităţi româneşti.

Exprimăm recunoștința noastră părintească membrilor asociaţiilor AEOR şi APCOR pentru felul cum şi-au îndeplinit, de zeci de ani, datoriile către parohie şi eparhie, şi pentru efortul pe care l’au depus în vederea rezolvării problemei situaţiei canonice.

Părintelui Dan Săvan, îi datorăm în mod special mulţumiri pentru modul exemplar cum şi-a îndeplinit sarcina de a ne reprezenta oficial faţă de autorităţile franceze. Singura răsplată pe care a primit-o pentru efortul imens şi timpul pe care le-a depus a fost, din partea noastră, rugăciuni şi binecuvântări.

Către PC Pr. Protopop Cătălin Mitescu avem o mare datorie, pentru nenumăratele rânduri când a acceptat să ne reprezinte, uneori cu mult efort şi oboseală personală, şi puţin preaviz, cu deplasări la Paris, pe lângă IPS IOSIF, şi pe lângă autorităţile franceze.

Frăţească recunoştinţă IPS Sale Mitropolitului IOSIF, care ne-a cerut sfaturi, iar atunci când noi i-am cerut, ne-a oferit sfaturi foarte preţioase, fără a încălca responsabilităţile noastre către asociaţiile AEOR şi APCOR. Îi mulţumim şi pentru faptul că a arătat totdeauna un respect deosebit pentru istoria şi încercările prin care membrii acestor asociaţii au trecut.

Să pomenim şi pe monarhii României, precum şi pe arhierei, preoţii şi tot clerul care s’au îngrijit de nevoile duhovnicești ale comunităţii acesteia, şi care acum au răposat în Domnul. Veşnica lor pomenire, vrednică de amintire! În veci pomenirea lor!

Aceşti ani, în cursul cărora aţi cerut Episcopiei Ortodoxe Române din America să vă întindă o mână de ajutor frăţesc, ne-au apropiat unii de alţii în dragoste şi respect reciproc. Am încercat, precum am putut în limitele experienţei noastre, să vă ajutăm de oricâte ori aţi avut nevoie de intervenţia sau de prezenţa noastră.

Aşteptăm concluziile dumneavoastre în acest Zece Mai, zi care va fi poate de neuitat, şi vă asigurăm că, în orice veţi decide, vom continua să vă susţinem şi să vă oferim orice ajutor, în măsura puterilor şi autorităţii noastre.

Harul Domnului nostru Iisus Hristos, şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh, să fie pururea cu noi. Amin.

Dacă în orice fel v’am supărat, v’am vătămat, v’am fost pricină de necaz, sau nu am reuşit să vă îndeplinim dorinţele şi intenţiile cele folositoare spre mântuire, vă cerem creştinească iertare.

Cu ale noastre arhiereşti binecuvântări,

† NATHANIEL

Arhiepiscop de Detroit şi al Episcopiei Ortodoxe Române din America

Scrisoarea IPS Nathaniel - 10 mai 2009, Sf. Ap. Simon Zilotul, Cuv. Isichie

Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana

Din dragoste...

1 Noiembrie 2013

Un Festival luminos

1 Noiembrie 2013
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni